Category: comunicat de presa

Garry Kasparov, Vishy Anand și Augusta Dragic au deschis, la București, a doua etapă a turneului Grand Chess Tour 2025. Centenarul șahului românesc

No Comments

București, 7 mai 2025 – Bucureștiul devine, din nou, centrul șahului mondial, găzduind una dintre cele mai importante etape ale Grand Chess Tour 2025. Etapa românească, Superbet Chess Classic România, a debutat cu o ceremonie de deschidere spectaculoasă, organizată pe 6 mai la Grand Hotel Bucharest.

În acest an aniversar, turneul celebrează un deceniu de existență și reunește pe aceeași scenă figuri legendare ale șahului și invitați speciali din sportul și cultura românească, în prezența fondatorului GCT, Garry Kasparov. Acestuia i-a fost acordat un premiu onorific pe scena evenimentului, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa globală în promovarea șahului.

Lumea se schimbă, dar unele lucruri rămân la fel. Ba chiar se îmbunătățesc. Doresc să le mulțumesc celor de la Fundația Superbet pentru devotament și pentru că sunt alături de Grand Chess Tour și că nu se opresc din a extinde prezența șahului în lume. Acum am ajuns, de asemenea, și în Brazilia, un nou membru al evenimentului nostru. Vreau să vă mulțumesc că împreună am reușit să avem alături tot mai multe țări reprezentate în cadrul Campionatului nostru. Faptul că am reușit să continuăm această călătorie ne spune că șahul și-a găsit locul pe care îl merită. De-a lungul carierei mele mi-am dorit ca șahul să fie respectat pe deplin și recunoscut ca fiind o parte Integrantă a societății moderne. Mulțumesc Fundației și Saint Louis Chess Club că au făcut ca acest vis să fie o realitate. Acum, după 10 ani de Grand Chess Tour, se încheie un ciclu și cu siguranță începe altul,a declarat Garry Kasparov pe scena evenimentului.

La evenimentul de deschidere au participat cei 10 Mari Maeștri internaționali înscriși în competiția din România, Președinta Fundației Superbet, Augusta Dragic, alături de invitați speciali precum Garry Kasparov, Vlad Ardeleanu, președintele Federației Române de Șah și Vishy Anand. Alături de invitații care au luat cuvântul pe scenă, în sală s-au aflat și personalități marcante precum Florin Gheorghiu, primul mare maestru român, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Camelia Potec, Ana Maria Brânză, Virgil Stănescu, Codin Maticiuc, Bogdan Stelea, Benny Agegbuyi, Ioan Andone, Cătălin Moroșanu, Mihai Covaliu, George Boroi, Marius Niculae.

Din partea sponsorului principal sau aflat în sală fondatorul Superbet, Sacha Dragic, Hans-Holger Albrecht – președintele Superbet, și Adam Lamentowicz – Chief Commercial Officer, CEE Superbet.

„Aniversarea a zece ani de Grand Chess Tour ne găsește cu aceeași convingere că șahul are un rol esențial în educație și în formarea gândirii strategice. Este o onoare să găzduim din nou această competiție la București și să fim parte dintr-un proiect care inspiră performanță la nivel global. Le mulțumim ambasadorilor noștri care dau forță acestui mesaj și cred, alături de noi, că șahul poate schimba destine,” a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet.

Ceremonia a inclus și o prezentare a turneului, a jucătorilor și tragerea la sorți a perechilor din prima rundă, care a avut loc cu ajutorul unor monede speciale realizate de Monetăria Statului, marcând 100 de ani de șah românesc – o premieră care onorează tradiția și valoarea istorică a sportului în România.

Cei 10 Mari Maeștri care se vor confrunta la București se află în topul mondial al șahului și provin din cele mai puternice școli ale sportului minții. Printre ei se află:

Fabiano Caruana (SUA) – locul 2 mondial, unul dintre cei mai constanți jucători ai ultimei decade;

Gukesh Dommaraju (India) – actualul campion mondial, cel mai tânăr jucător din istorie care a câștigat titlul;

Alireza Firouzja (Franța) – locul 3 mondial și câștigătorul Grand Chess Tour 2024;

Nodirbek Abdusattorov (Uzbekistan) – locul 4 mondial, o forță emergentă în circuitul internațional;

Wesley So, Levon Aronian, Praggnanandhaa R., Jan-Krzysztof Duda și Maxime Vachier-Lagrave – jucători consacrați, cu palmares de campioni;

Bogdan Daniel Deac (România) – wildcard-ul turneului și cel mai bine clasat șahist român, prezent pentru a treia oară consecutiv în GCT.

Pe tot parcursul competiției (7–16 mai), partidele încep la orele 15.00 și se încheie în jurul orei 20.00, excepție făcând ultima zi, când competiția începe la orele 14:00. Deschiderea fiecărei zile competiționale se va face printr-o primă mutare făcută de invitați speciali, sportivi, oficiali și diverse personalități ale vieții publice din România. În cea dintâi rundă a turneului de șah prima mutare le revine lui Virgil Stănescu și lui Codin Maticiuc, Brand Ambassadors Superbet.

Evenimentul este deschis publicului larg, iar biletele sunt deja disponibile. Intrarea este gratuită pentru copiii sub 14 ani (pe bază de înregistrare aici). Vârstă minimă pentru participare este de 5 ani, cu mențiunea că trebuie menținută liniștea în sala de concurs.

Tema turneului rămâne „Uniting Minds”, un mesaj care celebrează șahul ca forță a rațiunii, păcii și excelenței. Toate fondurile obținute din vânzarea biletelor la Superbet Chess Classic România 2025 vor sprijini direct două evenimente internaționale dedicate sportului adaptat: Clinica Internațională de

Baschet Adaptat și Turneul Internațional de Baschet în Scaun Rulant „Maria”. Ambele vor avea loc în România, reafirmând angajamentul Fundației Superbet față de accesibilitate și incluziune în sport. Prin această direcționare a fondurilor, organizatorii își propun să ofere sportivilor, antrenorilor și arbitrilor nu doar vizibilitate, ci și resursele necesare pentru a se antrena și concura în condiții de performanță.

De asemenea, prima mutare i-a avut protagoniști pe Garry Kasparov și unul dintre sportivii la Turneul de Baschet în Scaun Rulant, ASP Oradea, Constantin Bracon.

Pentru noi, șahul este începutul unei conversații mai largi despre educație, disciplină și potențial uman. Dar misiunea Fundației Superbet merge mai departe. Alegem să susținem performanța acolo unde nu există scurtături, ci doar determinare, curaj și muncă reală. Este modul prin care Fundația extinde misiunea sa dincolo de șah, susținând performanța acolo unde determinarea și curajul rescriu regulile jocului,” completează  Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet.

Mai multe informații și ultimele noutăți despre evenimentele Grand Chess Tour pot fi găsite pe site-urile oficiale www.superbetfoundation.com, www.superchess.ro și www.grandchesstour.org, precum și pe paginile sociale ale Fundației Superbet și GCT.

Parteneri media: TVR, GSP.ro, Fanatik.ro, KISS FM, Prima Sport, Prima TV, Digi Sport, Digi 24, Antena 3

Parteneri comunicare: Porter Novelli România, AMICOM Consulting & Strategy

###

Despre Grand Chess Tour (GCT)

GCT este un circuit de șah internațional, care aliniază cei mai buni jucători ai lumii. Legendarul Garry Kasparov, unul dintre cei mai mari “ambasadori” ai șahului în lume, a inspirat crearea Grand Chess Tour și a contribuit, totodată, la consolidarea parteneriatului dintre organizatori. Pentru mai multe informații, puteți vizita grandchesstour.org.

Despre Fundația Superbet

Fondată în 2019, Fundația Superbet a făcut din șah una dintre inițiativele sale prioritare, organizând primul turneu din cadrul Grand Chess Tour la București. Totodată, Fundația s-a angajat să transforme GCT într-o tradiție pentru comunitățile de șah din România, Polonia și Croația. Pentru mai multe informații, puteți vizita www.superbetfoundation.com.

Despre Saint Louis Chess Club

Este o organizație non-profit a cărei misiune este ca șahul să fie parte integrantă din comunitate. Astfel, clubul oferă spațiu pentru diverse turnee și competiții locale, cât și cursuri de perfecționare a șahului, lecții pentru începători și prelegeri speciale.

Saint Louis Chess Club susține programele de șah care există deja în școlile din zonă, încurajând totodată dezvoltarea de noi programe în școală și după școală. Pentru mai multe informații, puteți vizita saintlouischessclub.org.

###

Mass-media contact

Andreea Stanca

andreea.stanca@porternovelli.ro

0736 637 155 / 0745 204 794

Categories: comunicat de presa

Seria HONOR 400 – În curând

No Comments

Cei de la HONOR au dezvăluit azi în premieră primele imagini ale seriei noi de telefoane HONOR 400, care promite să aducă pe piață cel mai interesant smartphone cu cameră IT de anul acesta.

Video teaser-ul de mai jos scoate în evidență design-ul elegant al seriei, dar rămâne de văzut cu ce funcții de ultimă generație sunt echipate noile telefoane.  Deocamdată așteptăm detaliile, care, promit cei de la HONOR, vor fi date publicității cât de curând.

Categories: comunicat de presa

Monitorul de esports care joacă în liga mare: Philips Evnia 25M2N5200U

No Comments

București, 6 mai 2025 – Philips Monitors lansează un nou monitor esports din seria Evnia 5000, modelul Philips Evnia 25M2N5200U. Proiectat special pentru jucătorii competitivi de esports, acest model oferă viteză, precizie și control superioare, asigurând un avantaj competitiv și o experiență de joc memorabilă.

Caracteristici principale:

  • Rata de reîmprospătare OC (overclockable) de 390Hz (360Hz nativ) pentru imagini în mișcare deosebit de fluide.
  • Timp de răspuns GtG de până la 1 ms pentru claritate și precizie ridicate.
  • Ecran FHD FastIPS (24,5″) cu o paletă de culori vibrantă, de înaltă calitate.
  • Hub USB și suport reglabil pe înălțime (HAS) pentru conectivitate extinsă și un confort sporit pe parcursul utilizării.
  • Monitorul dispune de toate caracteristicile necesare pentru a face față nevoilor jucătorilor esports.

„Philips Evnia 25M2N5200U a fost dezvoltat special pentru scena esports, oferind viteza, precizia și capacitatea de reacție solicitate de jucătorii competitivi pentru a obține cele mai bune rezultate, dar de acest monitor se pot bucura gamerii din întreaga lume. Acest monitor consolidează angajamentul Evnia față de experiența jucătorilor, întărindu-ne poziția în zona esports și contribuind tot mai mult la gamingul de nivel profesionist – o direcție susținută și de parteneriatul nostru continuu cu Team Vitality, alături de care împărtășim viziunea unui gaming incluziv și cu adevărat valoros.”, precizează Xeni Bairaktari, Marketing Director Europe al Philips Evnia.

„Colaborarea noastră cu Evnia este extrem de valoroasă, pentru că reflectă încrederea organizației, valorile comune și angajamentul față de inovația în esports. Ne-a sprijinit constant jucătorii și spațiul V.Hive cu monitoare de ultimă generație. Credem că Philips Evnia 25M2N5200U oferă tot ceea ce își doresc gamerii pasionați de esports și cu siguranță va duce experiența de joc la un alt nivel.”, a declarat Nicolas Maurer, CEO al Team Vitality.

Ultima generație în materie de monitoare esports

Monitorul Philips Evnia 25M2N5200U este echipat cu cele mai recente tehnologii de afișare, dezvoltate atent pentru a oferi jucătorilor competitivi o experiență cu adevărat captivantă. Noul model dispune de un ecran rapid cu o rată de reîmprospătare OC la 390 Hz, input lag redus și un timp de răspuns Smart MBR de 0,3 ms, asigurând astfel un gameplay fluid, lipsit de efecte precum cele de ghosting sau blur.

Rezoluția Full HD (1920 x 1080) a panoului FastIPS este completată de certificarea VESA DisplayHDR 400, oferind astfel profunzimea și definiția culorilor necesare pentru a obține imagini cât mai realiste. Funcția SmartContrast ajustează automat culorile și iluminarea de fundal, atingând în acest mod un contrast optim. Mai mult, utilizatorii pot avea un avantaj față de inamicii lor atunci când întâlnesc pe parcursul jocurilor scene întunecate în care percepția vizuală poate fi împiedicată de zonele umbrite. Abilitatea Stark ShadowBoost oferă trei niveluri selectabile cu saturație îmbunătățită a culorilor și contrast mai mare, rezultând într-un echilibru perfect între zonele întunecate și cele luminoase.

De asemenea, pentru a asigura o conectivitate optimă, monitorul dispune de doi conectori HDMI 2.0 și unul DisplayPort 1.4, un hub USB și o ieșire dedicată pentru căști, acoperind în acest mod majoritatea nevoilor jucătorilor.

Philips Evnia 25M2N5200U pune la dispoziția jucătorilor o selecție de caracteristici menite să le îmbunătățească performanța și să-i ajute să profite la maximum de fiecare sesiune de gaming. Modul SmartImage Game, disponibil în meniul OSD cu acces rapid, oferă utilizatorilor un control detaliat asupra propriei experiențe de joc, cu opțiuni precum modul First Person Shooting, modul Racing, modul Real Time Strategy și multe altele. În plus, opțiunea Smart Crosshair îmbunătățește precizia de a ținti inamicii în jocurile de tip FPS, oferind în acest fel un avantaj considerabil în timpul luptei. Modul LowBlue și tehnologia Flicker-free reduc tensiunea și oboseala ochilor, oferind jucătorilor mai mult confort în timpul sesiunilor de gaming prelungite. În cele din urmă, un suport reglabil permite pivotarea, înclinarea și rotirea monitorului în poziția ideală, contribuind la alegerea unei poziții ergonomice și cât mai comode cu putință.

Preț și disponibilitate

Philips Evnia 25M2N5200U va fi disponibil începând cu luna iunie la prețul recomandat de  1887 Lei.

Despre MMD

MMD-Monitors & Displays Holding BV („MMD”), înregistrată în Olanda, cu sediul central în Amsterdam, este o companie deținută în totalitate de TPV Technology Limited („TPV”), care este unul dintre cei mai mari producători de monitoare și TV-uri LCD din lume.

MMD-Monitors & Displays Holding BV („MMD”) comercializează și vinde exclusiv ecrane LCD marca Philips în întreaga lume sub licență de marcă înregistrată de Koninklijke Philips NV.  Cu ajutorul puterii brandului Philips și a experienței TPV în producția de ecrane, MMD folosește o abordare rapidă și concentrată pentru aducerea de produse inovatoare pe piață.

https://mmdmonitors.com/  

EVNIA, sub-brandul MMD, este cel mai primitor brand de jocuri, oferind un design elegant și o nouă perspectivă care permite tuturor să își însușească experiența de joc. EVNIA se adresează tuturor celor care caută să își găsească locul în lumea jocurilor și își propune să reînvie și să reinventeze regula jocurilor. Din 2022, oricine poate fi un gamer cu EVNIA.

https://www.evnia.philips 

Categories: comunicat de presa

realme 14/14T vor fi lansate pe 6 mai

No Comments

București, România – aprilie 2025 – realme, brandul de smartphone-uri cu cea mai rapidă creștere din lume, anunță lansarea pe 6 Mai a seriei realme 14, care include modelele realme 14 și realme 14T. Această serie promite să devină un campion în materie de autonomie a bateriei,  pentru segmentul smartphone-urilor mid-range, oferind utilizatorilor o autonomie ultra-extinsă la un preț extrem de competitiv.

Performanță și autonomie de excepție

Echipată cu o baterie Titan de 6000mAh, seria realme 14 este lider în tehnologia bateriilor. Oferă până la 10 ore de gaming neîntrerupt și 17,5 ore de redare video. Datorită utilizării bateriei pe bază de grafit cu cea mai mare densitate energetică din industrie (782Wh/L), seria realme 14 garantează durabilitate chiar și după 1400 de cicluri de încărcare.

Folosind procesorul Qualcomm Snapdragon 6 Gen 4, realme 14 5G atinge un scor impresionant de 810.000 în AnTuTu, poziționându-se drept liderul categoriei sale. Bazat pe un proces de fabricație avansat de 4nm, acest cipset oferă o creștere de 15% a performanței CPU, permițând jocuri fluide cu până la 90 FPS în titluri precum Call of Duty Mobile, PUBG și BGMI. Pentru jocurile rapide precum MLBB și Free Fire, utilizatorii pot urca performanța la un spectaculos 120 FPS.

realme 14T oferă o experiență cursivă datorită MediaTek Dimensity 6300 Energy 5G, un cipset puternic și eficient. Ambele dispozitive din seria 14 sunt echipate cu sistem de răcire VC, care menține performanța constantă și previne supraîncălzirea.

Totodată, realme a fost primul brand de smartphone-uri care a încheiat un parteneriat oficial cu Free Fire. La trei ani de la acea colaborare, compania își reînnoiește parteneriatul, demonstrându-și angajamentul continuu pentru a oferi utilizatorilor o experiență gaming de top.

Stil futurist, conceput pentru a-ți evidenția identitatea

realme 14 5G se remarcă printr-un design inovator de tip „Mecha”, completat de sistemul de iluminare inteligent „Victory Halo”, care redefinește estetica unui smartphone modern. Folosind tehnologia avansată de nano-litografie, dispozitivul reproduce cu precizie detalii inspirate din armura mecha.

Mai mult decât un simplu element vizual, „Victory Halo” oferă o experiență interactivă prin efecte de lumină personalizabile, care răspund notificărilor și momentelor speciale, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a-și personaliza modul de interacțiune cu telefonul într-un mod original și expresiv.

realme 14 5G va fi disponibil în variantele de culoare Mecha Silver, Storm Titanium și Warrior Pink, în timp ce realme 14T 5G va fi disponibil în Obsidian Black, Lightning Purple și Surf Green.

Cameră AI pentru Claritate Ultra-Ridicată

Entuziaștii fotografiei vor aprecia camera AI de 50MP cu stabilizare optică (OIS) din seria realme 14, capabilă să surprindă cu precizie scene dinamice prin funcția inteligentă AI Snap Mode. Îmbunătățită cu algoritmul performant LightFusion, similar celor utilizate în telefoanele de top, această cameră oferă imagini clare, detaliate și realiste în orice condiții de fotografiere.

Seria realme 14 este dotată cu un ecran AMOLED de 120Hz, conceput pentru esports, ce oferă culori vibrante și fluiditate excelentă, contribuind totodată la reducerea oboselii vizuale în timpul sesiunilor îndelungate.

Pentru a menține performanța la nivel optim în condiții de utilizare intensă, dispozitivele din seria 14 dispun de un sistem avansat de răcire VC, cu o eficiență termică de zece ori mai mare decât cea a altor modele din piață, asigurând o funcționare stabilă și fără riscul supraîncălzirii.

Cu certificări de rezistență IP69, IP68 și IP66 împotriva prafului și apei, seria realme 14 le oferă utilizatorilor încrederea de a o folosi oriunde, fără compromisuri în performanță. Designul său robust este conceput pentru a rezista în medii extreme, transformând telefonul într-un partener de încredere pentru orice aventură.

Categories: comunicat de presa

110 liceeni și 25 de profesori din 6 licee bucureștene finalizează patru luni de formare în cadrul programului „KIT – Keep In Touch”

No Comments

București, 30 aprilie 2025: Asociația Zi de BINE anunță finalizarea celor patru luni de formare a elevilor și profesorilor din cadrul proiectului „KIT – Keep In Touch”, un program de tip „peer to peer education”, dedicat sănătății emoționale și prevenirii consumului de substanțe în rândul tinerilor. Timp de patru luni, 110 elevi și 25 de profesori și consilieri școlari de la Colegiul Național Ion Creangă, Colegiul Tehnic Valter Mărăcineanu, Colegiul Național Școala Centrală, Liceul Teoretic Ion Barbu, Colegiul Național Matei Basarab și Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonița au parcurs sesiuni de formare intensivă pentru a deveni resursă și legătură cu informații de prevenție și servicii suport pentru ceilalți elevi.

Ultimul modul de formare a fost unul opțional, dedicat vorbitului în public și dezbaterilor, susținut de Vlad Ciobanu și Șerban Pitic, coordonatorii proiectului Romania Debates, și a presupus opt sesiuni de training și simulări de debate, în opt săptămâni consecutive, încheindu-se cu o competiție-maraton de 10 ore, desfășurată în weekendul 27-28 aprilie 2025.

„După trei ani de predat dezbateri prin programul nostru Romania Debates către elevi din mai multe județe ale țării, parteneriatul cu Zi de Bine și proiectul KIT – Keep It Together ne-a adus una dintre cele mai frumoase provocări: să lucrăm cu șase licee din București, în același timp. În doar opt întâlniri, am văzut cum tineri de 15-17 ani care nu se cunoșteau ajung să gândească împreună, să construiască argumente și să dezbată teme de la dreptul de vot la 16 ani, la impactul rețelelor sociale, echilibrul dintre carieră și viața personală și chiar teme mai profunde, cum este datoria morală să avem grijă unii de alții. Ne bucurăm că am putut să le oferim puțină încredere în forțele proprii și câteva instrumente care să îi însoțească mai departe. Suntem recunoscători echipei Zi de Bine pentru spațiul de învățare autentică pe care l-au creat și, mai ales, le mulțumim tinerilor din KIT pentru încrederea și efortul lor din aceste trei luni în care am crescut împreună,”au declarat Vlad Ciobanu și Șerban Pitic.

Proiectul este susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.

„Fiecare întâlnire cu acești tineri a fost o reconfirmare a faptului că, atunci când investim în educație, inclusiv educație emoțională, investim de fapt într-un viitor mai sănătos pentru toți. Ne bucurăm că programul KIT a reușit să creeze un cadru autentic de învățare, în care elevii au avut spațiul să devină mai încărcați de încredere, empatie și spirit critic,” au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

După succesul proiectului C.R.E.A.A.Ti.V. și ca răspuns la creșterea alarmantă a consumului de substanțe în rândul tinerilor, Asociația Zi de BINE a lansat în noiembrie 2024 programul KIT – Keep In Touch, un proiect unic, de educație pentru sănătate emoțională și prevenția consumului de substanțe, inspirat din programe similare derulate cu succes în alte 14 state europene și în conformitate cu politicile Oficiului ONU pentru Droguri și Crimă (UNODC), oferind un sprijin atât de necesar în școli.

Programul nu se adresează „licceelor-problemă”, ci școlilor preocupate de prevenție, cu profesori deschiși spre metode inovatoare de educație pentru sănătate mintală, emoțională și fizică. În acest cadru, elevii au fost instruiți în abilități relaționale, orientare în carieră, prevenția abuzului de substanțe, schimbarea atitudinilor, identificarea resurselor, gestionarea anxietății și a emoțiilor, comunicare asertivă, dezbatere, reziliență și tehnici antibullying, precum și tehnici din interviul motivațional.

Pe lângă cele patru luni de formare, elevii au solicitat și sesiuni opționale de aprofundare pe anumite teme, ce vor avea loc în perioada imediat următoare. De asemenea, în luna iulie 2025, vor fi organizate două tabere KIT, unde liceenii din program vor învăța cum să transmită mai departe cunoștințele dobândite, devenind astfel cu adevărat mentori pentru colegii lor.

***

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține proiecte sociale în fiecare lună și  încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru acestea. Mecanismul de funcționare este unul simplu: la început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. Ulterior, la finalizarea proiectului, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Pentru mai multe informații:

Asociația Zi de BINE

Tel: 0725.565.375

Email: contact@zidebine.ro

Categories: comunicat de presa

XPG doboară din nou recordul mondial LANCER RGB DDR5 atinge 12.762 MT/s în overclocking

No Comments

XPG, brandul de gaming al ADATA Technology, lider global în module de memorie și memorii flash, anunță cu mândrie colaborarea sa de succes cu GIGABYTE Technology. Utilizând memoria XPG LANCER RGB DDR5 și tehnologia de răcire LN2 (azot lichid), a obținut o viteză de overclocking uimitoare de 12.762 MT/s, depășind recordul mondial de overclocking al memoriei DDR5. Această realizare remarcabilă a fost verificată de renumita platformă internațională de notare pentru overclocking HWBOT, consolidând poziția de lider a XPG în domeniul memoriei de overclocking extrem.

Un record de overclocking legendar realizat de doi titani ai industriei

Acest efort de overclocking record a fost condus de renumitul overclocker și inginer GIGABYTE, HiCookie. Configurația a inclus placa de bază Z890 AORUS TACHYON ICE, proiectată meticulos pentru overclocking, alături de memoria XPG LANCER RGB DDR5 și un procesor Intel® Core™ Ultra 9 285K. Designul optimizat al PCB-ului XPG LANCER, capacitățile de reglare IC și tehnologia circuitelor integrate au asigurat funcționarea stabilă chiar și în mediul extrem LN2, punând bazele cruciale pentru acest record mondial. Placa de bază Z890 AORUS TACHYON ICE, care se mândrește cu o serie de caracteristici centrate pe overclocking, inclusiv un buton OC și un comutator LN2_SW pentru modul azot lichid, a facilitat și mai mult capacitatea procesorului de a-și atinge performanța maximă în condiții extreme.

Benchmark-uri bazate pe inteligența artificială în overclocking

Un factor esențial în obținerea acestui record legendar de overclocking a fost integrarea tehnologiei AI. GIGABYTE a implementat Machine Learning și Inteligența Artificială (AI) în timpul fazei de dezvoltare a plăcii de bază. Acest lucru a permis identificarea precisă a parametrilor de bază care influențează performanța și aplicarea de setări optimizate. În consecință, stabilitatea și eficiența overclocking-ului au fost îmbunătățite semnificativ, demonstrând aplicarea inovatoare a AI în domeniul overclocking-ului extrem și stabilind un nou punct de referință pentru progresele tehnologice viitoare.

LANCER RGB DDR5: Născut pentru gameri și overclockeri

Memoria XPG LANCER RGB DDR5 echipată cu cipuri PMIC (Power Management Integrated Circuit) de înaltă calitate și tehnologie ECC (Error Correction Code), garantează un mediu de operare stabil și sigur. Oferă capacități de 16GB / 32GB / 48GB și frecvențe cuprinse între 6.000 MT/s și 8.000 MT/s. Suportă Intel® XMP 3.0 și AMD EXPO, permițând gamerilor să deblocheze fără efort potențialul de overclocking. Memoria dispune, de asemenea, de control versatil al iluminării RGB și poate fi personalizată în continuare cu efecte de iluminare unice prin intermediul software-ului XPG Prime Lighting Control. Fie că este destinată pasionaților de jocuri sau pasionaților de overclocking extrem, memoria XPG LANCER RGB DDR5 reprezintă alegerea optimă pentru cei care prioritizează performanța și stabilitatea, anunțând o nouă eră în overclocking.

HWBOT: scorul lui Hicookie`s 6381.2 MHz: Frecvența memoriei cu aDDR5 SDRAM

###

Despre XPG – XTREME PERFORMANCE GEAR

XPG, brand din portofoliul ADATA, oferă produse de înaltă performanță pentru gameri, profesioniști esports și entuziaști ai tehnologiei. Creăm sisteme, componente, periferice și dispozitive de ultimă generație, concentrându-ne pe performanțe extreme, fiabilitate și stabilitate, pornind de la cunoștințele comunității de gaming și esports. Proiectele noastre inovatoare au câștigat premii prestigioase precum iF Design, Good Design, Red Dot și Taiwan Excellence Awards. XPG integrează tehnologii bazate pe inteligență artificială pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor și a optimiza performanța jocurilor. De asemenea, susținem în mod activ evenimentele și echipele globale de esports pentru a asigura experiențe de joc de cel mai înalt nivel. Fiind dedicați sustenabilității, încorporăm materiale ecologice și procese eficiente energetic în toate produsele și operațiunile noastre, lucrând pentru un viitor mai ecologic.

Categories: comunicat de presa

PRwave.ro aniversează 20 de ani de conținut relevant

No Comments

PRwave.ro marchează două decenii de activitate, consolidându-și statutul de platformă de referință pentru profesioniștii din comunicare, marketing și business cu știri și materiale de interes publicate zilnic. Lansat în aprilie 2005, site-ul s-a remarcat printr-o abordare editorială cuprinzătoare, devenind în timp un reper de încredere pentru profesioniști.

În acești 20 de ani, PRwave.ro a publicat peste 123.800 de materiale, reunind comunicate de presă din domenii variate precum business, tehnologie, retail, financiar-bancar, media, automotive, IT&C, lifestyle etc., interviuri exclusive și articole de opinie în cadrul rubricii Experts’ Opinion, precum și prezentări și recenzii de carte în rubrica Books Wave, axate pe marketing, business, leadership, dezvoltare profesională și personală, dar și recomandări de romane. Site-ul include și analize, studii de caz și materiale de interes pentru antreprenori, manageri și lideri din multiple industrii.

„20 de ani de PRwave înseamnă consecvență, colaborări valoroase și o comunitate extraordinară de cititori care apreciază informația de calitate. Ne bucurăm să fim, în continuare, un partener de încredere pentru toți cei care își doresc să fie conectați la tendințele din comunicare, marketing și business”, a declarat Violeta-Loredana Pascal, fondator PRwave.ro.

PRwave.ro a dezvoltat, de-a lungul timpului, parteneriate cu numeroase companii, agenții, edituri și organizații din România și din străinătate.

În 2025, PRwave.ro își continuă activitatea în aceeași direcție editorială care l-a consacrat. „Punem accent în continuare pe furnizarea de conținut relevant și actual pentru specialiștii din marketing și comunicare, dar și pentru antreprenori, manageri, freelanceri și profesioniști de business, cu accent pe tendințe, analize, interviuri și perspective strategice care susțin dezvoltarea afacerilor. Vă aștept pe site zilnic”, a completat Loredana Pascal.

Pe lângă PRwave.ro, Violeta-Loredana Pascal este și fondatorul a două bloguri de travel: Travel – Moments in Time, dedicat călătoriilor și experiențelor autentice din întreaga lume, și Earth’s Attractions, site internațional care oferă ghiduri de călătorie, sfaturi utile și recomandări pentru pasionații de explorare.

Despre PRwave
PRwave.ro este un site independent, lansat în aprilie 2005, dedicat profesioniștilor din comunicare, marketing, branding, relații publice și business. Cu peste 123.800 de materiale publicate, rubrici exclusive și parteneriate solide, PRwave.ro continuă să fie o sursă de informare esențială pentru cei care urmăresc performanța profesională și dezvoltarea strategică.

Categories: comunicat de presa

#CopiiiNuSuntNegociabili: Lideri din întreaga lume cer repatrierea copiilor ucraineni ca element vital în calea către pace

No Comments

 16 aprilie 2025, București, România – Într-un gest de solidaritate fără precedent, sute de lideri politici, personalități publice și influenceri din Canada și Europa, inclusiv România, au transmis astăzi mesaje publice prin care solicită întoarcerea în Ucraina a copiilor ucraineni care au fost răpiți de Federația Rusă, inclusiv a zecilor de mii de copii deportați cu forța.

Pe fondul discuțiilor la nivel internațional legate de posibilele căi de a pune capăt războiului, această campanie coordonată de inițiativa Bring Kids Back UA, lansată de Președintele Ucrainei, subliniază că repatrierea copiilor ucraineni trebuie să fie un element nenegociabil în orice proces de pace. Mai mult, organizatorii campaniei afirmă că nu poate exista o pace justă și durabilă fără revenirea acestor copii la casele, familiile și comunitățile lor.

Deportarea forțată a copiilor nu este doar o încălcare a dreptului internațional – este o criză a drepturilor omului care necesită acțiune imediată. Pe măsură ce negocierile de pace avansează, participanții la campanie transmit lumii întregi că societatea nu poate uita de acești copii și că revenirea lor acasă trebuie să fie integrală și necondiționată prin negocieri.

Aproximativ 300 de voci din întreaga Europă și Canada participă la acest efort coordonat pentru a menține presiunea diplomatică, a crește gradul de conștientizare publică și a asigura tragerea la răspundere a Rusiei pentru crimele comise împotriva copiilor ucraineni. Și în România, cinci persoane publice care s-au remarcat de-a lungul timpului prin solidaritatea lor față de soarta populației civile din Ucraina s-au alăturat apelului pentru repatrierea copiilor răpiți. Susținătorii campaniei au purtat simbolic câte un hanorac care ilustrează drama cutremurătoare prin care trec mult prea mulți copii ucraineni și au transmis mesajele lor în spațiul public.

De la începutul invaziei la scară largă, Rusia a luat din Ucraina mii de copii ucraineni, pe care i-a separat cu forța de familiile lor și i-a dezrădăcinat de comunitățile din care făceau parte. Copiii răpiți sunt dispersați în regiuni îndepărtate ale Rusiei, mulți dintre ei fiind adoptați de familii ruse sau plasați în instituții aflate foarte departe de locurile lor de origine. Această campanie sistematică și calculată urmărește să distrugă identitatea copiilor ucraineni, să le șteargă amintirea limbi, culturii și a oricăror legături cu patria lor – fapt ce subminează viitorul Ucrainei și creează o amenințare pe termen lung la adresa securității întregii Europe.

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin și al Mariei Lvova-Belova pentru crime de război legate de deportarea ilegală și transferul forțat al copiilor ucraineni.

Pentru mai multe informații despre inițiativa Bring Kids Back și cum puteți susține campania, vizitați site-ul organizației: https://www.bringkidsback.org.ua/about

 

Contact:

Livia Cimpoeru

Senior Media Consultant

+40 738 883 031 | l.cimpoeru@chapter.ro

 

Despre Bring Kids Back

„Bring Kids Back UA” este o inițiativă strategică lansată de Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Aceasta reunește eforturile guvernului ucrainean, ale țărilor partenere și organizațiilor internaționale pentru a aduce înapoi copiii care au fost deportați sau transferați forțat din Ucraina.

Pentru a ajuta copiii ucraineni deportați ilegal, inițiativa Bring Kids Back UA îți concentrează eforturile pentru:

●        identificare și repatriere,

●        reintegrare și infrastructură de sprijin,

●        promovarea drepturilor copilului,

●        justiție în conformitate cu dreptul internațional și prevenirea încălcărilor viitoare ale drepturilor copiilor.

 

 

 

Categories: comunicat de presa

Carrefour și InspirAction îi învață pe copii să recicleze pentru un viitor mai bun

No Comments

București, 16 aprilie 2025: Carrefour România și Asociația InspirAction anunță finalizarea cu succes a celei de-a patra ediții a proiectului „Gesturi mici pentru practici mari”.

Ediția a patra a proiectului „Gesturi mici pentru practici mari” s-a desfășurat în perioada
3 martie – 13 aprilie 2025. În cadrul acestei ediții, 10 școli și grădinițe din România au beneficiat de sesiuni educaționale interactive despre reciclare și utilizarea responsabilă a resurselor.

Printre rezultatele acestei ediții menționăm:

  • 400 de elevi au învățat să protejeze planeta, prin lecții de educație sustenabilă și activități practice;
  • 050 de ambalaje au fost reciclate;
  • 8 școli și grădinițe au fost premiate cu sisteme fotovoltaice performante.

Aceste sesiuni, coordonate de Asociația InspirAction și susținute de profesori voluntari, au oferit elevilor informații despre cum pot acționa concret, prin gesturi mici, pentru a participa la reducerea impactului negativ asupra mediului.

Elementul cheie al proiectului a fost concursul de reciclare între școli și grădinițe, în care au fost implicați elevii și comunitatea locală. Astfel, 8 școli și grădinițe vor beneficia de sisteme fotovoltaice performante.

De la lansarea sa, în decembrie 2023, proiectul a implicat 14.267 de elevi în activități de educație sustenabilă, a facilitat reciclarea a peste 535.670 ambalaje SGR la automatele Carrefour și a premiat 40 de școli și grădinițe cu sisteme fotovoltaice performante.

Ne bucurăm să vedem cum în cadrul acestui proiect gesturile mici se transformă în practici mari, iar elevii deprind comportamente responsabile față de mediu prin reciclare. Educația este unul dintre pilonii de bază pe care îi susținem. Astfel, participăm la formarea unei noi generații de elevi mai conștienți de impactul pe care acțiunile fiecăruia dintre noi îl are asupra mediului”, a declarat Alina Gamauf, membru în Comitetul Executiv Carrefour România.

După patru ediții de succes, proiectul Gesturi mici pentru practici mari este dovada vie că atunci când le oferim copiilor instrumentele și cunoștințele potrivite, ei pot fi printre cei mai puternici susținători ai bunăstării planetei. Acest proiect este atât despre sustenabilitate, prin formarea obiceiului de reciclare, cât și despre sădirea speranței și a responsabilității în inimile tinerei generații și a comunității”, a adăugat Simona Paraschiv, președintele Asociației InspirAction.

Cele 8 școli care vor primi panouri fotovoltaice la finalul ediției a patra a proiectului sunt:

  1. Școala Gimnazială Ziduri, jud. Buzău
  2. Grădinița cu Program Normal Sărmașu, jud. Mureș
  3. Școala Gimnazială Gheorghe Nechita Motoșeni, jud. Bacău
  4. Școala Gimnazială Fântânele, com. Motoșeni, jud. Bacău
  5. Școala Gimnazială din cadrul Liceului Tehnologic N. Titulescu, jud. Brăila
  6. Școala Gimnazială Filiași, jud. Dolj
  7. Școala Gimnazială Vulturu, jud. Vrancea
  8. Școala Gimnazială din cadrul Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca,
    Suceava

###

Despre Carrefour România

Carrefour România le oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături. Singurul retailer omnichannel din România, Carrefour le oferă clienților experiențe de cumpărături cu ajutorul aplicației mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de online shopping cu livrare acasă, prin BRINGO, Glovo, Tazz și Bolt sau cu opțiunea Click & Collect de pe www.carrefour.ro.

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la peste 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024, 2025) pentru peste 17.000 de angajați.

Compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească. Platforma Act For Good transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.

Carrefour România operează în România prin trei entități juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.

Despre Asociația InspirAction

Este o organizație formată din oameni care contribuie la educația adolescenților din România, astfel încât aceștia să devină adulți responsabili, încrezători și împliniți. Desfășoară programe care dezvoltă competențe necesare pentru o viață sănătoasă (mental, emoțional și fizic). În același timp, lucrează și cu părinții și profesorii lor pentru maximizarea rezultatelor dorite. Scopul Asociației InspirAction este să inspire un milion de tineri, părinți și profesori din România să devină o variantă mai bună a lor. www.inspiraction.ro

Persoană de contact:

Simona Paraschiv, Președinte Asociația InspirAction

office@inspiraction.ro, www.inspiraction.ro

+40.726.126.289

Categories: comunicat de presa

Eaton lansează panoul de incendiu xDetect, cu o interfață instantaneu familiară și securitate cibernetică

No Comments

Bucuresti, 16 aprilie. Eaton lansează un nou panou de control adresabil pentru alarmă și detectare a incendiilor, care reduce timpul și costurile de instalare, optimizând în același timp ușurința de utilizare și securitatea cibernetică. xDetect face mai simplu controlul alarmelor de incendiu și al altor periferice în clădirile comerciale, permițând un răspuns mai rapid în caz de incendiu sau altă urgență.

„Proprietarii și managerii clădirilor comerciale trebuie să protejeze oamenii și bunurile, nu doar împotriva incendiilor, ci și împotriva altor amenințări, cum ar fi terorismul cibernetic; aproape patru din zece sisteme de control automatizat al clădirilor inteligente au fost atacate în prima jumătate a anului 2019”, a explicat Gabriel Tache, General Manager Eaton România. „În timp ce siguranța și securitatea sunt priorități, menținerea costurilor și a timpului de nefuncționare la un nivel minim sunt, de asemenea, esențiale. Iar Eaton xDetect abordează toate aceste provocări.”

xDetect are o putere de buclă mai mare comparativ cu predecesorul său, ceea ce înseamnă că o singură buclă poate gestiona mai multe dispozitive care consumă mult curent, reducând costurile de cablare și timpul de instalare. Sistemul xDetect poate fi conectat și într-o rețea de tip inel, astfel încât sistemul să continue să funcționeze chiar dacă un panou se scurtcircuitează. Acest lucru face inutilă utilizarea unei rețele redundante, minimizând și mai mult costurile de cablare și cele asociate.

Disponibil în câteva variante de bază, panoul este extrem de ușor de actualizat (în conformitate cu standardele, reglementările sau utilizarea clădirii în schimbare) și de extins prin adăugarea și schimbarea cardurilor de buclă codificate pe culori, după cum este necesar.

O altă caracteristică de bază este ecranul tactil color mare de 7’’ al xDetect, cu meniuri și pictograme intuitive. HMI-ul său adaptiv, codificat pe culori, își schimbă automat culoarea pentru a reflecta starea sistemului de incendiu. Această caracteristică permite utilizatorilor să monitorizeze, dintr-o privire, starea perifericelor și zonelor de incendiu ale unei clădiri, astfel încât defecțiunile să poată fi remediate rapid și incendiile prevenite.

Panoul este, de asemenea, o soluție Eaton securizată prin design, care asigură cel mai înalt nivel de securitate cibernetică, permițând comunicații sigure și protejând atât datele, cât și bunurile împotriva hackerilor. Deoarece sistemul este complet pregătit pentru viitor și gata pentru acces de la distanță, acesta va putea fi integrat în siguranță într-un Sistem de Management al Clădirii (Building Management System – BMS) – nu are acesta caracteristica in acest monet ( acest pasaj se refera la faptul ca tehnologic a fost gandit ca in viitor sa poata face asta cu un anumit upgrade). În viitor, va putea să se conecteze direct la centrul de primire a alarmelor brigăzilor de pompieri, permițând un răspuns și mai rapid în caz de incendiu.

Pentru mai multe informații, vizitați: Panou modular adresabil de alarmă incendiu – xDetect | Eaton

Despre Eaton

Eaton este o companie de management inteligent al energiei, dedicată protejării mediului și îmbunătățirii calității vieții pentru oamenii de pretutindeni. Facem produse pentru segmente de piață precum centrele de date, utilități, industrial, comercial, constructii de mașini, rezidențial, aerospațial și mobilitate. Suntem ghidați de angajamentul nostru de a face afaceri într-un mod corect, de a opera în mod durabil și de a ne ajuta clienții să gestioneze puterea ─ astăzi și în viitor. Valorificând tendințele globale de dezvoltare a electrificării și digitalizării, contribuim la rezolvarea celor mai urgente provocări de management al energiei din lume și la construirea unei societăți mai durabile pentru oamenii de azi și pentru generațiile viitoare.

Fondată în 1911, Eaton a evoluat continuu pentru a răspunde nevoilor în schimbare și în creștere ale stakeholderilor. Cu venituri de aproape 25 de miliarde de dolari în 2024, compania deservește clienți din peste 160 de țări. Pentru mai multe informații, vizitați http://www.eaton.com/. Urmărește-ne pe LinkedIn.

Categories: comunicat de presa