TransferGo atinge un maxim istoric – cinci milioane de clienți la nivel global – pe măsură ce cererea de remitențe de la migranți crește vertiginos

No Comments

Londra, Regatul Unit, Octombrie 2022 – TransferGo, una dintre companiile de transferuri internaționale de bani cu cea mai rapidă dezvoltare din lume, anunță o creștere anuală semnificativă, tradusă prin depășirea pragului de 5 milioane de clienți activi.

TransferGo s-a angajat încă de la debut să ofere migranților din întreaga lume acces la servicii financiare mai simple și mai bune, astfel că, mai ales în ultimul an, fintech-ul a înregistrat o creștere fulminantă a numărului de clienți noi și a tranzacțiilor, precum și o extindere accelerată pe piața globală, sprijinind inclusiv transferurile către Ucraina.

În timp ce piața remitențelor s-a confruntat cu 12 luni turbulente, în condițiile în care războiul din Ucraina, întreruperea lanțului de aprovizionare și lipsa forței de muncă calificată au contribuit la incertitudinea economică generală, compania TransferGo a rămas stabilă și continuă să înregistreze creșteri la nivelul întregii afaceri. De altfel, cererea pentru serviciile TransferGo este susținută mai ales prin prisma ultimei sale etape de referință, anume depășirea cifrei de 5 milioane de clienți. Dacă în primii săi nouă ani, TransferGo a câștigat 3 milioane de clienți, doar în ultimul an TransferGo a înregistrat încă 2 milioane de clienți noi.

TransferGo-press release

În plus, la un an de la lansarea finanțării sale de referință de 50 de milioane de dolari din seria C, TransferGo a deschis noi piețe de destinație în Africa de Vest și în Comunitatea Statelor Independente, inclusiv în Armenia și Azerbaidjan. Acest lucru a favorizat o creștere anuală a tranzacțiilor de 64%, deoarece migranții continuă să aibă încredere în TransferGo ca fiind cea mai bună modalitate de a efectua plăți internaționale.

Pentru a susține acest impuls al rețelei, compania și-a mărit colectivul de muncă cu aproape jumătate (45%) și are acum peste 20 de naționalități diferite în echipele sale, angajând o varietate de roluri, de la agenți de servicii pentru clienți la marketing și C-suite, cu Mantas Žalneravičius numit în mod special în funcția de Chief Technology Officer.

În ultimele șase luni, TransferGo a dedicat o serie de servicii speciale clienților săi ucraineni, pentru a le oferi asistență, atât celor rămași în țară, cât și celor din întreaga Europă. Printre acestea se numără organizarea de pagini de donații, accelerarea dezvoltării unei soluții de cont bancar și renunțarea la comisioanele pentru transferurile instantanee către carduri și IBAN-uri din Ucraina. De asemenea, compania s-a asigurat că serviciile rămân operaționale pentru ca familiile să rămână conectate din punct de vedere financiar. În plus, săptămâna trecută, directorul general și cofondatorul TransferGo, Daumantas Dvilinksas, s-a alăturat mai multor instituții financiare din UE și din Ucraina pentru a semna o declarație comună cu Comisia Europeană, angajându-se, sub sloganul #StandWithUkraine, să furnizeze servicii de transferuri de bani la prețuri accesibile și transparente în această țară.

Comentând creșterea puternică a TransferGo, Marius Nedelcu, Chief Marketing Officer TransferGo, a declarat: “TransferGo este o companie de transferuri internaționale de bani, creată de imigranți, pentru imigranți. De-a lungul celor 10 ani de activitate, nu ne-am abătut niciodată de la misiunea noastră de a ne sprijini clienții prin asigurarea accesului la servicii financiare simple, sigure și rapide. La TransferGo trăim și respirăm provocările migranților și lucrăm neobosit pentru a rezolva problema fricțiunilor financiare – fie că este vorba de Ucraina sau de orice altă parte a rețelei noastre globale.

Creșterea noastră anuală coincide de altfel cu aniversarea de 10 ani a TransferGo, și nu am fi putut marca nici una dintre aceaste etape fără aportul angajaților noștri fantastici, care pun mereu nevoile clienților pe primul loc. Abia aștept să fructificăm acest trend crescător și să aducem produse inovatoare, să abordăm piețe noi și să sprijinim în continuare baza noastră de peste cinci milioane de clienți.”

Cu birouri în Londra, Vilnius, Kaunas, Varșovia, Cracovia, Berlin și Istanbul, TransferGo este o organizație paneuropeană care se angajează să creeze o lume echitabilă pentru toți migranții. Dacă sunteți interesat de o carieră în cadrul TransferGo, vă rugăm să vizitați pagina noastră de carieră aici.

Despre TransferGo

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri și în Vilnius, Berlin, Cracovia, Kaunas, Istanbul și Varșovia. TransferGo numără peste 5 milioane de clienți din întreaga lume și facilitează transferurile de bani online, rapid și în condiții de siguranță, în 111 de monede diferite și are acoperire în 161 de țări, primind scorul de 4,8 din 5 stele din partea Trustpilot. Folosind sistemul inovator TransferGo, migranții pot trimite bani peste hotare folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească țara: banii sunt transferați local-in local-out. Pentru mai multe detalii, puteti accesa: www.transfergo.ro.

Supermarketul online Sezamo își lansează serviciile pentru publicul larg

No Comments

BUCUREȘTI, România, 18 octombrie 2022

Supermarketul online Sezamo, parte a grupului european Rohlik, își lansează astăzi serviciile de e-groceries pentru publicul larg, în București și o parte din județul Ilfov, în urma unei investiții de 6 milioane de euro.

Sezamo oferă o selecție grozavă de peste 10.000 de produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și cele mai populare branduri de tip supermarket, toate într-un singur loc, depășind oferta unui supermarket obișnuit. Comanda este livrată în 3 ore sau la ora programată, cu un serviciu unic în România – intervalul de livrare de 15 minute. În plus, compania oferă garanția „Banii înapoi garantat” instant pentru eventualitatea în care clientul nu este mulțumit de un produs, fără întrebări suplimentare.

Sezamo oferă produse de la producători locali recunoscuți precum fructe și legume ECO de la Nasul Roșu, panificație de la Pain Plaisir, mezeluri de la Moș Iosif, carne de la VacaMuuu și lactate de la Origini. Există și un larg sortiment de produse BIO și ecologice, printre care și brandul recunoscut la nivel european Alnatura și o întreagă secțiune specializată dedicată veganilor cu burgeri grozavi fără carne de la Beyond Meat și alternative pentru lactate de la NoMoMoo. Mamele pot obține alimente organice de la Holle, alături de scutece ECO de la Bamboo Nature. Astfel, consumatorii pot economisi între 5 și 7 drumuri la cumpărături și timpul pe care în mod normal l-ar fi petrecut la supermarket, la piață sau la măcelăria preferată, prin intermediul site-ului sau aplicației Sezamo.

Tomas

Sezamo este un brand orientat în totalitate către client și dorințele și nevoile acestuia, iar atenția se îndreaptă către schimbarea modului tradițional de a face cumpărături. „Misiunea noastră este să îi ajutăm pe oameni să ducă vieți mai fericite și mai sănătoase, iar acest lucru devine posibil prin determinarea noastră de a pune clientul pe primul loc și de a deveni cei mai buni în ceea ce facem. De astăzi le vom putea demonstra clienților că atenția noastră este îndreptată în totalitate către ei și că ne dorim să le ușurăm în mod real viața prin toate beneficiile pe care Sezamo le are de oferit”, a declarat Tomáš Chadzivasilis, CEO Sezamo România.

Sezamo și-a luat angajamentul să protejeze mediul înconjurător și invită clienții să joace un rol activ în asta. Astfel, compania livrează cu o flotă proprie de mașini electrice (având și stații proprii de încărcare la depozitul din Ștefăneștii de Jos), utilizează pungi reutilizabile, prietenoase cu mediul, confecționate din plastic reciclat, care reduc amprenta asupra mediului înconjurător și au implementat programul „Save the Food”, prin care clienții contribuie la reducerea risipei alimentare prin achiziționarea de alimente pe cale de expirare la un preț redus.

Logo Sezamo

Cei patru piloni pe care Sezamo își bazează întreg procesul operațional sunt sortimentul divers de produse, serviciile inovative, prețurile competitive și respectul pentru mediul înconjurător. Comanda minimă este de 150 RON, iar costul livrării este gratuit la comenzile de peste 300 lei.

Toate produsele comandate sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurile de energie.

Despre Sezamo

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik se lansează în România în 2022, sub brandul Sezamo. Implementând tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (10000 SKU+), Sezamo oferă o fereastră de livrare de 15 minute, cu livrare în 3 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată.

Fiind o companie de tehnologie, Sezamo este o companie data-driven. Deținând operațiunile end-to-end, inclusiv toată tehnologia din interior, clienților li se oferă o experiență superioară de cumpărături, livrarea celor mai proaspete alimente de la fermieri și artizani locali, precum și o selecție largă de supermarketuri sau produse sub propria etichetă. Compania este dinamică și în creștere rapidă, obținând statutul de unicorn în 2021. Cifra de afaceri a grupului a depășit 500 de milioane EUR în 2021.

Pentru mai multe informații, vizitați www.sezamo.ro 

Pentru întrebări despre carieră, vizitați https://career.sezamo.ro/

PIATRAONLINE împreună cu Istituto Europeo di Design organizează un workshop gratuit pentru studenții la design și arhitectură

No Comments

Vor fi abordate teme precum designul de produs, dar și designul pentru transporturi, cel industrial sau de modă

  • Workshop gratuit pentru creativii interesați de design de produs
  • Atelierul abordează și teme precum design pentru transporturi, designindustrial sau design de modă
  • Ideile propuse vor fi transformate într-o colecție tangibilă

București, 18 octombrie 2022: PIATRAONLINE, cel mai mare furnizor de piatră naturală din România, împreună cu Istituto Europeo di Design organizează duminică, 23 octombrie, workshopul “Tangible-in-Tangible” susținut de Attila Veress, Designer&Ambassador Istituto Europeo di Design (IED). Workshopul se va concentra pe designul de produs, dar sunt așteptați și cei care își doresc să afle mai multe despre toate tipurile de design, de la design de interior, la design pentru transporturi, design industrial sau design de modă.

PIATRAONLINE_cel mai mare furnizor roman de piatra naturala

De asemenea, Marta Malcontenti, Area Manager IED, va prezenta programele de studiu Istituto Europeo di Design.

PIATRAONLINE va duce la bun sfârșit ideile propuse în cadrul atelierului, transformându-le într-o colecție tangibilă de obiecte din piatră naturală. Mai exact, proiectele rezultate în urma workshopului au șansa să ajungă pe raftul unuia dintre cei mai importanți furnizori de piatră naturală din Europa.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, prin înregistrare aici: https://bit.ly/RezervaLocDesignWorkshop.

Attila Veress – profesor IED și fost colaborator BMW, 3M

Attila Veress, product design talent și profesor IED, este un designer de renume internațional născut în Transilvania, crescut în Emiratele Arabe Unite și absolvent al IED Milano, specializat în Product Design. După ce a colaborat cu branduri importante precum 3M și BMW, în 2015 Attila Veress și-a deschis propriul studio de design. În prezent, este consultant pentru o serie de branduri internaționale, împărțindu-și timpul între design clasic și proiecte de design strategic.

Alături de el, participanții vor aprofunda aplicațiile designului în diferite domenii și la diferite niveluri, vor descoperi ce înseamnă să studiezi designul, să te formezi ca designer și cum arată o zi din viața unui director de creație la o companie specializată în marmură. De la dezvoltarea unui nou catalog, la alegerea materialelor, styling și fotografie, cursanții vor afla ce înseamnă să dezvolți viziunea creativă a unei companii.

Participanții vor fi împărțiți în echipe care vor avea de rezolvat un brief de design. Attila Veress, alături de cei mai buni designeri și arhitecți din București, parte din comunitatea ArhiKit, vor fi mentorii tăi și vor coordona echipele pe parcursul sesiunii de co-creație.

Misiunea PIATRAONLINE este aceea de a susține și pregăti următoarea generație de designeri, oferindu-le acces la resurse, mentori și cele mai bune programe de studiu din lume. Evenimentul este organizat în colaborare cu IED, una dintre cele mai prestigioase rețele educaționale din lume, și alături de Fennec, studioul local de creație specializat în comunicarea pentru branduri purpose-driven.

Evenimentul este co-organizat sub coordonarea V for Vintage — cel mai hub mare de design

contemporan și cultură vintage, și Fennec — studio de creație și design independent și susținut de FRUFRU, Urban Monkey, Izvoarele Călimani, SanoVita.

Despre PIATRAONLINE

PIATRAONLINE, cel mai mare furnizor de piatră naturală din România, este totodată un hub creativ care conectează profesioniști din industriile creative și susține materializarea celor mai valoroase proiecte de design și arhitectură din țară. În plus, misiunea PIATRAONLINE este aceea de a oferi fiecărui iubitor de frumos și pasionat de design oportunitatea de a-și transforma viziunea în realitate, selectând piatră de cea mai bună calitate și promovând versatilitatea și expresivitatea acestui material natural.

Despre IED

IED – Istituto Europeo di Design este rețeaua internațională 100% Made in Italy care operează în educație și cercetare în Italia, Spania și Brazilia. Cele 4 departamente ale instituției sunt Design, Modă, Arte Vizuale și Comunicare, având ca numitor comun cultura designului. Oferta educațională a IED cuprinde o varietate largă de cursuri: Undergraduate, Postgraduate, Summer, Semester & Academic Year, Foundation, continuing education.

Despre Attila Veress

Attila Veress este născut în Transilvania în 1990, crescut în Emiratele Arabe Unite și absolvent al IED Milano, specializat în Product Design. Lucrarea sa de absolvire a fost inclusă în ADI Index Targa Giovani. Câștigător al BMW Creative Lab în 2013, a avut plăcerea de a lucra alături de companii precum 3M, BMW, Fratelli Guzzini și TVS, pentru a crea sinergii valoroase între branduri și product experience.

AVBS Credit: Ce trebuie să facă românii care au credite raportate la ROBOR?

No Comments
  • Refinanțarea în credit ipotecar cu dobândă fixă –

 

Bucureşti, 18 octombrie 2022

 

Circa 490.000 de români au credite cu dobânzi variabile legate de ROBOR, iar trecerea de la ROBOR la IRCC este o soluție temporară, deoarece IRCC se actualizează în lunile ianuarie, aprilie, iulie și octombrie și, de asemenea, este în plină creștere.

De la 1 octombrie 2022 IRCC a crescut de la 2.65% la 4.06%, iar acesta îşi va continua majorarea şi anul viitor şi va creşte la 5.71%, motiv pentru care specialiștii în creditare recomandă românilor să îşi refinanțeze acum creditele pe dobândă fixă și astfel să stagneze valorile ratelor pe dobânda actuală pentru 3-5-8-10 ani sau pe mai mulți ani, evitând ca ratele să le crească și mai mult în viitor.

Valentin AVBS-24 (1)

„Băncile își ajustează ofertele de finanțare periodic, în funcție de evoluția pieței bancare și de propriile obiective de creditare. În ianuarie 2023 IRCC va crește din nou, așadar este foarte probabil ca de la anul și băncile să-și reactualizeze ofertele, stabilind dobânzile fixe la valori destul de apropiate de cele variabile. De aceea, le recomand românilor cu credite legate de ROBOR să ia măsuri de refinanțare acum, înainte de reactualizarea IRCC și de eventualele reactualizări ale dobânzilor bancare. Acționând acum, în timp util, românii vor putea accesa credite de refinanțare în dobânzi fixe mai accesibile decât vor fi, probabil, în viitorul apropiat”, declară Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.

Așadar, cea mai bună soluție de finanțare a momentului rămâne creditul ipotecar cu dobândă fixă, iar românii cu credite vechi, raportate la ROBOR sau IRCC, pot începe formalităţile de refinanţare în credit ipotecar cu dobândă fixă imediat, beneficiind de protecție absolută în privința oricăror actualizări ROBOR sau IRCC.

Un credit ipotecar poate avea dobânda fixă în primii 5 ani, iar din anul 6 dobânda devine variabilă, formată din marja fixă a băncii + IRCC calculat la 3 luni. În acest mod, cu dobânda fixă pe 5 ani (sau pe 3 ani, pe 8 ani, pe 10 ani sau pe mai mulți ani), clientul plătește aceeași rată la credit, indiferent cât cresc sau scad ROBOR sau IRCC în acea perioadă. Abia când dobânda creditului devine variabilă, din anul 4, 6, 9 sau 11 al creditului, rata împrumutului ipotecar se ajustează la fiecare 3 luni în funcție de IRCC 3M.

În perioada de dobândă fixă, de 3-5-8-10 ani sau mai mult, piața bancară se va stabiliza, iar indicii de referință bancară și dobânzile creditelor au răgaz să scadă.

În concluzie, creditul ipotecar pe dobândă FIXĂ, nou sau de refinanțare, este cea mai bună și mai sigură formă de finanțare a momentului. Atât pentru cei care sunt la primul credit, dar și pentru cei care au deja un credit și vor să-și ușureze povara ratelor crescute mult în ultimul an.

Reţeaua AVBS Credit este formată din 50 de francize, în peste 20 de orașe din România, dintre care 7 au fost înfiinţate în prima jumătate a anului 2022.

AVBS Credit lucrează cu peste 35 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite). Accesează franciza AVBS Credit de aici.

18 octombrie, Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane: “Fii ProActiv: Fiindcă tacerea ascunde victime!

No Comments

COMUNICAT DE PRESĂ

18 Octombrie 2022

Anul acesta, de 18 octombrie, Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane atragem atenția asupra modul în care tehnologia a ajuns să faciliteze traficul de persoane și exploatarea copiilor în mediul online. Odată cu dezvoltarea tehnologiei și expansiunea utilizării internetului, tot mai multe persoane, în special copii și adolescenți, folosesc platforme și aplicații prin care traficanții recrutează, exploatează și controlează victimele. Fie că vorbim de rețele sociale, de aplicații de dating sau website-uri de anunțuri, în spatele multor conturi se află de fapt persoane care vor să obțină un profit de pe urma controlului și exploatării altora.

Calendar evenimente Asociatia eLiberare_18 - 21 Octombrie_page-0001

În acest context, Asociația eLiberare lansează o serie de videoclipuri în cadrul campaniei ”Fii proactiv, pentru că tăcerea ascunde victime”. Mesajul central al campaniei este că victimele acestui fenomen, care sunt, de multe ori, ascunse sub ochii noștri, să poată fi recunoscute și direcționate către cei ce le pot ajuta. Fii ProActiv! Fiindcă tăcererea ascunde victime https://youtu.be/vyK3snrzDtU

De asemenea, în perioada 18 – 21 octombrie 2022, eLiberare prin intermediul celor 4 Centre de Informare și Asistență în Detectarea și Notificarea a cazurilor de trafic din București, Brașov, Craiova și Suceava organizează o serie de activități în unități de învățământ, întâlniri cu specialiști și parteneri, activități stradale, dezbateri demonstrative academice, proiecții de film la cinematograf și sesiuni antitrafic în unități de învățământ.

„Mesajul de anul acesta este unul clar: nu mai ignora semnalele de alarmă. Fie că lucrezi într-un domeniu cheie și ești medic, asistent social, polițist, preot etc., fie că ești un părinte preocupat de siguranța propriului copil, sau un simplu cetățean care recunoaște semnele de exploatare este important să nu rămânem indiferenți. Există sprijin pentru cei care doresc să ajute persoanele aflate în exploatare, atât în rândul autorităților, cât și în rândul organizațiilor specializate. Fiecare din noi putem fi acea verigă lipsă dintre exploatarea cuiva și eliberare.” a declarat Loredana Urzică – Mirea, Director Executiv al Asociației eLiberare.

video.Exploararea online a băieților – https://youtu.be/_HZCU8gaWI4

video.Exploatarea online a fetelor – https://youtu.be/QpUAwWkkXn0

Tot astăzi, în intervalul orar 19:00 – 19:30, Parlamentul României va fi luminat în culoarea albastru, culoarea aleasă de Organizația Națiunilor Unite pentru încuraja implicarea guvernelor, autorităților, societății civile, companiilor private și cetățenilor pentru a acționa și preveni traficul de persoane.

Asociația eLiberare construiește de aproape 10 ani o mișcare socială împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale în România și sprijină cetățenii în a notifica suspiciuni la eLiberare Whatsapp Helpline 0757 749 845.

La 20 de ani de activitate, ProCredit Bank lansează ProGreen Aniversar, contul verde dedicat persoanelor fizice care vor să contribuie la un mediu sustenabil

No Comments
  • ProGreen Aniversar oferă clienților siguranța că banii lor vor fi folosiți în susținerea proiectelor sustenabile;
  • Noul cont vizează investiții în energie regenerabilă, în producție și agricultură sustenabile sau în industrii de reciclare;
  • Portofoliul de credite verzi al băncii a depășit 22% din volumul total al creditelor în derulare, la finalul Q2.

București, 18 octombrie, 2022: ProCredit Bank lansează primul pachet de cont curent verde pentru persoane fizice. Denumit strategic ProGreen Aniversar, în contextul celor 2 decenii de activitate bancară în România, noul produs oferă clienților siguranța că activitatea lor financiară nu va susține proiecte care au un impact negativ asupra mediului.

ProGreen Aniversar este destinat persoanelor fizice care doresc să susțină dezvoltarea unei economii sustenabile și care înțeleg că banii din conturile lor contribuie indirect la activitatea de finanțare pe care băncile comerciale o desfășoară.

ProGreen Aniversar

Prin încasări în conturile ProGreen, clienții susțin exclusiv portofoliul de credite verzi al bancii, care, la final de Q2 2022, depașea 22% din volumul total al creditelor în derulare. Noul cont vizează proiecte relevante, precum investiții în energie regenerabilă, utilaje și echipamente cu eficiență energetică ridicată, locuințe durabile, producție și agricultură sustenabile sau investiții în industriile de reciclare.

Toate acestea sunt evaluate pe criterii clare de către echipele ProCredit Bank, care aplică metodologii de analiză detaliate, menite să estimeze atât consecințele ecologice, cât și sociale ale fiecărui proiect, pe o perioadă mai vastă, premergătoare solicitării creditelor.

“Acum 15 ani, ProCredit Bank a fost una dintre primele bănci comerciale din România care a ales calea sustenabilității. De atunci, angajamentul nostru pentru politici bancare etice, verzi, a devenit tot mai puternic, iar, în prezent, green banking-ul este parte din ADN-ul ProCredit. Completarea ofertei bancare cu un cont curent verde, destinat persoanelor fizice, este un pas natural și necesar, care întărește poziția noastră, de bancă orientată către dezvoltarea sustenabilă a societății. Prin noul pachet aniversar ne luăm un angajament ferm atât față de clienți, cât și față de mediu. Fiecare cont ProGreen va contribui la dezvoltarea portofoliului de credite verzi, fondurile rulate prin acestea fiind alocate doar proiectelor sustenabile. Principalul nostru obiectiv pentru ProGreen este acela de a ajunge în punctul în care putem susține creditarea verde exclusiv din volumul fondurilor provenite din aceste conturi. Odată cu lansarea pachetului ProGreen Aniversar, banca închide cercul sustenabilității și face apel atât la clienții săi, cât și la publicul larg de a se alătura activitații de susținere a mediului înconjurător prin utilizarea unor servicii financiare cu adevărat durabile.”, a declarat Ștefan Manole, Director General ProCredit Bank.

ProGreen Aniversar, costuri 0 pentru un cont prietenos cu mediul

Pe lânga componenta de sustenabilitate, ProGreen Aniversar oferă toate beneficiile asociate unui pachet de cont curent și are în componență următoarele servicii bancare:

  • Cont curent în LEI;
  • Cont de economii în LEI;
  • Card de debit Visa;
  • Internet Banking și Mobile Banking;
  • Plăți naționale gratuite;
  • Retrageri de numerar gratuite de la orice ATM din România;
  • Depuneri de numerar gratuite la terminalele ProCredit Bank;
  • Serviciile Google Pay si Apple Pay:

În plus, pentru că ProGreen este un produs bancar sustenabil, și cardul din componența pachetului este unul prietenos cu mediul, fiind fabricat din plastic reciclat în proporție de 85.5%. Totodată, designul ales urmărește consolidarea mesajului de responsabilizare pe care ProCredit Bank îl promovează, în același timp cu creșterea nivelului de conștientizare în ceea ce privește grija față de mediul înconjurător.

Toate conturile ProGreen Aniversar deschise până la 31.12.2022 beneficiază de un cost de administrare 0, pe întreaga perioadă de activitate a contului.

 

ProCredit Bank România:

ProCredit Bank România este parte a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit. Pe lângă concentrarea sa operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt. Acționarii principali ai ProCredit Holding AG & Co. KGaA includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), compania olandeză DOEN Participaties BV, Banca de Dezvoltare KfW și IFC (parte a Grupului Băncii Mondiale).

În calitate de companie-mamă a grupului, în conformitate cu legea bancară germană, ProCredit Holding AG & Co. KGaA este supravegheată la nivel consolidat de către Autoritatea Federală Germană de Supraveghere Financiară (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de către Bundesbank din Germania.

TikTok anunță noi instrumente și măsuri pentru a îmbunătăți experiența comunității pe LIVE

No Comments

București, 17 octombrie 2022 – TikTok găzduiește un ecosistem divers format din creatori și comunități care creează conținut autentic și formează conexiuni la nivel global. TikTok LIVE aduce oamenii alături prin conținut care distrează și inspiră și le oferă creatorilor ocazia de a-și prezenta viețile într-un mod autentic, pe măsură ce creează legături puternice cu oameni din toată lumea – totul în timp real.

LIVE-uri împreună prin funcția Multi-Guest

Pentru a crea conexiuni autentice cu oamenii din comunitate, TikTok și-a actualizat recent funcția Multi-Guest. Creatorii care realizează LIVE-uri pe TikTok pot găzdui acum până la 5 invitați folosind layout-uri tip grid sau panel și au astfel ocazia să interacționeze cu publicul, să răspundă la întrebări, să creeze tutoriale video sau pur și simplu să împărtășească momentele importante cu comunitatea.

logo (2)

De asemenea, odată LIVE, creatorii pot apăsa pe cele 3 puncte pentru a modifica o serie de setări printre care se numără posibilitatea de a trece de pe filmarea cu camera principală pe cea de selfie sau invers, adăugarea efectelor și stickerelor, filtrarea comentariilor sau adăugarea moderatorilor, dacă aceștia nu au fost deja desemnați.

Eforturile TikTok pentru a păstra comunitatea în siguranță

La baza TikTok se află încrederea și siguranța comunității TikTok. Astfel, TikTok lucrează permanent pentru a păstra utilizatorii și creatorii de conținut în siguranță și pentru a susține bunăstarea acestora. Prin urmare, TikTok anunță noi modificări și îmbunătățiri pentru a oferi comunității de pe platformă cea mai bună experiență posibilă atunci când folosește funcția TikTok LIVE.

În prezent, utilizatorii trebuie să aibă peste 16 ani pentru a realiza LIVE-uri pe platformă. Începând cu 23 noiembrie, vârsta minimă pentru TikTok LIVE va crește de la 16 la 18 ani. De asemenea, TikTok ia în considerare diversitatea comunității globale, așa că adoptă deja o abordare graduală a funcțiilor pe care utilizatorii le pot accesa în funcție de vârsta acestora. De exemplu, utilizatorii tineri trebuie să aibă peste 16 ani pentru a accesa Mesajele Directe și peste 18 ani pentru a trimite cadouri virtuale sau pentru a avea acces la funcțiile de monetizare.

În plus, în săptămânile următoare, TikTok își propune să introducă noi modalități prin care creatorii pot alege dacă își doresc să se adreseze doar comunității adulte în LIVE-uri. De exemplu, un conținut distractiv poate fi mai potrivit utilizatorilor cu vârsta de peste 18 ani sau atunci când gazda unui live își dorește să povestească despre un moment dificil din viață și s-ar simți mai confortabil știind că se adresează doar adulților. Astfel, TikTok își dorește să maximizeze oportunitățile oferite de funcția LIVE și să păstreze totodată comunitatea în siguranță. În plus, TikTok consideră că aceste actualizări oferă și mai multă siguranță utilizatorilor tineri, pe măsură ce își construiesc prezența în mediul online.

Remindere de siguranță pentru creatorii LIVE

Creatorii LIVE pot folosi deja instrumentul de filtrare a cuvintelor cheie pentru a limita comentariile pe care le consideră neadecvate. În săptămânile următoare, TikTok va lansa o versiune actualizată a acestei funcții care va trimite un reminder utilizatorilor și le va sugera cuvinte cheie noi pe care ar putea dori să le adauge la lista de filtre. Pentru a face acest lucru, instrumentul analizează conținutul pe care un creator îl elimină cel mai frecvent din LIVE, observând cuvinte similare în aceste comentarii și apoi sugerând gazdei că ar putea dori să adauge aceste cuvinte la lista de filtre. Când TikTok a testat această caracteristică, a descoperit că aproape a dublat numărul de utilizatori care folosesc filtrarea cuvintelor cheie atunci când se uită la cei mai populari creatori LIVE.

TikTok are o suită de funcții de siguranță care îi ajută pe oameni să păstreze controlul pe parcursul streaming-ului live și să remedieze problemele pe măsură ce apar. TikTok are o comunitate vibrantă și creativă și este important ca platforma să rămână un loc sigur, care să susțină și să bucure întreaga comunitate.

Mai multe informații despre instrumentele de siguranță TikTok LIVE pot fi găsite aici. Pentru informații suplimentare despre politicile și instrumentele de siguranță oferite de TikTok, vizitează Centrul de siguranță TikTok.

RAZERCON 2022 A CUCERIT GAMERII DIN TOATĂ LUMEA CU ANUNȚURI DE PRODUSE NOI ȘI NENUMĂRATE CONCURSURI

No Comments

Cu o prezentare de tip „mixed-reality”, care a fost urmărită în direct de mai bine de 1,5 milioane de spectatori, CEO-ul Min-Liang Tan a anunțat mai multe inovații tehnologice, noutăți despre produsele preferate de fani și cel mai avansat dispozitiv de gaming mobil cu tehnologie 5G.

 

BUCUREȘTI, 17 octombrie 2022 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a cucerit gamerii și entuziaștii de tehnologie cu ocazia RazerCon 2022. Pe 15 octombrie, spectatori din întreaga lume l-au urmărit pe CEO-ul Razer, Min-Liang Tan, anunțând felul în care Razer va schimba viitorul gamingului mobil, alături de o serie de noi produse și parteneriate exclusive.

Fiind un eveniment cu adevărat ”For Gamers, By Gamers”, Razer a colaborat cu mai mulți dezvoltatori și publisheri pentru a prezenta conținut exclusiv. Hidden Leaf Games a prezentat în premieră gameplay din noul lor joc, Fangs, în timp ce PC Builder Simulator 2 a fost prezentat în direct de prezentatorii RazerCon, Rich Campbell și Cyr, ambii membri ai rețelei OTK.

foto

Continuând tradiția transmisiilor cu amprentă neutră de carbon, RazerCon 2022 a utilizat energie verde, reconfirmând eforturile de sustenabilitate ale companiei. În caz că ați ratat evenimentul, puteți urmări înregistrarea aici.

La RazerCon 2022, comunitatea de fani a beneficiat în premieră de cele mai noi detalii despre noile produse ce urmează a fi lansate de Razer, inclusiv despre Razer Edge, cel mai avansat dispozitiv de gaming bazat pe Android, despre scaunul de gaming Razer Enki Pro Automobili Lamborghini Edition, despre noile dispozitive audio concepute de Razer pentru consolele PlayStation și Xbox, dar și despre planurile de viitor legate de Razer Kraken Kitty.

RazerCon 2022 a adus știri și despre noile colaborări ale brandului cu diferiți parteneri, precum design-urile în ediție limitată produse împreună cu Displate, campania #ReelGaming derulată cu Facebook Gaming și masa specială concepută în colaborare cu Twinkly Squares. Printre momentele cheie s-a numărat și asamblarea în direct a unui PC construit împreună cu Starforge Systems pe baza noilor procesare Intel 13th Gen.

Pentru mai multe detalii despre produsele și proiectele anunțate de Razer, vă invităm să citiți în continuare.

Razer Edge – Cel mai avansat dispozitiv de gaming cu tehnologie 5G

Razer Edge este primul dispozitiv de gaming din lume care se bazează pe tehnologia 5G, fiind astfel compatibil cu mii de jocuri AAA încă de la lansare. Razer Edge promite o experiență nemaiîntâlnită,  indiferent că e vorba de jocuri native pe platforma Android sau jocuri din aplicația Epic Games preinstalată (Fortnite și Rocket League Sideswipe), servicii de cloud streaming ca Xbox Cloud Gaming (Beta) și Nvidia GeForce Now, ori soluții de tip remote play care oferă acces la colecția de jocuri de PC prin Steam Link, Moonlight și Parsec. Cu acces nelimitat la colecții întregi de jocuri, indiferent de locație, Razer Edge oferă cea mai bună experiență fără să sacrifice accesul de la distanță sau disponibilitatea conținutului.

Echipat cu un ecran avansat de tip AMOLED cu diagonala de 6.8”, refresh rate de 144hz și  rezoluție FHD+ de 2400×1080 pixeli, Razer Edge oferă cu 87% mai mulți pixeli decât principalele produse concurente. Bazat pe cea mai nouă soluție Snapdragon® G3x Gen 1 Gaming Platform,  și conceput pentru cea mai bună performanță de gaming per watt consumat, Razer Edge include un procesor Kyro cu opt nuclee, tactat la 3GHz, combinat cu un GPU Adreno. Pentru o durată de funcționare extinsă, noul dispozitiv are o baterie cu capacitatea de 5000mAh.

Disponibil în variantele Wi-Fi sau Verizon 5G, Razer Edge va fi lansat în primă fază exclusiv pe piața din America de Nord, la pachet cu noul controller Razer Kishi V2 Pro. Acesta din urmă păstrează toate tehnologiile multiplu premiate și opțiunile avansate de personalizare oferite de controller-ul mobil Kishi V2, adăugându-le două caracteristici importante: soluția de feedback haptic avansat Razer HyperSense și ieșirea audio de 3.5mm. Microswitch-urile pe care se bazează butoanele frontale și D-padul oferă un răspuns ferm, instantaneu, oferind astfel o experiență de control similară consolelor de gaming.

Pentru mai multe informații despre Razer Edge vizitați această pagină.

Razer Edge 5G va fi disponibil exclusiv în oferta Verizon. Prețul final și disponibilitatea vor fi anunțate de Verizon.

Razer Edge Wi-Fi va deveni disponibil în ianuarie 2023 la prețul de 399,99 dolari în mod exclusiv pe pagina Razer.com și în magazinele RazerStore.

Set-up de streaming complet cu Razer Kraken Kitty V2 Pro și cu Blue Screen

Design-ul său legendar a transformat Kraken Kitty într-unul dintre produsele preferate de fanii din comunitatea Razer. Noile Kraken Kitty V2 Pro permit dezvoltarea de multiple personaje pentru diferite stream-uri, datorită noului concept de urechi interschimbabile dezvoltat de Razer.

Urmând succesul înregistrat de modelul precedent, Kraken Kitty V2 Pro este o pereche de căști pe fir, cu suport pentru tehnologia Chroma RGB, care dispune de accesorii interschimbabile inspirate de urechile de pisică, de urs și de iepure. Toate aceste urechi sunt incluse în pachet, putând fi schimbate repede și ușor, oferindu-le streamerilor o metodă facilă de a-și exprima personalitatea. Toate cele trei seturi dispun de abilitatea de a reacționa în direct la evenimentele de pe stream, fiind compatibile cu tehnologia Razer Chroma™ RGB, care oferă peste 16,8 milioane de culori și nenumărate efecte de iluminare. Datorită acestor opțiuni avansate de personalizare, streamerii se pot face remarcați mai ușor și pot interacționa cu audiența lor într-un mod direct, iluminarea urechilor reacționând la emote-uri, alerte și altele.

Încorporând difuzoarele Razer TriForce Titanium de 50mm pentru sunet surround digital 7.1, alături de microfonul detașabil Razer HyperClear, Razer Kraken Kitty V2 Pro sună la fel de bine cum arată. Capitonate cu un mix de material textil și piele sintetică, căștile oferă confort pe toată durata zilei și o izolare fonică pentru concentrare totală.

Pentru mai multe detalii despre Razer Kraken Kitty V2 Pro vizitați această pagină.

Căștile Razer Kraken Kitty V2 Pro vor fi disponibile începând cu trimestrul IV din 2022, pornind de la prețul de 209,99 Euro, pe Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta anumitor parteneri retail.

Blue Screen este un panou de tip ”chroma key” care permite introducerea în fundalul transmisiilor live a unui nou nivel de creativitate și imaginație. Fabricat din fibre de cea mai bună calitate, Razer Blue Screen le permite streamerilor să își creeze o lume proprie și să afișeze fundaluri spectaculoase într-un mod ușor, pe o suprafață care nu produce cute. Utilizate și în producția profesională de filme, ecranele albastre permit cea mai ușoară înlocuire a fundalului și sunt ideale pentru streamerii care doresc sa își schimbe fundalul pentru a atinge noi niveluri de creativitate și interacțiune cu publicul.

Panoul Blue Screen de 94” este compact, are o durată lungă de viață și o înălțime ajustabilă. Mai mult, se poate instala foarte rapid, fiind la fel de ușor de pliat pentru depozitare.

Pentru mai multe detalii despre Razer Blue Screen vizitați această pagină.

Razer Blue Screen este disponibil acum la prețul de 159,99 Euro pe Razer.com și în magazinele RazerStore.

Cea mai bună experiență audio pentru gamingul de console cu noile Razer Kaira Pro HyperSpeed și Razer Hammerhead HyperSpeed

Gama Razer Kaira se extinde cu noi căști complet licențiate pentru consolele PlayStation®5. Noile Razer Kaira X, o pereche de căști pe fir, precum și noile Kaira HyperSpeed și Kaira Pro HyperSpeed, căști de gaming wireless compatibile cu mai multe platforme, oferă deopotrivă o experiență captivantă și libertate totală.

Bazate pe tehnologia Razer HyperSpeed, ambele perechi de căști se pot conecta prin conexiunea wireless ultra-rapidă de 2.4GHz, garantând o conexiune stabilă, sunet cu latență redusă, potrivit inclusiv pentru scenariile de gaming competitiv și o durată de funcționare de până la 30 de ore.

Razer Kaira Pro HyperSpeed dispune de difuzoare Razer TriForce de 50mm și de microfonul cardioid detașabil Razer HyperClear ENC. Căștile Kaira Pro HyperSpeed încorporează și revoluționara tehnologie de feedback haptic, Razer HyperSense.

Pentru mai multe detalii despre gama Razer Kaira vizitați această pagină.

Razer Kaira Pro HyperSpeed sunt disponibile acum la prețul de 239,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail, urmând să se lanseze în SUA în 2023.

Kaira HyperSpeed sunt disponibile acum la prețul de 159,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Razer Kaira X sunt disponibile acum la prețul de 69,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Concepute pentru gamerii cu un stil de viață activ, noile Razer Hammerhead HyperSpeed sunt căști wireless de gaming compatibile cu multiple platforme care beneficiază de tehnologia de active noise cancellation (ANC).

Încorporând două microfoane de tip environmental noise cancelling (ENC) pentru o claritate fără egal, noile Razer Hammerhead HyperSpeed oferă suport pentru tehnologia Razer Chroma RGB și o durată de funcționare de până la 30 de ore. Utilizatorii pot alege între conexiunea wireless de 2.4GHz (prin dongle-ul Type C inclus în pachet) și cea Bluetooth 5.2, căștile fiind compatibile cu noile console, dar și cu dispozitivele mobile. Dongle-ul Type C HyperSpeed permite reducerea latenței audio pentru o experiență de gaming desăvârșită.

Pentru mai multe detalii despre Razer Hammerhead HyperSpeed – PlayStation® Licensed*, vizitați această pagină.

Căștile vor fi disponibile începând cu noiembrie 2022 la prețul de 179,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Pentru mai multe detalii despre Razer Hammerhead HyperSpeed – Xbox Licensed, vizitați această pagină.

Căștile vor fi disponibile începând cu noiembrie 2022 la prețul de 179,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

* Razer Hammerhead HyperSpeed – PlayStation® Licensed este dezvoltat ca parte a programului oficial de licențiere PlayStation® și funcționalitatea finală pe PlayStation®5 este supusă aprobării finale din partea Sony Interactive Entertainment. “PlayStation” este marcă înregistrată a Sony Interactive Entertainment Inc.

Confortul maxim întâlnește performanța de invidiat. Scaunul de gaming Razer Enki Pro Automobili Lamborghini Edition

Având un design inspirat de legendarii bolizi Lamborghini, noul Razer Enki Pro Automobili Lamborghini Edition dă un nou sens confortului pe durata întregii zile.

Proiectat pentru a oferi experiența cea mai echilibrată din punctul de vedere a distribuirii greutății, Enki Pro Automobili Lamborghini Edition este dedicat pasionaților de automobilism. Scaunul oferă suprafețe premium din Alcantara®, un spătar moale confecționat din spumă cu densitate dublă, o tetieră magnetică și un sistem foarte precis de înclinare a spătarului, toate în culorile portocaliu și negru tipice pentru Automobili Lamborghini. În plus, noul scaun de gaming poartă pe spate și emblema Automobili Lamborghini.

Pentru mai multe detalii despre Razer Enki Pro Automobili Lamborghini Edition vizitați această pagină.

Razer Enki Pro Automobili Lamborghini Edition va fi disponibil începând cu decembrie 2022, pornind de la prețul de 1,499 Euro pe pagina Razer.com și în magazinele RazerStore.

Pentru fanii adevărați: noi culori pentru perifericele preferate

Cele mai populare produse din oferta companiei primesc tratamentul de culoare Quartz, Mercury și White, astfel ca fanii să-și poată completa arsenalul în stilul lor preferat.

Noua gamă extinsă de modele Quartz include căștile wireless Razer Barracuda și tastatura Razer Huntsman V2 TKL. Pe viitor, lista de produse disponibile în Quartz va include și căștile Razer BlackShark V2 X, mouse-ul de gaming wireless Razer Orochi V2 și mouse mat-ul Razer Strider Hybrid (mărimea L).

Pentru un aspect contemporan și minimalist, cele mai bune alegeri sunt Mercury Edition și White Edition. Printre noile produse se numără căștile Razer Barracuda Mercury Edition, tastaturile vârf de gamă Razer DeathStalker V2 Pro White Edition și Razer DeathStalker V2 Pro TKL White Edition, dar și mouse-ul de gaming wireless Razer Basilisk V3 Pro White Edition.

Încă din 2017, Razer a oferit produse în culori unice, care au cucerit gamerii de pretutindeni. Cu noile produse disponibile în cele trei culori distincte, jucătorii se pot exprima mai ușor prin perifericele preferate, beneficiind de același nivel de performanță.

Pentru mai multe detalii despre Razer Quartz Edition, vizitați această pagină.

Gama Razer Quartz Edition va fi disponibilă începând cu octombrie 2022, pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Razer Barracuda Quartz Edition are prețul de 189,99 Euro.

Razer Huntsman V2 TKL Quartz Edition are prețul de 189,99 Euro.

Razer BlackShark V2 X Quartz are prețul de 69,99 Euro.

Razer Orochi V2 Quartz Edition are prețul de 84,99 Euro.

Razer Strider Quartz Edition (mărimea L) are prețul de 39,99 Euro.

Pentru mai multe informații despre Razer Barracuda Mercury Edition vizitați această pagină. Căștile sunt disponibile acum la prețul de 189,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Pentru mai multe informații despre Razer DeathStalker V2 Pro White Edition vizitați această pagină. Tastatura va fi disponibilă începând cu noiembrie 2022, la prețul de 249,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Pentru mai multe informații despre Razer DeathStalker V2 Pro TKL White Edition vizitați această pagină. Tastatura va fi disponibilă începând cu noiembrie 2022, la prețul de 219,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Pentru mai multe informații despre Razer Basilisk V3 Pro White Edition vizitați această pagină. Mouse-ul va fi disponibil începând cu noiembrie 2022, la prețul de 179 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Razer și Panerai continuă să facă valuri, dezvăluind Luminor Quaranta Razer Special Edition

La ediția anterioară a RazerCon, Razer a anunțat parteneriatul cu producătorul de ceasuri de lux Panerai, încheiat cu scopul de a conserva viața marină, lansând inițiativa “fă-ți timp pentru oceane”. Cele două companii și-au unit forțele pentru a investi în cercetarea legată de pisicile de mare.

Un an mai târziu în cadrul RazerCon 2022, Razer și Panerai au dezvăluit mult așteptata ediție specială Luminor Quaranta Razer Special Edition. Conceput în colaborare de ambele branduri, noul ceas Panerai combină expertiza de producție a Panerai cu design-ul inconfundabil Razer. Inspirat de culorile Razer, cadranul include elemente Super-LumiNova® iluminate în verde, care complementează estetica creată de secundarul verde și de cusătura verde a curelei. Cadranul și spatele ceasului includ gravuri subtile cu logoul Razer.

Ca un tribut adus eforturilor de sustenabilitate ale brandului, ceasul este confecționat din materiale reciclate, iar cureaua are la bază PET recuperat din sticlele de plastic aruncate de consumatori. Cadranul cu diametrul de 40mm are în componență inclusiv eSteel™, un metal de generație nouă fabricat din oțel reciclat și acoperit cu un strat de DLC (diamond like carbon coating). Mai mult, ambalajul în care vine ceasul este produs în proporție de 72% din materiale reciclate.

Ceasul va fi produs într-o ediție limitată de doar 500 de bucăți, care vor fi disponibile în mod exclusiv prin magazinele Panerai și pe pagina Panerai.com.

Desktop-ul prinde viață cu Razer Axon Wallpaper PC App

Razer Chroma RGB este cel mai mai popular și mai răspândit sistem de iluminare pentru dispozitivele de gaming și de lifestyle, care le permite utilizatorilor să-și personalizeze, să controleze și să sincronizeze efectele de iluminare ale mai multor dispozitive precum mouse-ul, tastatura, căștile, ventilatoarele carcasei, boxele sau becurile inteligente din cameră.

Anunțat în cadrul RazerCon 2022, Razer Axon transpune puterea și flexibilitatea Razer Chroma RGB pe desktop, aducând la viață fundalurile calculatorului printr-o serie de imagini premium, statice și dinamice, care interacționează în timp real cu dispozitivele compatibile Razer Chroma RGB. Cu un catalog impresionat format din imagini provenite din cele mai celebre francize de jocuri, dar și din wallpaper-uri Razer și fotografii special ales, Razer Axon App oferă câte ceva pentru toți.

Orice wallpaper este compatibil cu Razer Axon, astfel utilizatorii pot adăuga propriile imagini, iar Razer Axon va administra playlist-ul de wallpaper pentru a oferi o experiență de utilizare nemaiîntâlnită.  Jucătorii cu mai multe monitoare se pot bucura de asemenea de aplicația Razer Axon, aceasta beneficiind de suport multi-monitor.

Pentru a celebra lansarea Razer Axon la RazerCon 2022, primii 10.000 de utilizatori care vor descărca aplicația Razer Axon și vor folosi codul “#RAZERCON2022” vor beneficia de un set limitat de wallpapers inspirate de RazerCon 2022. Pentru a avea șansa de a câștiga un pachet de accesorii Razer Chroma, utilizatorii pot descărca aplicația și pot aplica orice wallpaper Razer Axon pe monitorul PC-ului lor, urmând să facă o poză sau un video scurt cu rezultatul, în care să se vadă clar monitorul și wallpaper-ul Axon. Ultimul pas constă în postarea rezultatului pe Tiktok, Instagram, Facebook sau Twitter folosind hashtag-urile #RazerAxon și #Razer înainte de 23:59 PM PST pe 31 octombrie 2022. Razer Axon poate fi descărcat de aici.

Pentru mai multe detalii despre programul Razer #WinItYourWay vizitați această pagină.

IMAGINI

Kit de presă RazerCon 2022

 

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

McDonald’s introduce în meniul său ouă bio de la Familia Toneli

No Comments

Inițiativa reprezintă o premieră pentru piața restaurantelor cu servire rapidă din România.

 

București, 17 octombrie 2022 – McDonald’s în România a introdus ouă bio în meniul său, astfel marcând o importantă premieră pentru piața restaurantelor cu servire rapidă din România. Opțiunile sale de mic dejun conțin exclusiv ouă bio de la Familia Toneli, singurul furnizor local acreditat de McDonald’s pentru categoria de produs ou. Decizia vine ca parte a angajamentului operatorului de restaurante de a oferi produse savuroase, preparate doar din ingrediente de cea mai înaltă calitate. Ouăle bio sunt produse ecologice de la găini crescute în sistemul de agricutură ecologică.

„Ne dorim ca toți cei care ne trec pragul să știe că la McDonald’s vor găsi întotdeauna produse calitative și accesibile. Iar parteneriatele noastre de lungă durată cu furnizorii locali, cum este Toneli Holding, reprezintă o parte importantă a acestei promisiuni. Acum, prin decizia de a folosi exclusiv ouă bio Familia Toneli pentru micul dejun, aducem și mai multă valoare pentru consumatori, oferind o varietate de sandvișuri și omlete pregătite cu ingrediente proaspete, de proveniență ecologică”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

McDonald's _ Oua bio _

Inițiativa reprezintă o premieră pe piața din România, McDonald’s fiind primul lanț de restaurante cu servire rapidă care folosește ouă ecologice pentru prepararea produselor. Astfel, consumatorii care optează pentru micul dejun McDonald’s pot savura sandvișuri gustoase McMuffin și omlete pregătite cu ouă proaspete, bio.

Toneli Holding este cel mai mare producător de ouă din România cu o producție de peste 400.000 ouă/an, fiind astfel lider de piață.
Brandul Familia Toneli se bucură de notorietate prin acțiunile desfășurate în ultimii ani, dar și de recunoaștere internațională prin premiile obținute de produsele Toneli – medalii de aur de la International Taste Institute și Monde Selection.


Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 93 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 47 restaurante cu McDrive și 49 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de 5.300 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate. Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro.

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 170 de restaurante și are 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări și implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple.

 

Zitec lansează soluția Culture Insights prin Mirro.io, ce ajută directorii de companii să înțeleagă și să modeleze cultura organizațională

No Comments

București, 17 octombrie 2022 – Compania românească de software Zitec a lansat  funcționalitatea  Culture Insights. Aceasta se găsește pe platforma proprie SaaS Mirro.io, destinată managementului performanței. Culture Insights este un instrument complet pentru date și raportări, gândit pentru companiile vizionare și inovatoare, care vor să înțeleagă mai bine și să dezvolte cultura organizațională, dar și interacțiunile între angajați.

Culture Insights pune la dispoziție diagrame complexe, dar ușor de înțeles, care analizează toate aspectele culturii dintr-o companie, făcând informațiile tangibile și ușor de accesat. Liderii au astfel capabilitatea de a identifica zonele deficitare din cultura și valorile companiei sau din rezultatele de afaceri, având apoi posibilitatea de a face pași concreți pentru rezolvarea lor.

Simona_Lapusan

Culture Insights este o unealtă avansată și simultan, facilă, pentru directori C-level, lideri ai departamentelor de resurse umane, dar și manageri care sunt responsabili cu luarea de decizii informate ce duc la rezultate concrete în business. Rapoartele generate de Mirro oferă susținere în evoluția companiei, prin contribuția la dezvoltarea unei culturi organizaționale puternice,  menținerea unei rate de retenție ridicate în rândul angajaților, dar și prin creșterea ratei de engagement.

”Funcționalitatea Culture Insights, disponibilă în Mirro.io, va contribui pozitiv în orice mediu de lucru modern, oferind liderilor un sprijin pentru a crește performanța companiei și relevând regulile nescrise care stau la baza interacțiunilor dintre membrii echipei. Directorii care vor să facă un pas important în ceea ce privește înțelegerea și schimbarea în mai bine a culturii companiei lor vor găsi un partener ideal în Mirro.io”, afirmă Simona Lăpușan, fondator și CEO al Mirro.io și co-fondator și COO al Zitec.

Datele introduse în platforma Culture Insights cuprind valori ale companiei, rezultate ale afacerii, interacțiuni ale angajaților, feedback și recunoaștere publică. Prin dezvoltarea unei interfețe complete privind cultura companiei, funcționalitatea este pregătită să ajute directorii cu seturi de date pe care nu le-au mai putut obține niciodată până acum.

Liderii orientați către progres susțin ideea că una dintre marile provocări pe care le întâmpină este dezvoltarea unei culturi organizaționale sănătoase. Eforturile depuse sunt din ce în ce mai mari, în contextul în care multe companii au adoptat lucrul exclusiv remote sau programe hibrid. Pentru a ajuta directorii să pună bazele culturii organizaționale dar și pentru a îmbunătăți experiența angajaților, Mirro.io se poziționează ca o soluție culture-as-a-service, prin lansarea Culture Insights.

Alături de Culture Insights, Mirro.io oferă liderilor acces și la date despre timpul de lucru, salarii și echipă astfel încât să poată lua decizii informate referitoare la business.

Despre Mirro.io

Mirro.io, o solutie creată de Zitec, ajută companiile să-și dezvolte o cultură bazată pe transparență, în care oamenii performanți rămân alături de companie pentru mai mult timp. Mai ales în aceste timpuri de distanțare socială și muncă hibridă, Mirro ajută organizațiile să țină oamenii implicați și aliniați la obiectivele companiei, fiind participanți activi în viața companiei.

Fiind o platformă deosebit de socială și ușor de utilizat, Mirro.ro generează peste 5.000 de interacțiuni lunare între membrii unei echipe, prin recunoaștere publică (kudos), stabilirea de obiective și rezultate, feedback continuu și conversații semnificative.

În plus, Mirro automatizează și eficientizează procesele de administrare a resurselor umane – concedii, contracte, documente – ajutând companiile să își folosească mai eficient resursele interne.

Companii inovatoare, precum Tazz, Hochland, Transylvania College, 2Performant sau Accace folosesc Mirro.io pentru a-și susține echipele și pentru a dezvolta relații sănătoase și solide în cadrul locurilor de muncă.

Poți descoperi mai multe despre cum poate Mirro.io să-ți ajute echipa accesând pagina web www.mirro.io.