Month: April 2024

TUD Group sprijină Primăria Sectorului 6 în obținerea unui grant pentru asistența tehnică aferentă noului spital finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

No Comments

București, 24.04.2024 – TUD Group, unul dintre cele mai mari grupuri de companii independente locale de consultanță financiară, soluții informatice și consultanță tehnică, a asistat Primăria Sectorului 6 în obținerea unei grant pentru construcția unui spital nou. Prin acordul de finanțare semnat astăzi, un grant de 1,8 milioane de euro va fi acordat pentru a susține faza de planificare și implementare.

Acestei finanțări i se va adăuga un împrumut substanțial de 72,9 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), garantat de programul InvestEU.

De la concepția medicală, până la realizarea studiului de fezabilitate și obținerea finanțării, TUD Group a oferit expertiză tehnică și financiară, asigurându-se că proiectul respectă cele mai înalte standarde și beneficiază de suportul necesar pentru a fi unul de succes.

„Structura financiară a acestui proiect este una complexă. Vorbim despre fonduri UE nerambursabile pentru asistență tehnică și o garanție parțială din partea Comisiei Europene, prin intermediul Programului InvestEU, fonduri proprii ale Sectorului 6 și finanțarea oferită de o instituție financiară internațională precum BDCE. Rolul nostru a fost să asigurăm că toate aceste elemente se aliniază pentru a transforma viziunea în realitate”, a explicat Mihai Tudorancea, Managing Director TUD Group.

Noul spital va contribui nu doar la îmbunătățirea speranței de viață în România, care continuă să fie sub media UE, dar va oferi și condiții de muncă îmbunătățite pentru aproape 1.200 de profesioniști medicali, consolidând astfel retenția de specialiști în țară.

Despre TUD Group

TUD Group este unul dintre cele mai mari grupuri de companii independente din România ce oferă o gamă completă și complexă de servicii de consultanță financiară, soluții informatice și consultanță tehnică de specialitate.

În cei 17 ani de existență, TUD Group a colaborat cu autorități publice locale și companii private care au dorit să dezvolte proiecte ambițioase, generând astfel schimbări pozitive. În portofoliul TUD Group se regăsesc parteneriate dezvoltate cu peste 15 instituții bancare (locale și internaționale) și peste 20 de autorități publice locale sau entități private. De-a lungul anilor, grupul a atras finanțări de peste 5,5 miliarde lei de pe piața locală și a contribuit la implementarea de proiecte în valoare de peste 1,3 miliarde de euro, cu finanțare de la instituțiile financiare internaționale precum Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Categories: comunicat de presa

Asociația Credu dezvăluie noile tendințe în sănătate și longevitate în România

No Comments

Studiul Alegeri Sănătoase și Îmbătrânire Activă: O Analiză În Profunzime desfășurată în perioada Noiembrie 2023 – Aprilie 2024, cu Participarea a 508 Respondenți

București, 25.04.2024 – În cadrul studiului “Alegeri Sănătoase – Îmbătrânire activă”, desfășurat în perioada noiembrie 2023 – aprilie 2024 și implicând 508 respondenți, Asociația Credu a analizat comportamentele și perspectivele românilor în ceea ce privește îmbătrânirea activă și stilul de viață sănătos. Rezultatele dezvăluie tendințe semnificative și preocupări comune în rândul populației.

Principalele constatări includ:

– Motivația pentru adoptarea obiceiurilor sănătoase: Peste două treimi (67.73%) dintre respondenți declară că adoptă obiceiuri sănătoase pentru a se simți mai bine și pentru a avea mai multă energie.

– Preocuparea față de îmbătrânire: Mai mult de jumătate (63.5%) dintre participanți se declară moderat îngrijorați de problemele de sănătate legate de înaintarea în vârstă.

– Obstacolele în menținerea unui stil de viață sănătos: Lipsa de timp (70.1%) și constrângerile financiare (52.2%) sunt principalele obstacole întâmpinate în menținerea unui stil de viață sănătos.

– Percepția asupra îmbătrânirii: Majoritatea covârșitoare a respondenților (78.1%) percep îmbătrânirea ca pe o parte naturală a vieții.

Aceste constatări subliniază importanța conștientizării și promovării îmbătrânirii active în rândul populației, precum și necesitatea de a elimina obstacolele care împiedică adoptarea unui stil de viață sănătos.

Oana Voicu, Președinta Asociației Credu: “În lumina cercetărilor extinse asupra longevității și îmbătrânirii active desfășurate la nivel global, este evident că interesul pentru adoptarea unui stil de viață sănătos și promovarea îmbătrânirii active este în creștere. Studiul nostru aduce o contribuție semnificativă în înțelegerea atitudinilor și comportamentelor legate de sănătate și longevitate, subliniind necesitatea unor alegeri sănătoase pentru extinderea anilor sănătoși în viața fiecăruia.”

Alte constatări relevante din studiu includ:

– Principalele preocupări legate de îmbătrânire:  scăderea generală a sănătății (65.8%), scăderea vitalității și energiei (60.3%) și problemele de mobilitate (46.6%) sunt printre cele mai semnalate aspecte de îngrijorare.

– Subiecte specifice de interes: terapii specifice, menținerea sănătății creierului și informații actualizate sunt printre domeniile prioritare de interes pentru respondenți.

Opinia specialiștilor este esențială în înțelegerea acestor constatări:

Dr. Ciprian Ene, Medic coordonator „QUANTUM THERAPY” București, a subliniat: “Anti-aging-ul reprezintă un concept global care vizează nu numai lupta împotriva fenomenului de îmbătrânire și susținerea longevității, ci și îmbunătățirea calității vieții. Medicina Integrativă permite abordarea unor patologii variate cu nivele diferite de gravitate, reușind să crească eficiența tratamentelor, fie ele preventive, curative sau paliative.”

Dr. Florin Ioan Bălănică, Medic Specializat în PsihoNutriție, Fondator #MetodaDrBalanica, a adăugat: “Prevenția efectelor îmbătrânirii este esențială pentru creșterea calității vieții. Atunci când discutăm despre îmbătrânire, este important să ne concentrăm atât pe aspectele externe, cât și pe cele interne, care pot preveni imbatranirea și pot crește durata și calitatea vieții.”

Dr. Cristalia Rusu-Doriza, Medic primar Dermatovenerolog, clinică Crystal Clinic, a subliniat: “Frumusețea înseamnă inovație. Procesul de îmbătrânire este un proces fiziologic, iar pielea, fiind diamantul frumuseții, trebuie îngrijită. Este important să înțelegem ce accelerează acest proces și cum putem preveni primele semne de îmbătrânire.”

Sorin Cantor, Longevity coach, trainer certificat pe inteligență emoțională și starea de bine: “Prezentarea este o scurtă incursiune în lumea emoțiilor. Se concentrează pe felul cum emoțiile pozitive și starea de bine influanțează durata și calitatea vieții. La sfârșit sunt arătate câteva din lucrurile pe care le putem face pentru a îmbunătăți starea de bine.”

Categories: Uncategorized

Infinix Mobility intră pe piața din România

No Comments

București, România – Infinix Mobility, brand emergent care proiectează, produce și comercializează un portofoliu generos de produse sub brandul Infinix, a ajuns și în România. Fondată în 2013, compania se concentrează pe dezvoltarea de tehnologii de ultimă generație, în special telefoane mobile, proiectate cu meticulozitate pentru a oferi clienților performanță și stil.

Infinix a reușit să ofere an de an produse și soluții cu adevărat interesante. În anul 2022, compania a lansat primul telefon din industrie cu încărcare la 180W Thunder Charge, iar în anul 2021 au lansat primul telefon din industrie cu încărcare la 160W. În anul 2019, Infinix a ocupat locul 26 în Top 100 Most Admired Brand in Africa și a deschis primul concept store Infinix Park în Maroc.

Infinix activează deja în 8 regiuni și peste 70 de tări din toată lumea: Brazilia, Columbia, Indonezia, Filipine, Thailanda, Egipt, Pakistan, Tunisia, Maroc, Algeria, Nigeria, Kenya, Uganza, Tanzania și multe altele. În 2023 s-au vandut 40 de milioane de telefoane la nivel global, inclusiv la operatorii de telefoane mobilă.

Infinix se angajează să ofere clienților acces la tehnologie de vârf la prețuri accesibile, completate de un design contemporan și vibrant. Inovația constantă, împreună cu politica de prețuri competitive, design-ulatrăgător și specificațiile de încredere au fost pilonii esențiali ai succesului său pe piețele emergente.

Infinix Mobility produce o gamă variată de smartphone-uri, inclusiv modele de buget, modele mid-range și modele high-end, pentru a satisface diferite nevoie și preferințe ale utilizatorilor. Telefoanele Infinix se impart în patru categorii: Zero Series, Note Series, Hot Series și Smart Series.

De asemenea, în portofoliul lor se regăsesc și căști, ceasuri inteligente, televizoare, laptop-uri, accesorii pentru telefoane și multe altele.

Cu o orientare puternică către inovație și feedback-ul activ al clienților, Infinix continuă să dezvolte produse care să satisfacă nevoile și dorințele în continuă schimbare ale pieței, consolidându-și reputația ca unul dintre liderii în domeniul tehnologiei mobile pe piețele emergente.

Infinix introduce astazi în România cinci modele: Infinix Smart 8, Infinix Hot 40i, Infinix Hot 40 Pro , Infinix Note 40 si Note 40 Pro .

Infinix Smart 8 Dual SIM costă 449 RON și se evidențiază prin designul său atrăgător și disponibilitatea în patru culori vibrante: Timber Black, Galaxy White, Shiny Gold și Crystal Green. Cu un ecran generos de 6.6 inch și rezoluție HD, te vei bucura de o experiență vizuală captivantă, fie că navighezi pe internet sau urmărești conținut multimedia, iar opțiunile de rată de refresh de 90Hz garantează o fluiditate fără compromisuri în interacțiunea cu telefonul.

Infinix Smart 8 este echipat cu o baterie masivă de 5000mAh, care asigură o autonomie impresionantă și se încarcă la 10W folosind încărcătorul oferit în pachet. De asemenea, telefonul este echipat cu o cameră foto de 13MP, ca să surprinzi cele mai importante momente din viața ta.

Infinix Hot 40i este un smartphone dual-SIM 4G cu un preț de pornire de 599 lei pentru versiunea de 4GB RAM si 128GB de stocare sau 749 lei pentru versiunea cu 8GB RAM si 256GB stocare. Este oferit în culorile Palm Blue, Starlit Black, Horizon Gold și Starfall Green.

Partea hardware este compusă dintr-un SoC UNISOC T606 alături de 4GB/8GB RAM și 128GB/256GB de stocare, un ecran IPS de 6.56 inch HD+ cu 90Hz și spectru de culoare DCI-P3.

Infinix Hot 40i iese în evidență în acest segment de preț prin camera foto de 50MP cu AI și camera frontală de 32MP, bateria de 5000mAh cu încărcare rapidă la 18W, dar și prin jack-ul audio, slotul de card microSD până la 1TB și NFC-ul integrat.

Infinix Hot 40 Pro este un smartphone de 999 RON disponibil în culorile Palm Blue, Horizon Gold, Starlit Black și Starfall Green.

Cu un procesor puternic MediaTek Helio G99 și GPU Mali-G57 MC2, Infinix Hot 40 Pro oferă performanțe avansate pentru o experiență fluidă și fără întreruperi. Cu o arhitectură de 6nm și un CPU octa-core cu o viteză de până la 2.2GHz, acest telefon este pregătit să facă față oricăror cerințe, de la jocuri intense la multitasking rapid.

Camera principala de 108MP este acompaniată de un senzor macro de 2MP, astfel că poți fotografia momente importante din viată și să te distrezi cu camera macro.

Cu o capacitate generoasă de 5000mAh, bateria oferă o autonomie suficientă pentru a rămâne conectat o zi întreagă cu telefonul, iar încărcarea rapidă la 33W va reduce timpul petrecut la priză.

De asemenea, ecranul IPS LTPS de 6.78 inch și rezoluție FHD+ 1080×2460, oferă imagini clare și vibrante, cu un raport ecran-corp de 90.7% și o luminozitate de 500nit standard sau 1300 peak. Spațiul de stocare este de 128GB sau 256GB alături de 8GB RAM ce se pot extinde până la 16GB RAM, iar stocarea poate fi extinsă prin utilizarea unui card microSD de maxim 1TB.

Infinix Hot 40 Pro rulează interfața XOS 13.5, intuitivă și personalizabilă pentru o experiență de utilizare îmbunătățită.

Infinix Note 40 Pro Dual SIM este cel mai puternic telefon disponibil oficial în România cu un preț de 1499 LEI și este oferit în culorile Obsidian Black și Titan Gold.

Performanțele telefonului sunt date de platforma Dimensity 7020 cu procesor octa-core, ecranul AMOLED cu rezoluție HD+ și 120Hz pentru gaming la superlativ, dar și de camera foto de 108MP cu senzor 1/1.67inch cu OIS.

Camera foto este formată din senzorul principal de 108MP cu dimensiunea de 1/1.67 inch, 6 lentile cu f/1.75, OIS și AF, dar și alți doi senzori de 2MP fiecare. Camera frontală este o unitate 32MP cu senzor de 1/3.1 inch, 5 lentile cu f/2.2 și filmare Full HD.

Spațiul de stocare de 256GB nu este doar generos ci si rapid, fiind utilizate memorii UFS 2.2, iar cei 8GB RAM sunt de tipul LPDDR4X.

In plus, AMOLED de 6.78 inch și rezoluție FHD+ 1080×2436 oferă imagini clare și vibrante, cu un raport ecran-corp de 89.8% și o luminozitate de 500nit standard și 1300nits peak.

Un derivat mai accesibil este Infinix Note 40 oferit la prețul de 1199 RON, păstrând o parte din caracteristicile inovatoare ale modelului Note 40 Pro. Ecranul AMOLED de 6.78 inch cu un raport corp-ecran de 89.9% oferă un spațiu generos de vizualizare, dar și imagini vibrante cu un negru profund și 120Hz pentru o experiență în jocuri premium.

Fiind un telefon orientat către performanțe generale în gaming deosebite, Note 40 este proiectat în jurul platformei Mediatek Helio G99 Ultimate cu până la 8GB RAM și până la 256GB de stocare UFS 2.2.

Infinix Note 40 păstrează de la versiunea Pro inclusiv camera foto, difuzoarele JBL stereo și protecția pentru apă și praf de tipul IP54.

De asemenea, seria Note conține în pachet o husă specială cu MagCharge din piele sintetică, dar și un încărcător wireless dedicat la 20W, special conceput pentru telefoanele Infinix, pe lângă încărcătorul de rețea clasic.

Telefoanele Infinix pot fi găsite evomag, eMAG, PC Garage și cel.ro

 

 

Categories: Uncategorized

Înainte de executarea silită băncile trebuie să-și ajute clienții să depășească situațiile care au generat neplata. Rolul CSALB va crește

No Comments

24 aprilie, București. Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari de 90 de zile. Măsurile de restructurare trebuie să țină cont de situația consumatorului și să includă refinanțare, amânare sau suspendare a plății ratelor, schimbarea ratei dobânzii, conversii valutare sau iertare parțială de datorie. Măsurile sunt incluse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.15/2024 (prevăzute inițial în OUG nr. 52/2016 privind creditele ipotecare). Totodată, acestea reprezintă tipuri de soluții pe care conciliatorii le propun în cadrul negocierilor consumatori-bănci încă din 2016, în concilierile desfășurate la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Din acest motiv, obligația legală adoptată de puțin timp ar putea crește numărul soluționărilor amiabile în cadrul CSALB, atât pentru creditele care au potențial de a fi executate silit, cât și în cazul celor aflate deja în executare.

Iată o parte dintre temele dezbătute în al treilea episod din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Ciprian Chiorean și Mircea Stroe, într-o discuție moderată de Vasile Coman.  

| PODCAST CSALB |  https://www.youtube.com/watch?v=rNPCeKxwZbY 

Este al 4-lea sezon de interviuri la care participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. În 2023 și în acest an, jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). În 2024 analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit, dar și cu finanțele personale, într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.

Anul 2024 a debutat cu o modificare legislativă importantă, pozitivă pentru consumatori și care va consolida relația acestora cu băncile. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.15/2024 prevede obligația pentru creditori să facă dovada că au încercat să restructureze creditele pentru care consumatorii nu au mai putut plăti și au ajuns în faza de executare silită. Astfel, banca trebuie să ia măsuri concrete de îmbunătățire a relației contractuale cu clientul care întâmpină dificultăți de plată, înainte de a iniția executarea garanțiilor. Chiar dacă băncile veneau și până la apariția acestei ordonanțe cu măsuri de redresare și restructurare, actul normativ evidențiază în mod distinct această obligație. Vestea este bună atât pentru consumatori, cât și pentru bănci, deoarece nicio instituție de credit nu-și dorește să aibă clienți aflați în executare silită. Orice client neperformant înseamnă costuri suplimentare pentru o bancă: cu constituirea de provizioane, cu cheltuieli de executare, cu administrarea acestor credite neperformante.

Băncile sunt interesate să aibă clienți sănătoși financiar, iar relația client-bancă este una de parteneriat. Interesul băncii este de a soluționa cât mai rapid orice fel de situație cu potențial conflictual. De multe ori facem acest lucru prin intermediul CSALB și observăm că relația consumator-bancă s-a așezat mult față de acum 15 ani. O contribuție decisivă în această relație o are o mai bună înțelegere a contractelor și a clauzelor contractuale. ”

„Anticipați cumva vreo modificare provocată de această modificare legislativă? Vor fi mai multe înțelegeri amiabile în cadrul CSALB pentru a se evita cazurile de executare silită? ”

 Cu siguranță că va exista o mai mare deschidere spre așezarea părților la masa negocierii, înainte de a ajunge la o situație conflictuală. Iar CSALB oferă cadrul pentru un astfel de dialog. Oamenii au înțeles că este necesară o soluționare mai rapidă a diferendelor pe care le au cu băncile, mai ales dacă problemele lor au ajuns în instanță. Din păcate, sistemul juridic nu permite o soluționare a acestor cazuri într-un termen mai scurt de 12-24 de luni. Pe de altă parte, timpul mediu de soluționare în cadrul CSALB este de doar 25 de zile.

Ca să înțelegeți de ce există dorința consumatorilor de a-și rezolva nemulțumirile cu băncile pe cale amiabilă, vă dau două exemple relevante: am avut dosare de conciliere în care consumatorii au fost magistrațicare au venit cu cereri către CSALB. Cu alte cuvinte, beneficiile concilierii au ajuns să fie înțelese inclusiv de către unii reprezentanți ai sistemului judiciar. Magistrații au înțeles că, în ciuda faptului că sunt mult mai familiarizați cu instanțele de judecată, au mai mult de câștigat într-o procedură alternativă la instanță, derulată în cadrul CSALB. Mai mult, am conciliat și consumatori care veneau din sistemul bancar, dar aveau disfuncționalități în relație cu banca, unii având chiar calitatea de salariați ai băncii respective.

n avantaj pentru care executările silite sau procesele din instanță ajung să fie soluționate la CSALB este că, în aceste cazuri, pretențiile părților sunt deja exprimate. Se cunoaște exact nivelul datoriei, așteptările instituției de credit cu privire la termenul de plată, cât este dispus consumatorul să plătească. Evident, când se ajunge la executarea silită există și un grad de frustrare pentru că s-au parcurs niște etape și ne-am putea lovi de diverse orgolii sau ambiții. Dar, în general, există o mai mare disponibilitate din partea părților de a accepta un compromis.

„CEC Bank este fosta Casă de Economii, cu o bună poziționare în mediul rural și, fiind o bancă de stat, oamenii au păstrat încrederea în această instituție. Considerați că această percepție este un atu al băncii?

Cele peste 1.000 de unități bancare la nivel național și 1.300 de ATM-uri reprezintă cu siguranță un atu, în condițiile în care avem datoria morală față de români să facilităm incluziunea financiară, chiar și în zone unde celelalte bănci ajung mai greu. Încercăm să deservim inclusiv zone din mediul rural, unde, practic, singurul element de legătură cu lumea bancară este reprezentat de multe ori de o unitate sau un ATM CEC Bank. De aceea, vom menține această rețea, deși vedem că la nivelul pieței, la nivelul altor jucători din piață, tendința este de restrângere a unităților teritoriale.

Noi ne dorim în relația cu clienții să construim un mix între tehnologie și prezență umană, în condițiile în care oamenii s-au cam săturat să vorbească cu roboții. Luăm în calcul soluțiile digitale pentru că ne dorim să asigurăm un acces rapid la toate serviciile și produsele noastre, dar factorul uman rămâne foarte important.

CEC Bank a ajuns pe locul 3 în industria bancară cu o creștere de 35% a activelor față de anul anterior. Prin achiziția Fondului de Garantare a Creditului Rural, am devenit un grup bancar important. Acum lucrăm intens la înființarea unei societăți de asigurări. În toate proiectele punem accent pe interacțiunea umană, dorim să menținem în continuare posibilitatea ca toți clienții noștri să interacționeze cu un lucrător bancar. Evident că o astfel de creștere vine cu un risc asociat, iar cel mai mare pare a fi din zona fraudelor online.

Există în cadrul fiecarei bănci o categorie de clienți vulnerabili care nu sunt foarte familiarizați cu utilizarea unor instrumentelor digitale, neavând înțelegerea completă a fenomenului și atunci, ei devin ținte predilecte pentru infractorii informatici. Plățile instant, pe care majoritatea băncilor le utilizează, sunt vizate cel mai mult în fraudele online. De aceea, atenționăm mereu utilizatorii să nu îți dezvăluie PIN-ul și să nu acceseze link-uri neautorizate, fie că le primesc pe email sau prin sms.

*** 

  Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Categories: Uncategorized

RAZER SE ÎNDREAPTĂ CĂTRE UN VIITOR MAI SUSTENABIL, CU OBIECTIVE ZERO NET PENTRU 2030 VALIDATE DE SBTI

No Comments

Razer își propune să realizeze o reducere absolută a emisiilor cu 90% și o reducere a intensității emisiilor indirecte cu 55% trecând la energie regenerabilă curată și integrând materiale reciclate în produse.

Toate liniile de produse noi din cele trei categorii de bază PC – mouse-uri, tastaturi și căști – vor include până la 85% materiale reciclate în modelul de bază. 

Razer™, brandul lider la nivel global de lifestyle pentru gameri, a anunțat progrese semnificative în planul de sustenabilitate pe zece ani, cu ocazia Zilei Pământului 2024. Planul de sustenabilitate al Razer cuprinde un set de obiective concentrate pe minimizarea impactului asupra mediului în toate etapele de viață ale produselor, operațiunilor și lanțurilor de aprovizionare. De asemenea, Razer a anunțat restructurarea liniilor sale de producție pentru a integra până la 85% materiale reciclate în trei categorii principale de produse pentru PC: mouse-uri, tastaturi și căști.

Obiectivul Razer pentru reducerea temperaturii cu 1,5 grade Celsius demonstrează că obiectivele sale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră sunt conforme cu obiectivul Paris Climate Accord. Obiectivele pentru 2030 au fost validate de inițiativa Science Based Target (SBTi) ca fiind aliniate la traiectoria către 1,5 grade Celsius, demonstrându-și dedicarea în promovarea unor acțiuni cu un impact real asupra climei, care sunt conforme cu cele mai recente studii științifice despre climă. În plus, Razer își dezvoltă agenda de a construi un viitor sustenabil pentru gaming prin inovații revoluționare și soluții de sustenabilitate, folosind materiale reciclate în produsele sale.

Prin stabilirea materialelor reciclate ca standard în întreaga noastră gamă de periferice și alinierea cu angajamentul pentru Business Ambition for 1,5°C, ne angajăm să folosim platforma noastră pentru a stimula schimbările pozitive pe care milioane de gameri le doresc pentru planetă” a declarat Kenneth Ng, Global Sustainability Lead la Razer. „Efectul cumulativ al încorporării materialelor reciclate într-o gamă mai largă de produse extinde semnificativ impactul pozitiv al brandului Razer asupra mediului. Facem acest lucru în speranța de a încuraja fiecare jucător să facă alegeri conștiente pentru o experiență de gaming mai sustenabilă.”

Razer s-a angajat în campania Business Ambition for 1.5 degree a SBTi și a început reducerea emisiilor la nivelul întregii companii, ceea ce dovedește angajamentul său de a aborda schimbările climatice în toate operațiunile implicate. Această mișcare plasează Razer pe lista companiilor globale care își îndreaptă eforturile spre un viitor mai sustenabil și mai durabil. În plus, angajamentul se extinde dincolo de alinierea cu standardele internaționale printr-un proces riguros de validare – SBTi a confirmat natura ambițioasă a obiectivelor bazate pe știință ale Razer, consolidând poziția brandului în promovarea acțiunilor cu un impact real asupra climei.

Obiectivele validate ale brandului Razer vizează emisiile din întreaga sa activitate comercială, inclusiv creșterea anticipată. Pentru emisiile operaționale, Razer și-a propus un obiectiv impresionant de reducere absolută a emisiilor cu 90% față de nivelul de referință din 2019. În plus, brandul își propune o reducere a intensității emisiilor indirecte în lanțul său valoric în amonte și în aval cu 55% până în 2030, măsurată de asemenea față de nivelul de referință din 2019. Pentru a atinge aceste obiective, Razer implementează o strategie care include trecerea la energie regenerabilă curată în toate birourile corporative, integrarea materialelor reciclate în produse, priorizarea metodelor de transport mai puțin intensive din punct de vedere al carbonului (cum ar fi transportul maritim) și promovarea activă a participării în programele de returnare și reciclare. Recunoscând importanța colaborării, Razer implică activ lanțul său de aprovizionare, încurajând utilizarea plasticelor reciclate și stabilind canale de comunicare clare pentru raportarea datelor și urmărirea progresului.

#GoGreenwithRazer, Razer’s 10-year Sustainability Roadmap 

Sub sloganul #GoGreenWithRazer, planul de sustenabilitate pe zece ani al Razer își propune să protejeze natura și mediul înconjurător – asigurând o lume mai curată și mai verde, pentru ca generațiile viitoare să se poată bucură de gaming.

Încorporarea materialelor reciclate în întreaga gamă de periferice PC reprezintă doar un pas în angajamentul de sustenabilitate Razer. Se estimează că după un an de implementare a schimbărilor tehnice pentru integrarea materialelor reciclate, 65% din volumul anual de expediere al Razer va consta în materiale reciclate. Razer a mers și mai departe de operațiunile proprii, conducând activ eforturile de sustenabilitate la nivelul întregii industrii. Acest lucru include colaborarea cu furnizori care împărtășesc angajamentul brandului, stabilind un nou standard de aprovizionare responsabilă în întregul lanț de aprovizionare.

Sprijinit de o comunitate de gaming puternică, la fel de preocupată de un viitor mai sustenabil, Razer încurajează gamerii să se implice în proces. Prin eliminarea plasticului din ambalaje, optimizarea dimensiunii ambalajelor, designuri minimaliste și utilizarea hârtiei certificate FSC cu cerneală de soia, Razer a redus continuu amprenta de carbon. De asemenea, Razer oferă opțiuni de reciclare accesibile și programe de recompensare pentru a stimula eliminarea responsabilă a produselor sale. Opțiunile de reciclare diferă în funcție de piețele locale.

Pentru mai multe informații despre planul de sustenabilitate pe 10 ani #GoGreenwithRazer, accesează https://www.razer.com/go-green.

MATERIALE MEDIA

Descarcă imaginile de aici.

DESPRE RAZER

Razer™ este brandul de lifestyle lider mondial For Gamers. By Gamers.

Sigla cu șarpele cu trei capete a Razer este unul dintre cele mai recunoscute logo-uri în comunitățile globale de gaming și esports. Cu o bază de fani care se întinde pe fiecare continent, compania a proiectat și construit cel mai mare ecosistem din lume, orientat către gameri, care cuprinde hardware, software și alte servicii.

Hardware-ul premiat de la Razer include periferice de gaming de înaltă performanță și laptopuri pentru gaming Blade.

Cu peste 200 de milioane de utilizatori, platforma software Razer include Razer Synapse (o platformă Internet of Things), Razer Chroma RGB (un sistem de tehnologie cu iluminare RGB proprietar care suportă mii de dispozitive și sute de jocuri/aplicații) și Razer Cortex (un optimizator și launcher de jocuri).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru jucători, tineri, millennials și generația Z, prin Razer Gold – unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume.

Razer se dedică pentru un viitor durabil și își asumă responsabilitatea prin mișcarea #GoGreenWithRazer. Brandul își propune să minimizeze impactul asupra mediului prin diferitele sale inițiative, care includ utilizarea materialelor reciclate, design responsabil și încurajarea eliminării responsabile a produselor.

Fondată în 2005, Razer are sediul central dual în Irvine, California și Singapore, cu sedii regionale în Hamburg și Shanghai și 19 birouri la nivel Mondial.

Razer — For Gamers. By Gamers.™  

press.razer.com

# # #

Categories: Uncategorized

Creativitate fără limite cu noua serie de monitoare AOC Graphic Pro U3

No Comments

Noile modele dedicate creatorilor de conținut digital sunt certificate Calman Ready și beneficiază de tehnologie USB-C pentru flexibilitate sporită


București, 22 aprilie 2024 – AOC, specialistul în afișaje, anunță o nouă gamă de monitoare meticulos concepute pentru nevoile unice ale profesioniștilor din domeniul creativ. Cu o acuratețe excepțională a culorilor, caracteristici de ultimă oră și un design elegant, seria AOC Graphic Pro U3 este pregătită să revoluționeze modul de lucru al fotografilor, artiștilor vizuali, designerilor, editorilor video, producătorilor sau a profesioniștilor din industria jocurilor. Gama Graphic Pro U3 introduce trei noi produse: două modele cu ecrane de 27″ (68,6 cm), Q27U3CV (QHD), U27U3CV (4K UHD )și modelul mai mare de 31,5″ (80 cm) U32U3CV (4K UHD).Posibilități nemărginite cu noua serie Graphic Pro U3 

“AOC înțelege faptul că profesioniștii din domeniul creativ au nevoie de cele mai bune instrumente pentru a aduce la viață viziunea lor. Noua serie Graphic Pro U3 Series este rezultatul expertizei noastre în domeniul tehnologiilor de afișare și al angajamentului nostru de a oferi monitoare de înaltă calitate și de înaltă performanță, care să le permită utilizatorilor să își depășească limitele. Cu o acuratețe excepțională a culorilor, calibrare hardware Calman Ready, conectivitate USB-C flexibilă și un design elegant, noile monitoare Graphic Pro sunt uneltele perfecte pentru creatorii de conținut digital.” menționează Artem Khomenko – Head of Product Management

Acuratețe ridicată a culorilor și certificare Calman Ready

Seria Graphic Pro U3 beneficiază de o acuratețe impresionantă a culorilor, cu un DeltaE < 2, garantând că fiecare nuanță este reprodusă cu precizie. Cu o acoperire de 98% a spațiului de culoare DCI-P3, aceste monitoare oferă o gamă largă de culori afișând astfel imaginile cu o acuratețe sporită.

Caracteristica principală a seriei Graphic Pro U3 este certificarea Calman Ready, care permite comunicarea directă cu software-ul de calibrare a culorilor Calman de la Portrait Displays. Monitoarele pot utiliza capacitățile de calibrare automată (AutoCal™) cu software-ul Calman, permițând o calibrare ușoară, precisă și rapidă a monitorului pentru o acuratețe perfectă a culorilor. Această calibrare permite controlul canalelor și profilarea 1D/3D-LUT pentru cea mai bună performanță a imaginii. În comparație cu profilurile ICC personalizate, care efectuează doar o ajustare a imaginii, avantajul unei soluții 1D/3D LUT (look-up table) este o calibrare directă a afișajului la nivel de hardware, care îmbunătățește considerabil precizia culorilor și poate fi realizată fără instrumente suplimentare și costisitoare.

Conectivitate extinsă cu USB-C 

AOC înțelege importanța unei conectivități fără întreruperi în fluxurile de lucru creative, unde sunt utilizate în mod obișnuit tablete grafice, cititoare de carduri, unități externe rapide și alte periferice. Seria Graphic Pro U3 este echipată cu o gamă largă de porturi, printre care HDMI 1.4/2.0, DisplayPort 1.4 pentru conexiuni video, dar și un hub USB-C cu o lățime de bandă de 10 Gbps cu USB 3.2 Gen2 și intrare RJ-45.  Hub-ul include un port USB-C upstream care suportă modul DisplayPort Alt pentru a extinde ecranul, 96 W Power Delivery, Ethernet pass-through și un al doilea port USB-C downstream cu 15 W Power Delivery care permite conectarea unor dispozitive suplimentare. În cele din urmă, 4 porturi USB-A completează hub-ul pentru conectarea perifericelor suplimentare. Cu o putere de încărcare de până la 96 W prin USB-C, creatorii își pot încărca astfel laptopurile în timp ce transferă date și afișează conținut simultan.

Modelele U27U3CV și U32U3CV dispun de un al treilea port USB-C downstream pentru comutatorul KVM, astfel încât tastatura și mouse-ul conectate la hub-ul lor USB pot fi comutate între PC-urile conectate la cele două porturi USB-C diferite ale monitorului.

Modelul Q27U3CV dispune chiar și de o ieșire DisplayPort și suportă lățimea de bandă ridicată a DisplayPort HBR3 pentru conectarea în lanț a mai multor monitoare pentru a reduce numărul cablurilor necesare.

Design îndrăzneț și ambițios 

Pentru utilizatorii creativi, un afișaj care are un impact vizual plăcut este de asemenea o sursă de inspirație.

Noile modele au un aspect elegant și modern, care a fost premiat cu prestigiosul premiu Red Dot Design Award 2023. Acestea dispun de un suport reglabil pe înălțime de 150 mm, cu unghiuri largi de reglaje pentru înclinare, pivotare și rotire, pentru a asigura cea mai confortabilă și sănătoasă poziție în timpul utilizării. Toate modelele sunt livrate cu un ambalaj verde reciclabil, fiind capitonate cu hârtie pentru extra protecție, producptorul asigurândus-e totodată că Graphic Pro U3 este în conformitate cu cele mai recente reglementări de mediu.

Seria Graphic Pro U3 include trei modele, toate certificate Calman Ready:

Q27U3CV: Panou IPS de 27″ cu rezoluție QHD (2560×1440), rată de reîmprospătare de 60/75 Hz și certificare VESA DisplayHDR 400, 1x HDMI 1.4, 1x intrare DisplayPort 1.4, 1x ieșire DisplayPort 1.4, 1x RJ-45, 2x porturi USB-C (1 up, 1 downstream), 4x USB-A, 2x difuzoare de 3W.

U27U3CV: Panou Nano-IPS de 27″ cu rezoluție 4K UHD (3840×2160), rată de reîmprospătare de 60 Hz și certificare VESA DisplayHDR 400, design fără ramă pe 4 laturi, 2x HDMI 2.0, 1x DisplayPort 1.4, 1x RJ-45, 3x USB-C (1 up, 2 downstream), 4x USB-A, comutator KVM, 2x difuzoare de 3W.

U32U3CV: Panou Nano-IPS de 31,5″ cu rezoluție 4K UHD (3840×2160), rată de reîmprospătare de 60 Hz, certificare VESA DisplayHDR 400, 2x HDMI 2.0, 1x DisplayPort 1.4, 1x RJ-45, 3x USB-C (1 up, 2 downstream) și 4x USB-A, comutator KVM, 2x difuzoare de 3W.

Preț și disponibilitate

Cele trei modele vor fi disponibile începând cu luna iulie la prețurile recomandate de mai jos:

Q27U3CV – 1738 lei
U27U3CV – 2336 lei
U32U3CV – 2933 lei

Categories: Uncategorized

Până pe 30 aprilie, profesorii își pot rezerva locul, în exclusivitate, la Dare to Learn – cel mai mare eveniment educațional din Europa

No Comments

București, 19 aprilie 2024 – Până la data de 30 aprilie a.c., personalul din sistemul de învățământ universitar și preuniversitar din România beneficiază de exclusivitate și de tarife preferențiale în rezervarea locului la Dare to Learn – cel mai mare eveniment educațional din Europa, care va avea loc în 25 și 26 octombrie a.c., la București.

Lista completă a masterclass-urilor Dare to Learn a fost publicată online pe platforma evenimentului. În această perioadă, cadrele didactice beneficiază de o perioadă dedicată de înscriere. Până la data de 30 aprilie 2024, personalul din învățământul preuniversitar și universitar dispune de pachete preferențiale. Pachetele de participare sunt disponibile online, pe site-ul oficial (www.d2l.ro), și pornesc de la 149 euro. Mai multe informații despre aceste pachete găsiți aici.

Profesorii pot utiliza și instrumente alternative de plată în vederea rezervării accesului la evenimentul și la masterclass-urile susținute de experții locali și globali în educație, care vor fi prezenți la Dare to Learn, ediția 2024. Cadrele didactice pot folosi primele de carieră didactică, fondurile pe care școlile le obțin, anual, pentru formarea profesională, programele de formare pentru profesori (presupun costuri acoperite pentru aceștia) incluse în proiectele cu finanțare europeană accesate de instituțiile școlare.

Începând cu data de 1 mai 2024, accesul la eveniment va fi deschis și publicului larg (altor categorii profesionale, cu excepția celor din învățământ), online, pe platforma www.d2l.ro.

Despre evenimentul anului în educație

Dare to Learn a fost conceput ca un program de formare la care sunt așteptați peste 4.000 de participanți. Prima ediție se va desfășura timp de două zile, pe 25 și 26 octombrie a.c., la Romexpo, în Capitală, și va fi cel mai mare eveniment din Europa dedicat profesorilor, dar și experților din învățământul preuniversitar și universitar, trainerilor din domeniul formării continue, cercetătorilor, celor care lucrează în domeniul resurselor umane în corporații sau companii, precum și specialiștilor din instituțiile locale și actorilor guvernamentali.

Summitul va cuprinde patru panel-uri dedicate profesioniștilor în educație, axate pe insights-uri și perspective privind valorificarea cercetărilor în psihologie, pe tehnologiile utilizate în economiile emergente și abordările de tip pionierat, cu scopul de a crea experiențe transformatoare de învățare.

Dare to Learn va reuni peste 20 de vorbitori locali și internaționali, care-și propun să dezvăluie cele mai recente rezultate ale studiilor și cercetărilor în practicile educaționale. Vor fi prezentate idei si tehnologii noi care remodelează modul în care se desfășoară astăzi procesul de învățare. Participanții vor fi încurajați să adopte noi instrumente și să modeleze ecosisteme de învățare pe tot parcursul vieții, adaptându-se unui viitor marcat de competiția dintre inteligența artificială și cea naturală, precum și de accesul democratizat la informație. Pe parcursul celor două zile de eveniment, 32 de masterclass-uri, organizate pe diverse teme, vor fi susținute de experți ce și-au lăsat amprenta asupra modului în care se desfășoară procesul de învățare (la clasă ori în mediul organizațional), care au eliminat barierele pentru a face educația una echitabilă.

Printre speakerii internaționali – considerați lideri de opinie, academicieni, cercetători în leadership-ul educațional, deschizători de drumuri în ceea ce privește accesul la educație și vizionari în domeniul inteligenței artificiale, pionieri care au redefinit domeniul învățării prin idei și practici revoluționare – se numără nume de referință în accelerarea învățării: John Hattie, Peter Senge, Sugata Mitra, Vicky Colbert, Zack Kass, Graham Brown-Martin, Charles LeadBeater, Niko Herlin, Henri Muurimaa, Diana Laufenberg, Cami Anderson și Ng Aik Yang. Lista completă a speakerilor, precum și mai multe informații despre aceștia și performanțele lor vor fi comunicate în perioada următoare.

În cadrul evenimentului vor exista zone dedicate întâlnirilor one-to-one și networkingului între participanți și vorbitori, precum și o zonă amplă de expoziție dedicată partenerilor acestui eveniment (lansare de cărți, dezbateri ale autorităților, standuri cu activități ale companiilor etc.).

Evenimentul Dare to Learn este rezultatul unui parteneriat între Fundația Dare to LearnAsociația Română de Literație (ARL România), Teach for Romania și Finnish Teacher Training Centre.

ING Bank Romania este presenting partner al evenimentului.

EducațiePrivată.ro este partener media principal al evenimentului. Pe lista partenerilor media se mai numără Antena, 3 CNN, Hotnews.ro, Adevarul.ro și Stiripesurse.ro.

Categories: comunicat de presa

The Group lansează Digital Data Capital – agenție de Digital Marketing și Data Science

No Comments

București, 17 Aprilie 2024  The Group, lider al industriei de comunicare din România, lansează o nouă agenție de marketing digital, specializată în configurarea campaniilor de comunicare și vânzări prin analizarea în profunzime a datelor relevante pentru publicurile țintă.

Digital Data Capital utilizează instrumente digitale inovatoare, realizează segmentări detaliate ale bazei de potențiali cumpărători, selectează cu precizie profilul dezirabil pentru fiecare mesaj de publicitate sau vânzări, pentru a concepe și livra mesaje personalizate către fiecare consumator. Digital Data Capital are capabilitatea de a procesa un volum potențial infinit de date pentru a furniza soluții de comunicare personalizate, astfel încât mesajele brandurilor să beneficieze de relevanță și autenticitate în dialogul cu fiecare tip de consumator.

Compania propune un model personalizat de creștere a vânzărilor, bazat pe identificarea și targetarea cu precizie a mesajului publicitar pentru profilul potrivit de consumator, respectiv pentru consumatorul predispus la a fi transformat în client pe termen lung.

Digital Data Capital va acoperi aria competitivă a publicității online, prin integrarea pe criterii de eficiență a celor mai bune tactici provenite din SEO (optimizare pentru motoarele de căutare), e-mail marketing, CRM și automatizări de comunicare, va oferi servicii de optimizare a achiziției de clienți noi și de consolidare a loialității cumpărătorilor existenți pentru brandurile aflate în portofoliul său. Serviciile agenției beneficiază de expertiza, resursele și instrumentele exclusive ale departamentelor de Data Analytics și Data Science. În acest fel, clienții agenției vor beneficia de strategii personalizate de marketing, dezvoltate pe mase largi de consumatori, strategii care pornesc de la modelări data centric și customer centric.

The Group evoluează constant pentru a putea oferi clienților săi cele mai profesioniste și inovatoare soluții de comunicare. Lansarea Digital Data Capital este un demers prin care propunem profesionalizarea accentuată, integrată a componentelor publicității online și saltul către soluții inteligente de care brandurile au nevoie. Experiența consolidată a echipei Digital Data Capital, corelată cu resursele avansate de analiză a unor volume enorme de date și cu excelența profesională a serviciilor The Group, permit ca noi să putem realiza cu adevărat, de acum, acest lucru: personalizarea mesajelor la scară largă, foarte rapid, în cel mai rentabil mod cu putință pentru fiecare brand”, a declarat Zoltan Szigeti, Președinte The Group.

Digital Data Capital întrunește, în prezent, o echipă de specialiști cu peste 15 de ani de experiență atât pe piața din România, cât și pe piața internațională, în industrii diverse precum banking, IT&tech, home&deco, fashion, ecommerce, health etc. Prin calitatea și unicitatea serviciilor oferite și cu ajutorul resurselor The Group, agenția Digital Data Capital își propune să devină una din principalele companii de digital marketing & data science din estul Europei.

Oferim clienților una din cele mai experimentate echipe de marketing digital din România. Seniorii echipei au peste 15 ani de experiență în gestionarea proiectelor de promovare online. Pe lângă expertiză, oferim o abordare solidă care pornește de la nevoia de business a clienților noștri și care e consolidată prin ancorarea puternică în date. Exact din acest motiv, departamentele de Data analytics și Data science reprezintă inima fiecărui demers”, susține Iulian Vegheș, Managing Partner al Digital Data Capital.

The Group a fost fondat în 2005 de Zoltan Szigeti, Bogdan Nicola și Mihaela Nicola, este partener al grupului american de comunicare Omnicom Group în România, deține companiile specializate Media Investment, DDB, OMD, Tribal Worldwide, PHD Media, Porter Novelli, House of Media, Prometheus și își păstrează, de peste 18 ani, poziția de lider al industriei de media și marketing communication din România.

Mass-media Contact

Porter Novelli Public Relations

Gabriela Stanciu

Senior Media Manager

gabriela.stanciu@porternovelli.ro

+4 0757 088 838

Digital Data Capital

contact@digitaldatacapital.com

www.digitaldatacapital.ro

Categories: comunicat de presa

Samsung, partener principal al zonei de gaming din cadrul East European Comic Con 2024

No Comments

Samsung Good Game Arena va reuni timp de 3 zile cei mai importanți gameri și streameri profesioniști

București, România – 19 aprilie 2024 – Între 19 și 21 aprilie, pasionații de gaming și nu numai sunt invitați la standul Samsung, în cadrul East European Comic Con 2024, organizat la Romexpo.

În calitate de partener principal al zonei de gaming din cadrul acestei ediții al celui mai important eveniment din Europa de Est dedicat fanilor benzilor desenate, animațiilor,  dar și jocurilor video, Samsung va reuni în cele trei zile de Comic Con unii dintre cei mai cunoscuți gameri și streameri profesioniști.

La Samsung Good Game Arena, vizitatorii vor putea să și testeze cele mai noi tehnologii ale brandului, de la funcțiile AI (precum Circle to Search, Photo Assist sau Chat Assist) ale telefoanelor din seria Galaxy S24, prezente și pe tabletele premium din seria Galaxy Tab S9, la performanța monitoarelor Odyssey Neo, Odyssey OLED, Odyssey Ark, dar și la calitatea imaginii, viteza de mișcare, jocuri fără lag prezente pe televizoarele Neo QLED și OLED.

Ambasadorii de brand Samsung își vor aștepta fanii la stand să descopere împreună cele mai noi tehnologii Samsung prin sesiuni de gaming cu jocuri populare precum FIFA, PUBG, Fortnite sau League of Legends.

Programul de la Samsung Good Game Arena:

Vineri, 19 aprilie

  • între 17:00 – 19:00 – sesiuni de League of Legends cu Bogdan Techeș

Sâmbătă, 20 aprilie

  • 12:00 – 14:00 – sesiuni de Fortnite cu Reddysh
  • 14:00 – 16:00 – sesiuni de PUBG cu Tedereu
  • 16:00 – 18:00 – sesiuni de FIFA, Genshin Impact și alte jocuri cu Jaxiși Alexa TV

Duminică, 21 aprilie

  • 11:00 – 13:00 – sesiuni de FIFA cu Ovidiu Pătrașcu (Ovvy)
  • 13:00 – 15:00 – sesiuni de Stumble Guys și alte jocuri cu Theo Zeciu
  • 15:00 – 17:00 – sesiuni de Brawl Stars și Minecraft cu iSilent
  • 17:00 – 19:00 – sesiuni de Minecraft cuzaSami

Samsung participă an de an la Comic Con, susținând pasionații de gaming prin proiectele sale și tehnologiile de vârf ale brandului. Concepute pentru a oferi cele mai bune experiențe de gaming, produsele Samsung asigură caracteristici precum rate de reîmprospătare ridicate, performanță excelentă, durată lungă de viață a bateriei, dar și funcții AI menite să suțină creativitatea și pasiunile utilizatorilor.

Prezența brandului la Comic Con se aliniază cu platforma locală Play On with Samsung, care cuprinde diverse acțiuni ale brandului în zona de gaming, dar și cu strategia globală Samsung de a oferi consumatorilor produse special concepute pentru cea mai bună experiență de gaming sub umbrela #EmbraceYourGame.

Categories: comunicat de presa

RetuRO le oferă sprijin operatorilor HoReCa în implementarea Sistemului Garanție-Returnare

No Comments

În calitate de administrator al Sistemului Garanție-Returnare, unul dintre obiectivele RetuRO este de a îmbunătăți permanent funcționarea sistemului. Avem întâlniri recurente și colaborăm îndeaproape cu toate părțile implicate pentru a identifica dificultățile care apar în această etapă de început și pentru a optimiza aspectele semnalate atât de către operatorii economici, cât și de către consumatori.

În preocuparea noastră de a fi alături de toți partenerii noștri și de a-i susține cât mai bine în eforturile lor de a adopta Sistemul de Garanție-Returnare, am început un dialog cu operatorii din domeniul HoReCa pentru a aborda întrebările și provocările specifice pe care aceștia le au în implementarea SGR.

În urma feedback-ului și a dialogului deschis cu reprezentanții industriei HoReCa, am identificat o serie de instrumente pe care le vom operaționaliza în perioada imediat următoare pentru a le asigura operatorilor care activează în domeniu o experiență cât mai ușoară de integrare a SGR în activitatea lor. Printre acestea, amintim:

  • Stabilirea unei frecvențe de ridicare a ambalajelor SGR specifică activității de HoReCa, industrie care operează cu un rulaj crescut de produse în ambalaje SGR într-o perioadă scurtă de timp. Astfel, operatorii HoReCa pot menționa frecvența cu care solicită ridicarea ambalajelor SGR de la punctele lor de activitate (zilele săptămânii în care doresc ridicarea), precum și tipul de material al ambalajelor care vor fi ridicate – sticlă, plastic, metal și volumul estimat. În felul acesta, fiecare operator HoReCa beneficiază de un calendar prestabilit în care ambalajele SGR vor fi ridicate, ceea ce va asigura atât predictibilitatea ridicărilor, cât și optimizarea spațiului necesar depozitării ambalajelor și eficientizarea timpului dedicat gestionării acestei activități. De asemenea, această frecvență de ridicare va fi corelată în procesul logistic cu o dimensionare corespunzătoare a mașinilor de transport, astfel încât să fie asigurată creșterea capacității de preluare a ambalajelor SGR.
  • Am pus la dispoziția comercianților din HoReCa o adresă de email dedicată, horeca@returosgr.ro,la care aceștia ne pot contacta pentru subiecte specifice. În plus, operatorii HoReCa au în continuare la dispoziție adresele de email deja comunicate:

suport@returosgr.ro – pentru înregistrare și verificare status contract;

comenzi@returosgr.ro – pentru plasare de comenzi accesorii (saci, sigilii) ;

facturare@returosgr.ro – pentru situații legate de facturare ;

raportare_comercianti@returosgr.ro – pentru reconcilieri, în cazul în care evidența ambalajelor predate de către comerciant nu corespunde cu evidența ambalajelor primite de către RetuRO;

colectare@returosgr.ro – pentru formulare de pick-up ad-hoc;

reclamatii-transport@returosgr.ro – pentru reclamații privind comenzile de ridicare a ambalajelor colectate ;

customer@fancourier.ro – pentru livrări incomplete ale comenzilor plasate în e-shop RetuRO.

  • Întâlniri recurente cu asociațiile reprezentative ale industriei HoReCapentru a urmări progresul programului și pentru a gestiona eventualele probleme care apar cât mai eficient.
  • Organizarea unui webinar dedicat HoReCa, joi, 18 aprilie, începând cu ora 14.30, în care reprezentanți RetuRO vor detalia și vor răspunde întrebărilor legate de fluxul financiar și logistic. Webinarul va fi accesibil la adresa https://myconnector.ro/login, pe baza înregistrării prealabile ;
  • În seria materialelor de informare, tutorialele “Am o întrebare”, disponibile pe canalul de YouTube al RetuRO, oferă comerciantilor, inclusiv din industria HoReCa, răspunsuri la cele mai frecvente întrebări, care sunt actualizate permanent cu noi subiecte și aspecte pe care le identificăm în intercațiunile noastre cu operatorii economici.

Categories: comunicat de presa