Month: September 2019

BenQ anunţă modelul ZOWIE XL2731, un monitor proiectat pentru e-Sports

No Comments

BenQ, companie recunoscută pe plan mondial pentru inovații în domeniul soluțiilor de imagine, anunţă disponibilitatea în România a noului model ZOWIE XL2731, un monitor creat pentru a oferi performanță și eficiență la antrenamente şi în competițiile de e-Sports.

Cu toate că există de mai multă vreme competiții online sau offline de jocuri video, fenomenul e-Sports a luat cu adevărat amploare în istoria mai recentă a industriei IT. Organizarea a tot mai multor evenimente cu public și apariția serviciilor de streaming live au fost principalii catalizatori ai acestei evoluții, dar o contribuție importantă au avut-o și dezvoltatorii de soluții hardware, care s-au implicat activ în susținerea și promovarea acestei activități. La fel ca în orice competiție, performanțele concurenților nu sunt influențate numai de talentul, aptitudinile și experiența acestora, ci și de echipamentul folosit. Căști cu sunet mai clar, o tastatură mai ergonomică sau un mouse mai precis pot face diferența dintre victorie și înfrângere. La fel se întâmplă și în cazul monitoarelor, care, în funcție de caracteristici, pot permite jucătorilor să vadă mai bine și să acționeze sau să reacționeze într-un timp mai scurt. În calitate de partener oficial pentru mai multe competiții de e-Sports, BenQ are deja în portofoliu o gamă impresionantă de monitoare destinate acestui segment. Cel mai nou membru al familiei este modelul ZOWIE XL2731, anunţat astăzi în România.

Prevăzut cu un panou Full HD de 27”, noul XL2731 se remarcă de la bun început prin rata de reîmprospătare a imaginii de 144Hz, dar și prin timpul de răspuns de numai 1ms, ambele valori permițându-i jucătorului să observe mai repede mișcările inamicului și să reacționeze în consecință. De asemenea, este inclus un egalizator de negru (funcţia Black eQualizer), care permite îmbunătățirea vizibilității din zonele întunecate, astfel încât jucătorul să poată detecta uşor potenţialii inamici care stau la pândă, așteptând momentul oportun pentru lansarea atacului. Pentru un plus de precizie, modelul permite ajustarea tonului de culoare (funcţia Color Vibrance), pentru a obține un gradient mai bine definit, adaptat pentru fiecare tip de joc în parte. Desigur, este posibilă și ajustarea dinamică a ratei de reîmprospătare a imaginii, prin tehnologie FreeSync, pentru fluiditate optimă.

Deoarece sesiunile de antrenamente și meciurile oficiale se pot prelungi uneori pe durate lungi de timp, confortul în utilizare reprezintă un aspect important și o condiție de bază pentru foarte mulți jucători profesioniști. Din acest motiv, ZOWIE XL2731 dispune de un suport care permite toate reglajele necesare obținerii unei poziții cât mai comode. Oferind utilizatorului posibilitatea reglării pe înălțime pe un interval de 140mm, rotirii stânga/dreapta cu 450 și înclinării față/spate cu -50/200, modelul asigură maximum de flexibilitate în ajustarea unghiului de vizibilitate dorit, permițând obținerea cu ușurință a poziției cu maximum de confort.

Acestor elemente de design li se adaugă unele ce țin de dotări, menţionând aici tehnologia Flicker-free, dar și unele ce țin de construcție, precum rama confecționată dintr-un material special, care elimină reflexiile de lumină ambientală.

Noul monitor ZOWIE XL2731 este disponibil în România prin intermediul partenerilor autorizați BenQ și se adresează tuturor jucătorilor care vor să evolueze la întregul lor potențial.

Pret: 2000 Lei

Link:  https://zowie.benq.com/en/product/monitor/xl/xl2731.html

Categories: articole

Inovație și transformare digitală la Microsoft Envision Forum

No Comments

 

Cea de-a VII-a ediție a evenimentului anual de business și tehnologie al Microsoft România va avea loc pe 19 noiembrie, la București. Acesta va reuni experți și lideri de success ai regiunii pentru o conversație despre transformarea digitală și impactul pe care aceasta o are asupra piețelor, organizațiilor și societății în general.

Cunoscut publicului larg drept Microsoft Business Summit, anul acesta, evenimentul preia o identitate nouă, emblematică pentru companie, stabilită în urma eforturilor de aliniere la o strategie comună la nivel global.

Construind pe standardele stabilite de edițiile precedente, Microsoft Envison Forum devine o oportunitate pentru liderii comunității de afaceri de a purta o conversație despre schimbările care redefinesc fundamental modul în care organizațiile se poziționează și se dezvoltă într-o lume definită de hiper-conectivitate, automatizare și progresul inteligenței artificiale. Evenimentul va aduce în fața participanților speakeri cu recunoaștere internațională, experiențe concrete de transformare digitală și modul în care acestea redefinesc procesele antreprenoriale.

Ne aflăm într-un punct de inflexiune al evoluției tehnologice – unul în care sunt definite bazele pe care societatea viitorului se va dezvolta. Transformarea digitală e modul în care companiile pot crește alături de ea, pentru a nu se regăsi, în deceniul ce urmează, incapabile de a înțelege și răspunde provocărilor unei lumi eterogene.  E un moment care cere organizațiilor pe lângă viziune, strategie și execuție, o notă de curaj, imaginație și apetit pentru o dezvoltare continuă a aptitudinilor.”, a declarat Violeta Luca, General Manager, Microsoft România.

Pe scena Microsoft Envision Forum va urca Gerd Leonhard, cunoscutul futurist, autor și speaker, a cărui activitate se concentrează pe tendințele și perspectivele despre viitorul tehnologiei și cel al umanității. Gerd Leonhard are un parcurs profesional remarcabil, fiind considerat unul dintre principalele voci la nivel mondial pe teme de evoluție prin tehnologie, tradusă în inteligență artificială, leadership în inovație sau economia conectată.

Succesul unei companii este alimentat de transformarea digitală și depinde de implementarea unor servicii și soluții inovatoare, astfel încât aceasta să răspundă așteptărilor clienților. 9 din 10 lideri de afaceri consideră transformarea digitală drept o modalitate de a genera inovație și eficiență, iar 85% sunt de părere că organizațiile trebuie să țină pasul cu era digitală, să se adapteze și să fie capabile să furnizeze servicii digitale pentru a-și păstra relevanța pe piață.

Evenimentul va adresa industrii diverse precum comerț, servicii financiare, sănătate sau telecomunicații, în care adopția tehnologiei redefinește atât produsul sau serviciul, cât și relația cu piețele respective. Pe lângă viziune, vor fi prezentate soluții concrete pentru cele mai întâlnite provocări din aria transformării digitale, numitorul comun fiind digitalizarea și nevoia de a îmbrățișa inovația tehnologică în dinamica mediului de afaceri.

Microsoft Envision Forum va avea loc în incinta Face Club, Piața Presei Libere 3-5. Agenda completă a evenimentului precum și formularul de înregistrare sunt disponibile la adresa https://www.microsoft.com/ro-ro/envisionforum.

Categories: articole

Locul 1 din nou, pentru prima masina electrica de curse din Romania

No Comments

La Craiova, cea de-a 3-a etapa de Super Rally, organizata de Mihai Leu si echipa sa de la AMC Racing pe 13 si 14 septembrie, a oferit publicului un spectacol de neuitat, emotii si adrenalina din plin.

Prezenta la cea de-a 9-a competitie de viteza in acest an, Kaufland e-Rally Team a prezentat audientei prima masina electrica de curse din Romania fiind, din nou, una dintre principalele atractii ale publicului adunat pe strazile din Banie.

Sorin Ghisoi, pilotul echipei Kaufland E-Rally Team, a reusit sa scoata un timp de 3:55, situandu-se astfel pe Locul 1 la Clasa Electrica si pe 22 in clasamentul general, adica exact la mijloc.

Trofeul Super Rally Craiova a mers insa la Costel Casuneanu, care i-a surclasat in ultimele doua manse pe Dani Otil si Titi Aur.

Pe langa masina electrica de curse, transformata de echipa inginerului francez Marc Areny, echipa Kaufland e-Rally Team participa, in cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2019, cu inca o masina electrica, cea condusa de pilotul si vloggerul Mihai Beldie, el deschizand drumul pilotilor inscrisi in competitie.

Cele doua masini electrice vor face din nou spectacol in fata publicului iubitor de sporturi de viteza pe 21 si 22 septembrie, la Campulung Muscel.

Categories: articole

Pizza non-stop care aduce bucurie in Bucuresti

No Comments

 

Te-ai intrebat vreodata unde poti sa manci o pizza buna si calda indiferent de ora? Eu am aflat de curand ca la Presto Pizza poti manca la orice ora doresti o felie de pizza calda, dar si multe alte mancaruri. Presto se ocupa si cu livrare pizza, iar serviciul este impecabil. Mi s-a intamplat sa dau o comanda chiar si la ora 23:30, iar la ora 00:10 stateam in pat si savuram pizza de la Presto. Orice pizzerie care se respecta ofera un serviciu pizza non-stop, indiferent de ora sau sarbatoare. Pizza a devenit o mancare atat de universala, incat poti comunica cu strainii doar deschizand o cutie de pizza.

Pe langa faptul ca este o mancare delicioasa, pizza este si o mancare foarte sanatoasa. Iata de ce: sosul de rosii reprezinta una dintre componentele de baza si cele mai utilizate ca topping pentru pizza. In structura lor, rosiile contin Licopen (rosiile prelucrate sub forma de sos au o cantitate mai mare de licopen decat cele neprelucrate), care este cunoscut ca un puternic antioxidant care ajuta la lupta impotriva multor tipuri de cancer.

Studiile au aratat ca persoanele care mananca pizza cel putin o data pe saptamana au sanse reduse sa se imbolnaveasca sau sa sufere de mai multe forme de cancer. Unele studii au aratat ca alimentele incarcate cu licopen asa cum este sosul de rosii este cel mai bine metabolizat, atunci cand este consumat cu putina grasime, deoarece aceasta combinatie ajuta intestinele sa absoarba mai eficient licopenul. Unele dintre celelalte ingrediente au un efect pozitiv asupra metabolismului nostru – uleiul de masline care reduce colesterolul rau si mareste nivelul cel mai bun si previne bolile cardiace.

De asemenea, branza mozzarella este bogata in grasimi, proteine, calciu si sodiu, usturoiul este bogat in seleniu, mangan, vitamina C si alti compusi benefici, iar oregano este o sursa buna de vitamina K, mangan, fibre si uleiuri.

In cele din urma, pizza nu este o mancare nesanatoasa, asa cum spun unele guri rele. Pentru o adevarata placere a simturilor la orice ora din zi sau din noapte, recomand cu incredere o pizza de la Presto Pizza!

Jocuri si jucarii educative – ce inseamna pentru copii

No Comments

Jocul, cu caracteristicile, sincronizarea si conditiile sale, este instrumentul principal cu care copilul invata sa cunoasca lucruri, sa gestioneze si sa-si controleze emotiile, si sa-si starneasca curiozitatea de a incerca elemente noi sau de a putea depasi o dificultate. In acest sens, jocul devine o valoare ce va avea cu siguranta implicatii in educarea si dezvoltarea copiilor.

Ca instrumente de crestere si educatie, anumite jocuri educative pot avea obiective diferite, masurate in functie de grupa de varsta a copiilor carora li se adreseaza. Aceste jocuri vor intentiona sa dezvolte abilitati specifice, fie ele de tip motor, cum ar fi coordonarea, sau de tip intelectual, ca memoria si asocierea ideilor. La artofplay sunt disponibile asemenea jocuri dedicate copiilor pentru orice varsta. De asemenea, pe acest site exista si un numar mare de jucarii educative, frumoase si distractive.

Astfel ca, va fi in sarcina fiecarui parinte sa aleaga un joc care nu este usor sau dificil, dar adecvat varstei copilului. De la nastere pana la 2 ani, avem prima etapa care corespunde jocurilor, care vizeaza dezvoltarea abilitatilor si inteligentei senzorial-motorii. La aceasta varsta copiii se joaca pentru a se distra, repetand continuu aceleasi miscari, fara sa se plictiseasca. In aceasta prima faza, le putem oferi copiilor nostri primele jocuri educative, deseori reprezentate de jucarii interactive care ii ajuta sa recunoasca forme si culori. Mai tarziu, in randul acestor jocuri vor intra jocurile care se vor juca in echipe, ceea ce ii va invata sa relationeze cu ceilalti si sa lucreze in echipa.

Prin urmare, jocurile si jucariile educative sunt vitale in viata copiilor. Parintii le pot alege in functie de grupa de varsta a copiilor si chiar pot petrece timp de calitate jucandu-se impreuna cu cei mici.

Ce rochii sa porti la o gala mondena

No Comments

 

Galele mondene nu sunt simple evenimente sociale sau seri in care sa nu existe un cod vestimentar bine pus la punct. Pentru astfel de evenimente, cel mai adesea sunt alese modelele de rochii seara. In invitatia care se primeste, in mod normal fiecare detaliu este scris: ce culori trebuie purtate sau alte indicatii. Insa eleganta este un element ce ramane de obicei neschimbat. Gala mondena este, de obicei, ocazia perfecta pentru a purta haine sofisticate si cochete, pantofi pretiosi si accesorii stralucitoare. Scopul oricarei femei este sa fie originala si frumosa, sa iasa in evidenta din multime, dar in acelasi timp sa fie rafinata. Excesele trebuie evitate pentru a preveni anumite situatii jenante. Fiecare detaliu trebuie ales cu grija: de la bijuterii, la rochii de seara, la machiaj si la coafura. Postura corecta este inevitabila, in functie de eticheta si bun gust.

Eticheta pentru o gala ar cere oficial doamnelor sa poarte rochii de seara lungi, rochii trena, daca doresc, dar fara decolteu excesiv care ar putea fi vulgar. Tesaturile sunt pretioase, solide sau cu modele delicate si rafinate, cu mici detalii sau bogate in paiete ori strasuri. De regula, cu aceasta ocazie nu alege rochia de seara alba, care este intotdeauna asociata cu rochia de mireasa si chiar sunt interzise rochii de seara scurte sau rochii de cocktail, indiferent daca sunt sub sau chiar deasupra genunchiului. Clasicul este reprezentat de rochia neagra de seara, cu care nu poti da gres niciodata si care este buna pentru toata lumea, indiferent de ten, culoarea parului, greutate sau inaltime. Modelele si tipurile sunt multe si diferite: acestea variaza de la rochia de tip sirena, la cea cu trena lunga, de la decolteul finut pana la gulerul halterneck. Linia unor astfel de rochii este de obicei una romantica, cu dantela, sau clasica, din matase sau satin, mergand pe stilul femme fatale daca locatia o permite.

Rochii de gala poti gasi in ateleriul Posh Love. Ele sunt create din materiale de calitate de catre 9 specialisti care gandesc si concept rochia exact pe marimile si dimensiunile tale. Iesi din anonimat fara sa fii vulgara cu ajutorul Posh Love. Intra pe https://poshlove.ro pentru mai multe detalii.

Categories: articole

PC Garage Arkay garantează performanțe optime, în cele mai populare jocuri

No Comments

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de hardware si gaming, a lansat PC-ul pentru jocuri Arkay. Acesta este proiectat special și testat riguros să ruleze în condiții optime cele mai populare jocuri ale momentului.

Piața IT din România este caracterizată de preferința utilizatorilor pentru PC-urile de gaming asamblate în regim propriu. Printre explicații se numără nivelul ridicat de cunoștințe al românilor în materie de hardware, prin comparație cu alte țări, dar și dorința unui mai bun control asupra componentelor care alcătuiesc configurația. În realitate însă, fenomenul a fost generat cel mai probabil de absența unor produse pe măsura așteptărilor, în zone de preț acceptabile, mai ales în condițiile în care documentarea pentru selectarea componentelor potrivite și asamblarea lor nu reprezintă sarcini simple și pot fi uneori chiar frustrante.

Observând această situație și încercând să vină în ajutorul pasionaților de jocuri din România, PC Garage a încercat întotdeauna să configureze și să ofere PC-uri cu un raport performanță/preț cât mai avantajos în fiecare segment de preț, luând astfel naștere deja celebrele Viking și Raptor. Acestora li se adaugă acum un nou model, conceput să poată rula în condiții foarte bune toate jocurile în vogă.

Sub numele de Arkay, nouă creație marca PC Garage vine echipat cu un procesor de generație nouă – AMD Ryzen 5 3600 – prevăzut cu 6 nuclee și capabil să ruleze până la 12 fire de execuție simultan, cu o frecvență de până la 4.2GHz. El este acompaniat de o placă video GeForce RTX 2060, responsabilă de menținerea unui framerate bun în toate titlurile nou apărute. Totodată, cei 16GB memorie RAM sunt mai mult decât suficienți, atât pentru nevoile actuale, cât și pentru cele viitoare, în timp ce SSD-ul în format M.2 pe interfață PCI-Express 3.0 x4 cu capacitatea de 1TB asigură deopotrivă o viteză de reacție excelentă în orice situație și spațiu de stocare generos.

Întregul ansamblu este alimentat de o sursă de alimentare de 550W, certificată 80+ Silver și este montat într-o carcasă SilentiumPC Armis AR7X TG RGB. Pe lângă spațiul generos pentru asamblare, designul optimizat pentru managementul cablurilor și ventilarea eficientă cu 4 ventilatoare de 120mm, această incintă asigură și un aspect estetic modern PC-ului, fiind prevăzută cu panoul lateral din sticlă și iluminare RGB. Importanța răcirii procesorului în vederea obținerii unor performanțe consistente nu a fost nici ea neglijată, astfel că acesta este prevăzut cu o soluție de răcire cu apă Deepcool GAMMAXX L240.

Dincolo de utilizarea unor componente special alese pentru a oferi performanțe optime în orice fel de activitate, Arkay include serviciul de asamblare Gold oferit de PC Garage. Astfel, aspecte precum managementul corect al cablurilor, compatibilitatea componentelor și funcționarea sistemului per ansamblu sunt garantate încă de la livrare. Mai mult decât atât, PC Garage garantează rularea în condiții foarte bune a tuturor jocurilor în vogă și face acest lucru nu pe baza unei analize plastice, ci bazându-se pe teste efectuate în condiții reale de utilizare și prezentate publicului pentru ca acesta să știe la ce să se aștepte încă dinainte de plasarea comenzii. Astfel, jocuri precum Playerunknown’s Battlegrounds, Tom Clancy’s The Division 2, Battlefield V, Far Cry 5, Metro Exodus sau Wolfenstein: Youngblood nu reprezintă o problemă pentru Arkay, care menține un framerate ridicat chiar și atunci când acestea sunt rulate la setări foarte înalte de calitate. Iar pentru utilizatorii mai tehnici, PC Garage a rulat și câteva teste sintetice, ce pot completa imaginea în materie de performanță.

Noul sistem de gaming Arkay este disponibil în oferta PC Garage cu un preț de 5999.99 Lei. Mai multe informații despre configurație, rezultate în teste și chiar un video review detaliat sunt prezentate pe pagina oficială a produsului.

Categories: articole

Procesoarele AMD EPYC de generație a doua extind ecosistemul și oferă noi borne de performanță

No Comments

În cadrul unui eveniment care a avut loc în Italia, la Roma, AMD a prezentat noi platforme de la Dell, precum și soluții de cloud pentru clienți, toate având la bază noile procesoare AMD EPYC de generație a doua.

Managerul General AMD pentru Centre de Date, Forrest Norrod, împreună cu CTO-ul Mark Papermaster, au urcat pe scenă alături de reprezentanți ai companiilor Dell, IBM, Nokia, ATOS, OVHCloud și TSMC, pentru a discuta despre adopția rapidă în industrie a soluțiilor AMD EPYC de generație a doua și despre doborârea a peste 100 de recorduri mondiale odată cu lansarea acestora.

  • Dell EMC  a prezentat cinci noi sisteme de server PowerEdge, echipate cu procesoare AMD EPYC 2, disponibile pentru livrare.
  • IBM Cloud a prezentat avantajele pe care SEV-ES și PCIe 4.0, împreună cu AMD EPYC 2, le propun clienților companiei, în mod special funcțiile de memorie superioară ale noilor procesoare pentru Big Data și workload-uri analitice
  • Nokia a împărtășit metodele prin care procesoarele AMD EPYC  de generație a doua accelerează sistemele Nokia Cloud Packet Core, mai ales în ceea ce privește implementarea noilor tehnologii 5G. În testele efectuate, sistemele AMD EPYC oferă performanțe cu 80% mai mari decât soluțiile folosite în trecut.
  • ATOS, unul dintre liderii globali în ceea ce privește transformarea digitală, a anunțat cum unul dintre clienții săi folosește AMD EPYC 2 penbtru a ajuta comunitatea științifică franceză. În plus, AMD și ATOS au prezentat procesorul AMD EPYC 7H12, cu 64 de nuclee și 128 de thread-uri, a cărui răcire se realizează pe bază de lichid.
  • OVHCloud a prezentat o nouă instanță de hosting high-end bazată pe procesorul AMD EPYC 7402P, cu memorie flash, disponibilă la finalul anului.
  • TSMC a anunțat adoptarea soluțiilor AMD EPYC de generație a doua pentru sistemele de cercetare din viitor.

Pentru a afla mai multe despre modurile în care procesoarele AMD EPYC de generație a doua continuă să performeze pe piață și să depășească recorduri mondiale te invit să citești articolul lui Forrest Norrod aici.

Categories: comunicat de presa

FA 2019: Philips prezintă căștile wireless mid-range cu noise-cancelling

No Comments

TP Vision lansează căștile Philips PH805 cu specificații high-end și noise-cancelling.

  • Modelul PH805 oferă un sunet, o constructie și caracteristici premium
  • Tehnologia Advanced Digital Active Noise Cancelling permite căștilor PH805 să anuleze zgomotul de fundal cu până la – 27db în 95% din cazuri.
  • Ușor de utilizat datorită butoanelor fizice și a controlului vocal
  • În ciuda posibilității de a fi pliate, căștile PH805 sunt cele mai ușoare modele din sectorul wireless over-ear cu ANC, cu o greutate de doar 235 grame,
  • Driverele de înaltă calitate de 40 mm oferă performanțe de înaltă rezoluție, acreditate HRA

Audiție fără zgomot de fundal

Tehnologia Advanced Digital ANC integrate căștilor PH805 folosește patru microfoane ECM – două microfoane de feedback în interiorul căștilor și două feed-forward în afara căștilor – pentru a anula zgomotul cu până la 27dB sau 95% din zgomotul de fundal.

Zgomotul străzii, sunetele de fundal, zgomotul de mașini sau vocile umane sunt reduse sau reduse sau anulate. Cupele sunt dotate cu perne ergonomice din spumă moale cu memorie, care oferă, de asemenea, o anulare pasivă zgomotului.

Această combinație de reducere a zgomotului activ și pasiv duce la eliminarea sunetului ambiental nedorit pentru a lăsa utilizatorului o experiență de ascultare neîntreruptă.

Control total

De asemenea, earcup-urile oferă atât butoane fizice ușor de utilizat, cât și controale tactile – glisarea în sus sau în jos pe partea dreaptă controlează volumul și funcțiile de asistent vocal de bază, în timp ce o singură atingere activează sau dezactivează ANC sau permite activarea Awareness Mode pentru a auzi mai mult în jur.

Cu ajutorul butoanelor fizice, pot fi selectate următoarele comenzi: redare, pauză,skip înainte sau înapoi sau pot fi efectuate funcții simple de apel.

Sunet de calitate

Sunetul audio pe care îl reproduce Philips PH805 este excelent datorită difuzoarelor mari de 40 mm din neodim de înaltă calitate, capabile să ofere un sunet excelent – cu o lățime de bandă largă acreditată de HRA de la 5Hz la 40 KHZ. Acest lucru permite utilizatorilor să se bucure de muzică exact cum a conceput-o artistul.

Ușoare și pliabile

În ciuda nivelurilor ridicate de performanță și caracteristici, PH805 este unul dintre cele mai ușoare modele din sectorul ANC wireless over-ear, cu o greutate de doar 235 grame, în timp ce un design pliabil unic și inteligent permite căștilor să fie pliate sau compacte, ceea ce face PH805 alegerea perfectă pentru călătorii, fiind foarte ușor de depozitat.

Conectivitatea wireless Bluetooth 5.0 permite utilizatorilor să se bucure de toată muzica disponibilă pe telefon, tabletă sau laptop la cea mai înaltă calitate și fără fire. Durata de viață a bateriei este de 30 de ore, mai mult decât suficientă pentru cea mai lungă călătorie, în timp ce încărcarea rapidă oferă două ore de autonomie în doar cinci minute de încărcare.

Caștile PH805 au, de asemenea, opțiunea unei conexiuni prin cablu și dispun de un cablu audio suplimentar pentru a permite utilizarea căștilor fără alimentarea bateriei și pot fi conetctate cu sistemele de divertisment ale companiilor aeriene.

Categories: articole

Noi update-uri de BIOS pentru sporirea performanței la procesoarele AMD Ryzen 3000

No Comments

 

AMD a anunțat disponibilitatea celui mai nou update BIOS pentru stabilitatea și performanța procesoarelor Ryzen 3000. Printre problemele rezolvate se numără: comportamentul în procesul de boost, comportamentul în stare idle desktop, precum și un nou SDK de monitorizare.

Update-urile de BIOS au fost lansate împreună cu partenerii producători de plăci de bază, iar acestea vor putea fi descărcate și instalate în aproximativ două săptămâni, în funcție de programul de testare și implementare al producătorilor.

Feedback-ul utilizatorilor despre modul de operare al produselor noastre în viața de zi cu zi este foarte important pentru AMD, iar compania înțelege că unii dintre aceștia și-au exprimat îngrijorarea cu privire la frecvențele maxime de boost ale produselor achiziționate. Noua versiune de BIOS va rezolva această problemă prin implementarea unei optimizări de performanță care va spori frecvența cu aproximativ 25-50 de MHz față de rezultatele actuale în boost.

De asemenea, acest update corectează și comportamentul procesorului în timp ce sistemul se află idle în desktop, punând la dispoziție un filtru de activitate care reglează algoritmul CPU-ului în boost pentru a putea ignora „zgomotul de fundal” produs de sistemul de operare și de aplicațiile care rulează în background.

În plus, pe 30 septembrie, AMD va lansa o nouă aplicație de monitorizare a procesoarelor Ryzen, AMD Monitoring SDK, care va pune la dispoziția utilizatorilor o unealtă performantă cu care aceștia vor putea urmări metricele de procesare care sunt de interes.

Pentru mai multe detalii, poți accesa postarea de pe blog-ul AMD aici.

Categories: articole