18 octombrie, Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane: “Fii ProActiv: Fiindcă tacerea ascunde victime!

No Comments

COMUNICAT DE PRESĂ

18 Octombrie 2022

Anul acesta, de 18 octombrie, Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane atragem atenția asupra modul în care tehnologia a ajuns să faciliteze traficul de persoane și exploatarea copiilor în mediul online. Odată cu dezvoltarea tehnologiei și expansiunea utilizării internetului, tot mai multe persoane, în special copii și adolescenți, folosesc platforme și aplicații prin care traficanții recrutează, exploatează și controlează victimele. Fie că vorbim de rețele sociale, de aplicații de dating sau website-uri de anunțuri, în spatele multor conturi se află de fapt persoane care vor să obțină un profit de pe urma controlului și exploatării altora.

Calendar evenimente Asociatia eLiberare_18 - 21 Octombrie_page-0001

În acest context, Asociația eLiberare lansează o serie de videoclipuri în cadrul campaniei ”Fii proactiv, pentru că tăcerea ascunde victime”. Mesajul central al campaniei este că victimele acestui fenomen, care sunt, de multe ori, ascunse sub ochii noștri, să poată fi recunoscute și direcționate către cei ce le pot ajuta. Fii ProActiv! Fiindcă tăcererea ascunde victime https://youtu.be/vyK3snrzDtU

De asemenea, în perioada 18 – 21 octombrie 2022, eLiberare prin intermediul celor 4 Centre de Informare și Asistență în Detectarea și Notificarea a cazurilor de trafic din București, Brașov, Craiova și Suceava organizează o serie de activități în unități de învățământ, întâlniri cu specialiști și parteneri, activități stradale, dezbateri demonstrative academice, proiecții de film la cinematograf și sesiuni antitrafic în unități de învățământ.

„Mesajul de anul acesta este unul clar: nu mai ignora semnalele de alarmă. Fie că lucrezi într-un domeniu cheie și ești medic, asistent social, polițist, preot etc., fie că ești un părinte preocupat de siguranța propriului copil, sau un simplu cetățean care recunoaște semnele de exploatare este important să nu rămânem indiferenți. Există sprijin pentru cei care doresc să ajute persoanele aflate în exploatare, atât în rândul autorităților, cât și în rândul organizațiilor specializate. Fiecare din noi putem fi acea verigă lipsă dintre exploatarea cuiva și eliberare.” a declarat Loredana Urzică – Mirea, Director Executiv al Asociației eLiberare.

video.Exploararea online a băieților – https://youtu.be/_HZCU8gaWI4

video.Exploatarea online a fetelor – https://youtu.be/QpUAwWkkXn0

Tot astăzi, în intervalul orar 19:00 – 19:30, Parlamentul României va fi luminat în culoarea albastru, culoarea aleasă de Organizația Națiunilor Unite pentru încuraja implicarea guvernelor, autorităților, societății civile, companiilor private și cetățenilor pentru a acționa și preveni traficul de persoane.

Asociația eLiberare construiește de aproape 10 ani o mișcare socială împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale în România și sprijină cetățenii în a notifica suspiciuni la eLiberare Whatsapp Helpline 0757 749 845.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *