Month: April 2023

OCTANO Downstream devine unul dintre cei mai importanți jucători privați neafiliați de pe piața națională de distribuție de carburanți

No Comments

unnamed (4)

Cu o investiție de 30 de milioane de euro, compania Octano Downstream, parte a grupului Bulrom Gas, și-a extins portofoliul la 35 de stații de distribuție și își propune ca, până la finalul anului 2025, să devină cel mai important jucător privat, neafiliat unui grup petrolier, de pe piața de distribuție de carburanți națională.

unnamed

La începutul lunii aprilie, Octano Downstream, companie cu capital integral românesc, a deschis cea de-a 35-a stație de distribuție, unitate aflată în orașul Zărnești, județul Brașov, marcând astfel o nouă etapă dintr-un plan de creștere care urmează să-i asigure o poziție importantă în acest sector pentru următorii cinci ani. În strânsă legătură cu dezvoltarea economică, Octano Downstream își reafirmă angajamentul social pe termen lung, integrând în strategiile sale teme comunitare şi de mediu și implicându-se cu consecvență în proiecte de promovare a tehnologiilor curate și a surselor de energie alternative, sau în procesele de schimbare menite să îmbunătățească viața oamenilor și a comunităților.

unnamed (2)

Cei care aleg Octano ne percep ca pe un brand românesc competitiv, în care au încredere mai ales acum, în contextul dezechilibrelor care au influențat în ultimii doi ani piețele globale. Pentru locuitorii din împrejurimile stațiilor noastre, suntem o soluție la îndemână, la un nivel ridicat de calitate. Lanțul stațiilor Octano a devenit un partener de încredere nu doar pentru călătorii  care doresc să alimenteze cu carburant sau să ia micul dejun, ci și pentru micile afaceri regionale sau pentru organizațiile care dezvoltă local strategii de sustenabilitate sau de protecție a mediului. Răspundem prezent nevoilor tuturor românilor, prioritizându-le pe ale celor care-și desfășoară activitatea în regiunile în dezvoltare sau în localitățile situate departe de marile centre urbane. Aceștia sunt oamenii pe care se bazează economia țării și pentru ei ne dorim să rămânem un partener de încredere”, spune Alexandru Popa, CEO al grupului Bulrom Gas.

unnamed (3)

Inițiativă a unor profesioniști cu peste 20 de ani de experiență în segmentul de comerț și distribuție GPL, proiectul Octano, pornit în urmă cu 7 ani, a urcat rapid printre principalii jucători din această piață la nivel național. “Ne aflăm într-un top 3 al rețelelor de stații de distribuție de carburant neafiliate unor grupuri petroliere și ne continuăm drumul, chiar dacă provocările semnificative din ultimii ani continuă să afecteze piața combustibililor din România. Volatilitatea prețului țițeiului a făcut ca această industrie să devină foarte dinamică și, pe alocuri, impredictibilă. Prin bune practici și o strategie sustenabilă, Octano Downstream a demonstrat reziliență în fața incertitudinii și își respectă planurile inițiale de dezvoltare. Păstrăm un ritm de creștere de 5-6 stații pe an, pe care îl vom menține, astfel încât să atingem un total de 50 de stații până la finalul anului 2025. Pe măsură ce ne extindem, reafirmăm angajamentul companiei de a sprijini economia locală, industria de transporturi, agricultura și IMM-urile din zonele care ne susțin creșterea, plan susținut și prin investițiile continue în dezvoltarea acestei rețele”, spune Alexandru Popa.

unnamed (1)

Parte din cultura corporativă a companiei, sustenabilitatea, programele de protecție a mediului și proiectele de dezvoltare comunitară rămân prioritare în strategiile generale de dezvoltare. Octano Downstream Social Hub reprezintă un sprijin economic major în zonele în care activează și un partener de încredere pe care românii pot conta atunci când au nevoie de servicii de calitate. Compania are o contribuție activă la protecția mediului prin proiecte de promovare a surselor alternative de energie. Unul dintre proiectele care a demarat este cel de instalare a panourilor fotovoltaice și continuă programul de instalare a stațiilor de încărcare pentru mașini electrice.

Octano știe ce-și doresc clienții. Vă așteptăm cu servicii și carburant de calitate, produs pentru români de rafinăriile din România!

Categories: Uncategorized

Tot mai multe procese dintre consumatori și bănci purtate în instanță ajung să se rezolve amiabil, în cadrul CSALB. Instanțele din Argeș sunt primele care recomandă, în mod oficial, concilierea

No Comments

19 aprilie, București. De la începutul anului au fost soluționate, prin negociere în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB), 73 de litigii aflate pe rolul instanțelor din 18 județe ale României. Din 2021 până acum, peste 280 de litigii din instanță s-au rezolvat în afara cadrului procesual pentru că părțile au dorit și au reușit să găsească o soluție prin negociere, în cadrul CSALB.

Până la mijlocul lunii aprilie 2023 au fost rezolvate mai multe dosare provenite din instanță decât în tot anul 2021. În aceste cazuri procesele s-au oprit, iar consumatorii și băncile au decis să negocieze și să ajungă la un compromis, cu ajutorul unui conciliator CSALB. În majoritatea cazurilor banca aflată în proces cu consumatorul a recomandat varianta concilierii, alternativă la instanță, iar consumatorul a acceptat-o și a completat cererea pe site-ul csalb.ro. Sunt și situații în care judecătorii au făcut astfel de recomandări părților aflate în litigiu.

Tribunalul Specializat Argeș și Judecătoria Pitești sunt primele instanțe din țară care recomandă în mod oficial, prin intermediul judecătorilor, concilierea dintre consumatori și bănci/IFN-uri.

Ciprian Tița, Președinte Tribunalul Specializat Argeș: „Concilierea oferă avantaje reale atât consumatorilor, cât și băncilor și ar trebui popularizată oficial la nivelul tuturor instanțelor deoarece diversitatea soluţiilor care se pot obţine în cadrul acestei proceduri este imposibil de obţinut în justiţie.

Cele două principale argumente care pledează pentru apelarea la soluționarea alternativă sunt timpul considerabil mai redus și costurile pe care procedurile judiciare le implică atunci când cererile formulate sunt cel puțin parțial nefondate, iar reclamantul este obligat la plata cheltuielilor de judecată. Soluționarea alternativă oferă un grad mai mare de certitudine în condițiile în care modificarea amiabilă a contractelor este într-o mai mare măsură sub controlul părților.

Primul termenul de judecată este cel mai potrivit moment pentru a fi recomandată concilierea de către judecători. Am observat că cea mai eficientă cale este comunicarea directă, în ședință, către părți și avocații acestora, însoțită de amânarea cauzei pentru a le da răgazul să apeleze la această alternativă.

Dosarele financiar-bancare au cel mai ridicat nivel de complexitate şi presupun un efort pe măsură atât din partea instanţelor de judecată în ceea ce priveşte soluţionarea acestora, cât şi din partea părţilor şi a avocaţilor acestora în a declanșa şi urmări desfăşurarea proceselor. De aceea, aportul CSALB la degrevarea instanțelor este foarte important. Nu de puține ori instanțele sunt asaltate cu loturi de dosare care nu se fundamentează pe o analiză juridică consistentă sau pe o practică statornicită a instanței, ci pe un mit care se răspândește cumva difuz și nedocumentat cum că în instanță poți obține anumite soluţii. Conștientizarea pe care o poate aduce procedura de conciliere prin intermediul CSALB îi poate pune la adăpost pe beneficiari de realitatea dură a costurilor unui proces pierdut.

Dragoș Crînguș, Președinte Judecătoria Pitești: Consider că face parte din rolul nostru de judecători să promovăm mijloacele alternative de soluţionare a litigiilor, mai ales în contextul actual în care instanţele de judecată sunt din ce în ce mai încărcate, gradul mediu de complexitate al cauzelor creşte în fiecare an, iar politica de resurse umane nu este foarte stabilă şi echilibrată. Avantajul concilierii stă în marja mai mare de negociere decât cea permisă de limitele unui proces. Hotărârea judecătorească are un cadru mai rigid, limitat de normele legale.  De cele mai multe ori, cadrul procesului conduce la pronunţarea unor hotărâri care, deşi legale şi temeinice, nu mulţumesc părţile, uneori chiar nicio parte în litigiu. Dreptatea este făcută cu respectarea legii, dar ea nu este resimţită și la nivel personal. De aceea, un cadru în care părţile pot negocia direct și îşi pot prezenta direct aşteptările, propunerile, solicitările, poate conduce la o dreptate resimţită cu adevărat şi poate stopa o stare conflictuală, litigioasă.

Pentru un judecător, litigiile în domeniul financiar-bancar prezintă o complexitate foarte ridicată, ceea ce implică eforturi considerabile pentru studiul lor, cercetarea judecătorească (de multe ori sunt necesare expertize complexe, multidisciplinare), deliberare, pronunţare şi, în final, motivarea hotărârii. Nu este de neglijat nici faptul că instanţele de fond, în cazul nostru Judecătoria Piteşti, au un colectiv de judecători tineri şi fără o specializare efectivă a categoriilor de litigii pe care le soluţionează. Există Judecătorii la care se intră în complet mixt, fiind necesar să judeci atât penal, cât şi civil, de la plângeri contravenţionale până la clauze abuzive sau insolvența persoanei fizice. Având în vedere domeniul de activitate, consider că potenţialul CSALB este unul uriaş, iar cele peste 200 de dosare venite din instanţă pot deveni foarte uşor 2.000, să spunem.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „Creșterea constantă a numărului de procese stinse în instanță pentru a fi soluționate în cadrul CSALB ne face să credem că acest trend va continua în perioada următoare. Sperăm că tot mai multe bănci vor realiza utilitatea acestui demers, nu doar la nivel reputațional, ci și financiar. Pe de altă parte, ne dorim ca judecătorii din cât mai multe instanțe să recomande părților concilierea. Numai anul acesta CSALB a soluționat amiabil procese venite din instanțele a 18 județe, cele mai multe din Cluj, de unde au venit 20 de dosare.

Uitându-ne la cât durează un litigiu în instanță, la costurile pe care le generează, la faptul că poziția părților este una de confruntare, am recomandat colegilor din departamentele juridice ale băncilor comerciale, în calitate de director al Direcției Juridice din Banca Națională a României, să facă tot ce pot, din perspectivă legală, să nu ajungă în instanță cu consumatorii. Iar dacă se află deja într-o astfel de ipostază, să încerce soluționarea amiabilă a litigiilor în cadrul CSALB.

În timp ce în instanță un proces dintre consumatori și bănci poate dura câțiva ani, soluționarea alternativă are un termen maxim de 90 de zile, iar anul trecut durata medie a unei concilieri a fost de doar 25 de zile. Cel mai important avantaj al concilierii, față de instanță, constă în capacitatea conciliatorilor de a judeca în echitate, față de judecătorul care este încorsetat de prevederile legii. Nu spunem că legea nu presupune prin ea însăși echitate și dreptate, dar este incomplet să spunem că un judecător face dreptate. El face dreptate în condițiile legii, pe când un conciliator CSALB face dreptate având în vedere mai mulți parametri socio-umani și poate ține cont de situația fiecărui consumator în parte, dincolo de prevederile legii la care se poate raporta sau nu.

Categories: comunicat de presa

Descopera placerea degustarii de vinuri la Corks Cozy Bar – o destinatie de seara speciala pentru iubitorii de vin

No Comments

Pentru cei care iubesc vinurile fine, Corks Cozy Bar este un adevarat sanctuar in inima orasului. Acest local specializat in vinuri este un loc in care aromele si deliciile se impletesc armonios, oferind o experienta inegalabila pentru iubitorii de vinuri. Cu o gama variata de vinuri de calitate, servite intr-o atmosfera placuta si primitoare, Corks Cozy Bar devine destinatia ideala pentru pasionatii de vinuri din Bucuresti si nu numai.

Unul dintre motivele pentru care Corks Cozy Bar este atat de special este selectia sa impresionanta de vinuri. Cu o lista vasta de vinuri atent alese din intreaga lume, aici vei gasi cu siguranta un vin care sa-ti satisfaca cele mai rafinate gusturi. Fie ca preferi un vin rosu sec si intens, un vin alb proaspat si fructat, sau un vin rose echilibrat si plin de culoare, Corks Cozy Bar are o varietate de optiuni pentru a satisface toate preferintele.

Un alt motiv pentru a vizita Corks Cozy Bar este ambianta sa primitoare si relaxanta. Decorul rustic si confortabil te va incanta inca de la intrare, creand o atmosfera intima si placuta in care poti savura cu placere vinurile preferate. Personalul bine instruit si pasionat de vinuri va fi bucuros sa te ajute sa alegi vinul perfect si sa-ti ofere informatii despre provenienta si caracteristicile acestuia, transformand experienta ta intr-una memorabila.

Un alt aspect care face Corks Cozy Bar special este meniul sau inovator. Aici vei gasi nu doar vinuri fine, ci si o selectie delicioasa de preparate culinare care se potrivesc perfect cu acestea. De la branzeturi si mezeluri selecte, la platouri de exceptie si deserturi rafinate, meniul de la Corks Cozy Bar este gandit sa completeze perfect experienta degustarii de vinuri. Fie ca alegi sa imparti un platou de branzeturi cu prietenii sau sa te rasfeti cu un desert delicios, vei descoperi ca aromele vinurilor se pot imbina armonios cu preparatele culinare, amplificand savoarea si bucuria gustului.

Un alt avantaj al vizitei la Corks Cozy Bar este posibilitatea de a participa la degustari de vinuri organizate periodic. Aceste evenimente sunt o ocazie minunata de a descoperi vinuri noi si de a invata mai multe despre procesul de degustare, provenienta vinurilor si cum sa le asortezi cu preparatele culinare. Cu ajutor degustatorilor experimentati si sub instruirea plina de pasiune a personalului, vei invata despre arta degustarii de vinuri si vei descoperi noi arome si combinatii care sa-ti imbogateasca palatul si sa-ti extinda cunostintele despre lumea vinurilor.

Pe langa experienta in sine, Corks Cozy Bar ofera si un mediu social prietenos si plin de viata. Aici poti intalni alti pasionati de vinuri, poti schimba impresii si poti impartasi aceasta pasiune cu ceilalti.

Atmosfera relaxata si primitoare te incurajeaza sa socializezi si sa petreci timp de calitate alaturi de prieteni, familie sau chiar sa faci cunostinte noi, totul intr-un cadru plin de savoare si rafinament.

Pentru a fi mereu la curent cu noutatile, evenimentele si ofertele speciale ale Corks Cozy Bar, poti urmari paginile lor de socializare de pe Facebook si Instagram. Aici poti gasi informatii despre degustarile de vinuri, evenimentele tematice sau promotiile speciale, precum si poti interactiona cu comunitatea de iubitori de vinuri.

In final, Corks Cozy Bar este o destinatie deosebita pentru pasionatii de vinuri care cauta o experienta autentica, plina de arome si delicii. Cu selectia sa impresionanta de vinuri fine, ambianta primitoare, meniul inovator si evenimentele organizate, acest local specializat in vinuri ofera o experienta memorabila pentru toti cei care apreciaza acest nectar divin. Urmariti Corks Cozy Bar pentru a fi mereu la curent cu cele mai noi noutati si evenimente. Asadar, daca esti un pasionat de vinuri sau pur si simplu doresti sa descoperi o experienta deosebita intr-un mediu primitoare, Corks Cozy Bar este locul ideal pentru tine!

 

Categories: Uncategorized

CÂȘTIGĂTORII COMPETIȚIEI DIN 2023 – AU FOST ANUNȚAȚI CÂȘTIGĂTORII LA CATEGORIILE PROFESSIONAL, OPEN, STUDENT ȘI YOUTH

No Comments

World Photography Organisation a anunțat lista completă a câștigătorilor prestigioasei competiții Sony World Photography Awards 2023, în cadrul unei ceremonii speciale care a avut loc la Londra și care a fost găzduită de specialista în istoria artei și vedeta TV Kate Bryan.

Titlul Photographer of the Year a fost acordat celebrului fotograf Edgar Martins (Portugalia) pentru seria Our War, ce reprezintă un omagiu adus prietenului său, fotojurnalistul Anton Hammerl, care a fost ucis în timpul războiului civil din Libia, în 2011. Martins a câștigat un premiu de 25.000 de dolari și o serie de echipamente de imagistică digitală Sony. În plus, Martins primește o prezentare individuală a lucrărilor sale în cadrul expoziției Sony World Photography Awards. Această oportunitate le permite fotografilor să își dezvolte în continuare proiectul câștigător sau să expună o serie nouă de lucrări, obținând vizibilitate suplimentară pentru munca lor.

Martins a fost selectat dintre cei 10 câștigători ai categoriilor incluse în competiția Professional, care au fost anunțați astăzi, alături de locurile 2 și 3 din fiecare categorie Professional. De asemenea, au fost anunțați și câștigătorii categoriilor Open, Youth și Student.

Fotograful Alessandro Cinque (Italia) este primul câștigător al Premiului pentru Sustenabilitate – dezvoltat în colaborare cu Fundația Națiunilor Unite și inițiativa Picture This a Sony Pictures. Noul premiu de 5.000 de dolari recunoaște poveștile, oamenii și organizațiile ale căror acțiuni evidențiază Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite în domeniul mediului.

Expoziția Sony World Photography Awards 2023 are loc la Somerset House, Londra, începând cu 14 aprilie, până pe 1 mai 2023, în cadrul acesteia fiind prezentate peste 200 de de lucrări și sute de alte imagini  în formate digitale realizate de câștigători și finaliști. De asemenea, sunt prezentate lucrările care au obținut distincția Outstanding Contribution to Photography, ale renumitei fotografe japoneze Rinko Kawauchi.

FOTOGRAFUL ANULUI

Lucrarea numită Our War și realizată de Edgar Martins (Portugalia) este un omagiu original și nuanțat adus regretatului prieten al fotografului, fotojurnalistul Anton Hammerl, care a fost ucis pe 5 aprilie 2011 de forțele represive ale guvernului, în timpul războiului civil din Libia.

Frustrat de încercările nereușite de a afla unde se aflau ultimele rămășițe ale prietenului său, Martins a luat problema în propriile mâini și călătorit în Libia. A fost adus în țară pe ascuns, de un contrabandist de benzină, și s-a confruntat cu provocări uriașe, lucrând într-un mediu atât de volatil. Dându-și seama că nu va putea efectua o investigație amănunțită și independentă, Martins a ales să reflecteze asupra întrebării „Cum se poate spune o poveste atunci când nu există niciun martor, nicio mărturie, nicio dovadă, niciun subiect?”.

În lucrarea Our War, Martins evocă și face aluzie la figura centrală absentă printr-o serie de portrete ale oamenilor cu care Hammerl a avut legături și ale celor implicați în lupte (luptători pentru libertate sau urmașii lor, foști polițiști, locuitori locali, oameni loiali lui Gaddafi sau asemănători lor, etc.). Aceștia au fost aleși fie pentru că semănau cu el, aveau idei și convingeri similare, fie pentru că îi aminteau lui Martins de el în diferite etape ale prieteniei lor. Proiectul explorează ideea de absență, de documentare, doliu și omagiere a unui subiect, precum și procesul de reflecție asupra rolului fotografiei într-o zonă de conflict. Abordarea lui Martins este aceea de a se confrunta direct cu aceste întrebări, de a îmbrățișa ideea de fragmentare și numeroasele contradicții și ambiguități intrinseci războiului.

Referitor la victoria sa, Martins a declarat: „ Este o mare onoare să fiu recunoscut și, deși am o abordare filosofică în ceea ce privește premiile și natura subiectivă a alegerii cuiva, știind că au fost peste 180.000 de înscrieri în categoria Professional din acest an, onoarea este una foarte mare. În acest caz, este, de asemenea, o experiență destul de emoționantă, deoarece am ocazia de a-mi onora prietenul pe o scenă mondială și de a atrage atenția asupra luptei familiei pentru a-i găsi rămășițele. Nu există niciun alt premiu care să aibă o asemenea amploare ca Sony World Photography Awards.

Comentând despre proiectul câștigător al lui Martins, Mike Trow, Președinte al Competiției din 2023 a spus: „Fotografia este atât de des legată de memorie și de natura acesteia. Memoria pe termen lung se referă la rememorarea conștientă a evenimentelor din trecut și la cunoștințele noastre despre acestea – fie că este vorba de experiența directă, fie că este mediată prin multitudinea de mijloace media pe care le folosim.  Our War de Edgar Martins a folosit memoria și proiecția pentru a ne oferi un set de portrete puternice și personale care încearcă să explice ultimele zile de viață ale prietenului său, fotojurnalistul Anton Hammerl. Lucrările sale evidențiază limitele pe care fotografii sunt dispuși să le depășească pentru a spune o poveste și a crea un sens; fiecare imagine oferă un sentiment al călătoriei pe care a făcut-o Anton fără a fi niciodată explicit cu privire la modul în care s-a sfârșit viața sa. Întregul juriul din acest an a apreciat în mod deosebit lucrarea și forța sa narativă.”

CÂȘTIGĂTORII CATEGORIEI PROFESSIONAL

Fotografii câștigători ai competiției Professional au fost selectați de un grup de jurați experți, pe baza unei serii de 5 până la 10 imagini, variind de la povești de război și reconciliere, până la emanciparea femeilor prin educație și abordări originale ale genurilor natură statică și sport.

Toți câștigătorii au primit un kit care conține echipament de imagistică digitală Sony. Câștigătorii de anul acesta sunt:

ARHITECTURĂ & DESIGN

CÂȘTIGĂTOR: Fan Li (China continentală) pentru seria sa Cement Factory

Finaliști: locul 2 – Servaas Van Belle (Belgia); locul 3 – Andres Gallardo Albajar (Spania)

CREATIVE

CÂȘTIGĂTOR: Lee-Ann Olwage (Africa de Sud) pentru seria sa The Right to Play

Finaliști: locul 2 – Noemi Comi (Italia); locul 3 – Edoardo Delille & Giulia Piermartiri (Italia)

PROIECTE DOCUMENTARE

CÂȘTIGĂTOR: Hugh Kinsella Cunningham (Regatul Unit) pentru seria sa The Women’s Peace Movement in Congo

Finaliști: locul 2 – Mohammed Salem (Statul Palestinei); locul 3 – Tariq Zaidi (Regatul Unit)

MEDIU

CÂȘTIGĂTOR: Marisol Mendez (Bolivia) & Federico Kaplan (Argentina) pentru seria lor Miruku

Finaliști: locul 2 – Jonas Kakó (Germania); locul 3 – Axel Javier Sulzbacher (Germania)

PEISAJ

CÂȘTIGĂTOR: Kacper Kowalski (Polonia) pentru seria sa Event Horizon

Finaliști: locul 2 – Bruno Zanzottera (Italia); locul 3 – Fabio Bucciarelli (Italia)

PORTFOLIU

CÂȘTIGĂTOR: James Deavin (United Kingdom) pentru prezentarea sa Portfolio

Finaliști: locul 2 – Marylise Vigneau (Franța); loucl 3 – Marjolein Martinot (Olanda)

PORTRET

CÂȘTIGĂTOR: Edgar Martins (Portugalia) pentru seria sa Our War 

Finaliști: locul 2 – Ebrahim Noroozi (Republica Islamică Iran); locul 3 – Jean-Claude Moschetti (Franța)

SPORT

CÂȘTIGĂTOR: Al Bello (Statele Unite) pentru seria sa Female Pro Baseball Player Succeeds in All Male Pro League

Finaliști: locul 2 – Andrea Fantini (Italia); locul 3 – Nicola Zolin (Italia)

NATURĂ STATICĂ

CÂȘTIGĂTOR: Kechun Zhang (China continentală) pentru seria sa The Sky Garden

Finaliști: locul 2 – Carloman Macidiano Céspedes Riojas (Peru); locul 3 – Jagoda Malanin (Polonia)

VIAȚĂ SĂLBATICĂ & NATURĂ

CÂȘTIGĂTOR: Corey Arnold (Stateșe Unite ) pentru seria sa Cities Gone Wild

Finaliști: locul 2 – Adalbert Mojrzisch (Germania); locul 3 – Sriram Mural (India)

Pentru a afla mai multe despre câștigătorii de anul acesta și despre proiectele finaliste, vizitați pagina online cu galeria câștigătorilor.

FOTOGRAFUL ANULUI ÎN CATEGORIA OPEN

Competiția Open celebrează puterea unei singure imagini. Fotografiile câștigătoare sunt alese pentru capacitatea lor de a comunica o narațiune vizuală remarcabilă, combinată cu excelența tehnică. Aleasă dintre cei 10 câștigători ai categoriei Open, Dinorah Graue Obscura (Mexic) este Fotograful Anului 2023 la categoria Open și câștigătoarea unui premiu cash de 5.000 de dolari, al unui echipament de imagistică digitală de la Sony și va beneficia de expunere globală.

Graue Obscura a câștigat acest premiu pentru imaginea sa impresionantă intitulată Mighty Pair, înscrisă la categoria Lumea naturală & Viața sălbatică. Fotografia alb-negru înfățișează o pereche de păsări caracara din sudul Texasului, așezate pe aceeași creangă și privind fix în aceeași direcție. Fotografa a avut impresia că maiestuoasele păsări de pradă aproape că pozează pentru camera foto, deoarece stau nemișcate, identic, privind dincolo de cadru.

Despre această reușită, Graue Osbcura a transmis: „Este o onoare absolută să primesc titlul de Fotograful Anului 2023 la categoria Open. Sunt absolut sigură că această recunoaștere va contribui la popularizarea activității mele de fotograf de animale sălbatice, care are ca scop să transmită și să arate oamenilor frumusețea pe care o văd în natură.  Cred că fotografia este un instrument foarte puternic care poate fi folosit pentru a sensibiliza publicul cu privire la fragilitatea lumii noastre naturale.”

FOTOGRAFUL ANULUI LA CATEGORIA STUDENT 

Pentru competiția Student din acest an, participanții au fost invitați să trimită o serie de cinci, până la 10 imagini care să răspundă temei „In a Changing World”, evidențiind povești pozitive de dezvoltare și progres din întreaga lume.

Long Jing (China continentală) de la  Yunnan Arts University, a primit titlul de Fotograful Anului 2023 la categoria Student, câștigând echipament Sony în valoare de 30.000 de dolari, pentru istituția sa de învățământ. Seria câștigătoare a lui Jing – „Keep the Yunnan Opera”, dezvăluie ce se întâmplă în culise, în spatele scenei, cu scopul de a ilustra grupurile din ce în ce mai puține de artiști și spectatori ai operei din Yunnan. În culori vii, seria celebrează multiculturalismul din sud-vestul Chinei, reflectat în spectacolele surprinse.

Despre premiul câștigat, Jing a transmis: „O imagine valorează cât o mie de cuvinte, iar scopul meu a fost întotdeauna să dau căldură fotografiilor și să descopăr poveștile din spatele lor. Faptul că am fost ales Fotograful Anului 2023 la categoria Student mi-a dat încrederea de a crede că pot crea lucrări și mai calde și mai atrăgătoare în viitor.”

FOTOGRAFUL ANULUI LA CATEGORIA YOUTH

Anul acesta, cei înscriși la competiția Youth au fost invitați să răspundă temei „Your Everyday” și să  împărtășească viziunea lor unică asupra lumii înconjurătoare. Hai Wang (China continentală, 17 ani), fotograf selectat dintr-o listă de șapte fotografi cu vârsta sub 19 ani, a fost desemnat Fotograful Anului 2023 la categoria Youth și a primit un kit de imgistică digitală de la Sony și expunere globală.

Fotografia câștigătoare a lui Wang înfățișează șiruri aparent nesfârșit de scaune pustii și viu colorate la o ceremonie școlară anulată din cauza pandemiei COVID-19. Compoziția puternică și încadrarea izbitoare evidențiază senzația de gol și conferă imaginii o calitate suprarealistă.

Vorbind despre premiu, Wang a declarat: „Apreciez toată atenția și sprijinul pe care publicul le acordă fotografilor adolescenți din întreaga lume. În calitate de membru al acestui grup de vârstă, pot spune că încercăm să schimbăm ceva în întreaga lume într-un mod inedit, încercăm să nu irosim nicio secundă din viața noastră.”

PREMIUL PENTRU SUSTENABILITATE

Alessandro Cinque (Italia) a câștigat Premiul pentru Sustenabilitate, primind un premiu de 5.000 de dolari și o prezentare a proiectului său în cadrul expoziției Sony World Photography Awards din Londra. Ineditul premiu dezvoltat în colaborare cu Națiunile Unite și inițiativa „Picture This” a Sony, recunoaște poveștile, persoanele și organizațiile ale căror acțiuni evidențiază unul dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite în materie de mediu.

Seria numită Atrapanieblas (Fog Nets) i-a adus lui Cinque acest premiu, fotograful documentând o soluție inovatoare care contribuie la rezolvarea problemei legate de lipsa cronică a apei în Lima, Peru. Cinque arată cum plasele de ceață sunt folosite pentru a prinde picăturile de apă din aer și pot colecta aproximativ 200 de litri de apă pe zi pentru locuitorii din zonă.

Despre victoria sa, Clinque spune: „Sunt foarte onorat și fericit că am câștigat acest premiu. Îmi place să cred că, prin intermediul fotografiilor mele și grație amplorii acestui premiu, ajutăm la ascultarea vocii oamenilor care se luptă zilnic cu lipsa apei, o problemă care afectează peste 40 % din populația lumii, conform Organizației Națiunilor Unite. Este important să evidențiem eforturile depuse în Lima pentru a combate această penurie, în speranța că aceste povești vor trezi ceva în conștiința oamenilor și că, în sfârșit, vom înțelege importanța de a ne uni pentru a aborda schimbările climatice și a crea o lume mai echitabilă pentru toți.”

CONTRIBUȚIE EXCEPȚIONALĂ ÎN DOMENIUL FOTOGRAFIEI

Anul acesta, premiul pentru Contribuție Excepțională în Domeniul Fotografiei a fost acordat celebrei fotografe Rinko Kawauchi. Unul dintre cei mai importanți fotografi japonezi activi în prezent, Kawauchi a dobândit un renume internațional pentru imaginile sale intime și luminoase, care suprind momente efemere din viața cotidiană.

Peste 20 de imagini ale fotografei vor fi prezentate în cadrul expoziției Sony World Photography Awards 2023. Selecția realizată de artistă se întinde pe parcursul a peste două decenii din cariera sa și evidențiază repere și teme semnificative din unele dintre cele mai emblematice serii ale sale: Illuminance (2011), AILA (2004), Utatane (2001) și Ametsuchi (2013).

ADAM FERGUSON | PREZENTARE INDIVIDUALĂ

Pe lângă lucrările câștigătorilor din acest an și ale câștigătorilor categoriilor, expoziția Sony World Photography Awards cuprinde o prezentare individuală a lucrărilor câștigătorului premiului „Fotograful anului 2022″, Adam Ferguson (Australia).

Celebrul fotograf prezintă o selecție de imagini din seria sa „Silent Wind, Roaring Sky”, care documentează viața la distanță a comunităților din regiunea Outback, din Australia. Expoziția explorează călătorii repetate în inima Australiei rurale, dezvăluind un peisaj și o comunitate aflate într-o stare de tranziție dramatică.

CÂȘTIGĂTORII ȘI LISTA SCURTĂ A COMPETIȚIEI PROFESIONAL 2023

ARHITECTURĂ & DESIGN

Câștigătorul Categoriei

Fan Li, China continentală

Locul 2: Servaas Van Belle, Belgia

Locul 3: Andres Gallardo Albajar, Spania

 

Lista scurtă

Javier Arcenillas, Spania

Pavlo Dorohoi, Ucraina

Peter Franck, Germania

Johanna Marcela Garavito Morales, Columbia

Miguel Gutierrez, Venezuela

Mitsuru Sakurai, Japonia

CREATIVE

Câștigătorul Categoriei

Lee-Ann Olwage, Africa de Sud

Locul 2: Noemi Comi, Italia

Locul 3: Edoardo Delille & Giulia Piermartiri, Italia

 

Lista scurtă

Richard Boll, Regatul Unit

Alessandro Cinque, Italia

Valentina Fusco, Italia

Juliana Jacyntho, Brazilia

Tommaso Sacconi, Italia

Emily Steinberger, SUA

PROIECTE DOCUMENTARE

Câștigătorul Categoriei

Hugh Kinsella Cunningham, Regatul Unit

Locul 2: Mohammed Salem, Statul Palestinei

Locul 3: Tariq Zaidi, Regatul Unit

 

Lista scurtă

Alessandro Cinque, Italia

Radu Diaconu, Canada

Mingrui Liu, China continentală

Yoese Mariam, Indonezia

Mads Nissen, Danemarca

Frederick Olivera Gonzales, Peru

Emin Sansar, Turcia

MEDIU

Câștigătorul Categoriei

Marisol Mendez (Bolivia) &
Federico Kaplan (Argentina)

Locul 2: Jonas Kakó, Germania

Locul 3: Axel Javier Sulzbacher, Germania

 

Lista scurtă

Lasse Branding, Germania

Fatma Fahmy, Egipt

Haider Khan, India

Angela Ponce, Peru

Simone Tramonte, Italia

Bruno Zanzottera, Italia

PEISAJ

Câștigătorul Categoriei

Kacper Kowalski, Polonia

Locul 2: Bruno Zanzottera, Italia

Locul 3: Fabio Bucciarelli, Italia

 

Lista scurtă

Cesar Dezfuli, Spania

Nicholas Holt, Regatul Unit

Amélie Labourdette, Franța

Brais Lorenzo Couto, Spania

Alessandro Mallamaci, Italia

Francesco Merlini, Italia

George Steinmetz, SUA

PORTFOLIU

Câștigătorul Categoriei

James Deavin, Regatul Unit

Locul 2: Marylise Vigneau, Franța

Locul 3: Marjolein Martinot, Olanda

 

Lista scurtă

Israel Fuguemann, Mexic

Jack Gasiorowski, Polonia

Tadas Kazakevicius, Lituania

Taiye Omokore, Nigeria

Ines Vansteenkiste-Muylle, Belgia

PORTRET

Photographer of the Year

Edgar Martins, Portugalia

Locul 2: Ebrahim Noroozi, Republica Isclamică Iran

Locul 3: Jean-Claude Moschetti, Franța

 

Lista scurtă

Toby Binder, Germania

Jerome Delay, Franța

Colin Delfosse, Belgia

Jae In Lee, Republica Coreea

Sasha Maslov, Ucraina

SPORT

Câștigătorul Categoriei

Al Bello, SUA

Locul 2: Andrea Fantini, Italia

Locul 3: Nicola Zolin, Italia

 

Lista scurtă

Giuseppe Carotenuto, Italia

Josef Hlavka, Republica Cehă

Ronald Hoogendoorn, Olanda

Anthony Smith, Canada

John Wessels, Africa de Sud

 

NATURĂ STATICĂ

Câștigătorul Categoriei

Kechun Zhang, China continentală

Locul 2: Carloman Macidiano Céspedes Riojas, Peru

Locul 3: Jagoda Malanin, Polonia

 

Lista scurtă

Austin Crail, SUA

Alun Crockford, Regatul Unit

Elaine Duigenan, Regatul Unit

Klaus Lenzen, Germania

Rodrigo Masina Pinheiro, Brazilia

Liz Mcburney, Regatul Unit

VIAȚĂ SĂLBATICĂ & NATURĂ

Câștigătorul Categoriei

 

Corey Arnold, SUA

Locul 2: Adalbert Mojrzisch, Germania

Locul 3: Sriram Murali, India

 

Lista scurtă

Martin Broen, SUA

Julia Christe, Germania

Masahiro Fujita, Japonia

Dillon Marsh, Africa de Sud

Aneesh Sankarankutty, India

Zhu Zhu, Canada

 

   

CÂȘTIGĂTORII ȘI LISTA SCURTĂ A COMPETIȚIEI OPEN 2023

ARHITECTURĂ

Câștigătorul Categoriei

Mark Benham, Regatul Unit

Lista scurtă

Robert Bolton, Regatul Unit

Tony Cowburn, Regatul Unit

Fabio Del Ghianda, Italia

Peter Dulis, Canada

Donell Gumiran, Filipine

Yichien Lee, Taiwan

Angiolo Manetti, Italia

Desmond Chien Yew Ngu, Malaesia

Margit Lisa Roeder, Germania

Yuya Takahashi, Japonia

George Turnbull, Regatul Unit

Kjell Vikestad, Norvegia

Albrecht Voss, Germania

Beatrice Wong, Hong Kong

 

CĂLĂTORIE

Câștigătorul Categoriei

Max Vere-Hodge, Regatul Unit

Lista scurtă

Pamela Chiang, Taiwan

Erhan Coral, Turcia

Tim Daniels, Regatul Unit

Callie Eh, Malaezia

Marios Forsos, Grecia

Takahiro Gamou, Japonia

Paweł Jagiełło, Polonia

Guojia Li, China continentală

Yukihito Ono, Japonia

Adrian Pearce, Regatul Unit

Fabian Pfeifhofer, Italia

İsmail Serhat Şahin’, Turcia

Ankur Tambde, India

Yunhua Yu, China continentală

 

PEISAJ

Câștigătorul Categoriei

Giorgos Rousopoulos, Grecia

Lista scurtă

Olivia Bennett, Regatul Unit

Isabel Bielderman, Olanda

Robert Bilos, Croația

Jordi Coy, Spania

David Del Rosario Dávila, Spania

Gill Fry, Australia

Judith Kuhn, Germania

Bing Li, Canada

Roberto Pavić, Croația

Michael Prince, SUA

Martin Rak, Repubica Cehă

Andreja Ravnak, Slovenia

Indirani Thevar, India

Marcin Zajac, Polonia

LIFESTYLE

Câștigătorul Categoriei

Azim Khan Ronnie, Bangladesh

Lista scurtă

Francesco Bambi, Italia

Ruth Chamberlain, Regatul Unit

Raffaella De Luise, Italia

Mohamad Ali Harisi, Liban

Sabbir Hossen, Bangladesh

Jessica Innemee, Olanda

Kathryn Mussallem, Canada Ninoshka Pais, Canada

Markus Pasa, Austria

Jean Veron, Franța

Zuojian Wang, China continetală

 

FOTOGRAFIE ÎN MIȘCARE

Câștigătorul Categoriei

Zhenhuan Zhou, China continentală

Lista scurtă

Zacarías Abad Torres, Spania

Pedro Luis Ajuriaguerra Saiz, Spania

Kristian Hvidtfeldt Buus, Denmarca Ricardo García Mainou, Mexic

Gabriel Hernandez, Spania

Leo Huang, Taiwan

Andres Moreno, Columbia

Francesco Junior Mura, Italia

Raido Nurk, Estonia

Kazutoshi Ono, Japonia

Ata Ranjbar Zeydanloo, Republica Islamică Iran

Martin Rickett, Regatul Unit

 

LUMEA NATURALĂ & VIAȚA SĂLBATICĂ

Open Photographer of the Year

Dinorah Graue Obscura, Mexic

Lista scurtă

Vince Burton, Regatul Unit

Charly Clérisse, Franța

Subrata Dey, Bangladesh

Patrick Ems, Elveția

Marcio Esteves Cabral, Brazilia

Mark Fitzsimmons, Australia

Pietro Formis, Italia

Jose Manuel Grandio, Spania

James Hunter, SUA

Arnfinn Johansen, Norvegia

Andrea Michelutti, Italia

Protap Shekhor Mohanto, Bangladesh

Alex Pansier, Olanda

Tibor Prisznyák, Ungaria

OBIECT

Câștigătorul Categoriei

Mieke Douglas, Olanda

Lista scurtă

Masahiko Abe, Japonia

Giuseppe Colarusso, Italia

Zeynep Demirhan, Turcia

Tim Green, Regatul Unit

Andrius Kundrotas, Lituania

Xiaoye Jin, China continentală

Roberto Emiliano Porsella Jurado, Argentina

Masumi Shiohara, Japonia

Nan Lay Thwe Oo, Myanmar

Catherine Wang, SUA

 

PORTRET

Câștigătorul Categoriei

Sukhy Hullait, Regatul Unit

Lista scurtă

Brian Cassey, Regatul Unit

Jonathan Damslund, Denmarca

Donell Gumiran, Filipine

Glenn Homann, Australia

Sandra Mickiewicz, Polonia

Nukabari Opuama, Nigeria

Lukas Palatinus, Slovacia

Louis Park, Nouă Zeelandă

Angela Perez, SUA

Mwana Pwo, Angola

Gemma Sains, Regatul Unit

Christopher Wonder, Nigeria

Mateusz Żurowski, Polonia

 

FOTOGRAFIE STRADALĂ

Câștigătorul Categoriei

Andreas Mikonauschke, Germania

Lista scurtă

Nazly Ahmed, Sri Lanka

Stan De Zoysa, Spania

Lorenzo Grifantini, Italia

Rizwan Hasan, Bangladesh

Barbara Iwińska, Polonia

Lucian Alexandru Micu, România

Cath Muldowney, Regatul Unit

Kathryn Mussallem, Canada

Benson Spiers, Regatul Unit

Chin Leong Teo, Singapore

Takahiro Toh, Japonia

Ting Hao Tseng, Taiwan

Tommaso Vaccarezza, Italia

Pável Vélez, Mexic

     

CÂȘTIGĂTORII ȘI LISTA SCURTĂ A COMPETIȚIILOR STUDENT & YOUTH

 

COMPETIȚIA STUDENT 2023

 

Student Photographer of the Year:

Long Jing, China continentală

Yunnan Arts University, China continentală

 

Lista scurtă:

Amy Gajjar, Africa de Sud

Red & Yellow Creative School of Business, Africa de Sud

 

Bobby Cheung, China continentală

New York University Tisch School of the Arts, SUA

 

Kaiyu Dong, China continentală

School of Visual Arts, SUA

 

Lidan Xu, China continentală

Tama Art University, Japonia

 

Maria Camila Ramirez Castañeda, Columbia

Universidad de Antioquia, Columbia

 

Mary Ashokeji, Regatul Unit

Ravensbourne University London, Regatul Unit

 

Nelly Farmiloe, Noua Zeelandă

Photography Studies College, Australia

 

Petra Bašnáková, Slovacia

Tomas Bata University in Zlín, Republica Cehă

Categories: comunicat de presa

Produsele Philips TV & Sound câștigă patru premii Red Dot 2023 Product Design ca recunoaștere oficială a designului european excepțional

No Comments

București, 13 aprilie 2023 – TP Vision își continuă cu succes misiunea de a pune designul european în centrul fiecărui produs TV și audio marca Philips. Și în acest an, TP Vision a primit recunoașterea profesională de cel mai înalt nivel prin câștigarea a patru premii Red Dot Product Design Awards 2023.

TP Vision și-a luat angajamentul pe termen lung de a oferi clienților Philips TV & Sound tot ce este mai bun din designul european în produsele lor, un angajament care include investiția directă în menținerea unei echipe de design dedicate, cu sediul în Amsterdam.

Viziunea și creativitatea echipei de design sunt cele care au permis companiei să primească laude profesionale consistente, dar și cele patru premii Red Dot 2023 acordate pentru produsele Philips TV și Sound.

Produsele Philips TV & Sound  premiate Red Dot 2023 sunt:

Philips Ambilight TV OLED+ 908 – Designul trebuia să transmită faptul că OLED+908 va fi flagship-ul Philips Ambilight TV pentru gama 2023. De asemenea, seriile OLED+ trebuie să denote că au cele mai bune rezultate atât în ceea ce privește calitatea imaginii, cât și a sunetului.

OLED+908 prezintă o soluție audio Bowers & Wilkins, discret integrată și învelită într-o țesătură de lână acustică personalizată Kvadrat.

Suportul central cu cadru deschis este fabricat din aluminiu și oferă funcționalitate pivotantă, iar noua telecomandă dispune de taste iluminate și contextuale pentru o experiență mai ușoară a utilizatorului.

Căști Philips Fidelio T2 TWS – Numele Fidelio este o promisiune a unui adevărat produs audio premium.

Căștile True Wireless T2 continuă integrarea designului geometric simplificat pe care compania l-a stabilit pentru Philips Fidelio, oferind în același timp atât o pereche de căști extrem de compactă, cât și o carcasă de încărcare.

Căștile utilizează o ramă ceramică acoperită cu piele sustenabilă Muirhead, în timp ce carcasa de încărcare utilizează, de asemenea, pielea Muirhead, o construcție metalică din aluminiu extrudat, anodizat și o bază din cauciuc pentru ușurință în utilizare.

Căști Philips Fidelio L4 – Fidelio și-a stabilit deja o reputație pentru sunet și materiale premium și confort.

Căștile L4 urmăresc designul geometric simplificat deja prezent în gama Philips Fidelio și menține în același timp poziționarea premium prin utilizarea aluminiului anodizat pentru designul cadrului deschis cu piele sustenabilă Muirhead pentru banda de susținere. Fidelio L4 a fost creată ca o pereche de căști surprinzător de ușoară și compactă.

Philips A5508 True Wireless – Philips a adoptat abordarea unui brand de clasă “A” în segmentul audio dedicat sportului. A5508 contribuie la dezvoltarea gamei Philips de dispozitive portabile pentru sport, prezentând un produs True Wireless, ușor, foarte compact, care oferă o experiență de utilizare distinctă și durabilă. Detaliile canelate ale punctelor de contact ale produsului permit o utilizare mai simplă și îmbunătățesc gestionarea transpirației pe suprafața produsului în timpul antrenamentelor.

Timp de aproape 70 de ani, premiile Red Dot au recunoscut brandurile care doresc să se distingă prin produse printr-un design mai bun. Red Dot Design Award se împarte în cele trei discipline: design de produs, design de brand și comunicare și design de concept. Cu peste 20.000 de înscrieri, Red Dot Awards reprezintă una dintre cele mai mari și mai prestigioase competiții de design din lume.

Premiile recunosc cele mai bune rezultate în proiectarea produselor, accesate de un grup independent format din 50 de profesioniști internaționali în design pe parcursul mai multor zile și sunt evaluate pe baza mai multor factori, printre care: funcționalitate, calitate, ergonomie, inovație, durabilitate și compatibilitate ecologică.

Discutând despre noile premii, Rod White, Chief Design Officer pentru TP Vision, a precizat:

“Cred că TP Vision este unic în domeniul electronicelor de consum pentru că se concentrează pe transformarea designului de produs într-un element de bază al procesului de creare și nu prin proiectare ca un rezultat ulterior odată ce conceptul produsului a fost prezentat.

Clienții noștri au acceptat în mod clar ideea că designul produsului lor este esențial și că acesta va contribui la mândria de a îl deține pe toată durata de viață a acestuia.  Sunt încântat că, încă o dată, această idee a primit și cea mai înaltă distincție și recunoașterea oficială a comunității profesionale de design, prin câștigarea a patru premii Red Dot.”

Pentru materiale suplimentare, fotografii, clipuri video, imagini vă rugăm să consultați link-ul: http://www.tpvision.com/image-library/

Categories: comunicat de presa

ALERTĂ MEDIA: NOUL RAZER STREAM CONTROLLER X CONTRIBUIE LA EFICIENTIZAREA PROCESULUI DE STREAMING ȘI CREȘTEREA EFICIENȚEI DE LUCRU

No Comments

CINE: Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial.

CE:  Razer Stream Controller X este cea mai nouă adiție a companiei la ecosistemul de streaming, format din produse concepute să captiveze audiențele pe timpul sesiunilor de gaming sau de socializare.  Cu ajutorul celor 15 butoane LCD programabile, grupate într-o formă compactă, streamerii pot activa cu ușurință efecte de lumină, sunete personalizate sau să schimbe între diferite aplicații, făcând streamurile mult mai captivante.

Stream Controller X folosește aplicația Loupedeck Software, care garantează compatibilitatea cu majoritatea aplicațiilor și platformelor de streaming precum OBS Studio, Twitch, Streamlabs, Adobe Premiere Pro și altele. Folosind interfața Loupedeck, streamerii pot instala cu ușurință aplicații populare, plugin-uri și chiar și diferite seturi de emoji pentru a îmbunătăți experiența de streaming. Streamerii pot apela și la aplicațiile disponibile pe Loupedeck Marketplace, extinzând astfel considerabil opțiunile de personalizare. Printre cele mai populare plugin-uri se află cele pentru Spotify, Phillips Hue, Adobe Photoshop și Voicemod, care ajută la eficientizarea procesului creativ. În plus, aplicația Loupedeck permite accesul utilizatorilor la profiluri native preconfigurate pentru utilitate și inspirație. Fiecare set de profiluri conține comenzi macro predefinite și funcții care pot fi adaptate la nevoile specifice ale fiecărui utilizator.

Echipat cu pictograme personalizabile pentru o navigare facilă, noul Stream Controller X le permite streamerilor să creeze configurații tematice sau iconițe animate de tip GIF pe baza personajelor preferate. Dispozitivul a fost conceput pentru multi-tasking eficient,  făcând deosebit de ușoară schimbarea între multiple profiluri și crearea de foldere pentru o mai bună organizare a streamurilor și a proceselor de muncă. Fiecărui buton i se poate atribui o funcție macro formată din mai mulți pași, pentru a automatiza procese, îmbunătățind astfel productivitatea sarcinilor zilnice. Cu multipe posibilități creative de personalizare, utilizatorii pot face cu ușurință screenshot-uri sau pot înregistra momente din stream, ușurând procesul de alegere și distribuire a momentelor cheie.

Stream Controller X este echipat cu un stand magnetic, care previne alunecarea și oferă un unghi de utilizare confortabil de 50°.

Pentru mai multe informații despre Razer Stream Controller X, vizitați această pagină.

Pentru mai multe detalii despre programul Razer #WinItYourWay, vizitați această pagină.

DESPRE RAZER STREAM CONTROLLER X

  • Sisteme de operare compatibile:
    • Windows 10 (sau mai nou)
    • macOS X 10.14 (sau mai nou)
    • Aplicația Loupedeck
  • Dimensiuni: 111 x 80.7 x 30mm
  • Greutate: 146g ( doar Stream Controller X), Angle Stand cântărește 177g
  • Interfață: 15 Butoane de tip Switchblade
  • Connectivitate: cablu USB-A / USB-C de 2 metri
  • Unghiul ecranului: 8 grade (doar Stream Controller X), 50 de grade (inclusiv stand)

DE CE:  Razer le oferă posibilități creative infinite streamerilor care sunt organizați și doresc să aibă control total, instantaneu, prin apăsarea unui buton.

CÂND:  Disponibil acum

UNDE:  Pe pagina Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta partenerilor retail.

PREȚ: 179,99 EURO

IMAGINI: LINK

Categories: comunicat de presa

HUAWEI FreeBuds 5: căști true wireless elegante, cu potrivire perfectă în ureche și o calitate uimitoare a sunetului

No Comments

FreeBuds 5 - banner

București, 13 aprilie 2023 – HUAWEI Consumer Business Group (CBG) lansează noile căști-flagship true wireless HUAWEI FreeBuds 5. Forma perfect curbată a HUAWEI FreeBuds 5, sunetul de înaltă rezoluție end-to-end, durata lungă de viață a bateriei și conectivitatea audio inteligentă le transformă în dispozitivul audio perfect pentru ascultătorii care apreciază produsele la modă și care pot fi utilizate fără efort.

Forma și estetica căștilor

Noile căști HUAWEI FreeBuds 5 au un design simplificat care maximizează confortul și atractivitatea estetică. Designul futurist al căștilor în formă de picătură de apă este rezultatul a zeci de mii de simulări ergonomice și a sute de optimizări, care asigură că toate curbele double-C se potrivesc contururilor urechilor. Designul în formă de picătură de apă oferă o zonă de contact mai mare între căști și urechi, ceea ce reduce tensiunea și are ca rezultat o experiență de purtare lejeră. Tija în formă de arc asigură distribuirea uniformă a presiunii atunci când o cască este atinsă, astfel încât interacțiunile să fie rapide și fără efort.

HUAWEI FreeBuds 5 vin în trei culori vibrante: Ceramic White, Silver Frost și Coral Orange. Carcasa de încărcare a căștilor impresionează prin strălucirea mată și suprafața texturată, ce se deschide și se închide cu o ușurință remarcabilă.

Sunet de înaltă rezoluție end-to-end

Difuzoarele sunt elementele care definesc o pereche de căști wireless, iar HUAWEI FreeBuds 5 impresionează și din acest punct de vedere, având un driver dinamic ultramagnet echipat cu tehnologie bass turbo, care oferă șansa ascultătorului de a auzi foarte bine până și cele mai joase tonuri, cum ar fi tonurile de bas care scad până la 16 Hz3. Răspunsul în frecvență este cu 50% mai mare decât la produsul din generația anterioară, mulțumită magneților cu circuit dublu și egalizatorului Triple EQ ce optimizează calitatea sunetului în timp real, de la 100 Hz la 2000 Hz, pentru a elimina discrepanțele cauzate de forma canalului urechii, de modul de purtare, dar și de volumul la care se ascultă.

HUAWEI FreeBuds 5 folosesc codecurile L2HC și LDAC™ și au fost certificate de HWA și de Hi-Res Audio Wireless. Rata de transmisie audio pe căști este de până la 990 kbps, iar sunetul HD este de 96 kHz/24 biți.

Confort sporit prin funcția de active noise cancelling (ANC)

HUAWEI FreeBuds 5 pot anula zgomotul de fundal prin funcția tri-mic hybrid noise cancellation, ce se adaptează la forma urechii și la starea de purtare. Cu funcția ANC, căștile sunt capabile să identifice zgomotul de fundal și să îl anuleze în timp real.

Durată lungă de viață a bateriei și încărcare rapidă

Disponibilitate și ofertă

Căștile HUAWEI FreeBuds 5 se vor lansa în România, la precomandă, cu prețul pornind de la 699 lei și vor fi disponibile în magazinul online HUAWEI, din 13 aprilie 2023.

În plus, clienții care se abonează la newsletter-ul HUAWEI Store primesc automat un voucher care oferă o reducere de 100 lei din prețul noului produs.

Nu în ultimul rând, clienții noilor căști primesc dublu puncte de loialitate, ce pot fi transformate în discounturi viitoare.

Produsul poate fi achiziționat în 6 rate fără dobândă și livrare gratuită.

Pentru mai multe informații despre HUAWEI FreeBuds 5 vizitează:

https://consumer.HUAWEI.com/ro/offer/lansare-produse-noi-HUAWEI-store/.

Categories: comunicat de presa

Experiențe memorabile alături de cei dragi de Paște, chiar și de la distanță, cu soluțiile Wi-Fi Mercusys  

No Comments

Se apropie Paștele, iar locuința urmează să se umple de invitați, miroase a cozonac, iar voia bună se instalează în casă.

Fiecare membru al familiei aduce cu el această energie bună și fiecare are măcar un dispozitiv ce necesită o conexiune la Internet. Fie că este vorba de mama care caută rețeta perfectă pentru o prăjitură, ori de verișorul care vrea să se joace pe telefon, o conexiune stabilă și performantă este mereu binevenită.

Astfel, pe lista de cumpărături, pe lângă ouă și iepurași de ciocolată, se poate afla și unul dintre dispozitivele Mercusys. Cu un preț accesibil, acestea oferă o navigare fluidă pe Internet pentru sute de dispozitive și viteze multi-gigabit în cazul sistemelor mesh Halo H80X și Halo H70X și a routerul MR80X.

Rețeta ideală pentru o casă conectată

Adăugăm un sistem mesh, cu tehnologia Wi-Fi 6, alături de o locuință generoasă și o configurare simplă, iar totul va fi pregătit pentru toate activitățile tale online.

Se poate obține o acoperire Wi-Fi de până la 650 m2 sau 450 m2  în funcție de pachetul pentru care optează utilizatorul–3-pack sau 2-pack–la care se adaugă și o viteză de transfer de până la 2402 Mbps în banda de 5 GHz, regăsite la sistemul Halo H80X.

La fel ca fratele său mai mare, Halo H70X încorporează standardul Wi-Fi 6, venind cu o acoperire ceva mai redusă, de 550 m2 (3-pack) și 350 m2 (2-pack), oferind însă eficiență pentru cei care își cunosc perfect necesitățile de rețea.

Ambele sisteme oferă Seamless Roaming, astfel că unitățile Halo lucrează împreună, într-o rețea unificată, sub o singură parolă și un singur nume. Datorită acestei funcții, utilizatorii se pot bucura de o conectivitate cu adevărat fără întreruperi, chiar și atunci când se deplasează prin casă, dispozitivele lor conectându-se automat la cea mai apropiată unitate Halo. La toate acestea se adaugă alte funcții avansate, precum Beamforming, OFDMA, MU-MIMO sau BSS Color.

Cu Beamforming, atât Halo H80X, cât și Halo H70X vor putea concentra puterea semnalului către dispozitivele prioritare, astfel că redarea filmului vizionat împreună cu familia de Paște nu va fi afectată de activitățile online ale celorlalți membri. În plus, prin Self-Healing utilizatorul se va bucura de cea mai bună rută a semnalului dintre unități, ce garantează o stabilitate mai mare a semnalului.

Funcțiile de control parental sunt utile în cazul familiilor, fiind disponibile și pe sistemele mesh Halo H80X și H70X. Cu ajutorul acestora, utilizatorii vor putea limita timpul petrecut online de către cei mici, bloca site-urile periculoase și vor putea configura un profil personalizat pentru fiecare utilizator. Astfel, părinții vor gestiona mai ușor conținutul și timpul petrecut online de către cei mici, pentru ca aceștia să se bucure de o experiență mai sigură în online.

Conexiuni mai stabile, sărbători mai liniștite

Dacă totuși utilizatorii își doresc un router, unul din dispozitivele de top din gama Mercusys este MR80X. Compatibil cu standardul Wi-fi 6, routerul este capabil de viteze cumulate de până la 3 Gbps. Utilizatorii se pot bucura de un lag redus, pot descărca fișiere mari într-un timp mult mai scurt și pot viziona filme și seriale la rezoluții 4K fără întreruperi.

În plus, funcția OFDMA ajută dispozitivele conectate la MR80X să folosească toată lățimea de bandă, mărind de patru ori eficiența și numărul dispozitivelor ce pot fi conectate. Dacă vorbim despre creșterea eficienței nu putem uita de BSS Color, cu ajutorul căreia inferențele Wi-Fi din rețelele vecine sunt reduse la minimum, iar transmisiile de date sunt îmbunătățite.

Routerul va alege singur, în mod inteligent, cea mai bună bandă pentru fiecare dispozitiv conectat prin funcția Smart Connect.

Pentru siguranța informațiilor personale, standardul de securitate WPA3 va avea grijă de datele utilizatorilor, fie că vorbim de prevenirea atacurilor Brute-Force, ori de criptarea de 128-Biți.

Iar prin cele 4 Antene High-Gain multi-direcționale și tehnologia Beamforming, routerul MR80X nu va dezamăgi nici la categoria acoperire Wi-Fi.

Astfel, alături de mâncarea bună a mamei, poveștile din tinerețe ale bunicului și zâmbetele celor mici care se joacă prin casă, dispozitivele Mercusys vin să întregească atmosfera de sărbătoare oferind conexiuni stabile pentru toate dispozitivele familiei.

Categories: comunicat de presa

Philips lansează monitorul cu ecran SuperWide de 44 inci și cameră web de 5MP cu noise canceling

No Comments

București, 5 aprilie 2023 – Noul monitor Philips 45B1U6900CH are ca scop facilitarea fluxului de lucru printr-o cameră web de 5MP și a două monitoare într-un singur dispozitiv. Monitorul este echipat cu un ecran curbat de 44,5 inci (113 cm.), iar rezoluția acestuia este de 5120 x 1440 pixeli. Alte câteva caracteristici precum docking USB-C cu RJ45, un aspect SuperWide 32:9 și unghiuri de vizualizare de 178/178 grade vin în ajutorul utilizatorilor atunci când au de realizat sarcini multiple.

Productivitate mărită

Aspectul SuperWide 32:9 în combinație cu diagonala mare de 44.5 inci permite profesioniștilor să gestioneze ferestre multiple pentru diferite aplicații sau să aibe o perspectivă mai largă asupra conținutului video fără a avea nevoie de două monitoare separate. Ecranul VA curbat (1500R)  are unghiuri de vizualizare largi de 178/178 grade și poate afișa imagini clare, cu un contrast ridicat, pentru a avea o experiență de utilizare cât mai captivantă.

“Suntem foarte bucuroși să anunțăm lansarea modelului Philips 45B1U6900CH. Dimensiunea și raportul ecranului, împreună cu funcțiile suplimentare precum dock-ul USB C și camera web cu anulare a zgomotului, fac din acest monitor o alegere ideală pentru cei care au așteptări foarte mari de la monitorul lor”, a declarat Xeni Bariaktari, Global Marketing Lead of Philips Monitors and IT Accessories

Cameră web de 5 MP pentru videoconferințe mai clare

Pe lângă ecranul generos al modelului Philips 45B1U6900CH, un alt atu esențial pentru productivitate este camera web de tip pop-up cu rezoluție de 5 MP. Optimizat pentru o experiență video mai bună, monitorul este echipat și cu un microfon cu anulare a zgomotului pentru apeluri de înaltă calitate în cadrul apelurilor.

Pe lângă aceste îmbunătățiri, camera este compatibilă Windows Hello iar utilizatorii pot accesa datele sigur și rapid prin intermediul recunoașterii faciale.

 

Caracteristici suplimentare

O altă funcție notabilă este andocarea USB-C care permite conectarea la internet prin mufa RJ45. Utilizatorii pot alimenta dispozitivul andocat și pot urmări conținut video la o rezoluție înaltă sau pot transfera date la viteze mari, totul printr-un singur cablu.

Mai mult, monitorul dispune de certificare VESA Display HDR 400, precizie ridicată a culorilor, un suport integrat pentru căști și client KVM pentru controlul a două PC-uri separate.

Certificarea TUV Rheinland Eyesafe RPF 50 asigură protecția împotriva luminii albastre prin prezența cunoscutului filtru de lumină albastră.

Preț și disponibilitate

Philips 45B1U6900CH va fi disponibil începând cu luna mai la prețul recomandat de 5862 lei.

Categories: comunicat de presa

MGT Educational extinde gama sa de soluții pentru videoconferință, destinate companiilor și mediului educațional

No Comments

Incluzând Yealink în oferta sa de soluţii pentru videoconferinţă, MGT reuneşte un portofoliu puternic cu un set vast de soluții ce răspund necesităților companiilor indiferent de dimensiunile lor

București,  aprilie 2023 – MGT Educational, unul dintre jucătorii importanţi de pe piaţa de distribuţie al soluţiilor şi echipamentelor IT, anunță includerea Yealink în portofoliul său de soluţii. Yealink este un lider global în furnizarea de soluții pentru comunicare și colaborare unificate, fiind specializat în soluții pentru videoconferințe, comunicații vocale și colaborare.

În momentul de faţă, companiile au intrat într-o nouă eră în care locurile de muncă hibride reprezintă noua normalitate, indiferent de nivelul lor de pregătire pentru acest sistem de lucru. Anumite studii arată că peste 80% dintre manageri intenționează să introducă politici de lucru mai flexibile, în timp ce peste 70% dintre angajați afirmă că ar folosi aceste politici pentru a-și spori productivitatea și a se adapta la noua normalitate. Într-o situație similară se află și organizațiile din educație, acolo unde mediul de lucru hibrid și metodele de interacțiune în procesul de învățare s-au schimbat radical.

Pentru a aborda diversele probleme și provocări ridicate de soluțiile de videoconferință cu care se confruntă aceste tipuri de organizații și pentru a îmbunătăți experiența generală a utilizatorilor, Yealink deține parteneriate cu furnizori de top pe tehnologie, precum Intel, Microsoft sau Zoom. Proiectate să ajute fiecare persoană și organizație pornind de la filozofia „Easy Collaboration, High Productivity”, produsele Yealink oferă calitate înaltă prin integrarea de tehnologie inovatoare și oferă experiențe unice de utilizare. Yealink se situează în topul furnizorilor în peste 140 de țări și regiuni, deține cea mai importantă cotă de piață globală în furnizarea de telefoane IP și era în 2021  situată în Top 5 pe piața soluțiilor de videoconferințe, conform datelor furnizate de compania de cercetare de piață Frost & Sullivan.

„Gama de produse Yealink pentru videoconferință se integrează perfect în suita de soluții pe care o oferim companiilor mici și mijlocii prin intermediul partenerilor noștri. Am urmărit permanent să punem la dispoziție clienților noștri soluții construite folosind tehnologii de top puse la dispoziție de lideri mondiali din domeniu, iar produsele oferite de Yealink asigură o experiență de utilizator simplificată, ușor de asimilat.”, a declarat Dan Rotaru, Director Executiv,  MGT Educational.

Mai multe informații despre gama de produse Yealink

Pentru informații suplimentare despre gama de soluții de videoconferință Yealink, vizitați https://b2b.mgt.ro/produse?term=yealink.

Categories: comunicat de presa