Month: June 2023

Huawei – partener digital pentru lansarea primului port feroviar de containere privat cu suport 5G din Europa

No Comments

Hungary 5G Railway hub

Pe 15 iunie, la Fényeslitke, în Ungaria, a avut loc Forumul ”Intelligent Rail & Logistics 2023”. În timpul forumului, Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) a anunțat că va înființa în luna iulie, împreună cu Huawei și cu parteneri internaționali, Alianța globală privind inteligența artificială pentru industrie și producție. Această alianță se va ocupa de crearea unei platforme de colaborare și de schimb de cunoștințe pentru a promova inovarea și aplicarea tehnologiilor de inteligență artificială în industrie și producție și pentru a consolida economia digitală.

În discursul său, directorul general adjunct al UNIDO și directorul executiv, dl Ciyong Zou, a declarat: „Suntem martorii modului în care conectivitatea mobilă și inovarea industrială se întâlnesc. 5G, combinat cu AI și cloud computing, aduce multe beneficii sectoarelor de transport și logistică. Eficiența și calitatea locurilor de muncă au fost îmbunătățite considerabil. Siguranța locului de muncă s-a îmbunătățit. Prezența femeilor într-un mediu de lucru dominat anterior de bărbați a crescut.”

Pe măsură ce beneficiile soluțiilor de inteligență artificială devin din ce în ce mai vizibile în toate industriile, este important să ajutăm întreprinderile să devină digitale. „Obiectivul Alianței este de a servi drept platformă de colaborare, de schimb de cunoștințe și de expunere pentru cele mai bune practici”, a adăugat Zou.

János Tálosi, CEO al East-West Intermodal Logistics Plc. a explicat: „Terminalul intermodal East-West Gate (EWG) și-a început activitatea în octombrie 2022. La terminal, 1 milion de TEU (Twenty-Foot Equivalent Unit este un standard internațional pentru definirea capacității de transport a unei nave port-container) pot fi încărcate și descărcate rapid între căile ferate cu ecartament larg și cele cu ecartament standard în fiecare an, ceea ce înseamnă cerințe ridicate atât pentru eficiență, cât și pentru siguranță. Deoarece 5G permite interconectarea tuturor comunicațiilor interne și a echipamentelor tehnice, macaralele automatizate ale terminalului pot fi controlate de la distanță și sunt capabile de mișcări subtile. Acest lucru îmbunătățește considerabil productivitatea, oferind în același timp un mediu de lucru mai confortabil pentru operatori.”

„Proiectul marchează o etapă esențială în dezvoltarea tehnologiilor 5G în Ungaria și în digitalizarea transportului feroviar de marfă și permite ca EWG să devină un centru logistic feroviar intermodal în era digitală”, a adăugat Tálosi.

Radoslaw Kedzia, vicepreședintele regiunii CEE și nordice a Huawei, a declarat: „Terminalul intermodal East-West Gate este o poveste de creare de valoare socială prin colaborarea excelentă a diferiților parteneri și investitori dedicați. Soluțiile digitalizate și de înaltă tehnologie ale instalației atrag mulți tineri localnici să se stabilească în zonă. Vârsta medie a angajaților este de 23-25 de ani. Există un nivel ridicat de siguranță, există un mediu sănătos și curat pentru lucrători, nu mai există condiții dure. Soluția dovedește că 5G a fost cu adevărat aplicată în sectorul feroviar inteligent din Europa, folosind tehnologii digitale de ultimă generație și acestea rezolvă probleme comune, promovează transformarea digitală.”

Forumul ”Intelligent Rail & Logistics 2023” a avut loc la terminalul intermodal East-West Gate (EWG), situat în Fényeslitke, Ungaria, care se întinde pe o suprafață de 5 milioane de metri pătrați, incluzând terminalul, depozitele și zonele de dezvoltare. Este cel mai mare și cel mai modern terminal intermodal de acest tip și primul port feroviar de containere privat cu suport 5G din Europa.

Categories: articole

Cum să profiți de puterea marketingului de conținut în industria de comerț electronic

No Comments

Pentru a obține rezultate excelente într-o piață competitivă, este esențial să înțelegi și să profiți de puterea marketingului de conținut. Această strategie eficientă îți permite să-ți promovezi produsele și serviciile în mod creativ și valoros pentru publicul tău țintă. Vom explora astfel idei despre cum poți beneficia de marketingul de conținut în industria de comerț electronic.

În primul rând, trebuie să înțelegi importanța serviciilor SEO (Optimizare pentru motoarele de căutare) în cadrul strategiei tale de marketing online. SEO reprezintă procesul de optimizare a site-ului tău web pentru a obține un clasament mai bun în rezultatele motoarelor de căutare. Prin implementarea tehnicilor SEO relevante, poți atrage mai mult trafic organic către site-ul tău și poți crește șansele de a converti vizitatorii în clienți.

Pentru a te asigura că strategia ta de marketing de conținut și serviciile SEO sunt gestionate eficient, poți apela la o agenție de publicitate specializată în comert electronic. O agentie de publicitate cu experiență în domeniul comerțului electronic poate oferi expertiză în dezvoltarea și implementarea campaniilor de promovare eficiente. Aceste campanii pot include crearea de conținut valoros și relevant, optimizarea SEO a site-ului tău, gestionarea campaniilor de publicitate plătită și multe altele.

Un avantaj major al colaborării cu o agenție de publicitate este că beneficiezi de cunoștințele și experiența specialiștilor lor în domeniu. Aceștia pot identifica oportunități de creștere și pot dezvolta strategii personalizate pentru afacerea ta. Prin externalizarea serviciilor de marketing, te poți concentra mai bine pe activitățile tale principale și poți avea încredere că expertul tău în marketing de conținut îți va aduce rezultatele dorite.

O altă componentă importantă a strategiei tale de marketing de conținut este crearea de conținut de calitate. Aceasta include articole, bloguri, videoclipuri, infografice și alte forme de conținut care sunt relevante și utile pentru publicul tău țintă. Prin oferirea de conținut valoros, devii o autoritate în domeniul tău și creezi un angajament mai mare cu clienții tăi potențiali.

Atunci când dezvolți conținutul tău, este important să-l optimizezi pentru cuvintele cheie relevante pentru industria ta. Aceste cuvinte cheie ar trebui să fie incluse în titluri, descrieri și textul conținutului pentru a ajuta motoarele de căutare să-l indexeze și să-l afișeze în rezultatele căutării. Aceasta este o tehnică esențială de SEO care contribuie la creșterea vizibilității site-ului tău.

Pe lângă conținutul creat pe site-ul tău, poți utiliza și alte platforme pentru a promova produsele tale și a crește expunerea afacerii tale. Social media este un canal excelent pentru a distribui conținutul tău și a interacționa cu publicul tău țintă. Poți utiliza platformele de socializare pentru a partaja articole, videoclipuri sau alte tipuri de conținut care să atragă atenția potențialilor clienți.

În concluzie, marketingul de conținut reprezintă o strategie puternică pentru afacerile din industria de comerț electronic. Prin colaborarea cu o agentie SEO și de publicitate specializată în comerț electronic, poți beneficia de cunoștințele și expertiza specialiștilor în domeniu. Împreună, puteți dezvolta campanii de promovare eficiente, optimizează SEO-ul site-ului tău și crea conținut de calitate care să atragă și să convertească clienți. Profitând de puterea marketingului de conținut, poți construi o prezență online puternică și poți obține succesul dorit în industria de comerț electronic.

Categories: Uncategorized

AGON by AOC anunta noul monitor pentru gaming cu diagonala de 40″ si rata de reimprospatare de 144 HZ: AGON AG405UXC

No Comments

AG405UCX info 2

București, 15 iunie 2023 – AGON by AOC, brandul de monitoare1 pentru jocuri și accesorii IT recunoscut la nivel mondial, este gata să redefinească experiența jocurilor prin lansarea modelului AGON AG405UXC. Acest monitor plat pentru gaming, ultra-wide (21:9) de 40″ (100 cm), parte a gamei AGON, este un model performant care dispune de un panou IPS cu o rezoluție de 3440×1440 px și o rată de reîmprospătare de 144 Hz. Conceput pentru a captiva și a atrage, AG405UXC este pregătit să stabilească un nou standard peentru gamingul cu aspect ultra-wide.

Gaming într-un spațiu extins

AG405UXC, cu panoul său plat IPS ultrawide de 40″, oferă un spațiu vizual  extins, care permite utilizatorului să se lase cuprins de acțiunea jocului. Cu o rezoluție UWQHD de 3440×1440, AG405UXC oferă o imagine detaliată și clară. Rata de reîmprospătare de 144 Hz și timpul de răspuns MPRT de 1 ms asigură un gameplay fluid, fără întreruperi.

AG405UXC este unealta perfectă pentru streameri și creatori de conținut, datorită spațiului orizontal suplimentar care permite afișarea simultană a ferestrei de chat sau a software-ului de streaming. De asemenea, îl pot folosi pentru a vedea cronologia completă atunci când își editează imaginile video.

AG405UCX info

Performanță superioară într-un format ultrawide

AG405UXC este conceput pentru jucătorii care acordă prioritate performanței  și calității vizuale superioare pe un ecran de dimensiuni mari. Acest monitor oferă o rată de reîmprospătare de 144 Hz și un timp de răspuns MPRT de 1 ms, asigurând o experiență de joc rapidă în titlurile cu ritm alert.

Dimensiunea generoasă și formatul ultra-wide 21:9 al modelului AG405UXC oferă un avantaj distinct pentru jucători, în special pentru cei pasionați de  jocurile de strategie, simulatoare sau cele de tip role-play. Aceste genuri implică adesea interfețe complexe și medii extinse, iar suprafața suplimentară a ecranului le permite jucătorilor să aibă o vedere mai largă asupra lumii jocului. De asemenea, mai multe meniuri se pot accesa simultan fără a supraaglomera ecranul. Acest format îmbunătățește experiența de joc, oferind o perspectivă vizuală mai largă, asemenea câmpului vizual natural al omului. Un grad de vizibilitate mărit poate fi un avantaj competitiv, iar  jucătorii au abilitatea de a observa o suprafață mai mare a lumii jocului, fără a se deplasa, sau a se reorienta. Prin această combinație de caracteristici, AG405UXC este conceput pentru a îmbunătăți experiența de joc într-o gamă largă de genuri.

AG405UCX info 3

AG405UXC poate fi controlat cu ajutorul software-ul intuitiv AOC G-Menu și permite personalizarea ușoară a setărilor monitorului, inclusiv a culorilor, a modului Overdrive și a funcțiilor specifice precum Shadow Control, Low Blue Mode, Dial Point și Frame Counter. De asemenea, G-Menu oferă opțiuni pentru latență redusă, asigurând un gameplay rapid. Compatibilitatea Adaptive-Sync asigură o experiență de joc fără sacadări sau efecte precum tearing.

În plus, monitorul este dotat cu un suport flexibil, care se poate înclina, pivota, și ajusta pe înălțime până la 150 mm, oferind confort în timpul sesiunilor de joc prelungite. Caracteristicile suplimentare includ un port USB-C cu livrare de energie de 90 W, un hub USB pentru conectarea convenabilă a perifericelor și difuzoare încorporate pentru o experiență audio bogată.

Preț și disponibilitate

AG405UXC va fi disponibil din iunie 2023 cu un preț recomandat de 3.216,30 lei.

AG405UCX vedere de sus

Despre AOC

Fondat în 1967, AOC este un brand lider la nivel mondial de monitoare și accesorii IT și o subsidiară a TPV Technology Limited, cel mai mare producător de LCD-uri din lume. Portofoliul cuprinzător de produse AOC oferă soluții inovatoare, ergonomice, ecologice și elegante, atât pentru aplicații profesionale, cât și personale.

Sub-brand-ul AOC, AGON by AOC, oferă unul dintre cele mai puternice portofolii de monitoare de gaming de înaltă performanță din lume și un ecosistem complet de accesorii de joc grupate în trei categorii: AOC GAMING pentru jucătorii de casual, AGON pentru jucătorii competitivi și AGON PRO pentru entuziaști și jucătorii profesioniști de esports. Din 2020, AGON by AOC este una dintre cele mai importante brand-uri de monitoare de gaming și o alegere de top pentru jucătorii din întreaga lume.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul oficial AGON by AOC sau să urmăriți AGON by AOC pe Facebook, Twitter, sau Instagram.

Categories: articole

GTFO lansează un nou update surpriză intitulat “Rebirth”, care adaugă 13 expediții noi

No Comments

Cu noua expansiune hardcore cooperative horror shooter-ul oferă un total de 58 de expediții

 

București (15 iunie 2023) – Dezvoltatorul de jocuri suedez, 10 Chambers, înființat de veterani ai industriei cunoscuți pentru munca lor pe jocuri precum PAYDAY: The Heist și PAYDAY 2 au surprins comunitatea de jucători cu un trailer, care dezvăluie cele mai importante detalii legate de cel mai nou update al jocului GTFO. Intitulat ALT://Rundown 5.0 – Rebirth noul update se va lansa azi și vine la pachet cu 13 noi expediții, crescând numărul total al acestora la 58.

GTFO este un hardcore cooperative multiplayer shooter înfricoșător în care munca în echipă face diferența dintre supraviețuire și moartea sigură. În centrul acțiunii se află echipe de câte patru prizonieri întemnițați de misterioasa entitate denumită “The Warden”. Supraviețuirea lor depinde de abilitatea jucătorilor de a comunica, de a se coordona și de a administra în mod eficient rezervele de muniție. Noul trailer îi surprinde pe deținuți în timp ce se aventurează în subteran, fiind implicați în lupte pline de adrenalină, punctul culminant fiind apariția unui nou monstru care se ascunde în întuneric.

“Anul acesta am lansat deja trei update-uri majore, disponibile în mod gratuit pentru toți cei care dețin jocul GTFO, extinzând considerabil povestea jocului și lumea înfricoșătoare în de desfășoară. Noul update îi trimite pe prizonieri la adâncimi încă neexplorate ale Complexului, oferindu-le șansa să descopere informații despre identitatea și trecutul lor”, a declarat Robin Björkell, directorul de comunicații al 10 Chambers.

GTFO utilizează conceptul denumit ”Rundowns”, care presupune update-uri lansate în mod regulat, fiecare dintre acestea conținând noi expediții ( noi hărți, noi scenarii, noi oponenți etc.). Aceste update-uri sunt disponibile gratuit pentru cei care dețin jocul GTFO.

“De obicei în fiecare anunț nou vă spunem că nu există un moment mai oportun de a achiziționa GTFO, datorită conținutului bogat și lumii alfate în continuă expansiune,” a adăugat Robin Björkell. “De data aceasta însă i-aș sfătui pe toți cei interesați de joc să aștepte până pe 19 iunie. Pregătim o surpriză care ar putea rezulta în niște economii pentru cei care sunt interesați să intre în lumea GTFO!”

Din 2022, 10 Chambers a lucrat în mod susținut pentru a localiza complet GTFO în japoneză și coreeană, noul update fiind complet localizat și el.

ALT://Rundown 5.0 Rebirth este disponibil în mod gratuit pentru toți cei care dețin deja GTFO.

Kit-ul de presă este disponibil aici.

GTFO este disponibil pe Steam. Noul update este gratuit pentru toți cei care dețin deja jocul GTFO.

 

GTFO este disponibil pe Steam. 10 Chambers este prezent pe Twitter, Discord, YouTube, și Facebook. Ambassador Program oferă acces la viitoare caracteristici.

PAYDAY THE HEIST® și PAYDAY 2® sunt mărci comerciale ale deținătorilor. 10 Chambers AB nu este asociat, afiliat, sponsorizat sau promovat de aceste entități.

 

Despre 10 Chambers

Fondat în 2015, 10 Chambers este un studio de jocuri cu sediul în Stockholm, Suedia. Studioul a fost înființat de Ulf Andersson, fondatorul Overkill Software, creierul din spatele PAYDAY 1 & 2. GTFO este jocul de debut al studioului. Pentru mai multe informații despre  10 Chambers vizitați pagina www.10chambers.com. Pentru cereri de presă și media contactați robin@10chambers.com.

 

Categories: comunicat de presa

Hackerii ascund programe malware in documente OneNote si ii ataca pe utilizatorii care descarca filme de pe site-uri pirat, avertizeaza HP

No Comments

1

HP Inc. (NYSE: HPQ) a publicat raportul trimestrial HP Wolf Security Threat Insights (T1 2023), care arată că atacatorii cibernetici deturnează browserele Chrome ale utilizatorilor, dacă aceștia încearcă să descarce filme populare sau jocuri video de pe site-uri pirat.

Prin izolarea amenințărilor care au trecut de instrumentele de detecție ale PC-urilor, HP Wolf Security are o perspectivă specifică asupra celor mai recente tehnici folosite de hackeri, în peisajul în continuă schimbare al criminalității cibernetice. Până în prezent, clienții HP Wolf Security au deschis peste 30 de miliarde de atașamente de e-mail, pagini web și fișiere descărcate, fără să fie raportate breșe.

Pe baza datelor provenite de la milioane de puncte terminale care rulează HP Wolf Security, cercetătorii au descoperit că:

  • Extensia Shampoo Chromeeste greu de eliminat: O campanie de distribuire a malware-ului ChromeLoader păcălește utilizatorii să instaleze o extensie Chrome malițioasă numită Shampoo. Aceasta îi poate redirecționa pe utilizatori către site-uri web malițioase sau către pagini care aduc bani grupului infracțional, prin campanii publicitare. Programul malware este foarte persistent, folosind Task Scheduler pentru a se relansa la fiecare 50 de minute.
  • Hackerii ocolesc politicile de macrosecuritate folosind domenii de încredere:Deși macrocomenzile din surse nesigure sunt acum dezactivate, HP a constatat că atacatorii cibernetici au ocolit aceste bariere de securitate prin compromiterea unui cont Office 365, prin configurarea unui nou e-mail al companiei și prin distribuirea unui fișier Excel malițios, care infectează dispozitivele utilizatorilor cu Formbook.
  • Companiile trebuie să fie atente la ceea ce nu este la vedere:Documentele OneNote pot acționa ca niște albume digitale, astfel încât orice fișier poate fi atașat în interiorul lor. Hackerii profită de acest lucru pentru a încorpora fișiere malițioase în spatele unor pictograme false de tipul “click aici”. Dacă este accesată pictograma falsă, se deschide fișierul ascuns și începe să ruleze un program malware care le oferă hackerilor acces la computerul utilizatorului – acest acces poate fi apoi vândut altor grupuri de infractori cibernetici.

2

Grupuri sofisticate, precum Qakbot și IcedID, au încorporat pentru prima dată programe malware în fișiere OneNote în luna ianuarie. Având în vedere că pe piața neagră sunt acum disponibile kituri OneNote și că utilizarea lor necesită puține cunoștințe tehnice, este de așteptat ca aceste campanii malware să continue în lunile următoare.

“Pentru a se proteja împotriva celor mai recente amenințări cibernetice, sfătuim utilizatorii și companiile să evite să descarce materiale de pe pagini care nu sunt de încredere, în special site-uri pirat. Angajații ar trebui să fie atenți la documentele interne suspecte și să verifice cu expeditorul înainte de a le deschide. De asemenea, organizațiile ar trebui să configureze instrumentele de securitate pentru a bloca fișierele OneNote din surse externe necunoscute”, explică Patrick Schläpfer, analist malware în cadrul echipei de cercetare HP Wolf Security, la HP Inc.

Raportul arată, de asemenea, că grupurile de infractori cibernetici continuă să-și diversifice metodele de atac. Principalele constatări:

  • Arhivele au fost cel mai popular instrument de livrare de malware (42%) pentru al patrulea T1 consecutiv.
  • A existat o creștere de 37% a amenințărilor reprezentate de site-uri web false care imită pagini de software cunoscute, în T1 față de T4.
  • A existat o creștere de 4% a amenințărilor care folosesc documente PDF, în T1 față de T4.
  • S-a înregistrat o scădere de 6% a amenințărilor care folosesc documente Excel (de la 19% la 13%) în T1 față de T4.
  • Principalul vector de amenințare în T1 a fost e-mailul (80%), urmat de descărcările din browser (13%).

HP Wolf Security execută sarcini riscante, cum ar fi deschiderea atașamentelor de e-mail, descărcarea de fișiere și link-uri în micro-mașini virtuale (micro-VM) izolate, pentru a-i proteja pe utilizatori. De asemenea, captează urme detaliate ale încercărilor de infectare. Tehnologia HP de izolare a aplicațiilor atenuează amenințările care ar putea trece neobservate de alte instrumente de securitate și oferă informații unice despre noile tehnici abordate de hackeri.

Despre studiu

Datele au fost colectate în mod anonim cu instrumentele HP Wolf Security, în perioada ianuarie-martie 2023.

Despre HP

HP Inc. (NYSE: HPQ) este un lider global în domeniul tehnologiei și creator de soluții care permit oamenilor să dea viață ideilor lor și să se conecteze cu lucrurile care contează. Prezent în peste 170 de țări, HP oferă o gamă largă de dispozitive, servicii și abonamente inovatoare și sustenabile pentru sisteme de calcul, imprimante, soluții de imprimare 3D, muncă hibridă, gaming și multe altele. Pentru mai multe informații vizitează http://www.hp.com.

Despre HP Wolf Security

HP Wolf Security este un nivel nou de securitate pentru punctele terminale. Portofoliul HP de funcții de securitate aplicate hardware-ului și de servicii de securitate pentru punctele terminale sunt concepute pentru a ajuta organizațiile să-și protejeze computerele, imprimantele și angajații împotriva atacatorilor cibernetici. HP Wolf Security oferă reziliență și protecție completă a punctelor terminale, care începe cu hardware-ul și se extinde pentru software și servicii. Vizitează https://www.hp.com/uk-en/security/endpoint-security-solutions.html.

ELKO anunta XProtect Hospital Assist de la Milestone Systems

No Comments

Se estimeaza ca pana in 2030 va exista o lipsa de 15 milioane de profesionisti din domeniul sanatatii in intreaga lume. Pentru a suplini lipsa de personal specializat, Milestone Systems lanseaza XProtect Hospital Assist, tehnologia video care permite personalului medical sa observe remote pacientii si sa reactioneze rapid la incidente.

Bucuresti, 15 June 2023 – ELKO Romania, membra a grupului ELKO, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, solutii IT si electronice de consum din regiune, anunta lansarea celei mai noi tehnologii de monitorizare la distanta a pacientilor, care isi propune sa asiste personalul medical si sa imbunatateasca ingrijirea generala a pacientilor. Tehnologia video bazata pe date dezvoltata de Milestone Systems poate ajuta spitalele sa faca fata crizei de personal, oferind in acelasi timp ingrijire de inalta calitate.

Recent lansata, XProtect® Hospital Assist este o solutie video care permite personalului medical sa observe in mod remote mai multi pacienti simultan si sa reactioneze rapid la incidente, simplificand povara unor sarcini obisnuite.

Rahul Yadav, directorul de tehnologie al Milestone Systems, a declarat: “Cu ajutorul lui XProtect Hospital Assist, spitalele pot imbunatati ingrijirea pacientilor, oferind un nivel suplimentar de suport personalului medical. Prin prezenta unui set suplimentar de ”ochi si urechi” in camerele pacientilor, solutia noastra permite o reactie rapida la incidente, asigurand calitate sporita a ingrijirii pacientilor. Si prin abordarea deficitului critic de personal si optimizarea eficientei, XProtect Hospital Assist deschide calea la nivel mondial catre un mediu de ingrijire in spitale mai bun, mai sigur si mai conectat.

Suntem incantati sa anuntam aceasta solutie inovatoare, conceputa pentru a imbunatati ingrijirea pacientilor si a consolida rolul vital al profesionistilor din domeniul sanatatii.”

Ingrijire non-stop

Construit pe baza solutiei recunoscute XProtect – software-ul de video management pe platforma deschisa al Milestone – XProtect Hospital Assist este conceput pentru unitatile medicale care trateaza pacientii care au nevoie de urmarire non-stop sau care sunt in situatii speciale, cum ar fi cei din sectiile de terapie intensiva si de reabilitare.

Personalul medical poate folosi XProtect Hospital Assist pentru a observa simultan mai multi pacienti in stare critica si pentru a comunica cu ei. Acest lucru reduce vizitele inutile ale personalului si optimizeaza utilizarea resurselor de personal. Pentru a asigura confidentialitatea pacientilor, tehnologia este dotata cu o functie de blurare in timp real a imaginii video.

Alte caracteristici includ detectarea automata a caderilor. Se poate activa o functie care alerteaza personalul medical atunci cand un pacient cade, reducand semnificativ timpul de reactie. Anual, numai in Statele Unite, au loc pana la un milion de caderi ale pacientilor in spitale, rezultand aproximativ 250.000 de leziuni si pana la 11.000 de decese*.

Despre XProtect Hospital Assist

Conceput exclusiv pentru unitatile spitalicesti care ofera ingrijire pacientilor care au nevoie de observatie non-stop sau in situatii speciale, XProtect Hospital Assist este o solutie dedicata de monitorizare la distanta a pacientilor, care permite spitalului sa isi sporeasca eficienta personalului, sa reactioneze rapid la incidente si sa ofere ingrijire de inalta calitate pacientilor. Prin posibilitatea de a observa, detecta si reactiona rapid la situatii, XProtect Hospital Assist este o extensie a produsului care completeaza solutia clasica de securitate, contribuind la imbunatatirea eficientei personalului, optimizarea ingrijirii si rezultatelor pacientilor si la crearea unui mediu spitalicesc mai sigur si mai eficient.

Specialistii ELKO Romania va stau la dispozitie pentru a afla mai multe informatii despre solutiile de monitorizare video si gestionare a informatiilor video din portofoliu.

Nota editorului

*Datele statistice provin de la Clinics in Geriatric Medicine journal: Link

Despre Milestone Systems

Milestone Systems este un furnizor de varf al software-ului de management video pe platforma deschisa; o tehnologie care ajuta lumea sa inteleaga cum sa asigure siguranta, sa protejeze activele si sa creasca eficienta in afaceri. Milestone faciliteaza o comunitate cu platforma deschisa care stimuleaza colaborarea si inovatia in dezvoltarea si utilizarea tehnologiei video de retea, oferind solutii fiabile si scalabile, demonstrate in peste 500.000 de instalatii la nivel mondial. Fondata in 1998, Milestone este o companie independenta in cadrul grupului Canon. Pentru mai multe informatii, vizitati: www.milestonesys.com. Click here for information on Trademarks.

Despre ELKO Group si ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, solutii IT si electronice de consum din regiune, reprezentand peste 350 de producatori. Compania ofera o gama larga de produse si servicii catre mai mult de 10.000 de retaileri, producatori de calculatoare, integratori de sisteme si companii din diferite domenii, in 13 tari din Europa si Asia Centrala. Cifra de afaceri a ELKO Group in 2022 s-a ridicat la 1.516 miliarde USD (1.427 miliarde EUR), cu o rata de profitabilitate bruta de 9.4%.

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO si este specializata in distributia unei game largi de echipamente si solutii IT – PC-uri, componente, electronice home & office, telefoane mobile, software, solutii de infrastructura IT si de stocare, solutii de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicatii, solutii smart building si smart city – precum si electronice de consum. Compania comercializeaza produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor sai, companii revanzatoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiecteaza, instaleaza si revand solutii IT, sisteme de comunicatii si supraveghere video), adresand toate canalele de distributie IT & Telecom. Mai multe informatii la: www.elko.ro

Categories: comunicat de presa

Veeam o numeste pe Kacy Hassack in functia de Chief People and Culture Officer (CPC)

No Comments

București, 14 iunie 2023:  Veeam® Software, liderul în protecția datelor și recuperarea acestora în urma atacurilor ransomware, a anunțat astăzi numirea lui Kacy Hassack în funcția de Chief People and Culture Officer (CPC). Kacy se alătură echipei Veeam cu rolul de a coordona strategiile și inițiativele legate de oameni, inclusiv atragerea și dezvoltarea talentelor, dezvoltarea leadership-ului, promovarea diversității, echității și incluziunii (DEI) și implicarea angajaților, cu scopul de a ajuta Veeam să devină cel mai potrivit loc pentru a crește și dezvolta cariere și de a permite fiecăruia să aducă în mediul de lucru cea mai bună versiune a sa.

Cariera lui Kacy în domeniul resurselor umane se întinde pe parcursul a mai bine de două decenii. Înainte de a se alătura echipei Veeam, Kacy a ocupat poziții de conducere în organizații globale de tehnologie, precum Indeed, Amazon Web Services, Hewlett Packard și Dell. Cu un accent deosebit pe creșterea și scalarea la nivel global, aceasta a trăit și a muncit în mai multe regiuni, inclusiv SUA, America Centrală și Asia-Pacific, iar cu fiecare poziție asumată, s-a dedicat livrării de soluții orientate spre oameni, care să contribuie la îndeplinirea obiectivelor afacerilor.

Marile afaceri încep cu oameni extraordinari, a declarat Kacy Hassack, CPC Veeam. Veeam a devenit numărul 1 în protecția datelor și recuperarea în urma atacurilor ransomware pentru că au reușit să ofere inovații incredibile orientate către clienți. Oamenii sunt în centrul succesului companiei, iar cultura Veeam reflectă acest lucru. Sunt extrem de entuziasmată să mă alătur echipei Veeam și să colaborez cu echipele din întreaga companie pentru a dezvolta strategii care pun accentul pe valoarea angajaților și pe noi abordări care să le permită oamenilor să își desfășoare activitatea la cel mai înalt nivel.

Suntem încântați să o întâmpinăm pe Kacy la Veeam, a declarat Anand Eswaran, CEO Veeam. Aceasta aduce cu ea o experiență impresionantă în obținerea celor mai bune rezultate pentru angajați, prin abilitățile sale de business și pasiunea de care oamenii au nevoie. Veeam este liderul global de piață în protecția datelor și recuperarea în urma atacurilor ransomware datorită pasiunii și abilităților echipei noastre incredibile, alcătuită din peste 5.000 de membri. Valorile noastre fundamentale și mediul de lucru incluziv stau la baza călătoriei noastre captivante de creștere. La Veeam, oamenii nu sunt considerați doar o resursă, ci chiar cel mai important activ al nostru.

Pentru mai multe informații, vizitați www.veeam.com.

Categories: comunicat de presa

Tuborg deschide vara și dă premii și mai mari în 2023!

No Comments

București, 14 iunie 2023: Tuborg continuă să le fie aproape consumatorilor și anul acesta prin lansarea unei noi ediții a campaniei naționale Tuborg dă premii, care le oferă oportunitatea de a se bucura de berea preferată, alături de șansa de a deveni câștigătorii celor mai mari premii puse la bătaie până acum, în valoare totală de 2.5 milioane de lei.

În 2022, Tuborg dă premii a fost campania cu cel mai mare succes înregistrat, cu un total de peste 4 milioane de înscrieri. Sub conceptul Deschide Tuborg, deschide o vară de premii, promoția de anul acesta se desfășoară în perioada 19 mai – 30 septembrie și vine cu premii și mai mari! Premiile campaniei sunt 2 apartamente, 3 autoturisme Mercedes Benz A-Class și
4 vouchere de vacanță, la care se adaugă premii săptamânale constând în 38 de boxe portabile și 19 telefoane inteligente. În plus, consumatorii pot câștiga instant 60.000 de premii constând în pachete din berea preferată, perfecte pentru a da tonul distracției vara aceasta. Produsele participante la campanie sunt Tuborg regular la sticlă de 0.5L, 0.33L și 0.75L și la doză de 0.5L.

Tuborg este un brand cu spirit tânăr şi explorator, care a ținut întotdeauna pasul cu tendințele. Campania națională Tuborg Dă premii ne consolidea legătura cu consumatorii loiali, cărora le răsplătim fidelitatea, oferindu-le premii relevante și aspiraționale. Pentru că a da tonul este un angajament și o promisiune a mărcii, anul acesta, într-o perioadă în continuare dificilă din punct de vedere economic, am crescut numărul și valoarea premiilor oferite. Încă de la startul campaniei s-au văzut rezultate foarte bune, lucru care ne bucură, ne încurajează şi ne motivează să continuăm să venim cu mai multe surprize pentru consumatori şi pe viitor. Şi vara aceasta Tuborg dă tonul şi vom continua să dăm tonul, an de an! a declarat Mihaela Hristea, Vicepreședinte Marketing Tuborg România.

Campania Tuborg dă premii, devenită deja tradiție, este de fiecare dată un prilej de a le arăta consumatorilor noștri faptul că, așa cum ei ne motivează să fim creativi, să avem cele mai bune rețete de bere și să construim concepte inovatoare, noi, la rândul nostru, dorim să le răsplătim fidelitatea în mod constant, astfel încât tot mai mulți dintre ei să se bucure de o experiență Tuborg autentică. Acesta este și motivul pentru care anul acesta am pus în joc mai multe premii, pentru că ne-am dorit să mărim șansele de câștig ale participanților care ne sunt mereu alături. Ne adresăm, totodată, și noilor consumatori, acelora care vor să descopere experiența Tuborg și, în același timp, să-și încerce norocul într-una dintre cele mai longevive și apreciate campanii cu premii din domeniul berii”, susține Sorin Buzea, Brand Manager Tuborg.

Regulamentul complet poate fi consultat pe site-ul www.tuborg.ro.

Categories: comunicat de presa

Samsung deschide o nouă eră a jocurilor OLED odată cu lansarea globală a Odyssey OLED G9

No Comments

Primul monitor OLED DQHD din lume dispune de îmbunătățiri AI pentru redimensionare și un timp de răspuns incredibil de rapid de 0,03 ms (GtG) pentru a aduce jucătorii mai aproape de acțiune.

București, România – 14 iunie 2023 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat lansarea globală a monitorului de gaming Odyssey OLED G9 (modelul G95SC), care a fost îmbunătățit cu tehnologia de redimensionare AI de ultimă generație. Continuând să construim pe succesul monitorului Odyssey OLED G8 (modelul G85SB) din anul trecut, noul monitor se alătură gamei pentru a deschide o nouă eră a jocurilor OLED.

“Anul trecut, Samsung a abordat cerințele și așteptările chiar și ale celor mai experimentați jucători odată cu lansarea Odyssey OLED G8”, a declarat Hoon Chung, vicepreședinte executiv al diviziei de Visual Display la Samsung Electronics. “Cu introducerea Odyssey OLED G9, echipat cu o calitate a imaginii de neegalat, suntem încântați să oferim clienților noștri aceste monitoare puternice pentru gaming și să ridicăm ștacheta pentru jocurile OLED.”

Cu o diagonală de 49 de inch și o curbură de 1800R, Odyssey OLED G9 este primul monitor OLED care oferă rezoluție Dual Quad High Definition (DQHD; 5.120 x 1.440) cu un raport de 32:9. Diagonala generoasă a ecranului permite utilizatorilor să fie înconjurați de cadre ultralargi, echivalentul a două ecrane QHD alăturate. În același timp, timpul său de răspuns rapid de 0,03 ms (GtG) și rata de reîmprospătare de 240 Hz oferă jucătorilor un avantaj competitiv.

Adăugarea procesorului Neo Quantum Pro distinge Odyssey OLED G9 de alte monitoare de gaming OLED. Utilizând un algoritm de învățare profundă, acesta analizează inteligent imaginile și le redimensionează automat pentru a ajusta luminozitatea și a amplifica contrastul. Acest lucru permite monitorului să restaureze fiecare detaliu și să ofere imagini strălucitoare, pixel cu pixel.

Tehnologia AMD FreeSync™ Premium Pro îmbunătățește în continuare experiența de joc super fluentă a Odyssey OLED G9. Cu DisplayHDR™ True Black 400, monitorul oferă detalii incredibile și culori vii indiferent de jocul jucat sau conținutul vizionat de utilizator.

Odyssey OLED G9 dispune de un design subțire, încastrat într-un cadru metalic elegant. Pe partea din spate a monitorului se află CoreSync și Core Lighting+, funcții foarte apreciate, care utilizează tehnologie avansată de iluminare pentru a se potrivi culorilor afișate pe ecran, făcând conținutul mai captivant și aducând experiența de gaming la viață. Difuzoarele stereo încorporate completează conținutul de pe ecran cu sunet clar și de calitate.

O alegere de neegalat pe un ecran ce oferă imagini detaliate și vibrante

Echipat cu Samsung Gaming Hub și aplicații pentru televizoare inteligente, Odyssey OLED G9 oferă acces la servicii de streaming, jocuri și divertisment, toate într-un singur loc. Utilizatorii pot urmări emisiunile lor preferate de la principalii furnizori de servicii OTT (over-the-top) fără a fi nevoie de o conexiune la un PC sau dispozitiv mobil. Samsung Gaming Hub permite, de asemenea, utilizatorilor să descopere și să joace jocuri de la parteneri precum Xbox Game Pass și NVIDIA GeForce Now – toate fără descărcări sau cerințe de spațiu de stocare.

Funcția Multi View permite utilizatorilor să profite în întregime de ecranul generos, permițând jocul pe până la două ecrane simultan. Acest lucru înseamnă că jucătorii pot acum să se bucure de multitasking fără a avea nevoie de mai multe monitoare.

Odyssey OLED G9 oferă o varietate de funcții și caracteristici convenabile care asigură o experiență optimizată, indiferent dacă este vorba de jocuri sau de vizionare. Opțiunile versatile de conectivitate, inclusiv HDMI 2.1 și Micro HDMI 2.1, Display Port 1.4 și Auto Source Switch+, permit conexiuni mai curate de la un hub USB central, oferind o experiență fără întreruperi indiferent de sursa de conținut. Suportul reglabil pe înălțime (HAS) permite utilizatorilor să găsească poziția perfectă pentru jocuri sau vizionare, indiferent de ceea ce se joacă.

Pentru a oferi o gamă completă de produse care să îndeplinească diversele nevoi ale utilizatorilor, seria Odyssey OLED G9 include și modelul G93SC, care oferă aceeași performanță puternică OLED, adresându-se celor care preferă o soluție fără Gaming Hub sau oferte de televizoare inteligente.

Odyssey OLED G9 (G95SC) este disponibil pentru achiziție în întreaga lume începând cu 12 iunie 2023, cu program de lansare variabil în funcție de regiune. Modelul G93SC va fi disponibil global începând cu al treilea trimestru al anului 2023. În Romania, noul model se poate precomanda deja pe: https://www.samsung.com/ro/monitors/gaming/odyssey-oled-g9-g95sc-49-inch-240hz-curved-dual-qhd-ls49cg950suxdu/.

Pentru a sărbători lansarea noului model, Odyssey Cup va avea loc pe canalul Twitch al Samsung Odyssey pe 22 iunie, aducând împreună 100 de jucători globali pentru un turneu Fortnite.

[Specificații]

Model Odyssey OLED G9
G95SC G93SC
Display Size 49-inch, 32:9 ratio
Resolution Dual QHD (5,120×1,440)
Panel OLED
Curvature 1800R
SoC Neo Quantum Processor Pro
HDR VESA DisplayHDR™ True Black 400
Brightness (Typ.) 250nits
Gaming Response Time 0.03ms (GtG)
Refresh Rate 240 Hz
Sync Tech AMD FreeSync™ Premium Pro + VESA Adaptive Sync
Gaming Hub O
Game Bar O
Smart Smart TV Apps O
IoT Hub O
Voice Assistance O
Design Color Silver Metal
Lighting CoreSync & Core Lighting +
Stand HAS / Tilt / VESA
Usability Interface 1 DP(1.4) / 1 HDMI (2.1) / 1 Micro HDMI (2.1) / USB Hub 1 DP(1.4) / 1 HDMI (2.1) / 1 Micro HDMI (2.1) / USB Hub
Built-in Speaker Yes (5W x 2) Yes (5W x 2)
Multi View O
Remote Control In-Box (USB-C charging)

 

Categories: comunicat de presa

Huawei lansează noi produse și soluții fotovoltaice inteligente pentru toate tipurile de scenarii și continuă să fie lider în industrie

No Comments

În timpul evenimentului Intersolar Europe 2023, care a avut loc în Munchen, Germania, Huawei a lansat cu succes noile sale produse și soluții inteligente PV & ESS. Guoguang Chen, președinte al Smart PV & ESS Business la Huawei Digital Power, a dezvăluit strategia PV inteligentă și noul brand modernizat de PV inteligent FusionSolar.

Până la sfârșitul lunii martie 2023, Huawei Digital Power a contribuit la generarea a 770 de miliarde de kWh de energie electrică ecologică la nivel mondial, reducând emisiile de carbon cu 355 de milioane de tone, ceea ce echivalează cu plantarea a 485 de milioane de copaci.

Cele trei anunțuri strategice principale din cadrul evenimentului

  • Concentrarea pe convergența tehnologiilor 4T (“Watt/Bit/Heat/Battery”), creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare, inovarea continuă pentru a fi lider în tehnologie și accelerarea dezvoltării industriei solare.
  • Stabilirea de standarde industriale de înaltă calitate și promovarea dezvoltării sănătoase a industriei alături de parteneri
  • Colaborarea cu 6 parteneri din ecosistemul global pentru a crea, a împărtăși și a câștiga împreună, promovând sustenabilitatea și dezvoltarea de înaltă calitate în industrie.

În scenariile de instalații la scară industrială, Huawei a condus tranziția acestui sector de la costuri reduse la valoare ridicată prin integrarea tehnologiei digitale și a inovației în domeniul electronicii de putere în soluțiile sale fotovoltaice inteligente din ultimul deceniu. Acest lucru a poziționat invertoarele de șiruri inteligente ca fiind o tendință generală la nivel global.

În ceea ce privește scenariile comerciale și industriale (C&I), Huawei dezvoltă în profunzime industria și atinge inteligent succesul. Huawei promovează inovația tehnologică pentru a stabili siguranța activă ca standard, facilitând utilizarea electricității ecologice în diverse industrii, ajutând clienții să devină mai sustenabili în afaceri și să reducă emisiile de carbon.

În scenariul rezidențial, Huawei își propune să fie lider în viitor susținând evoluția energiei casnice prin inovarea componentelor și actualizări tehnologice. Prin alimentarea de rezervă în afara rețelei, programarea inteligentă a energiei casnice prin asistentul de gestionare a energiei AI (EMMA) și viitoarea interconectare a centralei electrice virtuale (VPP) vor permite independența energetică și autosuficiența pentru locuințe.

Modernizarea completă a brandului FusionSolar

Cu o imagine de brand complet nouă, FusionSolar se poziționează ca lider în inovația integrată în domeniul fotovoltaic. Acesta combină funcțiile inovatoare ale tehnologiei digitale și ale electronicii de putere, integrând capacitățile lanțului industrial și ale inteligenței, oferind produse sigure și stabile, pentru a oferi o experiență de ultimă generație pentru utilizatori. FusionSolar își propune să colaboreze cu partenerii din industrie pentru a construi un ecosistem industrial deschis și avantajos pentru ambele părți, să accelereze transformarea PV în principala sursă de energie și să permită ca mii de industrii și gospodării să beneficieze de electricitate verde.

Lansarea de noi produse și soluții în trei scenarii majore

Steve Zheng, președinte al diviziei PV inteligente pentru utilități și ESS, Huawei Digital Power, a abordat marile provocări impuse stabilității rețelei în industria energiei solare în creștere rapidă, ceea ce face ca fuziunea dintre PV și ESS să devină inevitabilă. Diferitele scenarii “PV + x” vor aduce, de asemenea, mai multe provocări. Ca răspuns la tendințele și provocările de mai sus, Huawei a introdus soluția fotovoltaică inteligentă FusionSolar – utilizând noua generație de controler fotovoltaic inteligent de 1500V SUN2000-330KTL ca nucleu, împreună cu capacitățile de cuplare AC de joasă tensiune PV-ESS, controlul de fuziune inteligentă la nivel de matrice, capacități de conectare la rețea de top în industrie, designul de siguranță pe mai multe niveluri “5+4” PV-ESS end-to-end și diagnosticarea inteligentă a fuziunii. Aceste oferte oferă clienților trei valori majore: un cost nivelat mai mic al energiei electrice (LCOE), o fiabilitate ridicată compatibilă cu rețeaua și o digitalizare completă.

Mingming Zhong, președinte al C&I Smart PV & ESS Business, Huawei Digital Power, a prezentat soluția C&I Optimizer+PV+ESS+Charger+Management System pentru aplicații comerciale și industriale. Soluția cuprinzătoare include primul optimizator de 1300W din industrie compatibil cu modulele 182/210, prima serie de invertoare care atinge fiabilitatea alimentării cu energie electrică la nivel de întreprindere, primul sistem de stocare a energiei comerciale și industriale de 200 kWh care utilizează arhitectura de șiruri inteligente, primul sistem de supraîncărcare modular de 720 kW cu răcire integrală cu lichid și primul sistem de management inteligent comercial și industrial care se conectează cu AI de la un capăt la altul.

Steven Zhou, președinte al Residential Smart PV & ESS Business, Huawei Digital Power, a lansat Residential Smart PV Solution 4.0. Această soluție cuprinzătoare adoptă un cadru 1+4+X, în care “1” reprezintă controlerul energetic inteligent de bază, “4” reprezintă controlerul de module inteligente, Smart string ESS, încărcătorul inteligent și sistemul inteligent de gestionare a energiei fotovoltaice, iar “X” este compus din ecosistemul de aparate de uz casnic, cum ar fi aparatul de aer condiționat, pompa de căldură și așa mai departe. Soluția urmărește să crească autoconsumul casnic de energie solară la peste 90% și să evolueze treptat spre 100%, oferind valori de bază precum libertatea energiei electrice, experiența controlului inteligent și siguranța activă.

La acest eveniment de lansare, TÜV Rheinland și Huawei au lansat împreună “Cartea albă privind securitatea în toate scenariile”, verificând dacă soluțiile FusionSolar pentru toate scenariile îndeplinesc standardele de siguranță în toate dimensiunile, stabilind standardele de siguranță din industrie pentru aplicațiile fotovoltaice și ESS.

În continuare, Huawei va continua să colaboreze cu clienții și partenerii săi, accelerând adoptarea PV ca principală sursă de energie. Astfel, se va asigura că beneficiile electricității verzi ajung în fiecare industrie și gospodărie, impulsionând dezvoltarea sănătoasă de înaltă calitate a industriei și construind în mod colectiv un viitor mai verde și mai bun.

Categories: comunicat de presa