Category: Uncategorized

Ce spun bancherii despre lectiile crizelor prin care trecem | Comunicat CSALB

No Comments

Logo

„Să dozăm bine optimismul, chiar și când vom asista la scăderea inflației și a dobânzilor” – Dana Dima, vicepreședinte BCR

 

8 mai, București. Lecțiile crizelor financiare și economice prin care românii au trecut în ultimii 15 ani sunt principala sursă de informație care trebuie să stea la baza deciziilor financiare viitoare. Ciclicitatea acestor crize este argumentul principal pentru a lua deciziile potrivite, chiar și în perioade optimiste din punct de vedere economic. Sunt câteva dintre concluziile reprezentanților sistemului bancar intervievați de jurnaliști în cadrul proiectului de educație financiară inițiat de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).  

În vecinătatea unui război și în vremuri financiare și sociale dificile, educația financiară poate da direcția unui popor, în a fi sărac sau prosper. Plecând de la această premisă, CSALB a inițiat un demers în sprijinul informării consumatorilor de servicii financiare cu privire la relația lor cu băncile și cu propriile finanțe. Pe parcursul a 12 întâlniri găzduite de CSALB, jurnaliști renumiți în domeniul economic intră în dialog cu președinți sau vicepreședinți de bănci comerciale, cu directorul juridic al Băncii Naționale a României și cu managementul Asociației Române a Băncilor, cu profesori universitari, precum și cu avocați reputați.

Rezultatul acestor interviuri sunt 12 podcasturi de educație financiară pe teme actuale din economia României. Regăsiți în citatele și linkurile video de mai jos fragmente din podcasturile cu reprezentanții BCR, ARB și ING Bank, precum și din interviul cu prof. universitar Radu Rizoiu, conciliator onorific CSALB.

1

Dana Dima, vicepreședinte al Băncii Comerciale Române, în dialog cu Adrian Negrescu, consultant financiar:

| PODCAST CSALB |  https://youtube.com/shorts/jFGi3_DcKGo 

Scăderea inflației, așteptată în a doua parte a anului, ar avea un impact pozitiv asupra costurilor pe care le au clienții băncilor, în special cei care au contractat în trecut credite cu dobândă variabilă. Chiar dacă avem semnale că s-a oprit creșterea abruptă a inflației și dobânzilor, trebuie să rămânem atenți și echilibrați. Optimismul trebuie dozat bine! Odată cu scăderea inflației, crește apetitul de a lua credite noi. Important este să luăm cea mai înțeleaptă decizie pentru finanțele noastre și ale familiei, inclusiv în perioadele în care suntem optimiști și încrezători.

Noi am început să construim un model preventiv încă de acum 10 ani. Am promovat în anii trecuți creditele în lei și cele cu dobândă fixă, iar rezultatele s-au văzut în perioada aceasta cu fluctuații foarte mari. Multi dintre clienții noștri au fost protejați prin dobânzile fixe și de faptul că moneda națională a rămas stabilă. Peste 85% din producția de credite imobiliare – produsul standard al Băncii Comerciale Române – este acordată cu dobândă fixă, iar creditele de consum sunt acordate 100% cu dobândă fixă.  Ne-a fost greu să explicăm acum ceva timp de ce o dobândă fixă poate sprijini, mai ales în momente de volatilitate, dar astăzi putem să vorbim despre un portofoliu sănătos.

2

Florin Dănescu, Președinte executiv Asociația Română a Băncilor, în dialog cu Denis Ciulinaru, realizator radio-tv:

| PODCAST CSALB |  https://youtube.com/shorts/3Ot9g3dHaCw 

 „Să ai o dobândă fixă bună în perioade de turbulențe și inflație ridicată este un noroc cu care nu te poți întâlni la infinit. Când mi-am cumpărat primul apartament, cu dobândă fixă de 15% pentru tinerii căsătoriți și infația era 160%, am reușit să-mi achit creditul în doi ani, din două salarii care nu erau deloc mari. Banca a pierdut atunci diferența dintre inflație și dobânda mea, însă acest scenariu este puțin probabil să se repete. Băncile trebuie să-și ia măsuri de siguranță deoarece au răspundere față de depozitele populației și companiilor, dar și față de alte industrii. Acum există instrumente care ne pot corecta o decizie relativ greșită la început. Dacă iei un credit cu dobândă variabilă acum și constați pe pielea ta că nu este cel mai bine, poți să te refinanțezi sau să cauți un produs cu dobândă fixă. În concluzie, poți să schimbi, să discuți cu banca, să negociezi în cadrul CSALB. Sunt multe variante de rezolvare a problemelor, nu rămâi imobil în 20 de ani de credit.

3

Nicolae Andreica, director retail ING Bank, în dialog cu Cătălin Bălan, specialist comunicare CSALB, fost jurnalist.

| PODCAST CSALB | https://youtube.com/shorts/uQY_JKCmyTs 

În afară de decizia clienților privind costurile unui credit și momentul când aleg să facă acest pas, există și responsabilitatea băncilor. Ce trebuie să avem grijă noi, băncile, este să le oferim clienților niște produse simple. Simplu de înțeles, simplu de utilizat, fără tipăritură cu literă mică și fără caracteristici ascunse. În al doilea rând să îi ajutăm pe clienți să folosească produsele respective în contextul potrivit, în funcție de nevoile lor, dar să fie convinși în momentul în care îl accesează că este ceea ce trebuie. Dau un exemplu cu titlu de anecdotă: eram într-o agenție anul trecut și aveam o clientă oarecum intrigată că banca nu-i acordase un credit cu care voia să îi cumpere copilului cel mai nou și cel mai scump model de telefon apărut pe piață. Cred că dragostea nu înseamnă să cumperi un lucru scump, pe care nu ți-l poți permite și vrei să te împrumuți pentru el. Dacă și banca îți spune acest lucru, nu are sens să încerci să te îndatorezi și mai mult.”  

 4

Radu Rizoiu, conciliator onorific CSALB, Profesor Universitar, în dialog cu Vasile Coman, fondator Bancherul.ro:

| PODCAST CSALB | https://youtube.com/shorts/_qJ5qtK1l7k 

În ziua de astăzi, dacă se va ajunge la o nouă criză financiară, sistemul bancar este mai bine pregătit. Rolul CSALB poate fi de amortizor al șocurilor unei eventuale crize, pentru că a creat cadrul în care consumatorul și banca stau la aceeași masă și caută împreună soluții la problemele apărute în relația lor contractuală. În plus, sistemul bancar este mai stabil. În momentul în care o bancă ar fi supusă unor proceduri de redresare, un întreg etaj în BNR este gata să intervină. Sunt oameni care se pregătesc de câțiva ani pentru eventuale situații de criză financiară, la solicitarea Uniunii Europene.  

Ciclicitatea crizelor economice nu poate fi evitată. Nici comunismul nu a putut face asta, deși planificarea urma doar traiectorii ascendente. Ce putem noi face este să limităm amplitudinea. Adevărul este că în 2008 criza financiară a găsit băncile nepregătite. Tocmai de aceea s-a lucrat la o reglementare care să oblige băncile ca în anii buni să se gândească deja la anii răi și să-și pună deoparte resurse cu care să gestioneze o eventuală situație de criză. Rămâne de văzut dacă protecțiile legislative impuse băncilor fac sau nu față.

 5

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „Observăm cum creșterea dobânzilor variabile începută anul trecut s-a oprit, odată cu temperarea inflației. Perioada de dobânzi ridicate se va menține însă, cel puțin în acest an. După ce inflația a depășit 16 procente, cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani, Banca Națională a României a fost nevoită să majoreze rata de politică monetară de la un minim istoric de 1,25% înregistrat în perioada pandemiei, pană la 7%. Turbulențele economice și financiare sunt resimțite, din păcate, de consumatori. Cei cu credite cu dobânzi variabile au suportat majorări importante ale ratelor lunare. Cei mai protejați au fost consumatorii care au contractat împrumuturi cu dobândă fixă până la începerea războiului din Ucraina și beneficiază pe o perioadă de cel puțin 5 ani de un cost predictibil al împrumutului. Consumatorii și băncile au reacționat bine la situațiile complicate care se manifestă, din păcate, de peste un an pe piața financiar-bancară. Mulți consumatori au trecut de la ROBOR la IRCC și au reușit să salveze sume importante din valoarea ratei lunare, preț de câteva luni. Alții au trecut la dobândă fixă chiar în timpul creșterii dobânzilor variabile. Cei care aveau economii făcute în perioada pandemiei, au rambursat anticipat. Nu în ultimul rând, peste 3.500 de consumatori s-au adresat CSALB începând cu luna martie 2022 în încercarea de a negocia cu banca modificarea contractelor și diminuarea efortului de plată. Existența acestui cadru de dialog numit CSALB este o resursă importantă pe care consumatorii și băncile s-au putut baza în toată această perioadă tulbure. Numai în 2022 și 2023 s-au purtat aproape 900 de negocieri între consumatori și bănci, iar peste 90% dintre ele s-au încheiat cu identificarea și adoptarea unei soluții agreate de ambele părți.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Categories: Uncategorized

Samsung Soundbar, pe locul 1 în vânzările globale pentru al 9-lea an consecutiv

No Comments

Soundbar-No.1

Samsung Electronics a fost recunoscut ca lider pe piața globală de soundbar-uri, conform firmei de cercetare de piață FutureSource Consulting. Un raport nou lansat și publicat pe 28 februarie afirmă că Samsung ocupă locul întâi pe piața soundbar-urilor pentru al nouălea an consecutiv, având o cotă de piață de 20.2% și contabilizând 18.4% din volumul vânzărilor din industrie în 2022.

Soundbar-urile Samsung, inclusiv gama premium Q-series, sunt realizate cu deosebită atenție și ajustate întocmai pentru a oferi o calitate puternică și captivantă a sunetului, compatibilitate îmbunătățită cu televizoarele și un design modern și elegant. Funcții precum SpaceFit Sound au fost lăudate de clienți și recenzori pentru modul în care reușesc să calibreze sunetul astfel încât să se potrivească proprietăților acustice ale fiecărui spațiu, pentru experiențe de sunet personalizate.

Mai mult decât atât, soundbar-urile Samsung au impresionat inclusiv experții din industrie și recenzorii, cu publicații precum AVForums selectând modelul HW-Q990B ca fiind câștigătorul premiului „Cel mai bun din clasa sa” pentru 2022, iar Newsweek comentând că modelul HW-S800B, deși într-o formă atât de compactă „oferă un sunet impresionant, care umple camera” .

Anul acesta, Samsung va duce gama de soundbar-uri la nivelul următor, cu sunete captivante ca de cinema și caracteristici audio premium, demne de a cuceri inimile consumatorilor și pasionaților de home theater.

Soundbar-No.1_Main2-845x563

▲ HW-Q990C

Modelul HW-Q990C de la Samsung este un soundbar de top din seria Q, cu un impresionant sistem de 11.1.4 canale și sunet Dolby Atmos. Este dotat cu cea mai recentă caracteristică Q-Symphony 3.0, care analizează și procesează canalele vocale și elementele audio pentru a oferi un sunet perfect sincronizat folosind fiecare difuzor din televizor și din soundbar. De asemenea, vine cu SpaceFit Sound Pro, care calibrează sunetele pentru a se potrivi proprietăților acustice ale fiecărui spațiu.

„Samsung este dedicat să ofere clienților săi o experiență de divertisment de top în propriile lor locuințe, care să le satisfacă nevoile în continuă evoluție”, a declarat Cheolgi Kim, vicepreședinte executiv al Visual Display Business la Samsung Electronics. „Soundbar-urile Samsung sunt partenerul perfect pentru televizoarele Samsung, cu capabilități de redare a sunetelor la cel mai înalt nivel și care aduc cu sine caracteristici audio inteligente și o conectivitate îmbunătățită.”

Potrivit Futuresource, piața globală de soundbar-uri a înregistrat o creștere constantă de aproximativ 5,7% în ultimii trei ani. Aceasta a înregistrat 23,16 milioane de unități vândute în 2022 și se așteaptă să ajungă la 26 de milioane de unități vândute până în 2025.

Pentru mai multe informații, vizitați: https://www.samsung.com/ro.

Categories: Uncategorized

OCTANO Downstream devine unul dintre cei mai importanți jucători privați neafiliați de pe piața națională de distribuție de carburanți

No Comments

unnamed (4)

Cu o investiție de 30 de milioane de euro, compania Octano Downstream, parte a grupului Bulrom Gas, și-a extins portofoliul la 35 de stații de distribuție și își propune ca, până la finalul anului 2025, să devină cel mai important jucător privat, neafiliat unui grup petrolier, de pe piața de distribuție de carburanți națională.

unnamed

La începutul lunii aprilie, Octano Downstream, companie cu capital integral românesc, a deschis cea de-a 35-a stație de distribuție, unitate aflată în orașul Zărnești, județul Brașov, marcând astfel o nouă etapă dintr-un plan de creștere care urmează să-i asigure o poziție importantă în acest sector pentru următorii cinci ani. În strânsă legătură cu dezvoltarea economică, Octano Downstream își reafirmă angajamentul social pe termen lung, integrând în strategiile sale teme comunitare şi de mediu și implicându-se cu consecvență în proiecte de promovare a tehnologiilor curate și a surselor de energie alternative, sau în procesele de schimbare menite să îmbunătățească viața oamenilor și a comunităților.

unnamed (2)

Cei care aleg Octano ne percep ca pe un brand românesc competitiv, în care au încredere mai ales acum, în contextul dezechilibrelor care au influențat în ultimii doi ani piețele globale. Pentru locuitorii din împrejurimile stațiilor noastre, suntem o soluție la îndemână, la un nivel ridicat de calitate. Lanțul stațiilor Octano a devenit un partener de încredere nu doar pentru călătorii  care doresc să alimenteze cu carburant sau să ia micul dejun, ci și pentru micile afaceri regionale sau pentru organizațiile care dezvoltă local strategii de sustenabilitate sau de protecție a mediului. Răspundem prezent nevoilor tuturor românilor, prioritizându-le pe ale celor care-și desfășoară activitatea în regiunile în dezvoltare sau în localitățile situate departe de marile centre urbane. Aceștia sunt oamenii pe care se bazează economia țării și pentru ei ne dorim să rămânem un partener de încredere”, spune Alexandru Popa, CEO al grupului Bulrom Gas.

unnamed (3)

Inițiativă a unor profesioniști cu peste 20 de ani de experiență în segmentul de comerț și distribuție GPL, proiectul Octano, pornit în urmă cu 7 ani, a urcat rapid printre principalii jucători din această piață la nivel național. “Ne aflăm într-un top 3 al rețelelor de stații de distribuție de carburant neafiliate unor grupuri petroliere și ne continuăm drumul, chiar dacă provocările semnificative din ultimii ani continuă să afecteze piața combustibililor din România. Volatilitatea prețului țițeiului a făcut ca această industrie să devină foarte dinamică și, pe alocuri, impredictibilă. Prin bune practici și o strategie sustenabilă, Octano Downstream a demonstrat reziliență în fața incertitudinii și își respectă planurile inițiale de dezvoltare. Păstrăm un ritm de creștere de 5-6 stații pe an, pe care îl vom menține, astfel încât să atingem un total de 50 de stații până la finalul anului 2025. Pe măsură ce ne extindem, reafirmăm angajamentul companiei de a sprijini economia locală, industria de transporturi, agricultura și IMM-urile din zonele care ne susțin creșterea, plan susținut și prin investițiile continue în dezvoltarea acestei rețele”, spune Alexandru Popa.

unnamed (1)

Parte din cultura corporativă a companiei, sustenabilitatea, programele de protecție a mediului și proiectele de dezvoltare comunitară rămân prioritare în strategiile generale de dezvoltare. Octano Downstream Social Hub reprezintă un sprijin economic major în zonele în care activează și un partener de încredere pe care românii pot conta atunci când au nevoie de servicii de calitate. Compania are o contribuție activă la protecția mediului prin proiecte de promovare a surselor alternative de energie. Unul dintre proiectele care a demarat este cel de instalare a panourilor fotovoltaice și continuă programul de instalare a stațiilor de încărcare pentru mașini electrice.

Octano știe ce-și doresc clienții. Vă așteptăm cu servicii și carburant de calitate, produs pentru români de rafinăriile din România!

Categories: Uncategorized

Descopera placerea degustarii de vinuri la Corks Cozy Bar – o destinatie de seara speciala pentru iubitorii de vin

No Comments

Pentru cei care iubesc vinurile fine, Corks Cozy Bar este un adevarat sanctuar in inima orasului. Acest local specializat in vinuri este un loc in care aromele si deliciile se impletesc armonios, oferind o experienta inegalabila pentru iubitorii de vinuri. Cu o gama variata de vinuri de calitate, servite intr-o atmosfera placuta si primitoare, Corks Cozy Bar devine destinatia ideala pentru pasionatii de vinuri din Bucuresti si nu numai.

Unul dintre motivele pentru care Corks Cozy Bar este atat de special este selectia sa impresionanta de vinuri. Cu o lista vasta de vinuri atent alese din intreaga lume, aici vei gasi cu siguranta un vin care sa-ti satisfaca cele mai rafinate gusturi. Fie ca preferi un vin rosu sec si intens, un vin alb proaspat si fructat, sau un vin rose echilibrat si plin de culoare, Corks Cozy Bar are o varietate de optiuni pentru a satisface toate preferintele.

Un alt motiv pentru a vizita Corks Cozy Bar este ambianta sa primitoare si relaxanta. Decorul rustic si confortabil te va incanta inca de la intrare, creand o atmosfera intima si placuta in care poti savura cu placere vinurile preferate. Personalul bine instruit si pasionat de vinuri va fi bucuros sa te ajute sa alegi vinul perfect si sa-ti ofere informatii despre provenienta si caracteristicile acestuia, transformand experienta ta intr-una memorabila.

Un alt aspect care face Corks Cozy Bar special este meniul sau inovator. Aici vei gasi nu doar vinuri fine, ci si o selectie delicioasa de preparate culinare care se potrivesc perfect cu acestea. De la branzeturi si mezeluri selecte, la platouri de exceptie si deserturi rafinate, meniul de la Corks Cozy Bar este gandit sa completeze perfect experienta degustarii de vinuri. Fie ca alegi sa imparti un platou de branzeturi cu prietenii sau sa te rasfeti cu un desert delicios, vei descoperi ca aromele vinurilor se pot imbina armonios cu preparatele culinare, amplificand savoarea si bucuria gustului.

Un alt avantaj al vizitei la Corks Cozy Bar este posibilitatea de a participa la degustari de vinuri organizate periodic. Aceste evenimente sunt o ocazie minunata de a descoperi vinuri noi si de a invata mai multe despre procesul de degustare, provenienta vinurilor si cum sa le asortezi cu preparatele culinare. Cu ajutor degustatorilor experimentati si sub instruirea plina de pasiune a personalului, vei invata despre arta degustarii de vinuri si vei descoperi noi arome si combinatii care sa-ti imbogateasca palatul si sa-ti extinda cunostintele despre lumea vinurilor.

Pe langa experienta in sine, Corks Cozy Bar ofera si un mediu social prietenos si plin de viata. Aici poti intalni alti pasionati de vinuri, poti schimba impresii si poti impartasi aceasta pasiune cu ceilalti.

Atmosfera relaxata si primitoare te incurajeaza sa socializezi si sa petreci timp de calitate alaturi de prieteni, familie sau chiar sa faci cunostinte noi, totul intr-un cadru plin de savoare si rafinament.

Pentru a fi mereu la curent cu noutatile, evenimentele si ofertele speciale ale Corks Cozy Bar, poti urmari paginile lor de socializare de pe Facebook si Instagram. Aici poti gasi informatii despre degustarile de vinuri, evenimentele tematice sau promotiile speciale, precum si poti interactiona cu comunitatea de iubitori de vinuri.

In final, Corks Cozy Bar este o destinatie deosebita pentru pasionatii de vinuri care cauta o experienta autentica, plina de arome si delicii. Cu selectia sa impresionanta de vinuri fine, ambianta primitoare, meniul inovator si evenimentele organizate, acest local specializat in vinuri ofera o experienta memorabila pentru toti cei care apreciaza acest nectar divin. Urmariti Corks Cozy Bar pentru a fi mereu la curent cu cele mai noi noutati si evenimente. Asadar, daca esti un pasionat de vinuri sau pur si simplu doresti sa descoperi o experienta deosebita intr-un mediu primitoare, Corks Cozy Bar este locul ideal pentru tine!

 

Categories: Uncategorized

Gaming Marathon, primul mare eveniment de gaming din 2023, va reuni peste 200 de mii de participanți

No Comments

București, 2 martie 2023 – Gaming Marathon Road To Glory, primul mare eveniment de gaming din 2023, este dedicat, ca în fiecare lună martie, femeilor care activează în gaming și încurajării altor fete de a lucra în această industrie. Streamerii și comunitățile lor de sute de mii de gameri le vor încuraja pe fete să creeze jocuri video sau să urmeze o carieră în esports sau streaming. Gaming Marathon are loc duminică, 5 martie, începând cu ora 10 pe www.gaming-marathon.ro.      

Ediția din acest an este de departe cea mai competitivă de până acum. Duminică, peste 30 de streameri vor intra într-o competiție inedită. Road To Glory îi provoacă pe aceștia în cinci runde eliminatorii, în fiecare rundă streamerii trebuind să bată un challenge dintr-un joc: Fall Guys, Fortnite, Valorant și Bomberman, iar cei doi mari finaliști se vor lupta pentru Cupa Gaming Marathon într-un meci de Counter Strike: Global Offensive. Competiția poate fi urmărită pe canalul lui Werty, el fiind și comentatorul turneului, de la ora 14:00.

“2023 este anul cu cele mai multe evenimente de gaming pe care România le-a avut vreodată, de la cele de esports cum ar fi Campionatul Mondial de Esports, găzduit anul acesta de Iași, până la Bucharest Gaming Week, cel mai cuprinzător festival de casual gaming. La acest Maraton, ne dorim să facem cât mai multe femei să conștientizeze că pot urma o carieră de succes în industria jocurilor video. În plus, Ana Dumbravă, cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume, va fi live pentru a povesti despre rezultatele extraordinare pe care le are și care sunt planurile ei pentru 2023”, a precizat Tudor Dăescu, co-organizatorul Gaming Marathon.

 

O nouă voce pentru personajele feminine

La Gaming Marathon, Vodafone provoacă gamerii și comunitățile lor să dea o nouă voce personajelor feminine din jocuri. Pentru că reprezentarea lor este de multe ori sexualizată, de la înfățisare până la sunetele pe care acestea le scot când pierd, creatoarele de conținut îi invită pe gameri să spună în timpul stream-urilor cum ar trebui să sune de fapt personajele feminine din jocuri.

Comunitatea GRL Power se mărește

GRL Power se extinde pentru a oferi șansa tuturor creatoarelor de conținut să facă parte dintr-o comunitate bazată pe valori de nondiscriminare și încurajare a talentului în gaming. Streamerițele Antonia Nuckle, Karinul, AlexaTV, Reddysh, Trissmery și multe altele vor avea oportunitatea de a discuta, în timpul meciurilor de Among Us, cu Ana Dumbravă, jucătoare profesionistă CS:GO, desemnată “Women’s Player of the Year” de către HLTV, despre perfomanță în esports feminin.

 

Avantajele de a lucra în industria dezvoltatoare de jocuri video

Fetele interesate să urmeze o carieră de programatoare, producătoare, community manager sau tester, printre multe alte specializări pe care industria de game development le cuprinde, vor afla în timpul stream-urilor cum se pot pregăti pentru a dezvolta jocuri video. Specialistele de la studioul Gameloft vor împărtăși comunităților lui Bobospider, Trissmery, Meitii și Tudor Buțan experiența lor în industrie și despre cum au ales o carieră în acest domeniu.

În plus, IceManLucky și Gabriela Bucur vor purta discuții cu reprezentantele studioului Amber despre cum acestea au combătut stereotipurile și prejudecățile din societate atunci când au ales o carieră în game development.

Finala competiției PUBG Mobile

Finala celei de-a treia competiții de PUBG Mobile,  destinată pasionaților amatori sau profesioniști de mobile gaming, va avea loc pe 5 martie și va fi transmisă live în cadrul Gaming Marathon și comentată de Tedereu, cel mai prolific streamer al celebrului joc online multiplayer de tip battle royale.

Mai multe detalii despre Gaming Marathon, line-up-ul complet și programul jocurilor se găsesc pe www.gaming-marathon.ro.

Categories: Uncategorized

Zyxel Networks a primit premiul TMCnet Zero Trust Security Excellence Award

No Comments

Seria USG FLEX Firewall se integrează cu soluția de cloud networking Zyxel Nebula pentru a oferi angajaților de la distanță acces securizat la rețeaua companiei cu aceleași funcții de securitate aplicate sediului central și sucursalelor

22 februarie 2023 — Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții sigure, bazate pe AI și cloud pentru afaceri și rețele SOHO, a anunțat că TMC, o companie media globală, a numit USG FLEX Firewall Series drept câștigător al TMCnet Zero Trust Security Excellence 2022 prezentat de TMCnet. Premiul recunoaște liderii și pionierii din industrie care oferă cele mai inovatoare și eficiente soluții de securitate.

Firewall-urile USG FLEX se integrează cu punctele de acces Zyxel Secure WiFi, inclusiv cu noile  acces pointuri WiFi 6E WAX620D-6E și WAX640S-6E, pentru a oferi o capacitate robustă și inteligentă de securitate a rețelei. Atunci când sunt implementate într-o rețea gestionată de Nebula Cloud, firewall-urile USG FLEX permit companiilor să crească productivitatea angajaților care se conectează la distanță, oferind acces wireless securizat la rețeaua companiei. Utilizatorii instalează pur și simplu punctul de acces, compatibil cu SecureWiFi, în locația de la distanță și este stabilită o conexiune VPN securizată.

Implementate într-o rețea gestionată de Nebula Cloud, firewall-urile din seria USG FLEX adaugă o abordare centralizată a securității rețelei de încredere zero a unei companii, oferind administratorilor de rețea politici de securitate bazate pe reguli capabile să identifice problemele de securitate.

“Firewall-urile din gama Zyxel USG FLEX sunt ideale pentru companiile care au implementat practici de lucru la distanță sau hibride.”, a explicat Tri Nguyen, Channel Sales și Product Manager la Zyxel Networks. “Tehnologiile Zyxel oferă angajaților care lucrează de acasă acces sigur la rețeaua companiei și oferă organizațiilor posibilitatea de a reduce costurile de operare.”

Pentru mai multe informații despre Zyxel și soluțiile sale de conectivitate, vizitați www.zyxel.com/us și urmăriți-ne pe Facebook, Twitter și LinkedIn.

Categories: Uncategorized

TikTok actualizează sistemul de evaluare a conturilor

No Comments

București, 2 februarie 2023 – TikTok este o platformă de divertisment susținută de creativitatea, exprimarea și pasiunea creatorilor pentru conținutul autentic. Regulile Comunității TikTok stabilesc și explică tipurile de comportament și conținut care sunt interzise pe platformă. Atunci când o persoană încalcă politicile platformei, TikTok ia măsuri cu privire la conținutul realizat și, când este justificat, acționează asupra contului, astfel încât să păstreze platforma în siguranță pentru întreaga comunitate.

Majoritatea membrilor comunității TikTok respectă regulile platformei, însă există un număr restrâns de persoane care încalcă politicile în mod repetat, fără a-și schimba comportamentul. Pentru a îmbunătăți măsurile asupra celor care încalcă politicile platformei în mod repetat, TikTok introduce un sistem actualizat de evaluare a conturilor. Platforma consideră că aceste modificări vor contribui la eliminarea mai eficientă și mai rapidă a conturile rău-intenționate și vor oferi totodată o experiență mai clară și mai consistentă creatorilor care își doresc să respecte politicile TikTok.

De ce actualizează TikTok sistemul de evaluare a conturilor

Sistemul actual de evaluare a conturilor include diferite tipuri de restricții, cum ar fi interdicțiile temporare de a posta conținut sau trimite comentarii, pentru a preveni utilizarea abuzivă a funcțiilor platformei și a învăța utilizatorii cu privire la politicile TikTok, reducând astfel numărul încălcărilor viitoare. Deși această abordare s-a dovedit eficientă în reducerea conținutului dăunător în general, feedback-ul primit din partea creatorilor arată că uneori poate fi dificil de navigat. În plus, TikTok recunoaște că acesta poate avea un impact disproporționat asupra creatorilor care încalcă politicile rar și în necunoștință de cauză și poate fi mai puțin eficient în descurajarea celor care încalcă regulile în mod repetat.

Utilizatorii care încalcă regulile platformei tind să urmeze un model – analiza TikTok arată că aproape 90% dintre aceștia încalcă politicile TikTok folosind constant aceeași funcție și peste 75% încalcă aceeași categorie de politică în mod repetat. Prin urmare, TikTok actualizează sistemul de evaluare a conturilor, cu scopul de a sprijini comunitatea și a elimina creatorii care încalcă regulile platformei în repetate rânduri.

Cum va funcționa noul sistem

Conform noului sistem, dacă o persoană postează conținut care încalcă una dintre Regulile Comunității TikTok, contul va primi un avertisment pe măsură ce conținutul va fi eliminat. Dacă un anumit cont atinge limita de avertismente în cadrul unei funcții disponibile (cum ar fi funcțiile LIVE sau Comentarii) sau în cadrul unei politici (cum ar fi politica de Bullying și Hărțuire), contul respectiv va fi eliminat permanent. Pragul de avertismente poate varia în funcție de nivelul în care o anumită încălcare poate avea efecte negative asupra membrilor comunității – de exemplu, poate exista o limită mai strictă pentru încălcarea politicii împotriva promovării ideologiilor motivate de ură, comparativ cu cea pentru distribuirea conținutului de tip spam cu efect redus.

TikTok va continua să elimine permanent conturile care încalcă grav regulile platformei de la prima abatere, inclusiv glorificarea violenței sau amenințarea cu violență, afișarea sau facilitarea materialelor care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor (CSAM – child sexual abuse material) sau prezentarea violenței și torturii din lumea reală. În plus, conturile care strâng un număr mare de avertismente cumulate în cazul funcțiilor și politicilor vor fi, de asemenea, interzise permanent. Avertismentele asociate unui cont vor expira după 90 de zile.

Creatorii vor putea afla mai multe detalii despre statusul contului

Prin aceste schimbări, TikTok își propune să aducă comunității mai multă transparență asupra deciziilor de aplicare a politicilor platformei și să ofere totodată o mai bună înțelegere privind Regulile Comunității și respectarea acestora. De asemenea, pentru a susține în continuare creatorii, TikTok va lansa în următoarele săptămâni noi instrumente în Centrul de Siguranță din aplicație. Printre acestea se numără pagina „Statusul contului” unde creatorii pot urmări cu ușurință situația contului lor și pagina „Raportări înregistrate” unde pot afla statusul conținutului sau conturilor raportate de ei. Noile instrumente completează notificările pe care creatorii le primesc deja dacă încalcă politicile platformei și posibilitatea de a contesta decizia. În plus, le oferă creatorilor posibilitatea de a solicita eliminarea avertismentelor în cazul în care contestația este validă. În plus, TikTok va începe să notifice creatorii dacă sunt pe punctul de a le fi eliminate conturile permanent.

Decizii de moderare consistente și transparente

De asemenea, pentru a oferi și mai multă transparență privind practicile de moderare a conținutului, TikTok va începe să testeze în anumite piețe o funcție care să le ofere creatorilor informații privind clipurile care nu au fost eligibile pentru recomandare în feed-ul For You, motivul și posibilitatea de a contesta decizia.

În prezent, TikTok implementează noul sistem de evaluare a conturilor la nivel global. Platforma va trimite notificări membrilor comunității pe măsură ce noul sistem va fi disponibil acestora. În continuare, TikTok va lucra la dezvoltarea proceselor folosite pentru evaluarea conturilor și va oferi transparență asupra progreselor făcute pentru a asigura decizii de aplicare corecte pentru toate conturile de pe platformă.

Categories: Uncategorized

Forța de muncă rămâne esențială în contextul automatizării

No Comments

85% dintre factorii de decizie din sectorul producției anticipează că cerințele pentru actualele profiluri profesionale se vor schimba în viitor

București, 2 februarie 2023: Deși tranziția către automatizarea proceselor de producție dintr-o organizație poate fi percepută negativ de angajați, care prevăd că tot mai multe locuri de muncă vor fi eliminate, unul din doi directori de producție (51,3%) este convins că forța de muncă va rămâne crucială în viitor. În timp ce aproximativ o pătrime dintre aceștia (23,3%) se așteaptă ca automatizarea să creeze noi locuri de muncă și oportunități de carieră, 20,3% cred că lucrătorii vor fi transferați pe noi poziții.

Potrivit raportului „Manufacturing – Global HR Trends 2023” realizat de Istituto Piepoli și publicat de Gi Group Holding, una dintre cele mai mari companii de resurse umane la nivel mondial, automatizarea și sustenabilitatea reprezintă principalele tendințe care conduc sectorul de producție și contribuie la dezvoltarea acestuia. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 240 de factori de decizie (manageri de resurse umane, directori de fabrică, manageri de producție) ai companiilor din industria prelucrătoare, în șase țări (Brazilia, China, Germania, Italia, Polonia și Regatul Unit).

Astfel, 84% dintre companii au realizat deja trecerea de la procesele manuale și analogice la procese digitizate, inclusiv în ceea ce privește lanțul de aprovizionare și producția. În prezent, cele mai  adoptate instrumente sunt cloud computing (27%) și integrarea digitală (22%), urmate îndeaproape de big data (20%), securitate cibernetică (19%), robotică și inteligență artificială (16%).

Atât din perspectiva companiilor care își doresc să crească producția, cât și din perspectiva angajaților care își doresc să rămână competitivi, să își îmbunătățească competențele și să crească profesional, automatizarea este văzută ca o oportunitate. Cu toate acestea, poate reprezenta un risc pentru lucrătorii care nu dețin abilitățile tehnologice adaptate prezentului, ceea ce subliniază rolul decisiv pe care formarea îl va juca în următorii ani.

„Departe de a fi doar un sector solicitant din punct de vedere fizic, producția oferă o gamă largă de oportunități de carieră atât pentru lucrătorii care au un nivel scăzut sau mediu de calificare, cât și pentru lucrătorii cu înaltă calificare. Ne îndreptăm către un viitor în care formarea și învățarea pe tot parcursul vieții vor fi mai importante ca niciodată în a-i ajuta pe oameni să-și atingă obiectivele personale și de carieră și pentru a le permite companiilor să depășească deficitul de forță de muncă și să profite, în același timp, de oportunitățile oferite de avansul tehnologic. Mai mult, în linie cu rezultatele cercetării, necesitatea unei noi atitudini și creșterea competențelor STEM – așa cum sunt gândirea critică, capacitatea de a lua inițiativă, comunicarea – în rândul femeilor ar putea contribui la deschiderea industriei către diversitate, dominată, de-a lungul timpului, de bărbați. În această direcție, 83% dintre respondenți consideră că numărul de femei va crește în companiile lor în următorii cinci ani.”, declară Andrei Luca, Business Manager Gi Group Temps & Perm

Lipsa forței de muncă reprezintă o continuă provocare pentru industria producătoare, ce evoluează într-un ritm accelerat. De aceea, penuria de forță de muncă are mai multe cauze, inclusiv o percepție greșită a domeniului producției (încă văzut ca o industrie solicitantă din punct de vedere fizic, unde predomină forța de muncă manuală sau slab calificată) și o lipsă de competențe adecvate noilor timpuri.

,,Industria prelucrătoare are un rol important în economia și dezvoltarea țărilor, valorând la nivel mondial 16,4 trilioane de dolari. Pentru a face față penuriei de forță de muncă, numeroase companii au accelerat procesul de digitalizare, cu speranța că aceste schimbări vor spori eficiența și productivitatea. Din păcate, realitatea augmentată și IoT sunt încă foarte puțin utilizate în industria producției, unde doar 15% dintre companii le-au implementat. Cu toate acestea, piața globală de automatizare industrială a crescut constant în ultimii ani și este de așteptat ca până în 2025 să ajungă la cel puțin 265 de miliarde de dolari.”, punctează Andrei Luca, Business Manager Gi Group Temps & Perm

Experții se așteaptă la o creștere tot mai mare a competențelor tehnice, mai ales din partea lucrătorilor sub calificați, cărora li se va cere experiență pentru mașini specializate (68%), precum și formare                                                                                                              specializată (65%), în timp ce pentru angajații specializați va fi esențial să posede abilități digitale și de management de proiect (71%) și abilități de vorbire în public (71%). În ceea ce privește competențele soft skills, lucrătorii care au un nivel minim sau mediu de calificare trebuie să se concentreze pe a-și dezvolta capacitățile de adaptare și flexibilitate (84%) și de a lucra în mod autonom (79%). Pentru pozițiile specializate va fi cu precădere important să învețe să lucreze în funcție de priorități (87%) și să își dezvolte capacitatea de a lua decizii (87%) și de a rezolva probleme (81%).  

În același timp, raportul dezvăluie că 85% dintre respondenți cred că cererea pentru profiluri profesionale specializate se va schimba în următorii ani, odată cu evoluția producției. Când vine vorba de muncitori a căror calificare este medie sau sub medie, companiile vor căuta, în viitorul apropiat, operatori de producţie și de utilaje sau operatori și controlori de dispozitive. În ceea ce privește rolurile specializate, cele mai solicitate vor fi planificatorii de producție, managerii în asigurarea calității sau managerii de mentenanță.

 

Mai multe informații pot fi consultate în raportul publicat de Gi Group – https://bit.ly/408kzgX

Categories: Uncategorized

Studiul Samsung Pet Living 2022: Cererea de tehnologie „prietenoasă cu animalele de companie” este în continuă creștere

No Comments
Adult female rabbit eating a sprig of grass in a homemade rabbit hutch.

Aspiratorul robot Jet Bot AI+, gama de aspiratoare verticale Jet™ si Bespoke Jet™, Galaxy SmartTags, dar și funcțiile platformei SmartThings răspund cererii în creștere și le asigură posesorilor de animale de companie mai mult confort

București, România – 27 decembrie 2022 – Samsung Electronics anunță rezultatele studiului Samsung Pet Living din 2022 și ne arată în ce mod reușește creșterea numărului de proprietari de animale de companie în Europa să ne modeleze alegerile în materie de tehnologie și interacțiunea cu tehnologia din casă. Mai mult de jumătate dintre persoanele intervievate consideră că tehnologia poate contribui la bunăstarea animalelor de companie (56%), la menținerea lor active (56%), la îmbunătățirea sănătății (52%) și la reducerea anxietății de separare (52%).

Studiul confirmă un trend anticipat de Samsung, cererea pentru tehnologie „prietenoasă cu animalele de companie” se află în continuă creștere. De altfel, jumătate dintre respondenți (52%) consideră că a lua în considerare nevoile proprietarilor de animale ar trebui să fie un standard atunci când vine vorba de dispozitive sau aparate în casele inteligente. În sprijinul posesorilor de animale, Samsung a dezvoltat deja cu o serie de alternative precum: aspiratorul robot Jet Bot AI+  care poate reda într-un mod securizat imagini video din interiorul casei, aspiratoarele verticale din gama Jet si Bespoke Jet , prevăzute cu o perie specială ce poate curăța mult mai eficient părul lăsat de animalele de companie sau Galaxy SmartTags, care pot fi prinse de zgarda animalului de companie și folosite pentru a-l localiza cu ușurință, prin telefon, folosind platforma SmartThings.

Pet-Living-4Sondajul arată că aproape două treimi (63%) consideră că animalele lor de companie le influențează deciziile priviind stilul de viață și achizițiile pe care le fac:

  • Aproape jumătate (47%) dintre respondenți au recunoscut că și-au schimbat configurația casei pentru a-și găzdui animalele de companie;
  • Aproape o treime (32%) au fost de acord că un animal de companie le-a afectat procesul de luare a deciziilor atunci când cumpără un nou aparat de uz casnic;
  • O proporție similară (30%) a spus, de asemenea, că a avea un animal de companie i-a determinat să fie mai atenți la tipurile de dispozitive de uz personal pe care vor să le cumpere, cum ar fi tabletele sau monitoarele video pe care le-ar putea folosi, de exemplu, pentru a urmări de la distanță ce fac animalele cât stăpânii nu sunt acasă.

Din studiu reiese, de asemenea, că proprietarii de animale de companie tech-savvy ar dori să folosească tehnologia cu mai multe scopuri:

  • pentru a curăța după animalele lor de companie folosind aspiratoare (53%) – aspiratorul robot Jet Bot AI+ permite, prin intermediul SmartThings, programarea la distanță pentru a curăța locuința, monitorizarea în timp real a programului de curățenie și, implicit a animalelor de companie, prin camera video frontală.
  • pentru a le hrăni folosind alimentatoare automate (49%)
  • pentru a monitoriza mișcările lor prin trackere de locație (48%) – Galaxy SmartTags oferă un plus de siguranță posesorilor de animale. Folosite prin Bluetooth sau offline prin Galaxy Find Network, ele permit localizarea animalului de companie folosind funcția SmartThings Find.

În acest sens, principalele motive ridicate de proprietarii de animale au fost păstrarea în siguranță a animalelor de companie (36%), asigurarea liniștii (36%) și confort suplimentar (33%).

,,În Europa, mai multe gospodării au mai multe animale de companie decât copii. Iar acest lucru ne schimbă deciziile de cumpărare și ne modelează relația cu tehnologia. Samsung are o lungă istorie de îmbogățire a vieții de familie prin tehnologie – și de aceea nu dezvoltăm doar produse cu gândul la oameni. Tehnologia noastră este și pentru animale de companie. Știm că fiecare familie este unică și, pentru mulți oameni, animalele de companie sunt ca un membru al familiei. Este o piață interesantă, care sunt sigur că va contribui la multe inovații pe care le vom vedea în casele noastre în viitor.”, a spus Benjamin Braun, VP Samsung Europa.

Menținerea animalelor de companie fericite și sănătoase – indiferent de costuri

Într-un moment în care multe gospodării se gândesc în contextul actual la reducerea cheltuielilor, proprietarii europeni nu fac compromisuri atunci când vine vorba de animalele lor de companie.

59% dintre respondenți au declarat că nu intenționează să reducă cheltuielile totale pentru animalele lor de companie, în timp ce o majoritate (61%) au spus că ar face mai întâi alte sacrificii înainte de a lua în considerare reducerea sumei pe care o cheltuiesc pentru animalele lor de companie.

Proprietarii de animale de companie intervievați și-ar reduce cheltuielile pentru orice, de la necesități, cum ar fi utilități (27%) și socializare cu prietenii (40%), înainte de a reduce cheltuielile pentru animalele de companie.

Stăpânii, preocupați de momentele în care își lasă singure animalele de companie

Deoarece mulți oameni s-au întors la birou după pandemie, a lăsa singure animalele de companie pe o perioadă mai lungă de timp este acum o mare preocupare pentru proprietari. Aproape jumătate (46%) dintre respondenți au declarat că sunt îngrijorați de faptul că animalele lor de companie se simt singure, un număr în creștere în rândul tinerilor – jumătate (50%) dintre proprietarii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au recunoscut existența acestei preocupări referitor la animalele lor de companie.

De fapt, atunci când vine vorba de a-și lăsa animalele de companie acasă, preocupările legate de sentimentul de singurătate și plictiseală au depășit alte griji, cum ar fi costul îngrijirii unui animal de companie și daunele pe care animalele de companie le pot provoca locuinței, mobilierului sau grădinii. Două cincimi (40%) dintre respondenți au declarat că își fac mai multe griji cu privire la animalele lor de companie acum că restricțiile de pandemie au fost ridicate. Samsung își propune ca fiecare produs și serviciu lansat să aducă plus valoare în viețile consumatorilor și să le ofere acestora soluții la nevoile curente. Pentru posesorii de animale, camera frontală a aspiratorului inteligent Samsung, Jet Bot AI+ a fost gândită pentru a permite prin funcția Remote Monitoring, utilizând SmartThings,  monitorizarea de la distanță a casei, dar și a animalelor de companie.

„Casele noastre devin din ce în ce mai inteligente și mai conectate. Atunci când dezvoltăm aceste ecosisteme conectate, o facem pentru toți membrii familiei. Fie că este vorba de copiii tăi sau de prietenii tăi blănoși. Aceștia pot aprinde luminile sau televizorul sau pot aspira în timp ce sunt departe de casă. Și cu Jet Bot AI+, proprietarii de animale de companie pot monitoriza liniștiți activitatea acestora de la distanță.”, a adăugat Benjamin Braun, VP Samsung Europa.

Pet-Living-2

Viitorul tehnologiei pentru animale de companie

Studiul relevă o dorință în rândul proprietarilor de animale de companie pentru inovație continuă. Peste trei cincimi (62%) dintre respondenți consideră că funcționalitatea prietenoasă cu animalele de companie este extrem de importantă, în timp ce aproape jumătate (49%) doresc să vadă mai multe tehnologii prietenoase cu animalele de companie dezvoltate în viitor.

Dr. Ilyena Hirskyj-Douglas, lector în interacțiunea animal-calculator la Universitatea din Glasgow, care a colaborat la studiul Pet Living din 2022, comentează:

,,Pe măsură ce casele noastre devin mai inteligente și mai bine conectate, modul în care avem grijă de animalele noastre de companie va continua să fie revoluționat de noile tehnologii inteligente care sunt construite nu numai în jurul vieții noastre de zi cu zi și rutine, dar, de asemenea, în jurul vieții animalelor de companie cu care împărțim casele noastre. Pe măsură ce generațiile mai tinere adoptă din ce în ce mai multe dispozitive inteligente și pe măsură ce crește și numărul persoanelor care dețin animale de companie, tehnologia inteligentă concepută cu animale de companie în minte este următorul pas natural., a menționat Dr. Ilyena Hirskyj-Douglas, lector în interacțiunea animal-calculator la Universitatea din Glasgow, care a colaborat la studiul Pet Living din 2022.

Aspiratorul robot Jet Bot AI+, gamele de aspiratoare verticale cu perii speciale sau Galaxy SmartTags sunt doar câteva dintre inovațiile aduse pe piață de Samsung în sprijinul posesorilor de animale. Compania își propune să investească în produse și servicii care pot contribui la confort utilizatorilor, dar și la bunăstarea animalelor de companie cu care își împart viața zi de zi.

 

Categories: Uncategorized

Samsung Electronics și Galaxy Community au generat peste 10 milioane de dolari folosiți pentru a atinge obiective globale

No Comments

 Din 2019, Samsung și utilizatorii săi au folosit aplicația Samsung Global Goals pentru a strânge peste 10 milioane de dolari pentru Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare

București, România – 27 decembrie 2022 – Samsung Electronics a atins un prag important în călătoria sa de a promova Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) sau Obiectivele Globale, cu o contribuție de peste 10 milioane de dolari la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Fondurile au fost generate prin aplicația Samsung Global Goals și vor ajuta PNUD să promoveze reziliența și să accelereze progresul în întreaga lume.

Înființate de Națiunile Unite în 2015, Obiectivele Globale oferă un model comun de repere ambițioase pentru o lume mai echitabilă, justă și durabilă până în 2030. Cele 17 Obiective Globale promovează colaborarea și acțiunea colectivă pentru a combate inegalitatea, schimbările climatice, degradarea ecosistemelor, problemele în educație, precum și alte provocări globale presante. Samsung s-a angajat să furnizeze soluții inovatoare în sprijinul Obiectivelor Globale, iar în 2019 s-a parteneriat cu PNUD pentru a lansa aplicația Samsung Global Goals. De atunci, comunitatea globală Galaxy s-a alăturat mișcării, iar aplicația a devenit un instrument simplu, dar semnificativ, prin care oamenii pot face o diferență în viața lor de zi cu zi.

Acțiuni colective în sprijinul acestor obiective

„La Samsung, știm că tehnologia joacă un rol crucial în rezolvarea unora dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă lumea în acest moment. Prin parteneriatul nostru cu PNUD și aplicația Samsung Global Goals, comunitatea Galaxy a jucat un rol esențial în promovarea Obiectivelor Globale. Vrem să ne arătăm recunoştinţa faţă de utilizatorii noştri care au făcut posibilă această etapă incredibilă”, menționează TM Roh, președinte și șeful departamentului Mobile eXperience Business în cadrul Samsung Electronics.

Acțiunile întreprinse în aplicația Samsung Global Goals vine în sprijinul activității PNUD, ca de exemplu implicarea semnificativă a tinerilor în atingerea ODD-urilor. PNUD implementează politici, promovează programe, dar și inițiative ale tinerilor în peste 100 de țări și sprijină peste 900 de parteneriate pentru tineri.

„Pe măsură ce ne apropiem de jumătatea deadline-ului – anume 2030, anul care vine este crucial în activitatea noastră de a promova Obiectivele Globale. Deși lumea s-a confruntat cu o perioadă dificilă în ultima perioadă, noi ne luăm satifacție din progresele pe care ni le-a adus acest parteneriat. Lucrăm alături de Samsung pentru a atinge Obiectivele și vrem să inspirăm următoarea generație să participe alături de noi”, afirmă Administratorul PNUD Achim Steiner.

Măsurarea impactului

Aplicația Samsung Global Goals este instalată pe aproape 300 de milioane de dispozitive Galaxy din întreaga lume, inclusiv smartphone-uri, tablete și smartwatch-uri. Prin intermediul aplicației, Samsung crește gradul de conștientizare cu privire la Obiectivele Globale, dând totodată puterea utilizatorilor să întreprindă acțiuni mici care conduc la schimbări majore. Aplicația Samsung Global Goals le permite utilizatorilor să doneze direct, să folosească imagini de fundal pentru a crește veniturile din reclame sau să genereze finanțare prin vizionarea reclamelor în aplicație. Pentru a maximiza impactul, Samsung egalează toate veniturile prin reclame în aplicație.

De la lansarea aplicației Samsung Global Goals în 2019, Samsung și-a extins parteneriatul cu PNUD cu Generation17, o inițiativă care aduce în atenția publicului vocile a 14 tineri lideri care au un impact semnificativ în comunitățile lor din întreaga lume. Tinerii lideri ai Generației 17 joacă un rol esențial în a inspira oamenii să se preocupe de Obiectivele Globale.

De asemenea, Samsung își ia angajamentul să susțină obiectivele globale prin operațiunile sale de afaceri. Compania și-a aliniat strategia ESG corporativă cu Obiectivele Globale pentru a identifica prioritățile de afaceri și a comunica performanța în conformitate cu Obiectivele. Compania este, de asemenea, semnatară a Pactului Global al Națiunilor Unite, o inițiativă care încurajează întreprinderile să adopte politici durabile și responsabile din punct de vedere social.

Pentru a afla mai multe despre Obiectivele Globale și pentru a putea lua măsuri, vizitați aplicația Samsung Global Goals aici: http://smsng.co/SGG-App.

Pentru a vedea ce angajamente își propune Samsung în continuare, consultați strategia companiei pentru un viitor sustenabil.

Categories: Uncategorized