Month: January 2023

Copiii sunt din ce în ce mai pasionați de programare: 540 de animații înscrise în Competiția Națională Orange SuperCoders

No Comments

București, 30 ianuarie: Orange România susține incluziunea digitală, prin proiectele educaționale și pentru susținerea comunității, precum și prin programele dezvoltate de Fundația Orange, astfel încât tot mai multe persoane să aibă acces la un internet rapid și la toate beneficiile pe care le oferă mediul online. O astfel de inițiativă este programul de educație digitală SuperCoders, prin care copiii cu vârste între 10-14 ani, pasionați de tehnologie, sunt invitați să-și dezvolte prin joacă abilitățile și competențele digitale.

Cea de-a IX-a ediție a programului SuperCoders, dezvoltat de Orange România în parteneriat cu Fundația Orange și Simplon România, a început în luna octombrie 2022 și a înregistrat un număr impresionant de participanți: 2300 de copii au luat parte la acțiunile desfășurate în primele două etape ale programului, Caravană și Competiția națională. Tinerii au participat la atelierele de Scratch, limbajul de programare vizuală pentru copii, organizate de trainerii Simplon România, precum și la webinarele susținute de creatorii de conținut zzAndrei și KarinulNoțiunile învățate le-au aplicat pentru a crea animații interactive, pe care le-au înscris în Competiția Națională. Cu ajutorul superputerilor pe care le dețin – creativitatea și imaginația –, copiii au continuat povestea lui Coder, supereroul programului, aflat într-o nouă misiune ce a vizat consumul responsabil de resurse. 540 de animații dezvoltate în Scratch au fost înscrise în Competiția Națională.

Primii 50 de copii care au avut cele mai complexe animații au câștigat un loc în Academia SuperCoders, o experiență amplă de învățare, care începe astăzi. Pe parcursul a 12 săptămâni de cursuri online, participanții vor învăța noțiuni avansate de Web Development – HTML și CSS. Lista completă a câștigătorilor este disponibilă aici.

 

Micii programatori au fost jurizați și anul acesta de o echipă de experți din diverse domenii, precum educație, jurnalism sau inovație: Roxana Rugină, fondatoare a Simplon România, Ovidiu Ana, Director Executiv Fundația Orange România, Măriuca Mihăilescu, jurnalist la Televiziunea Română și fondatoare a platformei www.afostodata.roCristian Pațachia, Development & Innovation Manager Orange România și Gheorghe Ciprian Ittu, Director și profesor de matematică și TIC la Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Mărului, județul Brașov.

„Prezența tehnologiilor digitale, precum calculatoare, tablete, televizoare inteligente, smartphone-uri și ceasuri inteligente, în viața de zi cu zi a adulților creează cadrul pentru ca tinerii să crească într-un context digital, să interacționeze, să acceseze și să utilizeze tehnologia. Copilăria înseamnă astăzi și utilizarea tehnologiei și a internetului. Astfel, încă de la început, prin programul SuperCoders ne-am propus să-i împrietenim pe copii cu limbajele de programare și să transformăm timpul petrecut de aceștia online în timp de învățare, de modelare a competențelor și cunoștințelor digitale. Suntem onorați de numărul tot mai mare de participanți la activitățile desfășurate în cadrul programului SuperCoders și îi felicităm pe toți cei care s-au înscris anul acesta în Competiția Națională. 50 dintre aceștia încep astăzi o nouă aventură, Academia SuperCoders, la finalul căreia vor avea în portofoliul personal competențe solide de programare. Mulțumiri speciale merg către juriul ediției, profesioniști a căror amprentă în educația tinerilor este incontestabilă și al căror aport în desfășurarea programului SuperCoders este esențial”, a declarat Veronica Dogaru, Corporate Communications & CSR Director Orange România.

Educația digitală este o direcție importantă în strategia de responsabilitate socială a Orange România și unul dintre pilonii strategiei Grupului Orange Engage 2025. La inițiativa Orange, împreună cu Simplon România, programul SuperCoders promovează educația digitală și folosirea responsabilă și utilă a tehnologiei în rândul tinerei generații încă din 2014. Începând cu ediția a IX-a, Fundația Orange s-a alăturat SuperCoders.

Soluțiile inteligente Lenovo inspiră viitorul educației

No Comments

București, 30 ianuarie 2023 – Lenovo prezintă suita de soluții hardware, software și de servicii creată pentru a inspira mediul educațional și pentru facilitarea procesului de învățare de oriunde. Portofoliul Lenovo Edu include notebook-uri, desktop-uri, tablete și servicii, toate concepute pentru a asista elevii și profesorii în procesul de predare-învățare în sistem hibrid. Certificate pentru educație ca urmare a proceselor de testare Lenovo, echipate cu conectivitate îmbunătățită și durabilitate sporită, soluțiile Lenovo sprijină elevii, profesorii și părinții în procesul continuu de învățare. În același timp, instituțiile de învățământ se pot baza în urma achiziției pe dispozitive și soluții sigure, de calitate, care contribuie la eficientizarea costurilor.

Schimbările intense care au avut loc în ultimii doi ani în școli și în întregul sistem de învățământ au declanșat o accelerare rapidă în digitalizarea educațională și în adoptarea tehnologiei la nivel global. Școlile au implementat soluții digitale mai rapide ca niciodată pentru a sprijini trecerea bruscă la învățarea de la distanță și au fost nevoite să evolueze în mod constant pentru a face față provocărilor întâmpinate de elevi. Deși anul școlar actual a reprezentat o aparentă normalitate pentru multe instituții de învățământ din întreaga lume, revenirea la modul consacrat de învățare nu elimină schimbarea digitală care a fost inițiată de contextul pandemic. Pentru a sprijini transformarea digitală și implementarea mai facilă a învățării în sistem hibrid, Lenovo inovează continuu oferind un ecosistem de soluții hardware, software și servicii versatile. Brandul pune astfel la dispoziția educatorilor și a elevilor posibilitatea de a explora mai mult, de a învăța și de a dezvolta noi abilități.

Dispozitive construite pentru Educație

Laptopurile Lenovo recomandate pentru educație sunt dispozitive robuste, construite pentru a face față provocărilor de orice tip. Gama largă de produse și servicii Lenovo oferă posibilitatea alegerii platformei laptop/desktop și a dimensiunii  produsului, pentru a se potrivi diferitelor grupe de vârstă și nevoilor educatorului. Toate au un atribut comun: durabilitatea dispozitivelor brandului, recunoscute ca fiind fiabile și rezistente, elemente importante în educație. Produsele Lenovo destinate segmentului educațional sunt testate prin metode specifice mediului de funcționare. Unele dintre cele mai importante specificații în acest sens sunt protecția împotriva căderii/șocurilor, sticla rezistentă a ecranului LCD, porturile ranforsate, protecția la vărsarea accidentală a lichidelor și benzile amortizoare din cauciuc. Astfel, dispozitivele sunt proiectate să reziste atât provocărilor din sala de clasă, cât și activităților în aer liber.

Cele mai importante caracteristici ale dispozitivelor și serviciilor Lenovo pentru Educație:

 

Seria Lenovo ThinkBook:

  • Design – Materiale și finisaje premium din aluminiu anodizat

Camera foto/video HD cu ThinkShutter

  • Baterie: Până la 6 ore de autonomie a bateriei de 45Wh, care suportă încărcare rapidă Quick Charge Pro.
  • Securitate: Buton smart de alimentare, care integrează un cititor de amprente și permite acționarea obturatorului camerei foto/video.
  • Tastatură și touchpad:  tastatura iluminată este rezistentă la apă, iar touchpad-ul integrează tehnologia Service Hot Key Precision.

Seria Lenovo V

  • Lenovo V14 este un laptop de ultimă generație accesibil și ușor, pentru medii de lucru hibride.
  • Experiențe vizuale captivante: ecranul de 14 inch și ramă subțire cu raportul ecran/corp de 88% care oferă un spațiu de lucru generos, util în aplicațiile office.
  • Videoconferințe îmbunătățite: funcția inteligentă de anulare a zgomotului minimizează distragerea atenției în timpul sesiunilor de videoconferință. Integrarea Microsoft Teams permite partajarea conținutului direct din bara de activități și activarea sau dezactivarea rapidă a sunetului participanților pentru a îmbunătăți conferințele digitale.

 

Seria Lenovo ThinkPad (E, L)

Lenovo ThinkPad E

  • Tehnologia ThinkPad Glance activează funcțiile Snap Window, Presence Detection și Smart Pointer pentru o experiență de navigare fără întreruperi. În plus, funcția Windows Hello utilizează camera IR FHD pentru autentificare facială instantanee care reprezintă o modalitate rapidă, accesibilă și fiabilă de deblocare a dispozitivului.
  • Laptopurile ThinkPad din seria E și L au o grosime de doar 18,9 mm și greutatea totală de 1,78 kg, astfel că pot călători oriunde cu utilizatorii. Raportul ecran/corp de 85% oferă un display cu aspect premium, cu margini subțiri. În plus, dispozitivul este testat și certificat MIL-SPEC, ceea ce îl face fiabil și durabil în orice condiții de lucru.

Lenovo ThinkPad L

  • Portabil, pentru productivitate oriunde te-ai afla.
  • Autonomia bateriei de până la 12 ore este optimizată pentru productivitate mobilă, iar datorită tehnologiei  WiFi 6, viteza Internetului este la cele mai înalte standarde.
  • Caracteristici ThinkShield integrate, cum ar fi: senzorul de amprentă tactil amplasat pe butonul de pornire.
  • Numărul minim de aplicații preinstalate favorizează o autonomie îndelungată a bateriei și ușurință în utilizare.

Lenovo Tab M10

  • Procesorul quad-core Qualcomm® Snapdragon™ menține totul la parametrii optimi de funcționare rapidă și fără întreruperi.
  • Sistemul de rețea WiFi 802.11 a/b/g/n/ac permite utilizatorilor să se bucure de conexiune rapidă și stabilă.
  • Tehnologie cu recunoaștere facială.
  • Kids Mode (Modul Copii) – utilizare sigură, conținut personalizat.

 

Lenovo Hybrid Classroom Collaboration

  • Permite profesorilor să se conecteze într-un mod rapid cu elevii și cu alte cadre didactice, fie că se află în interiorul instituțiilor școlare sau în medii de lucru remote.
  • În plus, pe lângă furnizarea învățământului sincron pentru mediile hibride de școală, soluțiile educaționale virtuale Lenovo oferă flexibilitate diferitelor opțiuni de predare și facilitează conectarea numeroaselor săli de clasă (care fac parte dintr-un campus sau sistem) pentru a permite accesul altor cadre didactice.

Lenovo ThinkSmart Core Kit

  • Soluția completă de comunicații unificate certificată pentru Teams Rooms, Zoom și Google Meet
  • Tehnologia unică pentru comunicațiile unificate care acoperă nevoile utilizatorilor. Kitul include unitatea centrală ThinkSmart Core certificată pentru Microsoft Teams Rooms, ThinkSmart Controller cu ecran tactil, cameră video bazată pe Inteligență Artificială, Premier Support (suita de programe Lenovo privind mentenanța dispozitivelor).

Lenovo ThinkCentre M70q Tiny

  • Din seria Tiny, computerul 1L ThinkCentre M70q Gen 2 Tiny (Intel) oferă performanțe de ultimă generație pentru a face față sarcinilor zilnice de lucru, păstrând în același timp dimensiunile compacte ale dispozitivului. De asemenea, datorită consumului energetic redus, opțiunii de configurare în funcție de nevoile utilizatorului și numeroaselor caracteristici pe care le integrează, computerul din seria Tiny va fi alegerea potrivită pentru orice spațiu de muncă.

 

Lenovo ThinkCentre AIO Neo 30

  • ThinkCentre Neo 30a (24″ Intel) este un PC all-in-one adaptabil care îmbină performanța unui computer cu experiența de vizualizare a unui monitor de ultimă generație. Proiectat pentru eficiență fără bariere, ThinkCentre Neo 30a permite realizarea eficientă a oricărui proiect, datorită procesoarelor Intel® Core™ din a 12-a generație. Acesta integrează funcții SMART pentru a îmbunătăți videoconferințele. De asemenea, computerul all-in-one dispune de o serie de certificări ecologice pentru un mediu sustenabil.

Accidental Damage Protection (ADP) – Protecția împotriva daunelor accidentale

  • În contextul actual, mobilitatea în plină ascensiune a utilizatorilor poate cauza daune accidentale ce pot afecta și dispozitivele certificate cu un grad excepțional de durabilitate. Datele obținute de Lenovo cu privire la reparațiile dispozitivelor mobile indică faptul că un procent semnificativ de utilizatori vor întâmpina daune nejustificate în primii trei ani de utilizare a gadgeturilor. Serviciul de protecție împotriva daunelor accidentale asigură economii semnificative în raport cu reparațiile neacoperite.

 

„Educația este fundația pentru un viitor mai bun. În centrul soluțiilor noastre educaționale se află dispozitivele Lenovo concepute pentru elevi, studenți, cadre didactice, personal și administratori din sistemul educațional românesc, pentru a rezista rigorilor utilizării zilnice și pentru a îmbunătăți experiența de învățare.”, a declarat Doru Ristea, General Manager Lenovo Romania. „Instituțiile de învățământ trebuie să fie pregătite pentru transformarea digitală. Credem că fiecare elev, student sau profesor merită avantajele tehnologiei educaționale, iar la Lenovo continuăm să lucrăm pentru a deveni partenerul de încredere al școlilor în implementarea soluțiilor care promovează accesul echitabil la educație”.

Prețuri și disponibilitate

Produsele Lenovo sunt disponibile în România la partenerii autorizați Lenovo.

 

Despre Lenovo

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este un puternic centru de dezvoltare tehnologica ce generează un venit anual de 70 miliarde USD, compania fiind clasată pe poziția #171 în topul Fortune Global 500, cu peste 75.000 de angajați în întreaga lume, ce deservesc zilnic milioane de clienți din peste 180 de piețe globale. Pornind de la o viziune îndrăzneață, să creeze tehnologie inteligentă pentru toți, Lenovo și-a consolidat succesul ca cea mai mare companie de PC-uri din lume, dezvoltându-se în domenii cheie de creștere ce includ servere, stocare, mobilitate, soluții și servicii. Această transformare împreună cu inovațiile Lenovo contribuie la construirea unei societăți digitale sustenabile, inclusive și de încredere pentru toată lumea. Pentru mai multe informații vizitați https://www.lenovo.com, citiți cele mai recente știri prin intermediul StoryHub.

Celebrul joc League of Legends aduce o premieră pe scena Operei Naționale din București

No Comments

București, 27 ianuarie 2023 –  League of Legends, unul din cele mai populare jocuri video din toate timpurile, este în centrul primului film dedicat comunității jocului din România, de la apariția sa în 2009 până în prezent. Documentarul „Povești de pe Rift: România” va avea premiera luni, 30 ianuarie, de la ora 18.30, la Opera Națională București. Biletele pot fi achiziționate de aici.

Comunitatea de League of Legends din România a strâns sute de mii de jucători de-a lungul acestor ani, iar filmul celebrează comunitatea locală și poveștile membrilor acesteia, oameni care au contribuit decisiv la formarea ei, de la jucători casual la jucători hardcore, cosplayeri, artiști, creatori de conținut până la jucători semi profesioniști și profesioniști și mai ales public foarte numeros, pasionat de divertisment și esports. 2022 a fost un an important pentru istoria jocului pe plan local, jucătorul profesionist Andrei „Odoamne” Pascu devenind primul român campion european de League of Legends din istorie prin câștigarea League European Championship Summer 2022 alături de echipa sa.

Andrei Odoamne Pascu este “vedeta” documentarului și povestește despre provocările pe care le-a întâlnit de-a lungul carierei de jucător profesionist de League of Legends și despre stilul de viață al unui esports pro player.

„Este pentru prima dată când un dezvoltator de jocuri și publisher internațional realizează un film despre câțiva dintre membrii care au avut un impact în comunitatea de League of Legends de-a lungul timpului. Premiera la Opera Națională va fi o oportunitate pentru fiecare jucător să cunoască prieteni noi și să celebreze împreună cu noi povestea incredibilă a comunității românești. Experiența jucătorilor este la baza fiecărui lucru pe care îl facem și este o adevărată onoare să fim parte din povestea românilor jucători de League. Echipa Riot Games va fi prezentă la eveniment și abia așteptăm să ne vedem cu membrii comunității”, a declarat Andreea Ivănescu, Senior Brand Manager în cadrul Riot Games.

”Filmările au durat mai bine de cinci luni în patru orașe din trei țări diferite (București, Cluj-Napoca, Berlin și Malmo). Au fost realizate peste 20 de testimoniale, iar materialul final depășește 90 de minute. Sper să miște publicul prin poveștile de succes ale oamenilor cărora acest joc le-a schimbat viața în mai bine”, a declarat Toma Nicolau, regizorul filmului documentar Povești de pe Rift: România.

În documentar le-au fost dedicate capitole și altor actori esențiali pentru dezvoltarea comunității din România. Creative Monkeyz, gameri veterani și creatorii animației Robotzi, povestesc despre primele experiențe de content creation cu League of Legends, iar Octav “ang” Crețu, fondator Nexus Gaming, despre începuturile gaming-ul competitiv de la noi din țară. Multi alți streameri și jucători din scena locală sunt prezenți în film: IceManLucky, Ketaminol, Adrii von B, Bogdan Techeș, artiștii Cojo și Bruja și multi altii.

„Povești de pe Rift: România”  va putea fi urmărit și online, începând cu data de 2 februarie 2023 pe canalul League of Legends Romania.

Trailer-ul documentarului poate fi urmărit aici.

 

Despre Riot Games

Riot Games a fost fondată în 2006 pentru a dezvolta, publica și susține cele mai importante jocuri din lume axate pe titluri multiplayer. În 2009, Riot a lansat titlul său de debut, League of Legends, care a devenit popular la nivel mondial. League a ajuns să fie cel mai jucat joc pe PC din lume și un factor important al creșterii explozive a sporturilor de performanță.

Pe măsură ce League intră în cel de-al doilea deceniu, Riot continuă să evolueze jocul, oferind în același timp noi experiențe jucătorilor cu Teamfight Tactics, Legends of Runeterra, VALORANT, League of Legends: Wild Rift, și mai multe titluri aflate în lucru, explorând în același proiecte multimedia în domeniul muzicii, al benzilor desenate, al televiziunii și multe altele.

Fondată de Brandon Beck și Marc Merrill și condusă de CEO-ul Nicolo Laurent, Riot are sediul central în Los Angeles, California, și are peste 2.500 de angajați în peste 20 de birour

Categories: articole

Canon lansează aplicaţii de Urmărire Automată şi Repetare Automată pentru camerele PTZ, pentru eficientizarea înregistrării de conţinut

No Comments

BUCUREŞTI, ROMÂNIA, 26 IANUARIE 2023 – Canon Europe extinde astăzi funcţiile camerelor PTZ şi adaugă două aplicaţii noi disponibile prin Add-On Applications System, permiţând utilizatorilor să acceseze funcţii noi pentru producţia video. Noile opţiuni, Aplicaţia de Urmărire Automată RA-AT001 şi Aplicaţia de Repetare Automată RA-AL001, răspund nevoilor utilizatorilor de a avea o soluţie de sine stătătoare pentru producţie video, fără a fi necesare alte echipamente externe.

Noile aplicaţii cu plată sunt uşor de configurat şi împreună cu tehnologia 4K folosită de camerele Canon reprezintă soluţia ideală pentru numeroase domenii, de la instituţii de învăţământ superior, corporaţii, evenimente live, până la televiziuni şi lăcaşuri de cult.
Cele două aplicaţii vor fi disponibile iniţial pentru camera CR-N700, modelul Canon de referinţă al gamei de camere PTZ 4K pentru interior. Ulterior, Canon va extinde linia de aplicaţii oferită prin Add-On Applications System, dar şi gama de camere cu control de la distanţă compatibile.

Urmărire Automată

Cu ajutorul mecanismului de control avansat al camerelor PTZ, noua Aplicaţie de Urmărire Automată permite urmărirea automată cu precizie a oamenilor, asigurând o încadrare corectă, fără intervenţia unui operator. Acest lucru facilitează înregistrarea de conţinut profesional de înaltă calitate cu una sau mai multe camere fără a fi nevoie de un operator pentru cameră, reducând astfel personalul AV sau numărul de operatori.

Având posibilitatea de a efectua intern analize vizuale, sistemul oferă o capacitate de urmărire excepţională, inclusiv urmărirea întregului corpului, urmărirea subiectului de la trunchi în sus, de la umeri în sus sau folosind alte repere vizuale, precum şi adaptare la viteza de mers, de la mers lent la mers rapid. Precizia camerei şi motorul silenţios se îmbină perfect cu mecanismul pan/tilt pentru a obţine înregistrări de înaltă calitate direct din cameră. Oferind o gamă extinsă de funcţii pentru reglare, precum Composition (Încadrare), Tracking Sensitivity (Sensibilitate urmărire) şi Priority Display Area (Zonă prioritară pentru afişare), modelul CR-N700 poate fi personalizat pentru numeroase scenarii de utilizare, precum producţii live sau evenimente corporative, asigurând conţinut profesional fără efort.

Cu ajutorul funcţiei Composition (Încadrare), operatorii pot seta poziţia optimă pentru a se asigura că subiectul este mereu bine încadrat, iar sensibilitatea la urmărire oferă până la zece niveluri de reglare, astfel încât echipamentul să poată fi folosit în situaţii variate.

Aplicaţia de Repetare Automată

Canon lansează astăzi şi Aplicaţia de Repetare Automată, care permite camerei să urmeze o mişcare pan/tilt/zoom preprogramată, automată, fără a fi nevoie de un operator care să schimbe manual încadrarea. Aceasta este ideală pentru situaţiile în care operatorii trebuie să facă mişcări simple şi repetate cu camera, de exemplu la spectacole muzicale unde imaginea se mută de la baterist la solist, la public şi apoi mişcarea este repetată. Acest lucru le permite regizorilor şi operatorilor să se concentreze pe schimbarea camerelor şi pe încadrare, reducând volumul de muncă şi personalul necesar. Cele două opţiuni de tipar de mişcare, în buclă sau înainte-înapoi, le oferă utilizatorilor mai multă flexibilitate pentru a alege mişcările potrivite pentru fiecare situaţie.

Pentru a se asigura că înregistrarea îşi păstrează aspectul natural în producţii cu mai multe camere, aplicaţia asigură un reglaj fin al accelerării/încetinirii start-stop pentru a simula mişcarea manuală a camerei. Funcţiile pot fi programate foarte uşor prin intermediul unui singur ecran, unde operatorii pot face setări pentru poziţie şi traseu sau pot previzualiza mişcarea şi pot controla viteza acesteia şi durata opririi la fiecare poziţie.

Canon va prezenta în premieră aceste tehnologii la ISE 2023, folosind ca exemplu o configuraţie pentru o sală de curs şi o configuraţie cu mai multe camere pentru un studio corporativ, pentru a demonstra felul în care aceste aplicaţii pot automatiza procesul de creare de conţinut şi pot simplifica procesul de configurare. Canon va fi prezent la ISE 2023 în perioada 31 ianuarie – 3 februarie, la standul 3A800.

 

Pentru mai multe detalii despre prezenţa Canon la ISE 2023, accesaţi: https://www.canon-europe.com/events/ise/

Soluții flexibile pentru profesioniști:

No Comments

AOC lansează seria de monitoare P3 cu funcție de andocare USB-C, conectivitate în serie a mai multor ecrane și camere web integrate

 

București, 27 ianuarie 2022 – AOC anunță gama profesională P3 cu șapte noi monitoare în trei dimensiuni diferite:

  • 24″/60,4 cm –  24P3CW, 24P3CV și 24P3QW
  • 27″/68,6 cm –  Q27P3CW, Q27P3CV și Q27P3QW
  • 34″/86,4 cm ultrawide – CU34P3CV

Monitoarele dispun de panouri IPS sau VA cu ramă îngustă pe trei laturi ce oferă culori vii și unghiuri de vizualizare largi de 178°/178° pentru un confort sporit în realizarea sarcinilor precum redactare text, programare, lucrări grafice și multe altele. În timp ce suporturile ergonomice permit o utilizare practică, hub-urile USB 3.2 cu 4 porturi de pe toate modelele oferă o flexibilitate suplimentară în orice mediu de lucru.

Monitoarele ies în evidență prin prezența camerelor web încorporate de 2 MP sau 5 MP cu suport Windows Hello, ieșire DisplayPort, pentru a conecta mai multe monitoare (daisy chain) și a conectorului cu funcție de andocare USB-C pentru a transforma un stil de lucru bazat pe laptop într-unul bazat pe desktop cu ajutorul unui singur cablu. Noile modele P3 sunt livrate în ambalaje sustenabile și sunt certificate în conformitate cu cele mai recente reglementări de mediu cum ar fi EPA, EnergyStar 8, TCO 9.0 și EPEAT.

Modele recente P3 sunt disponibile în trei categorii principale:

Modelele QW dispun de o cameră web înclinabilă de 2 MP (Full HD) cu suport Windows Hello pentru un confort și securitate sporită și două difuzoare de 5 W pentru un sunet bogat în conferințele online.

Modelele CV dispun de o stație de andocare USB-C încorporată ce oferă un conector RJ-45 pentru a direcționa conexiunea de rețea prin USB-C, Power Delivery de 65 W pentru a încărca și a alimenta notebook-urile compatibile și o ieșire DisplayPort pentru a atașa încă un ecran (daisy chain). Modelul ultrawide CU34P3CV prezintă un comutator KVM încorporat pentru a controla două computere cu un singur set de periferice. Experiența multimedia este completată de două difuzoare de 2W

Modelele CW integrează ambele caracteristici și au avantajul unei camere web înclinabile, de 5 MP (QHD) cu rezoluție mai mare, cu suport pentru Windows Hello, două difuzoare de 5 W și aceeași stație de andocare USB-C ca și modelele CV cu Power Delivery de 65 W și ieșire DisplayPort.

Proiectate pentru conferințe

Spațiile de lucru moderne înseamnă întâlniri online și apeluri video. Modelele accesibile QW 24P3QW (23,8″ cu panou IPS Full HD) și Q27P3QW (27″ cu panou IPS QHD) utilizează o cameră web stil pop-up 2 MP Full HD cu suport Windows Hello și 2 difuzoare de 5W. Tehnologia de recunoaștere facială Windows Hello le permite utilizatorilor să își deblocheze computerul Windows pur și simplu uitându-se la camera web, sporind astfel securitatea și ușurința de utilizare. Ambele modele se potrivesc într-un scenariu cu sisteme desktop fixe, unde conferințele video pot ocupa o mare parte din rutina zilnică.

Modelele CV fără cameră web încorporată 24P3CV (23,8″ cu panou IPS Full HD), Q27P3CV (27″ cu panou IPS QHD) și CU34P3CV (34″ cu panou VA UW-QHD) sunt perfect adaptate pentru a fi utilizate în birouri flexibile și spații de lucru comune. Pe lângă intrările comune precum HDMI și DisplayPort, aceste modele dispun de o intrare USB-C. Datorită hub-ului USB 3.2 Gen 1 cu 4 porturi încorporate, utilizatorii beneficiază de următoarele avantaje atunci când își conectează laptopul cu ajutorul unui singur cablu USB-C:

  • Afișajul poate fi extins la monitor
  • Laptopul poate fi încărcat (până la 65 W)
  • Laptopul poate obține acces la rețea sau la internet datorită intrării RJ-45 a monitorului
  • Laptopul poate accesa dispozitivele conectate la hub-ul USB (cum ar fi tastatura, mouse-ul, imprimanta, căștile etc.).

În locul ieșirii DisplayPort (daisy chain), modelul ultrawide CU34P3CV permite utilizatorilor să controleze mai multe surse video (de exemplu doua sisteme desktop) cu ajutorul unui comutator KVM integrat.

Într-un mediu de lucru flexibil, în anumite zile, utilizatorii își pot lua acasă laptopul de muncă, iar în altele pot lucra de la birou. Acest tip de muncă necesită o trecere rapidă și ușoară de la configurația laptopului la cea a desktop-ului. În același timp, necesită o cameră web de înaltă calitate pentru întâlnirile online atât la birou, cât și acasă. Modelele CW cu andocare USB-C și cameră web încorporată oferă experiența optimă în acest sens. Modelul 24P3CW (23,8″ cu panou IPS Full HD) și modelul Q27P3CW (27″ cu panou IPS QHD) sunt echipate cu camere web de 5 MP și 2 difuzoare de 5W. În plus, ieșirea DisplayPort permite conectarea unui monitor secundar fără a trasa un cablu în plus către sursă. De exemplu, un laptop compatibil andocat prin USB-C poate transmite semnalul video către monitorul principal și mai departe către monitorul secundar cu ajutorul ieșirii DisplayPort. Alternarea de la un flux de lucru bazat pe laptop la unul productiv de tip desktop se poate realiza ușor cu doar un singur cablu.

Design durabil și elegant

Design-ul seriei P3 se potrivește în orice mediu, fie că este biroul de acasă sau cel de la muncă. Baza compactă are un aspect elegant iar marginile înguste ale ecranului permit o tranziție discretă în cazul aranjamentelor cu mai multe monitoare. Pentru a reduce dezordinea, suportul oferă o deschidere pentru gestionarea cablurilor iar pentru o utilizare confortabilă se poate înclina, regla pe înălțime (150 mm), roți complet la 180° și pivota (90°) (cu excepția modelului ultrawide CU34P3CV).

Conectivitate și confort

Modelul CU34P3CV dispune de un panou VA curbat 1500R și opțiuni de conectivitate variate. Datorită dimensiunii ultrawide mari, necesitatea unui ecran secundar este eliminată iar ieșirea DisplayPort înlocuită, cu un comutator KVM. Opțiuni precum Picture-in-Picture și Picture-by-Picture sunt prezente pentru o productivitate sporită.

Utilizând un aspect ultrawide (21:9) și o rezoluție ridicată (3440×1440), împreună cu o rată de reîmprospătare mai mare (100 Hz), precum și un contrast mai mare (3000:1), modelul CU34P3CV este, un candidat excelent pentru vizionarea de filme sau pentru a juca jocuri captivante în afara orelor de lucru. În timp ce 24P3CV și Q27P3CV oferă difuzoare duble de 2W, CU34P3CV are difuzoare de 5W pentru o experiență multimedia mai completă.

Toate modelele utilizează tehnologia FlickerFree împreună cu modul LowBlue și oferă suporturi ergonomice sau opțiuni de montare VESA.

Modelele din seria P3 vor fi disponibile începând cu luna martie la prețurile recomandate de mai jos

24P3CW: 1627 lei

Q27P3CW: 2171 lei

24P3CV: 1429 lei

Q27P3CV: 2072 lei

CU34P3CV: 2715 lei

24P3QW: 1330 lei

Q27P3QW: 1825 lei

 

Despre AOC

Fondat în 1967, AOC este un brand lider la nivel mondial de monitoare și accesorii IT și o subsidiară a TPV Technology Limited, cel mai mare producător de LCD-uri din lume. Portofoliul cuprinzător de produse AOC oferă soluții inovatoare, ergonomice, ecologice și elegante, atât pentru aplicații profesionale, cât și personale.

Sub-brand-ul AOC, AGON by AOC, oferă unul dintre cele mai puternice portofolii de monitoare de gaming de înaltă performanță din lume și un ecosistem complet de accesorii de joc grupate în trei categorii: AOC GAMING pentru jucătorii de casual, AGON pentru jucătorii competitivi și AGON PRO pentru entuziaști și jucătorii profesioniști de esports. Din 2020, AGON by AOC este una dintre cele mai importante brand-uri de monitoare de gaming și o alegere de top pentru jucătorii din întreaga lume.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul oficial AGON by AOC sau să urmăriți AGON by AOC pe FacebookTwitter sau Instagram

Media Alert – promo realme cu ocazia reducerilor de iarnă

No Comments

București, România – 27 ianuarie 2023 – realme, producătorul de smartphone-uri și produse AIoT cu cea mai rapidă ascensiune, anunță pe plan local o serie de reduceri pentru telefoanele sale, cu ocazia Black Friday de iarnă la Altex și Electro Weekend la eMAG. Campaniile sunt valabile până pe 1 februarie și respectiv 30 ianuarie.

Telefoanele realme se bucură de un real succes printre tineri, fiind apreciate pentru raportul excelent preț-calitate. Design-ul unic pe care fiecare telefon realme îl afișează, dar și specificațiile tehnice avansate, au făcut ca brandul realme să fie apreciat de tineri, dar și de pasionații de tehnologie din întreaga lume.

Cu ocazia Black Friday de Iarnă, mai multe modele de telefoane realme pot fi regăsite la prețuri foarte bune la magazinele Altex.Modelele realme  9 Pro+realme 9 Pro și realme C35 sunt disponibile aici la prețuri avantajoase.

realme 9 Pro Plus este un telefon echipat cu procesor Dimensity 920, un ecran AMOLED de 6.4 inch la 90Hz, cameră de 50MP și baterie generoasă de 5000mAh.

realme 9 Pro folosește un procesor Snapdragon 695, un ecran LCD de 6.6 inch, o cameră de 64MP și baterie de 5000mAh.

Modelele realme GT NEO 3, GT NEO 3T și GT2 (8GB RAM/128GB stocare) sunt disponibile la eMAG prin campania Electro Weekend la prețuri foarte atrăgătoare.

GT NEO 3 este un flagship cu ecran AMOLED la 120Hz, procesor Dimensity 8100, cameră de 50MP, baterie de 5000mAh cu încărcare la 80W, senzor de amprentă în ecran și un design unic. Varianta GT NEO 3T folosește acelasi ecran, are însă un procesor Snapdragon 870 și o cameră de 64MP. GT2 în varianta de 8GB RAM/128GB stocare este disponibil cu procesor Snapdragon 888, cameră de 50MP, ecran AMOLED la 120Hz și baterie de 5000mAh cu încărcare la 65W.

De asemenea, modelul realme C31 este disponibil la Orange, atât pentru cei care doresc să își prelungească abonamentele cât și pentru cei care vor sa devină clienți Orange. În același timp  la Vodafone poate fi găsit modelul realme C35.

realme C31 și realme C35 sunt modele entry level cu procesoare Unisoc Tiger T616, ecrane IPS de 6.5 și 6.6 inch, camere de 13MP și respectiv 50MP și baterii generoase de 5000mAh.

UNTOLD, ales pentru a doua oară, în top 10 cele mai mari festivaluri din lume!

No Comments

UNTOLD, ales pentru a doua oară, în top 10 cele mai mari festivaluri din lume!

Festivalul UNTOLD 2022 a fost votat în top 10 cele mai mari festivaluri ale lumii în clasamentul realizat de DJ Mag, cea mai mare publicație din industria muzicii electronice la nivel global. După o pauză de trei ani, revista britanică a publicat primul top al celor mai mari 100 de festivaluri ale lumii. Voturile au fost date de fanii de pe întreg mapamondul.

Pentru Top 100 Festivals, au votat peste 100.000 de fani din întreaga lume, în perioada 5-26 octombrie 2022. Festivalul din Cluj-Napoca ocupă locul 9 în clasamentul celor mai mari 100 de festivaluri din lume și a devansat festivaluri cu tradiţie precum Burning Man, Sziget, Lollapalooza, Parookaville sau Mysteryland.

Pentru ediția din acest an, creatorii uneia dintre cele mai frumoase experiențe de festival din lume, vor aduce în Cluj-Napoca cei mai mari artiști internaționali. Trupa Imagine Dragons este una dintre premierele oferite de organizatorii UNTOLD pentru 2023. Tot pe mainstage-ul festivalului va reveni în acest an și legendarul Armin van Buuren.

Festivalul UNTOLD va avea loc în Cluj-Napoca în perioada 3-6 august 2023.

În Top 100 Festivals se plasează și Neversea, cel mai mare festival organizat pe o plajă din Europa. Fanii din întreaga lume l-au votat în acest clasament și ocupă locul 51. În 2023, cei care iubesc marea, muzica și distracția sunt așteptați pe plaja din Constanța, pentru cea de-a 5-a ediție Neversea, care va avea loc între 6 și 9 iulie.

Noul Odyssey Neo G7 43 inci – primul monitor plat Mini-LED pentru gaming de la Samsung

No Comments

Samsung Electronics lansează la nivel global noul Odyssey Neo G7 (denumire model: G70NC). Acesta este primul model de monitor plat Mini-LED al companiei și vine cu un nou tip de design în cadrul portofoliului gamei Odyssey, care este lideră în industrie. Noul monitor dispune de un ecran mare, special conceput pentru a le oferi jucătorilor un câmp vizual cât mai larg și cele mai clare detalii de vizualizare – invitându-i în lumea propriilor jocuri preferate cu o calitate fidelă a imaginii.

„Piața monitoarelor de gaming va deveni din ce în ce mai mare, iar jucătorii își doresc acum mai mult de la monitoarele lor. Nu oferim doar o experiență de gaming mai bună, ci reconstruim și noi capabilități inteligente pe ecranele noastre, care să le ofere jucătorilor un loc all-in-one pentru tehnologie și divertisment. Inovațiile noastre le permit jucătorilor de pretutindeni să rămână absorbiți de propriile jocuri preferate cu performanțe vizuale care să le intensifice emoțional experiențele”, a declarat Hoon Chung, Executive Vice President of Visual Display Business,  Samsung Electronics.

Mai multe informații găsiți în comunicatul din attach sau accesând link-ul online, aici.

Gartner afirma ca livrarile la nivel mondial de PC-uri au scazut cu 28,5% in al patrulea trimestru din 2022 si cu 16,2% pentru intregul an 2022

No Comments

Cererea de  PC-uri se prabuseste din cauza incertitudinii economice

Livrarile de PC-uri la nivel mondial au totalizat 65,3 milioane de unitati in al patrulea trimestru din 2022, reprezentand o scadere cu 28,5% fata de al patrulea trimestru din 2021, conform rezultatelor preliminare date publicitatii de Gartner. Aceasta marcheaza cea mai mare scadere trimestriala a livrarilor de cand Gartner a inceput sa urmareasca piata PC-urilor la mijlocul anilor 1990. Pentru acest an, livrarile de PC-uri au ajuns la 286,2 milioane de unitati in 2022, in scadere cu 16,2% fata de 2021.

„Anticiparea unei recesiuni globale, inflatia crescuta si ratele dobanzilor mai mari au avut un impact major asupra cererii de computere”, a declarat Mikako Kitagawa, Director Analyst la Gartner. „Deoarece multi consumatori au deja PC-uri relativ noi care au fost achizitionate in timpul pandemiei, accesibilitatea redusa inlocuieste orice motivatie de a cumpara, ceea ce face ca cererea de PC-uri a consumatorilor sa scada la cel mai redus nivel din ultimii ani”, a adaugat Mikako Kitagawa.

„Piata PC-urilor pentru mediul enterprise este, de asemenea, afectata de incetinirea economiei”, a adaugat Kitagawa. „Cererea de PC-uri in randul companiilor a inceput sa scada in al treilea trimestru al anului 2022, dar acum piata s-a mutat de la usoara descrestere la deteriorare. Cumparatorii din mediul enterprise prelungesc ciclurile de viata ale PC-urilor si intarzie achizitiile, ceea ce inseamna ca piata de business nu va reveni probabil la crestere pana in 2024”, a detaliat Kitagawa.

Simultan, nivelurile mai ridicate ale stocurilor de PC-uri au inceput sa fie semnalate din prima jumatate a anului 2022 si au constituit un blocaj pentru piata PC-urilor. Oferta scazuta de PC-uri cauzata de cererea mare si intreruperile din lantul de aprovizionare pana in 2021 s-au transformat rapid intr-un exces de aprovizionare odata ce cererea a incetinit rapid si semnificativ.

Primii trei furnizori de pe piata mondiala de PC-uri au ramas neschimbati in al patrulea trimestru din 2022, Lenovo mentinandu-se locul 1 in livrari (vezi Tabelul 1).

Tabelul 1. Estimari preliminare ale livrarilor de unitati efectuate de furnizorii de PC-uri la nivel mondial pentru 4Q22 (mii de unitati)

Compania Volum livrari 4Q22 Cota de piata 4Q22 (%) Volum livrari 4Q21 Cota de piata 4Q21 (%) Crestere 4Q22-4Q21 (%)
Lenovo 15.663 24,0 21.933 24,0 -28,6
HP Inc. 13.216 20,2 18.646 20,4 -29,1
Dell 10.884 16,7 17.280 18,9 -37,0
Apple  7.011 10,7 7.807 8,6 -10,2
ASUS 4.876 7,5 6.078 6,7 -19,8
Acer 3.589 5,5 6.104 6,7 -41,2
Altii 10.051 15,4 13.447 14,7 -25,3
Total 65.292 100,0 91.296 100,0 -28,5

Note: Datele includ computere desktop si laptop care sunt echipate cu Windows, macOS si Chrome OS. Toate datele sunt estimate pe baza unui studiu preliminar. Estimarile finale vor putea fi modificate. Statisticile se bazeaza pe livrarile vandute pe canale. Numerele pot sa nu corespunda totalurilor afisate din cauza rotunjirii.

Sursa: Gartner (ianuarie 2023)

In timp ce Lenovo si-a mentinut o cota de piata de 24%, compania a cunoscut cel mai puternic declin de cand Gartner a inceput sa urmareasca piata PC-urilor. Livrarile Lenovo s-au diminuat in toate regiunile, cu exceptia Japoniei, scazand cu peste 30% in zona EMEA si America Latina.

HP si Dell au inregistrat, de asemenea, scaderi abrupte din punct de vedere istoric. HP a fost afectata cel mai puternic de piata EMEA, unde livrarile au scazut cu 44% de la an la an. Pentru Dell, cererea slaba de pe piata marilor companii a afectat livrarile in a doua jumatate a anului 2022.

Prezentare generala regionala

Piata PC-urilor din SUA a scazut cu 20,5% in al patrulea trimestru din 2022, inregistrand al saselea trimestru consecutiv de scadere a livrarilor. Ca un ecou al tendintei pietei globale de PC-uri, cheltuielile atat pentru consumatori, cat si pentru computerele de business au incetinit din cauza conditiilor economice.

„Chiar daca vanzatorii au oferit reduceri mari pentru PC-uri in timpul sezonului de sarbatori in incercarea de a reduce stocul, consumatorii nu au fost influentati sa-si cheltuiasca banii”, a spus Kitagawa.

HP a preluat primul loc pe piata PC-urilor din SUA pe baza livrarilor cu o cota de piata de 26,8%. Dell a urmat cu 23,4% din cota de piata a PC-urilor din SUA (vezi Tabelul 2).

Tabelul 2. Estimarile preliminare ale livrarilor de unitati efectuate de furnizorii de PC-uri din SUA pentru 4Q22 (mii de unitati)

Compania Volum livrari 4Q22 Cota de piata 4Q22 (%) Volum livrari 4Q21 Cota de piata 4Q21 (%) Crestere 4Q22-4Q21 (%)
HP Inc. 4.582 26,8 5.380 25,0 -14,8
Dell 4.005 23,4 5.925 27,5 -32,4
Apple 2.936 17,2 3.030 14,1 -3,1
Lenovo 2.387 14,0 3.147 14,6 -24,2
ASUS 954 5,6 906 4,2 5,3
Acer 729 4,3 1.125 5,2 -35,1
Altii 1.511 8,8 2.001 9,3 -24,5
Total 17.104 100,0 21.513 100,0 -20,5

Note: Datele includ computere desktop si laptop care sunt echipate cu Windows, macOS si Chrome OS. Toate datele sunt estimate pe baza unui studiu preliminar. Estimarile finale vor putea fi modificate. Statisticile se bazeaza pe livrarile vandute pe canale. Numerele pot sa nu corespunda totalurilor afisate din cauza rotunjirii.

Sursa: Gartner (ianuarie 2023)

Piata PC-urilor din EMEA a inregistrat un declin istoric de 37,2% de la an la an, datorita conjunctiei mai multor factori – tulburarile politice, presiunile inflationiste, cresterile ratelor dobanzii si o recesiune asteptata.

„Un declin de aceasta amploare are loc doar atunci cand cererea de pe piata efectiv se opreste”, a spus Kitagawa. „Increderea companiilor si a consumatorilor din zona EMEA s-a prabusit, ducand la o scadere uriasa a cererii de PC-uri. O crestere masiva a stocurilor a limitat sever oportunitatile de vanzare, deoarece vanzatorii se concentreaza pe vanzarea produselor din stocurile vechi”, a detaliat Kitagawa.

Piata din Asia Pacific excluzand Japonia a scazut cu 29,4% de la an la an, in principal din cauza pietei din China. In timp ce al patrulea trimestru a fost in mod traditional sezonul de varf pentru piata de computere de business din China, reducerile bugetare din partea guvernului chinez si incertitudinea privind schimbarea politicilor COVID au dus la o scadere semnificativa a cererii totale de computere.

Imaginea de ansamblu la nivelul intregului an: Piata PC-urilor se prabuseste dupa boom-ul COVID

Livrarile de PC-uri la nivel mondial au totalizat 286,2 milioane de unitati in 2022, o scadere de 16,2% fata de 2021 si cea mai mare scadere anuala a livrarilor din istoricul de urmarire a pietei computerelor efectuate de Gartner (vezi Tabelul 3).

Tabelul 3. Estimarile preliminare ale livrarilor de unitati efectuate de furnizorii de PC-uri la nivel mondial pe intregul an 2022 (mii de unitati)

Compania Volum livrari 4Q22 Cota de piata 4Q22 (%) Volum livrari 4Q21 Cota de piata 4Q21 (%) Crestere 4Q22-4Q21 (%)
Lenovo 68.997 24,1 83.449 24,4 -17,3
HP Inc. 55.558 19,4 74.181 21,7 -25,1
Dell 50.007 17,5 59.560 17,4 -16,0
Apple 27.911 9,8 26.944 7,9 3,6
Asus 20.662 7,2 21.634 6,3 -4,5
Acer 18.708 6,5 24.256 7,1 -22,9
Altii 44.353 15,5 51.703 15,1 -14,2
Total 286.197 100,0 341.727 100,0 -16,2

Note: Datele includ computere desktop si laptop care sunt echipate cu Windows, macOS si Chrome OS. Toate datele sunt estimate pe baza unui studiu preliminar. Estimarile finale vor putea fi modificate. Statisticile se bazeaza pe livrarile vandute pe canale. Numerele pot sa nu corespunda totalurilor afisate din cauza rotunjirii.

Sursa: Gartner (ianuarie 2023)

„Livrarile totale de PC-uri in 2022 au fost aproape de nivelurile pre-COVID, cu livrarile din 2019 situate cu mult sub 300 de milioane de unitati”, a spus Kitagawa. „Industria PC-urilor a cunoscut suisuri si coborasuri foarte neobisnuite in ultimii 11 ani. Dupa perioada de crestere extraordinara dintre 2020 si 2021 din cauza pandemiei, piata a inceput clar o tendinta descendenta care va continua pana la inceputul anului 2024”, a concluzionat Kitagawa.

Aceste rezultate sunt preliminare. Statisticile finale vor fi disponibile in curand pentru clientii programului Gartner PC Quarterly Statistics Worldwide by Region. Acest program ofera o imagine cuprinzatoare si in timp real a pietei PC-urilor la nivel mondial, permitand departamentelor de planificare a produselor, distributie, marketing si vanzari sa fie la curent cu problemele cheie si cu implicatiile lor viitoare pe tot globul.

Despre Gartner for High Tech

Gartner for High Tech pune la dispozitia liderilor din domeniul tehnologiei si echipelor lor cele mai bune practici bazate pe roluri, perspective din industrie si viziuni strategice asupra tendintelor emergente si schimbarilor pietei pentru a-si atinge prioritatile esentiale si pentru a construi organizatiile de succes de maine. Informatii suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/industries/high-tech

Urmariti stirile si actualizarile de la Gartner for High Tech pe Twitter si LinkedIn folosind #GartnerHT.

Despre Gartner

Gartner, Inc. (NYSE: IT) ofera o perspectiva obiectiva si utila pentru directori si echipele lor. Indrumarile si instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide si mai inteligente si o performanta mai buna in ceea ce priveste prioritatile esentiale ale unei organizatii. Pentru a afla mai multe, vizitati: gartner.com

Annie Leibovitz va prelua curând rolul de Artist in Residence al IKEA

No Comments

Cea mai faimoasă artistă din domeniul fotografiei la momentul actual va prezenta cum arată căminele noastre prin ochiul camerei ei, ca parte a Raportului global IKEA privind viața acasă.

Annie Leibovitz, la momentul de față cea mai cunoscută artistă din domeniul fotografiei, va prelua curând rolul de Artist in Residence al IKEA, iar în câteva săptămâni va începe să lucreze la o serie de fotografii menite să arate viața oamenilor obișnuiți în interiorul căminelor acestora. Colaborarea vine în completarea Raportului anual tradițional IKEA privind viața acasă, raport recent realizat la nivelul a 37 de țări, inclusiv România. În timpul cercetării, peste 37.000 de persoane au fost intervievate, iar rezultatele dezvăluie ce înseamnă „acasă” pentru oamenii de pretutindeni. Rezultatele cercetării vor servi drept sursă de inspirație pentru celebra artistă, astfel încât ea să poată documenta viața de acasă a oamenilor, așa cum este ea, prin ochiul aparatului ei de fotografiat.

De altfel, Leibovitz este recunoscută pentru abilitatea sa de a surprinde viețile interioare și momentele cele mai intime ale multor oameni faimoși, lucrările ei forând în adâncimile experiențelor umane universale, ceea ce face această colaborare să fie ideală pentru proiectul nostru privind viața acasă.

„Acasă a fost mereu un aspect important în lucrările mele”, a explicat Leibovitz. „Am fotografiat oameni în căminele lor de la începutul carierei mele. Este o modalitate prin care pot înțelege cine este acea persoană. Sfatul pe care îl ofer tinerilor fotografi este să facă poze familiilor lor. Este unul dintre cele mai bune moduri de a porni la drum în acest domeniu. Sunt entuziasmată de colaborarea cu IKEA din 2023,“ a conchis ea.

Raportul IKEA privind viața acasă este cel mai amplu raport anual de acest fel din lume, oferind o perspectivă unică asupra a cum trăiesc și ce simt oamenii într-o anumită perioadă. Când vine vorba de România, raportul a dezvăluit că economia națională, bugetul gospodăriei și impactul schimbărilor climatice reprezintă trei dintre cele mai mari griji ale oamenilor pentru mai bine de două treimi dintre cetățeni. Pe lângă aceste griji, la nivel global, cercetările au arătat faptul că mai mulți oameni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la schimbările climatice.

Studiul a arătat că 66% din respondenții din România simt că locul unde trăiesc reflectă cine sunt ei. Printre elementele pe care oamenii le consideră importante pentru a simți că personalitatea lor se oglindește în căminul lor, mai bine de jumătate au menționat acele lucruri pe care le-au făcut cu mâna lor (56%) și lucrurile pe care le-au cumpărat ei înșiși (55%), în timp ce 38% din ei au spus că o importanță deosebită o are spațiul dedicat nevoilor și intereselor lor.

Printre cele mai mari frustrări ale cetățenilor din România, potrivit chestionarului, este lipsa unui spațiu exterior. Pe lângă acest aspect, lipsa generală a spațiului și posesia de prea multe lucruri care nu au un loc dedicat depozitării lor reprezintă surse adiționale de frustrare. În timp ce 87% din oameni spun că este important să simtă bucurie atunci când sunt acasă, este îngrijorător faptul că doar 58% o simt. Mai mult, 60% din oameni consideră că media nu reflectă în mod frecvent modul în care trăiesc ei acasă.

Nivelul de siguranță resimțit de oameni în căminele lor este reflectat de faptul că aproximativ 18% din oameni au pretins în ultimul an că au planuri pentru că au preferat mai degrabă să stea în casă – un procent ceva mai mic decât media globală de 23%. De asemenea, doar pentru 5% din rezidenții români contează ce cred alți oameni despre cum își trăiesc ei viața acasă – pentru restul, acest aspect nu contează.

Din multitudinea de rezultate la nivel global, este interesant de menționat faptul că plantele și animalele devin „membri” tot mai importanți ai gospodăriei (13% din respondenți au spus că vorbesc cu plantele lor de interior). În mare, cam 4 din 10 oameni se raportează în mod pozitiv la căminul lor, comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent.