ELKO Romania anunță disponibilitatea noilor monitoare de gaming ViewSonic din seria ELITE

No Comments

ELKO Romania anunța disponibilitatea pe piața din România a noilor monitoare de gaming din seria ELITE, proiectate pentru competiții, în conformitate cu cerințele și nevoile jucătorilor profesioniști.

Din momentul tranziției de la ecranele cu tub catodic la cele cu cristale lichide și până astăzi, industria monitoarelor s-a dezvoltat în ritm accelerat și a cunoscut o diversificare fără precedent. Diagonala a rămas în continuare un criteriu important pentru cea mai mare parte dintre utilizatori, dar au apărut o serie de elemente noi, precum fidelitatea culorilor, unghiurile de vizibilitate, rata de contrast, luminozitatea, timpul de răspuns, rata de reîmprospătare sau ajustările fizice permise de piciorul de susținere. Ca rezultat, piața s-a împărțit pe categorii de monitoare, în funcție de scenariul de utilizare, fiecare cu cerințele sale specifice. Așa au apărut modelele profesionale, caracterizate prin calitatea vizuală deosebită, cele pentru birouri, caracterizate prin simplitate și eficiență, sau cele all-around, cu aplicabilitate multiplă. O categorie aparte, cu un succes în creștere de-a lungul ultimilor ani, o reprezintă însă monitoarele pentru jocuri, unde accentul se pune pe timpul de răspuns și pe rata de reîmprospătare, dar și pe ergonomia sau agresivitatea designului, sau chiar pe dotări și funcții.

ViewSonic are în portofoliu o gamă bogată de monitoare de gaming, cu specificații, dimensiuni și prețuri pentru toate categoriile de utilizatori. În plus, producătorul continuă să își îmbogățească oferta prin introducerea de noi modele, create pe baza feedbackului provenit din piață. Așa se întâmplă și în cazul noilor monitoare din seria ELITE – XG240R și XG350R-C. Dezvoltate în colaborare cu producători de periferice de renume mondial, acestea sunt prevăzute cu iluminare LED RGB programabilă, ce poate fi sincronizată cu alte dispozitive compatibile, dotate cu iluminare RGB.

ViewSonic XG240R este un monitor Full HD de 24”, al cărui panou oferă un timp de răspuns de numai 1ms și rată de reîmprospătare de 144Hz. În plus, asigură suport pentru tehnologia FreeSync, prin care rata de reîmprospătare este sincronizată cu performanțele plăcii video, astfel încât experiența de joc să fie mereu fluidă. Datorită luminozității de până la 350cd/m2 și ratei de contrast de 1000:1, pasionații de jocuri care optează pentru acest model beneficiază de o experiență vizuală reușită în orice condiții de utilizare. Iar pentru rezultate optime, există moduri de lucru dedicate vitezei – FPS și MOBA -, dar și moduri dedicate calității imaginii: Realistic și Vibrant. Iar pentru depistarea mai rapidă a inamicilor din zonele întunecate, este inclusă o funcție de îmbunătățire a vizibilității, reglabilă pe 22 niveluri. Panoul utilizat poate reproduce până la 16.7 milioane de culori (RGB 8bit), acoperind spectrul NTSC în proporție de 72%. XG240R se mai remarcă prin designul unic al părții dorsale, care emite lumină, pentru a crea un ambient de gaming desăvârșit. Ergonomia nu a fost nici ea uitată, astfel că piciorul de susținere permite ajustarea înălțimii, înclinarea față-spate, rotirea în plan orizontal și în plan vertical (pivot). Modelul este prevăzut cu 2 conectori HDMI, 1 DP, 2 USB 3.0 Tip-A, ieșire pentru căști și 2 boxe a câte 2W.

XG350R-C este modelul de top al seriei ELITE. Prevăzut cu un ecran curbat de 35” și rezoluție WQHD (3440×1440), el se adresează jucătorilor entuziaști, care își doresc o experiență cât mai realistă și, în același timp, cât mai fluidă. Panoul VA cu care este prevăzut acesta se remarcă prin acoperirea în proporție de 100% a spectrului sRGB, rata de contrast de 2500:1 și o luminozitate maximă de 300cd/m2. De asemenea, performanțele sunt și ele de top, rata de reîmprospătare fiind de 100Hz și timpul de răspuns de numai 3ms. Sunt prezente aceleași patru moduri de lucru diferite, create pentru scenarii variate de utilizare, precum și suport pentru tehnologia FreeSync. Acestor caracteristici li se adaugă suportul HDR10, care amplifică nivelul de realism al jocurilor compatibile de pe PC, PS4 Pro și Xbox One X, precum și tehnologia ClearMotion, responsabilă de reducerea efectelor nedorite de încețoșare, umbrire sau de migrare a culorilor. Sunt posibile înclinarea monitorului și rotirea în plan orizontal, precum și ajustarea sa pe înălțime, iar partea dorsală este prevăzută și de această dată cu iluminare RGB. În ceea ce privește conectica și dotările, XG350R-C dispune de 2 conectori HDMI, 1 DP, 3 USB 3.0 Tip-A și ieșire pentru căști, precum și de 2 boxe a câte 5W.

Noile monitoare ViewSonic ELITE sunt disponibile pe piața locală prin ELKO Romania și canalul de distribuție autorizat, putând fi achiziționate din rețeaua magazinelor partenere.

 

Despre ViewSonic

Fondată în anul 1987, ViewSonic este o importantă companie producătoare de echipamente și soluții de afișare, lider în dezvoltarea de tehnologii vizuale. Cu peste 30 de birouri în toată lumea și o prezență în peste 125 țări, ViewSonic își menține poziția mulțumită eforturilor depuse pentru a oferi produse inovatoare, de cea mai bună calitate, și prin încheierea de parteneriate strategice.

În prezent, ViewSonic este lider în furnizarea de soluții de interconectare a utilizatorilor și de partajare, prin intermediul gamelor sale de produse, printre care monitoare LED, ecrane tactile, videoproiectoare, ecrane de mari dimensiuni și desktop-uri virtuale. Concentrându-se întotdeauna pe viitor, compania continuă să le ofere clienților și partenerilor săi soluții complete, inteligente, interactive și integrate, care să le îndeplinească într-o proporție cât mai mare cerințele.

Despre Grupul ELKO și ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse și soluții IT din regiune, reprezentând 400 de producători și oferind o gamă largă de peste 36.000 de produse și servicii către mai mult de 10.000 de companii, producători de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme din 31 de țări în Europa și Asia Centrală. Compania are peste 1.000 de angajați, iar cifra de afaceri a grupului în 2018 s-a ridicat la 1 768 de milioane USD (1 497 milioane EUR).

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT: soluții mobile, componente, soluții de infrastructură IT și de stocare, soluții de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice. Compania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează și revând soluții IT, sisteme de comunicații și supraveghere video), adresând toate canalele de distribuție IT & Telecom.

Mai multe informații:

www.elko.ro

Categories: Uncategorized

Joacă și productivitate cu playlist-ul Spotify de la LG

No Comments

LG a lansat campania Spotify intitulată Born to be Wide, pentru promovarea monitoarelor premium.

Playlist-ul LG este organizat în două categorii: compilațiile pentru muncă se numesc OFFICE, în timp ce compilațiile pentru gaming sunt numite GAMER. Există nouă liste în fiecare categorie, pentru diverse stări de spirit. De exemplu, o colecție separată este disponibilă în colecția OFFICE pentru a vă recupera după întâlniri dificile și pentru începuturile grele de dimineață, iar altă colecție este perfectă pentru zilele cu gândul la vacanță. Gamerii pot alege din playlist-urile care vizează cele mai populare jocuri.

„Noua noastră inițiativă urmărește să se îndepărteze de canalele standard de publicitate și de media folosite de producătorii de electronice”, a declarat Eszter Orémus, regional marketing manager LG responsabil de produsele IT. „Designul și funcțiile monitoarelor UltraWide au un efect pozitiv asupra productivității muncii, la fel ca muzica potrivită. Campania vizează consolidarea imaginii noastre în categoria de produs, dar ajută în același timp și utilizatorii în munca lor zilnică și în gaming.”

Smartphone-urile Nokia dispun de tehnologie care rămâne relevantă cu trecerea timpului

No Comments

  • Nokia 1 primește Android 9 Pie, fiind cel de al 15-lea smartphone care primește această actualizare
  • Întregul portofoliu de 20 de smartphone-uri Nokia a primit actualizarea la Android 9 Pie, pentru o experiență de utilizare care se îmbunătățește constant

HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane și tablete, anunță actualizarea întregului portofoliu de smartphone-uri Nokia la Android 9 Pie*, cel mai recent sistem de operare al Google. Astfel, toate smartphone-urile Nokia dispun de tehnologie care rămâne relevantă cu trecerea timpului.

Cei mai noi membri Nokia ai familiei Android 9 Pie sunt Nokia 1 (ediția Go) și modelul anunțat recent, Nokia 3.1. Astfel, în momentul de față 20 de smartphone-uri Nokia se îmbunătățesc constant, fără extra-costuri pentru utilizatori.

În decursul ultimilor doi ani, telefoanele Nokia au primit peste 300 de actualizări de securitate, primind totodată actualizări ale sistemului de operare de două ori mai rapid decât competitorii de pe piață. Astfel, utilizatorii pot fi siguri că vor beneficia de experiențe cu totul noi, de mai multe ori în ciclul de viață al telefonului.

„Obiceiurile de consum sunt într-o continuă schimbare și asistăm la o tendință din ce în ce mai mare a utilizatorilor de a achiziționa produse de înaltă calitate, relevante pe termen lung. În ceea ce privește smartphone-urile, nu mai suntem mulțumiți cu telefoane care funcționează perfect doar pentru câteva luni. Nu ne dorim telefoane care întâmpină probleme, vin cu aplicații inutile pre-instalate sau funcționează greu de fiecare dată când instalăm un update. Un smartphone Nokia cu Android 9 Pie se va îmbunătăți odată cu trecerea timpului,” a menționat Alberto Matrone, VP HMD Global, Europa de Est.

Android 9 Pie dispune de caracteristici AI care fac telefonul mai inteligent, mai rapid și se adaptează la obiceiurile de utilizare. Astfel, experiența de utilizare se va îmbunătăți constant.

Fiecare smartphone Nokia dispune de funcții cheie precum Adaptive Battery, ce prioritizează autonomia bateriei în funcție de aplicațiile folosite, App Actions sau Slices, ce pot prezice următoarele acțiuni ale utilizatorului și Digital Wellbeing, ce oferă o perspectivă amplă cu privire la obiceiurile digitale ale utilizatorului, permițându-i acestuia să se deconecteze atunci când are nevoie.

Aceste funcții contribuie la îmbunătățirea experienței de utilizare, iar smartphone-ul învață obiceiurile utilizatorului, înțelegând acțiunile acestuia și adaptându-se în concordanță.

Promisiunea Android pentru fiecare utilizator

Indiferent de preț, fiecare smartphone Nokia dispune de o experiență Android pură, sigură și mereu actualizată. Mai mult, având în vedere că majoritatea smartphone-urilor Nokia fac parte din programul Android One, acestea dispun de actualizări lunare garantate de securitate timp de trei ani și de actualizări ale sistemului de operare timp de doi ani. Astfel, fiecare terminal beneficiază de cele mai noi inovații Google, fiind în siguranță pe termen lung și oferind totodată cele mai avansate opțiuni cu privire la autonomie, la fiecare upgrade major al sistemului de operare.

*Actualizarea depinde în funcție de operator

Smartphone-uri Nokia cu Android 9 Pie în România
Nokia 7 Plus Actualizat – 20 Septembrie 2018
Nokia 6.1 Actualizat – 30 Octombrie 2018
Nokia 7.1 Actualizat – 27 Noiembrie 2018
Nokia 8.1 Lansat cu Android 9 Pie – 13 Decembrie 2018
Nokia 8 Actualizat – 19 Decembrie 2018
Nokia 5.1 Plus Actualizat – 27 Decembrie 2018
Nokia 8 Sirocco Actualizat – 9 Ianuarie 2019
Nokia 5 Actualizat – 24 Ianuarie2019
Nokia 6 Actualizat – 20 Februarie 2019
Nokia 2.1 Actualizat – 21 Februarie 2019
Nokia 3.1 Plus Actualizat – 26 Februarie 2019
Nokia 9 PureView Lansat cu Android 9 Pie – 4 Martie 2019
Nokia 3.1 Actualizat – 14 Martie 2019
Nokia 5.1 Actualizat – 19 Martie 2019
Nokia 1 Plus Actualizat – 20 Martie 2019
Nokia 4.2 Lansat cu Android 9 Pie- 23 Aprilie 2019
Nokia 3.2 Lansat cu Android 9 Pie – 9 Mai 2019
Nokia 2.2 Lansat cu Android 9 Pie – 13 Iunie 2019
Nokia 1 Actualizat – 25 Iunie 2019

Nota editorului

Având în vedere dimensiunea actualizării sistemului de operare, se recomandă instalarea printr-o conexiune Wi-Fi. Cu toate acestea, utilizatorul poate decide să folosească datele mobile dacă dorește. Actualizarea va fi completă în decursul a două zile, pentru a asigura o experiență optimă de utilizare.

Despre HMD Global

HMD Global Oy, cu sediul în Espoo, Finlanda, este producătorul telefoanelor Nokia. HMD creează și furnizează o gamă de smartphone-uri și telefoane clasice, care vizează o plajă largă de consumatori și prețuri. Dedicată inovației și calității, compania HMD deține licența exclusivă a brand-ului Nokia, pentru telefoane și tablete. Pentru mai multe informații, accesați www.hmdglobal.com.

Nokia este marcă înregistrată a Nokia Corporation. Google, Google Photos, Android și Android One sunt mărci înregistrate ale Google LLC.

KAR lansează serviciul de vânzări online de mașini ADESA Europe CarsOnTheWeb trece printr-un proces de rebranding ca parte din integrarea în compania KAR

No Comments

București, 26 iunie 2019 – KAR Auction Services Inc. (NYSE: KAR), furnizor global de soluții de repunere pe piață și de tehnologie în domeniul auto, lansează platforma de licitații online ADESA Europe. Noua platformă este rezultatul unui proces de rebranding al CarsOnTheWeb (COTW), companie cu sediul în Belgia achiziționată de KAR în februarie 2019 și devenită membru complet integrat al familiei KAR.

Marca ADESA Europe extinde renumele și reputația internațională a familiei de companii KAR în afara Americii de Nord și peste hotarele Regatului Unit, în Europa continentală. ADESA Europe va oferi în continuare clienților COTW o platformă online robustă pentru licitații în domeniul vânzărilor de mașini, astfel făcând legătura în mod eficient între constructorii de echipamente originale, proprietarii de flote, comercianții și distribuitorii din peste 50 de țări. În 2018, 66.000 de vehicule au fost comercializate prin intermediul CarsOnTheWeb, iar România  s-a numărat printre cele mai importante cinci piețe.
„Marca ADESA este recunoscută în America de Nord și în Regatul Unit, iar CarsOnTheWeb conduce segmentul platformelor internaționale de repunere pe piață pentru autovehicule din Europa continentală”, a declarat Benjamin Skuy, Vicepreședinte Executiv KAR responsabil pentru piețele internaționale și inițiativele strategice. „Extinderea mărcii ADESA în toată Europa este cea mai bună modalitate de a ura bun-venit echipei CarsOnTheWeb în familia KAR. Sprijinită de soluțiile noastre tehnologice în domeniul auto, de bazele de date, de serviciile conexe și de relațiile industriale puternice ale companiei KAR, ADESA Europe va conduce și va accelera evoluția pieței europene.”

Marca ADESA Europe se extinde pe fiecare piață unde desfășoară operațiuni de vânzare prin filialele sale din Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda și Spania.

„Deja ne bucurăm de avantajele reputației companiei KAR, iar acum, în calitate de marcă ADESA, avem posibilitatea de a continua dezvoltarea modelului nostru de afaceri cu rezultate dovedite și profitabil”, a declarat Johan Meyssen, CEO ADESA Europe. „Devenind ADESA Europe, dispunem de capacitatea necesară pentru a oferi servicii eficiente, accesibile și conectate la nivel global prin intermediul cărora vom continua să creștem și să îmbunătățim serviciile pe care le oferim clienților noștri.”

ADESA Europe oferă vânzătorilor și cumpărătorilor de mașini din Europa o gamă largă de servicii de licitații de vehicule, de transport, finanțare și asistență. Instrumentele online și mobile ale companiei sunt disponibile în 19 limbi, inclusiv română și oferă o gamă largă de funcționalități, precum căutări în timp real, plasarea ofertelor, efectuarea plăților și planificarea logistică. ADESA Europe oferă servicii complexe de tranzacții compatibile cu regulile în materie de TVA, servicii de transmitere a documentelor și asistență post-vânzare pentru tranzacțiile peste hotare, care reprezintă 97% din totalul acordurilor realizate prin intermediul platformei.

###

Persoane de contact KAR:  
Mass media: Analist:
Gene Rodriguez Miller Mike Eliason
(317) 343-5243 (317) 249-4559
gene.rodriguez@karauctionservices.com mike.eliason@karauctionservices.com

 

Despre KAR Auction Services

KAR Auction Services (NYSE: KAR) este un furnizor de soluții inovatoare, bazate pe tehnologii avansate, în domeniul repunerii pe piață a mașinilor rulate pe plan mondial. Platforma integrată unică a companiei KAR sprijină vânzarea și cumpărarea vehiculelor funcționale și recuperate, oferă servicii de finanțare, de logistică, precum și alte servicii conexe, inclusiv vânzarea prin licitații a aproximativ șase milioane de unități, în valoare totală de peste 40 de milioane de dolari. Platformele noastre fizice, online și mobile reduc riscurile asociate tranzacțiilor, îmbunătățesc transparența și eficientizează tranzacțiile pentru clienții noștri în peste 130 de țări. Cu sediul aflat în Carmel, Ind., KAR are peste 18.000 de angajați în Statele Unite ale Americii, Canada, Mexic și Europa. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul www.karauctionservices.com. Pentru ultimele noutăți KAR, urmăriți-ne pe Twitter: @KARspeaks.

 

Categories: Uncategorized

Vodafone este primul operator care lanseaza abonamente 5G in Romania

No Comments

Clientii Vodafone se pot bucura de beneficiile 5G in Bucuresti, Cluj-Napoca si Mamaia
 Noile abonamente 5G ofera clientilor trafic de date nelimitat in cadrul celei mai bune retele de date mobile din Romania*

Bucuresti, 26 iunie 2019 – Vodafone Romania extinde acoperirea 5G in Cluj-Napoca si Mamaia si lanseaza primele abonamente
5G din tara. Aceasta premiera nationala vine la o luna dupa activarea primelor statii radio 5G in reteaua mobila SupernetTM 5G ce
permit romanilor sa aiba acces la specificatiile extraordinare ale acestei tehnologii de ultima generatie.
Red Infinity 17 si Red Infinity 25 sunt primele abonamente 5G ce ofera trafic de date nelimitat in reteaua SupernetTM 5G, prima retea
5G din Romania.

„Suntem foarte mandri sa fim printre putinii operatori de la nivel global si primul din Romania care au lansat servicii si oferta
comerciala 5G. Acest lucru vorbeste despre angajamentul nostru de a ne consolida pozitia de lideri in inovatie, nu doar la nivel
local, dar si la nivel global asigurandu-ne ca utilizatorii din Romania au oportunitatea de a experimenta tehnologii de top. Ne
mentinem angajamentul de a ne continua misiunea si investitiile pe termen lung in tehnologii de ultima generatie pentru a sustine
si a dezvolta societatea digitala romaneasca in era vitezei”, a declarat Mostafa El Beltagy, Director Customer Business Unit,
Vodafone Romania.
Clientii pot beneficia de noua oferta in magazinele Vodafone Romania, in cele ale partenerilor si pe www.vodafone.ro/supernet5g.
Vodafone Romania este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicatii mobile din lume, care
ofera o gama de servicii ce include voce, mesaje, date si comunicatii fixe. Vodafone Group are divizii in 25 de tari, 41 de retele
mobile partenere si operatiuni de broadband fix in 19 tari. La 31 martie 2019, Vodafone Group avea 650 milioane de utilizatori ai
serviciilor mobile si 19 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix si 14 milioane de clienti ai serviciilor TV, incluzand toti
clientii Vodafone din entitatile create in urma unor fuziuni si asocieri. Pentru mai multe informatii, accesati www.vodafone.com.

*Vodafone Romania este certificata drept cea mai buna retea de date mobile din Romania, potrivit testelor realizate de catre
compania independenta de testare a retelelor de comunicatii P3 communications GmbH din Germania. Mai multe detalii sunt
disponibile aici.

Categories: Uncategorized

Philips TV lansează „The One” într-un pachet exclusiv

No Comments

Vizionarea în liniște a unui eveniment important este pe cale să devină o experiență unică și mai captivantă. În dezvoltarea televizorului 7304, cele mai recente tehnologii se îmbină pentru a da naștere unui model din seria Performance Philips TV: The One, televizorul complet. Tehnologia Ambilight pe 3 laturi actualizată ridică încă o dată ștacheta, pentru o experiență extraordinară de televiziune. Datorită designului subțire și suportului în formă de T, acest televizor se integrează perfect într-un decor modern.

Funcții inteligente, inclusiv control vocal AI 

Televizorul 7304 se adresează unei game diverse de consumatori, fie ei telespectatori sau gameri. Modelul va fi disponibil în mai multe dimensiuni și va include cele mai bune funcții ale altor serii, precum:

  • Tehnologia unică Ambilight de la Philips.
  • Procesorul de imagine Philips P5.
  • HDR Smart 4K.
  • Dolby Vision șiDolby Atmos. Imagine și sunet, ca la cinema.
  • Android TV cu Google Assistant – suportă Amazon Echo și

Telespectatorii și gamerii vor putea da comenzi vocale către televizorul Philips Android. Astfel, aceștia vor putea alege să joace un joc, să vizioneze Netflix sau chiar să preia controlul dispozitivelor smart home compatibile cu Google-Assistant, fără a se ridica de pe canapea.

Vizionare prin excelență

„The One” dispune de toate specificațiile tehnice unice disponibile în gama mid-range. În cele din urmă, televizorul 7304 se adresează unui public mai larg și mai divers de consumatori, oferind un raport mai bun calitate/preț.

Consumatorii care doresc să-și cumpere un televizor, nu trebuie să se gândească prea mult. Seria Performance de la Philips oferă o gamă largă de modele care oferă divertisment în confortul propriei case. Iar cu procesorul P5 de a treia generație, va fi disponibilă cea mai actualizată versiune a unui model de înaltă performanță care aduce beneficii îmbunătățite, cum ar fi:

  • Imagini calitative și realiste.
  • Reducere a zgomotului de imagine,claritate și contrast îmbunătățite din toate su
  • Detalii cu adevărat impresionante, care nu se mai pierd în zonele foarte întunecate.

Televizorul Philips seria 7304 va fi disponibil în 6 dimensiuni de ecran diferite (primele 2 cifre din cod reprezintă diagonala în inch):

  • 43PUS7304
  • 50PUS7304
  • 55PUS7304
  • 58PUS7304
  • 65PUS7304
  • 70PUS7304

Despre TP Vision

TP Vision este un jucător cheie pe segmentul divertismentului digital video la nivel mondial. TP Vision se axează pe dezvoltarea, producerea şi comercializarea televizoarelor (Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, America de Sud, India şi anumite ţări din regiunea Asia-Pacific) și produselor audio Philips (la nivel global). Realizăm acestea prin îmbinarea experienţei noastre în design şi moştenirii Philips în inovaţie TV cu excelenţa operaţională, flexibilitatea şi viteza tehnologiei TPV. Toate aceste atuuri ne permit să aducem pe piaţă televizoare de înaltă calitate: inteligente şi uşor de utilizat, cu un design sofisticat. Credem în produse care le oferă consumatorilor o experienţă audio și TV superioară. Datorită televizoarelor Philips, TP Vision este lider global pe piaţa de ospitalitate. TP Vision este licenţiatul exclusiv de brand al televizoarelor Philips pentru ţările menţionate mai sus și pentru produsele audio Philips la nivel global. TP Vision are aproape 2.000 de angajaţi în mai multe zone de pe glob şi este deţinută 100% de TPV, producător TV mondial de top de monitoare şi LCD, care vinde şi comercializează televizoarele Philips în China. De-a lungul anilor, grupul TPV a reuşit să stimuleze propria dezvoltare profitând de economiile de scară şi competenţele sale principale în cercetare şi dezvoltare, producţie, eficienţă logistică şi calitate.

Allview Android Tv – divertisment nelimitat Sistem de operare gândit pentru viitor

No Comments

Allview a intrat la finalul anului trecut pe piața de televizoare, lărgindu-și portofoliul ulterior cu smart Tv-uri, cu specificații care răspund preferințelor utilizatorilor legate de interactivitate și divertisment.

La capitolul entertainment, Allview a mizat pe sistemul de operare Android, pentru a oferi un sistem complet de divertisment, cu posibilități diverse de utilizare. Allview Android TV-ul este un device specializat în oferirea de conținut multimedia, cu acces direct la cel mai mare magazin de aplicații, Google Play Store.

Sistemul de operare Android TV este foarte apropiat de cel utilizat pe telefoane și tablete fiind însa optimizat pentru cea mai bună experiență pe un ecran de mari dimensiuni. În plus, toate aplicațiile oferite în Google Play sunt riguros selectate și testate pentru o compatibilitate deplină cu Android Tv-urile. 

 

Utilizatorul va avea parte de jocuri interactive si de o experiență unică de gaming, neavând nevoie decât de un gamepad atașat TV-ului său.

Prin utilizarea sistemului de operare Android TV, securitatea informațiilor utilizatorului este pusă pe primul plan. Astfel, acesta are disponibile în mod regulat, cele mai  noi actualizări ale patch-urilor de securitate.

Odată cu update-urile care sunt puse la dispoziție, utilizatorul are parte de cele mai noi funcții și aplicații, prin îmbunatățirea continuă a experienței în utilizare.

Telecomanda Allview Android Tv include  un buton de comandă vocală dedicat Google Assistant, pentru ergonomie și utilizare inteligentă.

Utilizatorul dispune de “Intelligent Google Search” cu returnare intuitivă a rezultatelor dorite. Google Assistant, activat prin comandă vocală, este ghidul perfect în deschiderea aplicațiilor și în controlul smart al casei. Allview Android TV este compatibil cu peste 1500 de branduri de smart device-uri.

Comenzile vocale precum: “turn on the yard lights”, “turn on the blinds”, “turn off the air conditioner”, “set the temperature at 22 degrees in the bedroom”, “turn on the cofee machine” etc. sunt puse în aplicare deîndată, permițând utilizatorului controlul total al casei smart.

Redarea oricărui videoclip se realizează extrem de facil prin formularea comenzii dorite. Exemple: “play Queen Show Must Go On”, “play trailer of Game of Thrones” etc.

Setarea agendei personale și redarea conținutului acesteia sunt realizate tot prin Google Assistant. Utilizatorul poate dispune pe loc de anularea întâlnirii planificate, poate afla ce rezervări are făcute sau își poate modifica lista de cumpărături.

Allview Android TV va reda utilizatorului informațiile și răspunsuri căutate, indiferent de domeniul de interes.

Allview Android TV este capabil de partajare între computer și TV, fără cabluri, prin conectarea la o rețea WiFi și instalarea câtorva add on-uri, disponibile în aplicațiile din Google Store. Se elimină astfel orice dispozitiv intermediar, iar utilizatorul poate accesa ce dorește din calculatorul său, direct pe tv, folosind doar telecomanda acestuia.

Sistemul de operare Android TV se detașează de alte sisteme de operare, oferind suportul perfect pentru toate noutățile care vor apărea în materie de streaming, aplicații, jocuri sau control smarthome.

Categories: Uncategorized

Peroni Nastro Azzurro este pentru prima dată partener principal la Neversea În premieră, Peroni introduce paharul de hârtie reciclabil pentru servirea berii la draft în cadrul ediției 2019

No Comments

București, 25 iunie 2019 – În această vară, Peroni Nastro Azzurro este partener principal la Neversea, cel mai mare festival de muzică de la malul mării, eveniment unde va introduce în premieră paharul realizat din hârtie pentru servirea berii la draft. Aflat la a treia ediție, evenimentul va avea loc în perioada 4 – 7 iulie, în Constanța.

Pentru prima dată în cadrul unui festival de muzică din România, un brand de bere va implementa servirea berii la draft din pahar de hârtie reciclabil. În plus, participanții vor putea colecta paharele de hârtie în containerele special amenajate în zona de festival.

“Ce au în comun festivalul Neversea, marea și vara mult așteptată? Berea noastră premium născută în Italia, Peroni Nastro Azzurro, care ne inspiră să prețuim momentele de respiro atunci când avem timp pentru ele, să ne deconectăm cu adevărat și să ne bucurăm de viață cu relaxarea și detașarea tipică a  italienilor. În egală măsură prețuim și mediul înconjurător și pentru prima dată la un festival, Peroni va introduce pahare de hârtie pentru servirea berii la draft la Neversea, promovând un comportament responsabil față de mediu fără a compromite experiența grozavă a consumului de bere la draft.”, a declarat Bogdan Jianu, Brand Manager Peroni Nastro Azzurro.

Momente de respiro pe Riviera Peroni

Pentru ediția din acest an, Peroni a mai pregătit o serie de activări care vor introduce participanții în atmosfera relaxantă a italienilor având în același timp șansa de a câștiga un simbol italian – Vespa. Pe durata celor 4 zile de festival, participanții trebuie să colecteze 6 stickere echivalentul a 6 beri Peroni (doză sau draft) din zonele special amenajate. Pe baza acestora, fiecare festivalier va primi o cheie pe care va trebui să verifice dacă se potrivește scuterului expus în zona Peroni. Participantul a cărui cheie pornește motorul, va fi fericitul câștigător al uneia dintre cele 3 Vespa Primavera 50.

Zona de activări unde festivalierii își pot lua un moment de respiro pe Riviera Peroni include plaja special amenajată cu șezlonguri și baldachine pentru a te relaxa, zona de nisip albastru, căsuța de salvamar și plăcile de surf ideale pentru fotografii sau leagănul amplasat la malul mării. Momentele de respiro între concerte pot fi amplificate în zona de food amenajată pe Riviera Peroni, unde participanții vor putea degusta cele mai cunoscute mâncăruri italienești.

A treia ediție a festivalului Neversea aduce foarte multe noutăți pentru participanți, iar zonele și activitățile dezvoltate alături de partenerii noștri vor depăși toate așteptările. Împreună cu echipa Peroni ne-am propus și considerăm că am reușit să pregătim o serie de activități și experiențe memorabile pentru toți cei care vor fi prezenți la festival.”, a declarat Bogdan Rădulescu, Head Of Partnership.

Campania dezvoltată sub conceptul “Momente de respiro cu Peroni la Neversea” include un spot TV (Spot Peroni Neversea: https://youtu.be/exiO8N279Ng) și radio, outdoor, comunicare online și în social media, promovare în comerțul tradițional și modern și se derulează pe perioada verii.

Peroni răsplătește momentele de reciclare

Anul acesta, festivalierii responsabili vor fi recompensați pentru contribuția la colectarea și reciclarea ambalajelor de aluminiu. Pe plaja Neversea vor fi amplasate 6 dispozitive de colectare care pot colecta până la 4.000 de doze/zi fiecare, iar Peroni îi încurajează pe participanți să returneze dozele de bere consumate în cadrul festivalului. Aceștia pot câștiga accesorii pentru momente de respiro în funcție de numărul de doze introduse în aparatele de colectare.

Astfel, la 3 doze participanții pot dona contravaloarea dozelor de aluminiu Asociației Non Profit Alucro, pentru programul Every Can Counts (www.everycancounts.ro), la 5 doze primesc o bandană, iar la 10 doze o borsetă ideală pentru festival. Evenimentele sustenabile care nu lasă în urmă deşeuri de ambalaje fac parte integrantă din strategia Ursus Breweries, iar acest lucru a fost posibil cu ajutorul partenerilor Can Pack Recycling, EveryCanCounts România şi GreenPoint Management.

În perioada 4-7 iulie 2019, pe scenele Neversea vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului, printre care se numără G-Eazy, Jessie J, Afrojack, Lost Frequencies, Steve Aoki, Rudimental DJ, Jamie Jones, Tale of Us, Andy C, Wilkinson DJ Set, Flux Pavilion, Chinese Man, Dj Snake, Dj Alesso, KSHMR, Salvatore Ganacci, Sean Paul, Vini Vicii, Basjackers, Dubfire și Dub FX.

Despre Peroni Nastro Azzurro

Peroni Nastro Azzurro este berea premium italiană numărul unu în lume*. Birra Peroni a demarat producția de bere în 1846, iar Nastro Azzurro a apărut la începutul anilor ‘60 în Roma, Italia, fiind lansată la nivel mondial în anul 2005. În România, Peroni Nastro Azzurro este o marcă din portofoliul Ursus Breweries, o bere blondă premium, cu gust proaspăt și efervescent, disponibilă îmbuteliată (250ml, 330ml, 500ml sticlă și doză) și draught.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.peroniitaly.ro.  

*Volum de vânzări, Raportul Global Data, 2017.

Despre Ursus Breweries

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Asahi Super Dry, Pilsner Urquell, Grolsch,  Meantime, Azuga Nepasteurizată, St. Stefanus, Stejar și marca de cidru Kingswood. Pentru mai multe informații despre Ursus Breweries și programele sale, vă rugăm să vizitați: www.ursus-breweries.ro și www.desprealcool.ro.

Categories: Uncategorized

ASUS Republic of Gamers anunță noul monitor ROG Swift PG35VQ

No Comments

ROG Swift PG35VQ este un monitor de gaming, ultra-lat, cu diagonală de 35”, rată de refresh supratactabilă de 200Hz, iluminare FALD pe 512 zone și timp de răspuns de 4ms pentru jocuri fluide și captivante.
• NVIDIA G-SYNC Ultimate dispune de cel mai recent procesor G-SYNC pentru a oferi cea mai bună experiență de gaming HDR
• Iluminarea FALD (full array local dimming) furnizează 512 zone LED independente, rată de contrast de 500.000:1 și luminozitate de vârf de 1000 niți
• Tehnologia Quantum-dot furnizează acuratețea culorilor imaginii și suportă 90% din standardul de cinema DCI-P3
• Design-ul exclusiv ROG cu Smart Fan Control, kitul intuitiv de montare VESA, Aura Sync și amplificatorul ESS 9118 îmbunătățesc experiența de gaming

ASUS Republic of Gamers (ROG) anunță disponibilitatea monitorului de gaming ROG Swift PG35VQ, echipat cu un panou de 35” UWQHD (3440 x 1440) HDR, cu un aspect de 21:9, supratactabil la rata de refresh de 200Hz și un timp de răspuns de 4ms. ROG Swift PG35VQ este un model ultra-lat, cu caracteristici și tehnologii avansate ce duc efectele vizuale din jocuri la următorul nivel de imersie și fluiditate. Având tehnologie FALD (full array local dimming) pentru iluminarea LED ce controlează dinamic 512 zone, o luminozitate de vârf de 1000 niți în fiecare zonă cu certificare DisplayHDR 1000 și tehnologie NVIDIA G-SYNC Ultimate, ROG Swift PG35VQ generează scene nuanțate și realiste cu umbre detaliate și un contrast uimitor, culori cinematice și latență redusă pentru a furniza cea mai bună experiență de gaming. Pe lângă panoul avansat, ROG Swift PG35VQ este dotat cu Smart Fan Control, o caracteristică exclusivă ROG, care asigură funcționarea optimă și silențioasă a răcirii, prin controlul dinamic al vitezei ventilatorului în funcție de temperatură. Monitorul dispune, de asemenea, de un kit de montaj VESA simplu de utilizat, sincronizare ASUS Aura pentru armonizarea efectelor luminoase pe întregul sistem și un convertor digital-analog (DAC) ESS 9118 de nivel hi-fi pentru sunet excepțional în jocuri.

Gaming rapid, fluid și captivant
ROG Swift PG35VQ beneficiază de un panou de 35” UWQHD (3440 x 1440) HDR, cu raportul 21:9. Având posibilitatea de overclocking la 200Hz și un timp de răspuns de 4ms (de la gri la gri), acesta redă cu ușurință efecte vizuale foarte rapide și le face mai fluide și mai realiste ca niciodată. Monitorul dispune de tehnologia NVIDIA G-SYNC™ Ultimate cu cele mai recente procesoare NVIDIA G-SYNC pentru ca jocurile să prindă viață cu contrast uimitor, culori cinematice și latență redusă.

Cea mai bună experiență HDR
Cu o tehnologie FALD (full array local dimming), ROG Swift PG35VQ controlează în mod dinamic iluminatul LED pe 512 zone, furnizând un contrast foarte înalt pentru scene întunecate mai bogate în detalii, cu un aspect natural. LED-urile pot fi pornite și oprite selectiv pentru a crea o gamă largă de iluminare dinamică pentru o imagine bogată, mult mai nuanțată. Fiind certificat DisplayHDR 1000, ROG Swift PG35VQ poate atinge o iluminare de vârf de 1000 niți în fiecare zonă LED, asigurând un alb luminos și culori strălucitoare. Tehnologia Quantum-dot furnizează acuratețea culorilor și acoperă 90% din standardul de cinema DCI-P3. Acesta din urmă oferă o gamă de culori mai largă decât sRGB, cu o reproducere mai fidelă.

Design hardware optimizat
Alături de display-ul avansat, ultra-lat, ROG Swift PG35VQ dispune de o serie de caracteristici de design atent gândite, care îmbunătățesc mai departe performanța, utilitatea și stilul. Smart Fan Control, exclusiv ROG, asigură viteza exactă de rotație necesară pentru a menține temperatura ideală fără o creștere ce ar cauza un zgomot inutil. Ventilatoarele platformei operează eficient, generând un zgomot puțin mai puternic decât o șoaptă. Având în vedere că mulți utilizatori vor prefera să monteze monitorul pe un perete, ROG Swift PG35VQ vine cu un kit intuitiv de montare VESA, care asigură atașarea ușoară cu doar patru șuruburi, oferind suficient spațiu pentru ventilare. Pe lângă montarea pe perete, suportul VESA permite ca ROG Swift PG35VQ să fie atașat pe un braț mobil pentru maximum de flexibilitate și un confort vizual.

ROG Light Signature este o caracteristică a monitoarelor ROG ce le permite gamerilor să proiecteze efectele luminoase personalizate pe suprafața biroului. ROG Swift PG35VQ duce acest design iconic un pas mai departe, fiind primul monitor ROG care încorporează Aura Sync. Pe lângă faptul că pot crea propriile lor șabloane de iluminare, jucătorii pot personaliza acum culorile și pot armoniza efectele cu întregul lor sistem de gaming, exprimându-le stilul. ROG Swift PG35VQ este primul monitor de gaming cu convertor digital-analog (DAC) ESS 9118 integrat, un procesor audio cu un singur chip, ce oferă redare 24-bit/192 kHz fără pierderi, cu o gamă dinamică fără precedent și distorsiuni minime pentru un sunet clar și captivant.

ROG Swift PG35VQ va fi disponibil în România în perioada următoare.

Despre ASUS ROG:
Republic of Gamers (ROG) este un brand ASUS dedicat creării celui mai bun hardware de gaming din lume. Lansat în 2006, ROG oferă o linie completă de produse recunoscute pentru performanță și calitate, incluzând plăci de bază, plăci video, laptopuri, desktopuri, monitoare, echipamente audio, routere și periferice. ROG participă și susține cele mai importante evenimente internaționale de gaming. Echipamentele ROG au fost utilizate în atingerea a sute de recorduri de overclocking și continuă să fie alegerea preferată a gamerilor și a utilizatorilor entuziaști din întreaga lume. Aflați mai multe despre alegerea campionilor pe https://rog.asus.com/.

Categories: Uncategorized

IKEA Pallady este oficial deschis!

No Comments

Astăzi, la ora 10.00, IKEA Pallady, cel mai mare magazin din Sud Estul Europei al companiei suedeze și al 431-lea în lume, și-a întâmpinat primii clienți.

Deschiderea a fost marcată simbolic prin plantarea unui copac la care au participat Sara Del Fabbro, CEO al IKEA South East Europe, Vladislav Lalic, Property și Expansion Manager al IKEA South East Europe și Cas Lachaert, Store Manager al IKEA Pallady. Alături de reprezentanții IKEA, la ceremonie  s-au aflat Anneli Lindahl Kenny – Ambasadorul Suediei în România, Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Robert Negoiță – primarul sectorului 3.

Suntem bucuroși să continuăm călătoria noastră în România și să deschidem Pallady, cel mai mare magazin al nostru din Sud Estul Europei și cel de-al doilea din București! Deschizând acest magazin răspundem numărului tot mai mare de clienți din România – numai în ultimul an IKEA a înregistrat o creștere de 11%, care face din această țară una dintre cele mai performante piețe IKEA din lume! Suntem foarte mândri de acest rezultat fantastic și suntem mai mult decât optimiști că vom continua cu o performanță excelentă în viitor!”, a spus Sara Del Fabbro, CEO al IKEA South East Europe.

Magazinul de 37.000 de metri pătrați va pune la dispoziția clienților aproape 10.000 de produse care reflectă filozofia IKEA de design democratic, combinând forma, funcționalitatea, calitatea, sustenabilitatea și prețul scăzut. Acesta va avea, de asemenea, trei modele de interioare integrale și 58 de camere pline de idei și inspirație realizate pe baza cunoștințelor despre casele românilor, răspunzând nevoilor locale în ceea ce privește mobilarea locuinței cu soluții și produse accesibile.

Pe lângă un loc de joacă supravegheat, dedicat copiilor, magazinul va găzdui, de asemenea, restaurantul nostru deja celebru care servește atât specialități suedeze, precum și preparate românești, cu o capacitate de 550 locuri. Clienții vor avea la dispoziție 1.300 de locuri de parcare – parte dintre acestea în subteran, dar și patru stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Magazinul va oferi, de asemenea, un serviciu de buy-back care le va permite clienților noștri să-și aducă mobilierul IKEA uzat care este încă în stare foarte bună sau bună și să primească la schimb un voucher.

Valoarea totală a investiției în magazin este de aprope 90 de milioane de euro. IKEA Pallady este deschis în fiecare zi de la 10.00 la 22.00, în timp ce restaurantul este deschis de la 9.00 la 21.00.

În plus față de cele peste 500 de locuri de muncă din domeniul construcțiilor care au fost create în timpul construcției magazinului Pallady, aproximativ 600 de angajați s-au alăturat familiei IKEA odată cu deschiderea noului magazin. În total, după 12 ani de prezență pe piață, IKEA a creat aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă și a oferit beneficii avansate tuturor angajaților din țară.

Categories: Uncategorized