HUAWEI își depășește competitorii pe piața globală de smartphone-uri

No Comments

asdasd
Compania revoluționează industria cu potențialul său de inovație tehnologică

București, 14 august 2020 – Huawei Consumer Business Group continuă să uimească lumea tehnologiei prin capacitatea sa de a se adapta, a inova și a se dezvolta permanent. Recent, compania s-a confruntat cu numeroase provocări care s-au dovedit a fi motorul dezvoltării sale accelerate. Astfel, compania dezvoltă constant soluții și posibilități inovatoare, în ciuda oricăror circumstanțe.

Potrivit Canalys, o firmă de cercetare renumită la nivel global, HUAWEI a livrat, pentru prima dată, în al doilea trimestru al anului 2020, mai multe smartphone-uri în întreaga lume decât oricare altă companie. Compania a livrat, în această perioadă, 55,8 milioane de dispozitive, cu 5% mai puține față de rezultatele anuale înregistrate până în prezent. Acest rezultat remarcabil a generat numeroase mențiuni, atât în mass-media, cât și în întreaga industrie.

Unul dintre cele mai mari institute de cercetare raportează că, în trimestrul al doilea al anului 2020, HUAWEI din regiunea CEE & Țările Nordice a crescut cota de piață la 19,9%, comparativ cu 19,6% în primul trimestru al anului și 19,5% în trimestrul al patrulea din 2019.

Investițiile companiei în tehnologii inovatoare au jucat un rol important în atingerea unor astfel de cifre spectaculoase. Compania își dezvoltă ecosistemul multidevice și strategia Seamless AI life. Aceasta permite interconectarea și partajarea capabilităților între toate dispozitivele din toate scenariile, inclusiv smartphone-uri. De altfel, HUAWEI continuă să inoveze cu servicii precum Huawei Mobile Service și Huawei AppGallery, concepute pentru a le oferi utilizatorilor o experiență personalizată și superioară. Conform uneia dintre cele mai importante companii de cercetare, în iunie 2020, vânzările de smartphone-uri cu HMS au reprezentat 30% din rezultatele totale. Printre motivele care stau la baza acestei creșteri se numără popularitatea continuă a smartphone-urilor HUAWEI de top și poziția mai puternică a brandului pe piață.

HUAWEI se străduiește să ofere cele mai noi soluții inovatoare, atractive pentru orice utilizator. În ceea ce privește vânzările crescute de smartphone-uri cu HMS, existența Huawei AppGallery are o importanță crucială. Această platformă oficială de distribuție a aplicațiilor oferă posibilități nelimitate pentru dispozitivele HUAWEI. AppGallery oferă 18 categorii de aplicații ce acoperă toate nevoile utilizatorilor, de la divertisment până la educație și afaceri. Mai mult, HUAWEI oferă instrumentul de căutare Petal Search, alimentat de motorul de căutare Petal, acesta fiind unul dintre cele trei moduri prin care utilizatorii pot găsi și descărca aplicații pe dispozitivele lor HMS

În această realitate dinamică, utilizatorii își doresc ca soluțiile tehnologice de astăzi nu doar să răspundă nevoilor lor, ci chiar să le anticipeze. HUAWEI depune toate eforturile pentru a satisface această cerere și pentru a dezvolta produse și servicii inovatoare de care să beneficieze utilizatorii finali și care să revoluționeze experiența acestora. Astăzi, compania a dovedit întregii lumi că nimic nu este imposibil dacă depui eforturi constante  pentru a atinge obiective mărețe și dacă descoperi permanent noi tehnologii.

Categories: comunicat de presa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *