Category: comunicat de presa

„Supporting women in business and society”, conferință organizată de PWN România cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România

No Comments

Pe 28 februarie 2024, Professional Women’s Network Romania a organizat sub egida Women on Boards Academy conferința “Supporting women in business and society”, eveniment dedicat reprezentantelor comunității Alumni a asociației și susținut de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Programul Women on Boards se află la a V-a ediție și are ca scop susținerea pregătirii continue și promovării membrelor PWN România pentru a deveni membre în Consilii de Administrație.

PWN România este o asociație non-guvernamentală, non-profit, bazată pe voluntariat, parte a PWN Global, o rețea ce numără peste 3.500 de membre și voluntari în peste 30 de orașe din lume.

Misiunea asociației este de a sprijini ascensiunea femeilor în poziții de leadership în vederea accelerării echilibrului de gen în structurile de conducere, transparența, dar și egalitatea de gen în ceea ce privește salarizarea.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice cu competențe în domeniu, corpului diplomatic, organismelor internaționale, camerelor de comerț bilaterale, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri și administrației publice care susțin aceste principii și valori europene. Acestora li s-au alăturat reprezentantele și speakerii comunității Alumni Women on Boards din cele 5 ediții desfășurate din 2016 și până în prezent.

Printre guest speakerii ce au fost prezenți la această conferință se numără: Excelența sa, Ramona Iulia Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, instituție care a sprijinit organizarea acestui eveniment, Luminița Popescu – Secretar de Stat, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, Liliana Popescu – Directorul Institutului Diplomatic Român, Hedwige Nuyens – Președinta WOB Europa și Victoria Zinchuk, Country Director EBRD Romania.

Speakerii din primul panel “Women on Boards – beneficii și lecții învățate” au fost: Gerke Witteveen, CEO, NN Pensii, Mariana Gheorghe, Board Member independent, Ondrej Safar, Country Manager, CEZ Group Romania, Elisabeta Moraru – Country Director, Google România, Bulgaria, Ungaria și Moldova, Mircea Varga, Președinte al consiliului de bord, Teilor Holding, Anne-Marie Gestin, Vicepreședinte executiv & CFO, Engie Romania.

Iar speakeri precum: Andreea Voinea, CHRO, Banca Comercială Română, Andreea Ciulacu, HR Director, Deutsche Bahn Cargo România, Radu Mavrodin, Vicepreședinte People & Culture, OMV Petrom, Simona Podgoreanu, HR Director, KPMG România & Moldova, Adina Vidroiu, HR Director, Microsoft România, au vorbit despre despre “Salarizarea egală și transparentă -beneficiile sociale și pentru business”.

În cadrul conferinței au fost evidențiate beneficiile implementării Directivei 2022/2381 privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor societăților cotate la bursă și a Directivei 2023/970 privind remunerația egală pentru muncă între femei și bărbați.

O astfel de conferință este necesară pentru viitorul leadership-ului feminin deoarece unele state din Europa au ales să aplice deja aceste directive în mod voluntar. Tocmai de aceea este important să se discute și despre impactul pe care îl va avea asupra societății românești adoptarea acestor directive.

În ultimii ani, mediul de afaceri din România a devenit din ce în ce mai atractiv pentru femei, însă cu toate acestea doamnele se lovesc în continuare de o mulțime de dificultăți și preconcepții cum ar fi cele legate de capacitatea lor de a se descurca în lumea afacerilor, un teritoriu care până nu de mult era exclusiv al bărbaților, și nu numai. Tocmai de aceea, în cei 13 ani de activitate, PWN România a urmărit promovarea unui leadership echilibrat de gen, cultivarea unui mediu de sprijin al ideilor de business, construirea relațiilor de încredere și crearea unor posibilități nelimitate de creștere pentru femei, pe toate planurile. Ne dorim să continuăm acest demers de a sprijini dezvoltarea potențialului profesional, dar și personal al femeilor prin intermediul a trei direcții de acțiune: programe de mentorat în vederea creșterii nivelului de pregătire profesională, programe de antreprenoriat pentru studenți și antreprenoare aflați la început de drum profesional, precum și programe de pregătire în cadrul Women on Boards Academy, pentru doamnele care sunt sau urmează să ocupe poziții în consiliile de administrație” – a declarat doamna Ileana Violeta Botez, Președinte al PWN România.

 “Adoptarea legislației europene privind echilibrul de gen în consiliile de administrație ale companiilor arată importanța diversității de gen în procesul decisional. Directiva stabilește obiective ambițioase până în iunie 2026: 40% din posturile de administrator neexecutiv și 33% dintre toate posturile de administrator, executiv sau neexecutiv, trebuie să aparțină membrilor ,,sexului nereprezentat”. Directiva privind transparența salarială se bazează pe principiul fundamental potrivit căruia munca egală merită o remunerație egală, neexistând vreun motiv ca, pentru același tip de muncă, o femeie să primească un salariu mai mic decât un bărbat”, a declarat doamna Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.  

Comisia Europeană își propune să atingă un echilibru de gen 50/50 la toate nivelurile de conducere până la sfârșitul anului 2024, conducând prin exemplu la formarea unei culturi care promovează egalitatea de gen la locul de muncă”, a completat șefa Reprezentanței.

“Evenimentul anual al programului PWN Women on Boards Alumni a fost un succes si a reprezentat un angajament profund pentru promovarea egalității de gen si a remunerării echitabile, mai ales ca urmare a directivelor europene recente. A fost un moment în care am avut privilegiul de a asculta și învăța de la invitați speciali din lumea de business, organizații europene, guvernamentale, din domeniul educației care sunt pregătiți și dedicați susținerii și promovării femeilor competente. Discuțiile interesante, chiar pasionante, precum și reflecțiile împărtășite, au reafirmat importanța angajamentului colectiv pentru o societate echitabilă și diversă, a declarat doamna Violeta Ciurel, VP Program PWN Women on Boards.

PWN România a militat pentru echilibrului de gen bazat pe meritocrație și a acționat prin dezvoltarea a trei programe: Mentorat – program ce promovează progresul profesional al femeilor cu ajutorul unui mentor Antreprenoriat – cu cele două programe, StartUP,  dedicat studenților și femeilor antreprenor aflate la început de drum și ScaleUP, dedicate doamnelor care deja au un business pe care vor să îl ducă la un alt nivel, și Women on Boards – program dedicat membrelor PWN ce au o deja o carieră în business în poziții de top leadership și care doresc să facă parte dintr-un Consiliu de Administrație.

Categories: comunicat de presa

Stresul afectează calitatea somnului a 61% dintre români

No Comments

București, 15 martie 2024: Începând cu anul 2008, în ziua de vineri care precede echinocțiul de primăvară (anul acesta, pe 15 martie) este marcată Ziua Mondială a Somnului, la inițiativa Asociației Mondiale a Medicinei Somnului. Scopul este acela de a crește gradul de conștientizare asupra impactului semnificativ pe care somnul îl are asupra stării de sănătate fizică și mintală a oamenilor. Rezultatele studiului anual realizat de asociația CIPRA – Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză confirmă importanța majoră a somnului în viețile românilor, acesta situându-se pe locul 2, după alimentație, în topul aspectelor cu impact asupra calității vieții. Pentru femei, impactul modului în care se odihnesc este sensibil mai mare, cu un procent de 57%, comparativ cu 50% pentru bărbați.

Media timpului petrecut de respondenți înainte de a adormi este de 22.9 minute, iar 41% declară că adorm în 10 minute sau mai puțin. Cât privește durata medie a somnului, aceasta este de 6.9 ore pe noapte; 14% dintre respondenți dorm mai puțin de 6 ore, în vreme ce pentru majoritatea (34%) durata medie de ore de somn pe noapte este 7.

Consecințele lipsei de somn pentru calitatea vieții

Un somn insuficient are, în timp, efecte evidente asupra modului în care un individ funcționează pe plan personal, social și profesional. Poate duce la probleme de memorie, de concentrare, la anumite afecțiuni (inclusiv boli de inimă, digestive etc.) și chiar la repercusiuni mai  grave, precum accidente (de circulație, casnice, la locul de muncă).

Aproximativ jumătate dintre respondenții CIPRA sunt afectați cel puțin uneori de consecințele lipsei de somn, de la dificultăți de concentrare (57%) sau probleme cu memoria (51%), până la incapacitatea de a fi productivi la job (36%) sau ațipit în timpul zilei (34%). Totodată, 44% dintre respondenți renunță la activitățile care le fac plăcere și 42% evită interacțiunile sociale din cauza odihnei insuficiente.

Tema aleasă pentru Ziua Mondială a Somnului în acest an este Echitatea Somnului pentru Sănătate Globală, ceea ce subliniază importanța somnului indiferent de sex, etnie, statut social, vârstă sau venit, anumite categorii de persoane fiind în mod evident defavorizate și susceptibile de carențe la acest capitol. Lipsa unui somn de calitate are pentru organism efecte la fel de puternice precum lipsa hranei, a apei sau a oricărui alt element vital, afectează de la imunitatea organismului până la modul în care performăm în viața de zi cu zi, personal și profesional. Tocmai din aceste motive, pe site-ul CIPRA avem o secțiune dedicată somnului, unde abordăm împreună cu experții noștri toate aspectele care pot diminua sau, dimpotrivă, îmbunătăți calitatea somnului. Totodată, este esențial ca oamenii să conștientizeze faptul că, atunci când suferă de insomnie sau alte probleme care le afectează dramatic calitatea somnului, pe lângă schimbări ale priorităților și stilului de viață, există specialiști la care pot să apeleze, de la medicul de familie până la psiholog sau chiar somnolog, specializare medicală dedicată tratamentului disfuncțiilor și bolilor somnului“, declară Constantin Bratu, Președinte CIPRA.

Conform studiului CIPRA, calitatea somnului este considerată bună de către 39% dintre respondenți (în special bărbați – 45%, comparativ cu 34% dintre femei), în timp ce 52% declară un nivel mediu al calității somnului. Totodată:

  • 61% dintre respondenți dau vina pe stresul din timpul zilei, ca factor principal care le afectează calitatea somnului.
  • 40% dintre respondenții au perceput o influență negativă mare sau foarte mare a scumpirilor asupra somnului/odihnei.
  • 41% petrec prea mult timp pe telefon înainte de culcare, respectivla televizor (35%), și din acest motiv somnul lor are de suferit
  • 33% mănâncă sau beau cu puțin timp înainte de ora de culcare, de aceea nu se odihnesc cum ar trebui.
  • 15% ajung târziu acasă de la serviciu, ceea ce le scurtează timpul disponibil pentru somn.

Organizarea și relaxarea, soluțiile pentru somn mai bun

Întrebați despre aspectele care i-ar ajuta să doarmă mai bine, 48% dintre respondenții studiului CIPRA (în special cei cu vârste între 18 și 24 de ani –  64%) consideră că o organizare mai bună, care le-ar permite să termine la timp lucrurile planificate, ar fi soluția de care au nevoie.

Alte aspecte considerate de ajutor sunt:

  • meditația/posibilitatea de a se relaxa înainte de culcare (37%);
  • mai multă liniște în zona în care locuiesc (32%);
  • un pat sau o pernă mai confortabilă (29%);
  • tratamente naturiste, ceaiuri (29%);
  • eliminarea sforăitului (16%).

Realizat de Reveal Marketing Research pe baza metodologiei CAWI (chestionare autoaplicate online), studiul CIPRA a vizat un eșantion reprezentativ la nivel național format din 1003 respondenți, bărbați și femei, utilizatori de internet, cu vârste între 18 și 65 ani, din mediul urban sau rural. Rezultatele studiului sunt disponibile integral pe site-ul CIPRA,  secțiunea Studii.

Categories: comunicat de presa

Ce solicită și ce obțin consumatorii de la bănci în 2024, în urma negocierilor din cadrul CSALB?

No Comments

14 martie, BucureștiZiua mondială a drepturilor consumatorilor („World Consumer Rights Day”) este marcată în fiecare an pe data de 15 martie! Această zi promovează drepturile şi nevoile consumatorilor din toată lumea. De la începutul anului, peste 650 consumatori de servicii și produse financiare din România au invocat anumite probleme în derularea contractelor/serviciilor cu comercianții din sectorul financiar bancar și au solicitat băncilor/IFN-urilor o rezolvare amiabilă, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

  • Până la jumătatea lunii martie, băncile au acceptat 175 cereri de negociere (dintr-un total de 420 cereri adresate băncilor);
  • De la începutul anului s-au încheiat, cu împăcarea părților, 140 de negocieri între consumatori și bănci;
  • În 98% dintre negocierile purtate în acest an părțile s-au împăcat. În 2023, valoarea medie a beneficiilor obținute de un consumator, după o negociere cu banca în cadrul CSALB, a fost de aproximativ 5.000 de euro.

Iată câteva exemple despre ce au solicitat oamenii instituțiilor financiare și ce au obținut după negocierile intermediate de un conciliator CSALB.  Toată procedura de soluționare amiabilă este gratuită pentru consumatori, durează în medie aproximativ o lună, iar cererea de negociere poate fi completată direct pe site-ul www.csalb.ro în 5-7 minute.

Soluția obținută mă ajută foarte mult!

Vereș Tibor, județul Timiș: Am fost la sediul băncii pentru a completa o cerere pentru restructurarea creditului deoarece începând cu luna viitoare nu mai pot achita rata la credit. Rata la bancă este de 1.850 de lei, însă mai am un împrumut cu o rată de 550 de lei, plus cheltuielile cu chiria și cele curente. I-am rugat să-mi restructureze creditul deoarece nu îmi doresc să fiu înscris în Biroul de Credit, iar după o săptămână am primit răspuns că nu au pentru mine nicio soluție.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca oferă o perioadă de grație de două luni, în care rata la credit va fi de 500 de lei. După această perioadă creditul va fi restructurat astfel: va fi introdusă dobânda fixă, iar rata lunară la credit va scădea până la 1.480 de lei.

Soluția obținută mă ajută foarte mult! Am aflat pe internet despre CSALB, după ce am început să caut soluții pentru situația mea. Anticipam că va urma o perioadă grea și am căutat informații. Inițial nu credeam că se rezolvă, pentru că primisem un refuz de la angajații băncii cu care am discutat. Însă, în mai puțin de trei săptămâni a fost totul gata, cu ajutorul conciliatorului. Nici nu îmi venea să cred când m-a sunat să îmi spună rezultatul. Deja v-am recomandat și altor oameni pentru că mie mi-a folosit mult soluția primită.

Albert Mărăndescu, judetul VasluiMă aflu în imposibilitatea plății lunare a ratei în valoare de 2.012 lei aferente creditului de nevoi personale, deoarece firma la care eram administrator a intrat în insolvență și în urma acestei proceduri a rezultat un debit restant de 60.000 lei. Astfel, ANAF mi-a pus poprire pe salariu și îmi oprește lunar o treime din venitul net. Solicit prelungirea perioadei de plată a creditului și recalcularea ratei, astfel încât să rezulte o rată lunară mai mică decât ce plătesc în prezent.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALBBanca propune majorarea perioadei de rambursare cu 14 luni. În primele 36 luni ale creditului restructurat, consumatorul va avea de achitat o rată de 1.010 lei (aproximativ jumatate din rata actuală), iar dobânda va fi de 0%. După această perioadă rata va fi de 1.900 de lei și dobânda aplicabilă va fi cea din prezent (dobândă fixă de 9,7%).

Sunt foarte mulțumit, totul a decurs neașteptat de bine. Prima dată, când m-am adresat direct băncii, am fost refuzat și eram sceptic în legătură cu soluționarea problemei mele. Însă totul s-a rezolvat foarte repede. Întotdeauna se poate și mai bine, dar, în același timp, aș fi putut să nu obțin nimic. Se spune că nemulțumitului i se ia darul. Ținând cont că timp de trei ani plătesc o rată la jumătate față de cât a fost până acum, zic că este foarte bine.  

Dobândă fixă, amânarea ratelor și perioade de grație

Bogdan PDoresc adaptarea contractul de credit pentru ratele rămase de achitat, prin recalcularea dobânzii pentru creditul în CHFDoresc să plătesc rate fixe până la finalul creditului.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Restructurarea creditului prin conversia acestuia în RON, cu un discount de 30% aplicat la sold. După conversie, timp de 3 ani, consumatorul beneficiază de dobândă fixă de 5,9%, cu o rată de aproximativ 812 RON. Ulterior, dobânda devine variabilă calculată prin formula IRCC + 2,5% marja băncii.

David M: Am solicitat amânarea ratelor creditului pe o perioadă de 6 luni. Telefonic, am primit asigurări că amânarea va fi posibilă pentru o lună, dar am constatat ulterior că sumele aferente ratelor au fost debitate din contul meu. Am mers la sucursala băncii din Timișoara unde mi s-a comunicat că nu este posibilă amânarea creditului nici măcar pentru o lună.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Se va proceda la restructurarea creditului acordat consumatorului prin menținerea dobânzii fixe de 6,5% pe toată durata creditului. De asemenea, consumatorului i se va acorda o perioadă de grație de 6 luni, în care va achita o rată lunară în valoare de 50 de lei. După perioada de grație și cu noul procent al dobânzii, rata lunară va fi de 570 de lei.

Elena T: Din cauza creșterii IRCC și a prețurilor îmi este din ce în ce mai greu să acopăr cheltuielile. Soțul meu e pensionat pe caz de boală și cheltuielile cu copilul sunt de la o lună la alta mai mari. Părinții mei, care locuiesc în garsoniera luată prin credit, au și ei probleme de sănătate și mi-e greu să îi ajut. Am două credite, la 2 imobile diferite și aș vrea o restructurare a lor. Măcar să se recalculeze dobânda. M-ar avantaja o rată fixă.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca oferă clientei posibilitatea de a trece de la dobândă variabilă la cea fixă, pentru o perioadă de 60 de luni, urmând ca după această perioadă să se revină la dobândă variabilă, alcatuită din marja stabilită contractual plus IRCC. Dobânda fixă va fi de 5.9 %.

Comisionul de administrare: restituiri de sume și ștergerea lui din credit

Dan B: Am în derulare un credit de nevoi personale cu ipotecă, contractat în septembrie 2008, în cuantum de 105.000 euro pentru o perioadă de 25 ani. Îmi este reținut un comision de administrare aplicat lunar la soldul creditului. Vă rog să-mi comunicați care este propunerea băncii față de acest comision de administrare, atât pentru ratele viitoare, cât și pentru cele deja plătite.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca va elimina pe viitor comisionul de administrare credit (aprox 2.775 euro) și va pune la dispoziția consumatorului suma de 3.000 de euro, reprezentând restituire parțială din comisionul de administrare. Prin acceptarea notei de soluționare se constată acordul de stingere a litigiului intervenit între părți.

Antoneta VÎn urma contractării unui credit ipotecar am observat că rata lunară crește nejustificat. Este o neconcordanță între sumele înscrise în scadențar și cele pe care mi le comunică banca. La o rată de 183 euro (potrivit scadențarului), mi s-au retras mai multe luni 186 de euro. Doresc recuperarea sumelor plătite în plus și, dacă se poate, aș dori o ajustare a dobânzii și o reeșalonare a creditului.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB​​Comerciantul rambursează sumele solicitate de consumatoare și îi oferă ca gest comercial eliminarea pentru viitor a comisionului de administrare credit rămas de încasat (725 euro) și restituirea parțială a comisionului de administrare credit perceput după reeșalonarea din 2015 (1.000 euro).

Aurel C: Solicit rambursarea sumelor percepute de bancă drept comision de gestiune credit, în valoare de 15.000 de lei.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca aprobă eliminarea comisionului de administrare credit rămas de încasat, în valoare de 4.020 euro și restituirea parțială a comisionului încasat, în valoare de 2.000 de euro.

Picture1

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „Analizând cererile primite de CSALB și rezultatele negocierilor, observăm o mai bună înțelegere din partea consumatorilor a situației financiare cu care se confruntă. În plus, aceștia au dezvoltat o abordare mai pragmatică a ofertelor pe care le fac băncile în cadrul negocierilor. Vedem că oamenii au renunțat să mai aibă așteptări nerealiste cu privire la rezultatul final al concilierii. Acest fapt este impulsionat și de abordarea băncilor, care vin la masa negocierilor cu soluții punctuale, menite să rezolve problema imediată a consumatorului, dar care au efect benefic și pe termen lung.  

Putem spune că am depășit perioada în care consumatorii încercau să negocieze până când se ajungea la un blocaj sau până când banca ieșea din procedura amiabilă când întâlnea un consumator inflexibil. Spre exemplu, anul acesta avem doar 2 cazuri în care negocierile au eșuat, iar în 2023 doar în 8 negocieri din 100 părțile nu s-au înțeles. Acum, consumatorii și-au însușit sfatul conciliatorilor, care au spus în mai multe rânduri că într-o negociere câștigul nu înseamnă doar beneficiul în bani. La acesta se adaugă timpul de soluționare foarte scurt, siguranța unui răspuns favorabil, spre deosebire de instanță, unde există riscul unei sentințe judecătorești defavorabile și modificarea contractului în scopul continuării lui în condiții adaptate nevoilor din prezent.”

  Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Categories: comunicat de presa

Camera Nazionale della Moda Italiana devine unul dintre partenerii institutionali de la Bucharest Fashion Week

No Comments

Camera Nazionale della Moda Italiana devine unul dintre partenerii institutionali la prima editie a evenimentului Bucharest Fashion Week care va avea loc in toamna acestui an. CNMI, organizatorul Milano Fashion Week, este entitatea care reglementeaza, coordoneaza si promoveaza moda italiana. Organizatia reprezinta cele mai inalte valori culturale ale modei italiene si este menita sa protejeze, sa coordoneze si sa amplifice imaginea sa atat in ​​Italia, cat si in intreaga lume. Prin aceasta sustinere, primul eveniment de fashion de la Bucuresti capata o legitimitate si anvergura fara precedent in Romania.

Dezideratul Bucharest Fashion Week este de a conecta designeri, cumparatori, publicatii de fashion, mass media, manufacturieri si universitari, pentru a dezvolta industria de moda din Romania, dar si din regiune. BFW va aduce laolalta nu doar furnizori specifici, ca brandurile sau designerii locali, ci si potentiali cumparatori locali si internationali. Organizatorii isi doresc sa promoveze designerii locali pe pietele internationale, prin intermediul invitatilor straini din presa, influenceri si cumparatori de anvergura globala, transformand “Made in Romania” intr-o marca apreciata la nivel international.

Bucharest Fashion Week se angajeaza sa devina un motor economic local si national, contribuind la cresterea prestigiului Romaniei in industria modei la nivel global. Ne propunem sa promovam talentele autohtone si sa dezvoltam colaborari institutionale solide cu toti jucatorii europeni importanti din domeniu, oferind o platforma atat pentru educatie, cat si pentru deschiderea unor oportunitati internationale de cariera pentru designerii romani. Scopul nostru este sa facem din Bucuresti un hub important in moda europeana, care sa aduca cu sine atat vizibilitate, cat si investitii. Multumim Milano Fashion Week si Camera Nazionale della Moda Italiana pentru sustinere.”, a declarat Mario Antico, avocat, fondator al Italian International School of Bucharest, cofondator Bucharest Fashion Week

BFW este structurat in jurul a patru piloni majori. Cel mai important consta, desigur, in prezentarile colectiilor de moda, care reprezinta obiectivul principal al saptamanilor de moda.

Designeri cunoscuti din Romania si Europa de Est isi vor prezenta creatiile in spatii clasice sau neconventionale, cu acces pe baza de invitatie, dar show-urile vor putea fi vazute live si de catre toti iubitorii de moda, prin proiectii in piata George Enescu.

Scopul acestui eveniment de amploare este sa transforme Romania intr-un hub pentru industria modei din Europa de Est, atragand deopotriva vizibilitate, dar si investitii.

Al doilea obiectiv al evenimentului este educatia, Bucharest Fashion Week oferindu-le studentilor care isi doresc sa urmeze o cariera in arta sau design de fashion, dar si celor care lucreaza deja in aceste domenii, acces la cursuri de tip Executive Programe, organizate la Bucuresti, dar cu profesori ai unor universitati europene renumite.

Bucharest Fashion Week isi propune sa aduca in discutie, ca tema de interes pe agenda publica, sustenabilitatea in moda. Conferinta pe teme de sustenabilitate in moda organizata in cadrul BFW va aduce laolalta, in premiera, atat designerii, cat si reprezentantii companiilor din zona de industrie usoara si textile, in incercarea de a defini un viitor cat mai sustenabil al modei romanesti.

La eveniment vor fi prezenti reprezentanti ai institutiilor internationale, influenceri, celebritati, figuri renumite din industrie, designeri si producatori. Conferinta va fi urmata de o Gala, unde vor fi decernate premiile designerilor si producatorilor care s-au distins prin implementarea strategiilor de sustenabilitate in afacerile lor.

Nu in ultimul rand, acest eveniment de anvergura, cu invitati renumiti din intreaga lume, are menirea de a promova Bucurestiul. In afara de designeri din Romania, Ucraina, Moldova, Polonia, evenimentul va avea si un invitat-surpriza, un designer italian de renume.

“Dupa o cariera de 25 de ani in domeniul modei, ca redactor-sef si publisher Elle Romania, a venit momentul sa contribui si altfel la promovarea modei romanesti. Am pornit de la ideea ca Bucurestiul si Romania merita sa aiba o Saptamana a Modei, adica un eveniment care sa ne puna pe harta internationala a lumii si care, in plan local, sa joace rolul unui catalizator care sa coaguleze toate fortele creative  pentru a dezvolta, cu adevarat, industria de moda in Romania. Parteneriatul cu Camera Nazionale della Moda Italiana (entitatea care organizeaza Milan Fashion Week) este un moment important in evolutia acestui proiect ambitios.– Roxana Voloseniuc, Editor & Publisher Elle Romania, cofondator Bucharest Fashion Week

Prima editie Bucharest Fashion Week va avea loc in perioada 16-17 octombrie 2024, in locatii emblematice din centrul capitalei.

Categories: comunicat de presa

ONG-ul ÎntreVecini lansează campania „Din aproape în realitate”și redeschide înscrierile în proiect pentru românii din toată țara

No Comments

Românii din comunitățile de la bloc pot primi suport în valoare de câte 15.000 de euro pentru montarea gratuită de panouri fotovoltaice pe bloc și susținerea unor acțiuni sustenabile

ONG-ul ÎntreVecini lansează campania „Din aproape în realitate” și redeschide înscrierile în proiect pentru a oferi românilor care locuiesc la bloc șansa să obțină suport în valoare de 15.000 de euro pentru comunitățile din care fac parte. Astfel, prin intermediul proiectului, locuitorii sunt ajutați să creeze comunități în blocurile lor și să dezvolte inițiative comunitare sustenabile, demonstrând că schimbarea este mai aproape decât își imaginau. Platforma campaniei, www.intrevecini.ro/din-aproape-realitate/, integrează o serie de resurse valoroase care pot ajuta locuitorii din România să facă schimbări pozitive în comunitățile lor.

Conceptul și numele campaniei provin de la faptul că schimbările de durată se fac din aproape în aproape, dar în timp pot schimba în bine o întreagă realitate. De la vecini care nu interacționează deloc, nu colaborează sau nu se ajută, putem ajunge fără mult efort la comunități în care oamenii încep să se cunoască și să se ajute unii pe alții.

Dincolo de a sprijini financiar comunități selectate în program, ÎntreVecini își propune să aducă inspirație pentru toate comunitățile de la bloc din țară, și să ușureze începutul interacțiunilor între vecini, prin gesturi mici și firești într-o comunitate. De exemplu, e normal să spunem bun venit unui vecin care tocmai s-a mutat în bloc și de aceea secțiunea Pachet de Bun-venit ÎntreVecini pune la dispoziție mici modele de a iniția o primă interacțiune cu un nou-venit. Nu este mare lucru să ne oferim să ajutăm cu lucruri care sunt utile celorlalți, iar pentru noi nu înseamnă un efort mare. Pentru inspirație, există secțiunea Idei ÎntreVecini.  Alte surse de inspirație și de utilizare vor fi adăugate în platformă în perioada următoare, cu focus pe ce mici activități utile, interesante și sustenabile pot aduce împreună oamenii din același bloc.

ÎntreVecini a apărut ca un antidot la lipsa de încredere a românilor în forțele proprii și în cei din jur. Dincolo de dorința de a ajuta vecinii de bloc să redescopere puterea comunității, ÎntreVecini își propune să împărtășească mai mult decât valori și obiective, ci o serie de informații și resurse care să ajute locuitorii de la bloc să găsească inspirație sau să pună în aplicare idei pentru un viitor mai bun, mai sustenabil, mai dezirabil.

Conform celui mai recent sondaj realizat de ONG-ul ÎntreVecini, 64% dintre românii care locuiesc la bloc  consideră că dorința de a construi o comunitate mai strânsă și de a dezvolta proiecte comune în cartier i-ar determina să-și cunoască mai bine vecinii. Inițiativa ÎntreVecini vine, astfel, în întâmpinarea lor și pornește o mișcare pentru restabilirea comunităților și redefinirea a ceea ce înseamnă vecinătatea cu adevărat.

„Așa cum transmite și clipul manifesto pe care l-am lansat cu ocazia acestei campanii, ÎntreVecini a apărut din credința că în inima fiecărui cartier există un potențial pe care îl putem explora și amplifica. Ne dorim ca termenul de vecin să însemne mai mult decât un spațiu sau un perete pe care îl împărțim, mai mult decât o adresă, o casă sau o ușă care ne izolează. Ne-am propus să redescoperim puterea comunității și bucuria de a face lucruri într-un mod sustenabil. Iar pentru a face acest demers e nevoie să ne unim pentru schimbare, e nevoie ca locuitorii din comunitățile de bloc din România să se implice. Așadar, cu ocazia lansării acestei campanii, redeschidem înscrierile în proiect și încurajăm românii să aplice pentru a beneficia de suport în valoare de 15.000 de euro, ce vor fi investiți ulterior în dezvoltarea comunităților de bloc din care fac parte câștigătorii”, a declarat Sabina Mihăilescu, Manager General ONG ÎntreVecini.

Valoarea finanțării nerambursabile câștigată în urma desemnării câștigătorilor înscriși în proiect este de 15.000 de euro, fonduri care vor fi investite pe de-o parte în montarea de panouri fotovoltaice pe bloc, iar pe de altă parte într-o serie de proiecte comunitare. Evenimentele sustenabile sau proiectele comunitare desfășurate în comunitățile câștigătoare vor fi diverse, precum transformarea grădinilor în hub-uri de socializare între vecini, zile de grădinărit sau picnicuri de socializare în grădină, crearea unui ecosistem local pentru încurajarea biodiversității, florei și faunei și multe altele.

Proiectul „ÎntreVecini” are ca principal partener, încă de la înființare, BRD Groupe Société Générale, care s-a implicat pentru a face posibilă și integrarea comunităților din celelalte sectoare din București, dar și pentru a putea extinde rapid proiectul și în alte orașe din țară.

„Suntem bucuroși să acompaniem deschiderea programului ÎntreVecini și către alte comunități din țară, care pot beneficia de resurse pentru a-și dezvolta obiceiuri sustenabile. Micile comunități sunt motoarele care pun în mișcare marile proiecte, relevante pentru România ca întreg. Însă, pentru a putea să ajungem să construim mari proiecte, cu siguranță este necesar  să ne redescoperim comunitățile, vecinii și obiceiurile care ne susțin reciproc. Prin amprenta noastră la nivel economic și social, putem fi acel liant care ajută comunitățile să se coaguleze și să se dezvolte împreună”, a declarat Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale.

Cum se pot înscrie românii din toată țara în proiectul ÎntreVecini

Până pe 31 martie 2024, asociațiile de proprietari din toată țara, cu excepția orașelor București și Târgu-Jiu (orașe în care deja au fost desemnați câștigătorii într-o etapă anterioară, din 2023), se pot înscrie gratuit în proiect, prin completarea FORMULARULUI DE ÎNSCRIERE regăsit pe site-ul www.intrevecini.ro. Este recomandat ca înainte de completarea acestui formular să fie parcurse informațiile regăsite în Ghidul Aplicantului, informații detaliate despre procesul de înscriere, criterii de selecție și jurizare, tipuri de activități comunitare și multe altele.

Criteriile de eligibilitate pentru echipele care aplică în proiect sunt următoarele:

  • Grupul de vecini care aplică locuiește la bloc, într-un oraș din România, altul în afară de București și Târgu-Jiu;
  • Blocul grupului de vecini aplicant are Asociație de Proprietari;
  • Grupul este format din minimum patru vecini, alături de președintele Asociației de proprietari;
  • În proximitatea blocului există un spațiu deschis unde se pot organiza activități comunitare cu minimum 100 de persoane (grădină, parcare, curte interioară etc.);
  • Terasa blocului (circulabilă sau nu) trebuie să aibă o suprafață de minimum 40 de mp neumbriți;
  • (Bonus) Grupul demonstrează o bună cunoaștere și conectare la comunitatea în care va fi implementat proiectul;
  • (Bonus) Există minimum un canal de comunicare activ cu vecinii din comunitate.

Jurizarea comunităților câștigătoare va ține cont de următoarele aspecte:

  • Analiza de nevoi:capacitatea grupului de vecini ce inițiază proiectul de a înțelege nevoile vecinilor și de a le transforma în proiecte și activități realiste, ce răspund acestor nevoi;
  • Implicarea vecinilor: măsura în care grupul de proiect poate atrage vecini în co-crearea și organizarea activităților;
  • Implicarea partenerilor locali:modul în care sunt aduse alături, în organizarea activităților și proiectelor: afaceri, ONG-uri, instituții locale sau alți parteneri;
  • Sustenabilitate: atenția oferită mediului înconjurător în conturarea activităților și proiectelor, cât și modul în care resursele sunt folosite în vederea implementării lor;
  • Continuitate: metodele prin care dezvoltarea comunitară va continua după finalizarea anului de parteneriat cu ONG-ul ÎntreVecini.

Categories: comunicat de presa

PENNY pregătește surprize la cea de-a doua ediție a festivalului Massif 2024

No Comments

PENNY se alătură cu entuziasm primului festival din acest an, Massif și îi invită pe iubitorii de festivaluri să aibă parte de o experiență unică timp de 4 zile, în stațiunea Poiana Brașov. PENNY va fi prezent cu o serie de activități menite să intensifice atmosfera, să susțină manifestările artistice și să unească comunitățile dornice de distracție și voie bună.

3 nopți pline de experiențe inedite

Festivalul Massif va avea loc în perioada 14-17 martie, iar Poiana Brașov va fi locul în care mii de iubitori ai sporturilor de iarnă, muzicii, aventurii, distracției dar și a experiențelor exclusiviste se vor aduna. Fanii se vor bucura de cele mai tari petreceri alături de artiștii prezenți în festival.

Prezența PENNY în cadrul festivalului va contribui la conturarea atmosferei unice a Massif 2024 – instalație de lumini, photo corner din „inima munților” și o zonă de oglinzi menite să creeze amintiri memorabile și fotografii inedite, alături de vibrația scenei G.O.A.T unde vor avea loc show-uri speciale ale artiștilor internaționali și locali.

PENNY este responsabil pentru energia la festival, întâmpinând festivalierii cu un Fresh Bar Stop aprovizionat cu fructe proaspete, dar și cu cocktail-uri din fructe la barul G.O.A.T.

În zona cortului PENNY se vor organiza concursuri unde se pot câștiga premii, printre care și bilete la Massif 2025 sau hanorace duble, dar este și locul unde participanții se pot încălzi cu un ceai și se pot bucura de diverse activități unde sunt invitați să folosească cardul PENNY ca să beneficieze de surprize și reduceri.

„Ne bucurăm să ne conectăm cu publicul festivalului Massif și suntem entuziasmați să fim parte din experiența inedită din cadrul celor 4 zile de festival. Parteneriatul cu Massif subliniază angajamentul și susținerea noastră față de comunitatea locală, fie că vorbim despre produse proaspete care să aducă doza de energie necesară participanților, sau despre artiști locali care vor presta în cadrul evenimentului.”, a afirmat Andrei Cismaru, Head of CRM and Digital Platforms, din cadrul PENNY | REWE România.

_______________________________________________________________________________________

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 377 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2024 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/

Categories: comunicat de presa

SGS și-a lansat Strategia 2027: Accelerarea creșterii și construirea încrederii

No Comments

SGS Group, lider global în testare, inspecție și certificare, și-a prezentat Raportul Integrat pentru 2023. Raportul cuprinde informații semnificative despre rezultatele financiare și non-financiare ale companiei. Formatul raportului din acest an a fost actualizat și îmbunătățit pentru a ajuta părțile interesate să înțeleagă mai bine strategia companiei, performanța, guvernanța și impactul asupra planetei.

În 2023, SGS a înregistrat o creștere organică a vânzărilor și o creștere semnificativă a cash flow-ului. SGS a reușit să depășească provocările globale generate de creștere a costurilor și de instabilitatea geopolitică, cu ajutorul angajaților săi, concentrându-se pe productivitate, diversitate geografică și a serviciilor și inovație.

SGS oferă testare specializată, inspecție și servicii de certificare în 116 țări, servicii pe care le livrează prin cinci linii de afaceri. Conectivitate și produse, Sănătate și nutriție, Industrii și mediu și Resurse naturale – sectoare de testare și inspecție, iar Business Assurance (anterior denumit Cunoaștere) reprezintă activitatea de certificare. Raportul complet este prezentat aici: https://www.sgs.com/en/integrated-report

În 2023, SGS a înregistrat vânzări de 6.622 milioane CHF (6.944 milioane euro), susținute de o creștere organică puternică de 8,1%, determinată de toate liniile de activitate. Aceasta a inclus o creștere de doi digiți în Business Assurance pentru certificări și o creștere mare de un digit în Resurse Naturale și Industrii și Mediu.

Venitul operațional ajustat s-a ridicat la 971 milioane CHF (1.018 milioane euro), reprezentând o creștere organică de 6,3%. Marja ajustată a venitului operațional din vânzări a fost de 14,7.

Fluxul de numerar din activitățile de exploatare a ajuns la 1.123 milioane CHF (1.177 milioane euro), ceea ce duce la un flux de numerar net de 604 milioane CHF (633 milioane euro), în creștere cu 25,6%. Acest lucru a fost determinat, în principal, de cerințele nete de capital de lucru și de cheltuielile de capital mai mici.

„În 2023, SGS a avut o creștere organică superioară și o creștere semnificativă a fluxului de numerar liber, datorită lărgirii portofoliului său. Toate liniile și regiunile noastre de afaceri au contribuit la această performanță, cu o creștere deosebit de puternică în serviciile de durabilitate, securitate cibernetică, asigurare ESG și consultanță. Aceasta reprezintă o platformă puternică pe care se construiește”, a declarat Frankie Ng, CEO-ul SGS Group care-și va încheia mandatul în fruntea companiei în luna martie.

Europa a reprezentat 36% din totalul vânzărilor SGS de anul trecut, iar regiunea Asia Pacific a avut o pondere de 34%. America de Nord a reprezentat 12%, Africa și Orientul Mijlociu 9%, iar America Latină tot 9%.

În ceea ce privește sustenabilitatea, în 2023 SGS Group a ajuns la o reducere de 14% a emisiilor de CO2, comparativ cu 2019 (conform Scope 1 și Scope 2), procentul de femei în poziții de management a ajuns la 31,9%, iar numărul orelor de voluntariat realizate de angajații companiei a fost de 32.590.

Strategia pentru 2027

SGS și-a anunțat Strategia 2027: accelerarea creșterii și a încrederii în relația cu partenerii. Această nouă strategie este creată pentru a stimula o creștere profitabilă, pentru a eficientiza organizația și pentru a oferi profituri atractive pentru părțile interesate.

Strategia SGS se bazează pe trei factori:

  • Creștere:Grupul va valorifica impulsul anual puternic al industriei de testare, inspecție și certificare și va investi în segmente și regiuni în care există oportunități mai mari.
  • Performanță și agilitate:SGS va implementa un model de operare bazat pe costuri și o cultură bazată pe performanță, promovând responsabilitatea. Va fi numit un nou Comitet Executiv format din 12 membri.
  • Profil financiar puternic:SGS va crește pe plan extern prin achiziții sporite și sinergice, păstrând în același timp un bilanț solid. Remunerația acționarilor va rămâne atractivă.

Doamna Géraldine Picaud, recent desemnată CEO al SGS Group, a declarat: „Aștept cu nerăbdare să conduc o companie atât de mare și să conduc schimbări pozitive în această industrie dinamică. În conformitate cu Strategia noastră 2027, vom investi în segmente și regiuni în care există oportunități mai mari, ne vom simplifica organizația și vom îmbunătăți profilul financiar pentru a crea valoare pentru toate părțile interesate.”

În România, din 1922

SGS și-a început activitatea în România în 1922, în portul Dunărean Brăila, pe acea vreme fiind al doilea port în comerțul cu cereale la nivel mondial, după Chicago. Societatea a activat în România până în 1947, Jacques Salmanowitz – Société Anonyme Roumaine de Surveillance. În anul 1992 s-a reluat activitatea în România prin înființarea SGS România cu sediul în București.

În prezent, SGS este liderul național privat în furnizarea serviciilor de inspecție, certificare, verificare și testare, oferind încredere oamenilor, organizațiilor și guvernelor.

Prin cele nouă divizii de afaceri, SGS furnizează servicii principalelor sectoare economice: agricultura și sectorul alimentar, petrol, gaze și chimie, sectorul minerale, transporturi, mediu și securitate în muncă, industrie, construcții, energie și utilități. SGS România are birouri și laboratoare în toată țara – Brăila, Constanța, Craiova, Cluj-Napoca, Drobeta Tr. Severin, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Slatina, Tg. Jiu, Timișoara și altele.

Categories: comunicat de presa

ZOWIE prezintă noile monitoare de gaming XL2546X și XL2586X cu Fast-TN și noua tehnologie DyAc™ 2

No Comments

Noua serie XL-X oferă precizie vizuală și culori vibrante pentru a îmbunătăți experiența de gaming

București, România – ZOWIE, brandul BenQ de echipamente profesionale pentru e-Sports, anunță monitoarele de gaming XL2546X și XL2586X cu panouri Fast-TN și tehnologia exclusivă DyAc™ 2, dar și un nou sistem de iluminare dublă pentru o experiență de gaming revoluționară.

Designul complet nou al modelelor XL2546X de 240 Hz și XL2586X de 540 Hz oferă o precizie mai mare de ajustare pentru o ergonomie mai bună, iar funcția XL Setting to Share a fost actualizată pentru a permite selectarea automată și comodă a modurilor de imagine în timpul jocului.

Continuându-și misiunea de a dezvolta echipamente profesionale pentru e-Sports și de a îmbunătăți experiența de gaming pentru ca jucătorii să dea tot ce au mai bun, ZOWIE acordă o atenție deosebită feedback-ului din partea jucătorilor. De la introducerea monitoarelor din seria XL în 2010, am îmbunătățit continuu tehnologiile folosite pentru a crește calitatea imaginii, am îmbunătățit controlul software pentru optimizarea setărilor și am îmbunătățit experiența oferită utilizatorului. Ne propunem să livrăm caracteristici și modele care aduc beneficii directe gamerilor în jocurile competitive, evitând modelele inutil de ostentative care nu contribuie la competitivitate.

Capacitatea de reacție este una dintre cele mai importante caracteristici pentru monitoarele de gaming. Noile monitoare XL2546X și XL2586X utilizează tehnologia Fast-TN, cunoscută pentru timpii de răspuns mai rapizi decât panourile IPS, pentru a oferi imagini mai rapide și mai clare.

XL2546X și XL2586X sunt  dotate cu noua tehnologie DyAc™ 2, mecanismul de precizie dinamică ZOWIE pentru mișcări clare și experiențe vizuale generale superioare. DyAc™ 2 este o actualizare semnificativă a DyAc™/ DyAc⁺™, utilizând acum două lumini de fundal cu un control mai precis pentru a obține un nivel mai ridicat de reducere a efectului motion blur și de minimizare a efectului de ghosting,.

Atât XL2546X, cât și XL2586X au un design nou cu reglaj pe înălțime care folosește un mecanism nou mult mai precis și mai fluid. Astfel, gamerii pot regla cu ușurința poziția monitorului cu un nivel ridicat de precizie și într-un timp cât mai scurt.

Seria XL-X este dotată cu funcția Auto Game Mode, care permite comutarea automată a modurilor de imagine în funcție de conținutul ecranului, pentru a elimina ajustările din meniu și a oferi experiențe de joc optime.

Pentru mai multe informații despre seria XL-X, vă rugăm să consultați site-ul web ZOWIE și să urmăriți rețelele noastre de socializare pentru informații privind disponibilitatea.

Specificații XL2546X

  • Diagonală – 24.5 inch
  • Format – 16:9
  • Rezoluție – 1920 x 1080 pixeli
  • Refresh rate – 240Hz
  • Rezoluție console – 1920 x 1080 la 120Hz pentru PS5/ Xbox series X/S (HDMI 2.0)
  • Pixel pitch – 0.28mm
  • Luminozitate – 320cd/m2
  • Contrast – 1000:1
  • Panou – TN
  • Conectivitate – HDMI 2.0 x3, DP 1.2, jack 3.5mm
  • Funcții – Dynamic AccuracyDyAc™2, XL Setting to Share, Shield, S-Switch, Black eQualizer, Color Vibrance, Low Blue Light, Flicker Free, K Locker, VRR

Specificații XL2546X

  • Diagonală – 24.1 inch
  • Format – 16:9
  • Rezoluție – 1920 x 1080 pixeli
  • Refresh rate – 540Hz
  • Rezoluție console – 1920 x 1080 la 120Hz pentru PS5/ Xbox series X/S (HDMI 2.0)
  • Pixel pitch – 0.28mm
  • Luminozitate – 320cd/m2
  • Contrast – 1000:1
  • Panou – TN
  • Conectivitate – HDMI 2.0 x3, DP 1.2, jack 3.5mm
  • Funcții – Dynamic AccuracyDyAc™2, XL Setting to Share, Shield, S-Switch, Black eQualizer, Color Vibrance, Low Blue Light, Flicker Free, K Locker, VRR.

 

Categories: comunicat de presa

Nothing introduce Phone (2a)

No Comments

Phone (2a) este rezultatul expertizei și inovației Nothing, fiind conceput pe baza emblematicului Nothing Phone (2)

Nothing a anunțat ieri mult așteptatul Phone (2a), gândit pentru cei care iubesc să descopere inovații și designuri noi, dar și pentru cei care știu exact își doresc de la smartphone-ul lor. Phone (2a) integrează un procesor unic și puternic, o cameră duală excepțională de 50 MP pe spate, un ecran AMOLED flexibil extra luminos și un sistem de operare intuitiv care oferă o experiență rapidă și fluidă în fiecare interacțiune.

„Anul acesta este dedicat accelerării progresului nostru, iar Phone (2a) este primul mare pas înainte. Phone (2a) va permite mai multor oameni să experimenteze inovațiile Nothing pe care mulți au ajuns să le iubească și suntem încrezători că va deveni cel mai bine vândut produs al nostru”, a declarat Carl Pei, CEO și co-fondator al Nothing.

Performanță

Procesorul Dimensity 7200 Pro al lui Phone (2a) a fost proiectat în colaborare exclusivă cu MediaTek pentru a oferi cea mai bună performanță cu o eficiență energetică optimă.

Construit pe cea mai recentă tehnologie de proces de 4 nm de a doua generație de la TSMC, Phone (2a) realizează fără efort orice sarcină. Cuplat cu o memorie RAM generoasă de 20 GB cu tehnologia RAM Booster, cipul cu 8 nuclee – cu viteze de tact de până la 2,8 GHz – asigură multitasking rapid și receptiv pe tot parcursul zilei. Acest lucru rezultă într-o performanță cu 13% mai bună și cu 16% mai eficientă decât performanța lui Phone (1).

Împreună, Nothing și MediaTek au introdus optimizări precum Smart Clean (+200% viteză de citire/scriere UFS la o utilizare prelungită) și Adaptive NTFS (+100% viteze de transfer de fișiere cu computerele Windows) și au reușit să reducă consumul de energie al anumitor componente cu până la 10%.

Baterie și încărcare

Cu o capacitate de 5.000 mAh, Phone (2a) are cea mai mare baterie de până acum de pe smartphone-urile Nothing, oferind până la două zile de utilizare cu o încărcare completă și performanțe mai bune. După Phone (1), Nothing a crescut durata de viață a bateriei cu peste 25%. Acest lucru înseamnă că poate menține peste 90% din capacitatea maximă după 1.000 de cicluri de încărcare, echivalentul a peste trei ani de încărcare zilnică. În comparație cu Phone (1), bateria are și o reducere de 13% a temperaturii în timpul încărcării și descărcării, ceea ce contribuie la longevitatea dispozitivului.

Pentru încărcări rapide, Phone (2a) suportă Fast Charging de 45W, oferind 50% din putere în doar 20 de minute. Este o soluție optimă de încărcare care evită riscul de epuizare a duratei de viață a bateriei, adesea asociată cu un număr mai mare de wați și viteze de încărcare mai ridicate.

Cameră

Pentru a surprinde cele mai importante momente, Phone (2a) dispune de o cameră duală impecabilă de 50 MP pe partea din spate, alimentată de motorul TrueLens. TrueLens Engine este o serie de algoritmi de calcul avansați care se combină pentru fotografii cât mai aproape de realitate. Aceasta include Ultra XDR, care a fost dezvoltat în colaborare cu Google pentru a oferi o afișare mai precisă a luminilor și umbrelor în fiecare fotografie. Funcționează prin realizarea a 8 cadre la diferite niveluri de expunere în format RAW și apoi prin ajustarea luminozității fiecărui pixel de până la 5 ori pentru a afișa un rezultat cât se poate de real.

Pentru a obține selfie-urile perfecte oricând, Phone (2a) dispune de o cameră frontală 32 MP care utilizează același senzor ca Phone (2), având o sensibilitate la lumină cu 27% mai mare în comparație cu Phone (1).

Display

Phone (2a) dispune de un ecran AMOLED flexibil de 6,7”, ceea ce înseamnă că poate oferi o reproducere a culorilor uimitor de precisă de 1,07 miliarde de culori, reducând în același timp consumul de baterie. De asemenea, cu o luminozitate maximă de 1.300 de niți, Phone (2a) oferă o experiență de vizualizare fără compromisuri chiar și în condiții de lumină puternică.

Cu o rată de reîmprospătare de 120 Hz, Phone (2a) oferă interacțiuni extrem de fluide, care se adaptează dinamic la conținutul afișat. Aceasta scade la 30 Hz pentru videoclipuri, conservând energia bateriei.

Phone (2a) este smartphone-ul Nothing cu cele mai subțiri margini din gamă, măsurând doar 2.1 mm, simetric pe toate cele patru laturi ale ecranului. Această realizare duce la o rată ecran-corp de 91.65% impresionantă, posibilă prin combinarea unui panou flexibil cu îmbunătățiri în ingineria structurală.

Design

Phone (2a) este reprezentarea unică a designului Nothing. De fapt, acesta întruchipează primul concept intern de design pentru un smartphone care a fost creat în 2020, la câteva luni după lansarea Nothing.

Prin plasarea camerelor în interiorul bobinei NFC, Nothing a creat un nou element iconic: ochii. În spatele acestora se află centrul de inteligență care alimentează telefonul. Phone (2a) prezintă o inovație în industrie mulțumită carcasei unibody, cu un unghi de 90° care înconjoară marginile și integrează în mod armonios și modulul dual al camerei. Această structură oferă beneficii atât din punct de vedere estetic, cât și al rezistenței dispozitivului.

Contribuind la coeziunea dintre formă și funcție, „proeminența” unică a camerei joacă un rol în stabilizarea telefonului atunci când este așezat pe o suprafață, precum și în minimizarea obstrucționării camerei cu degetele în timpul realizării fotografiilor.

Nothing OS

Phone (2a) intră pe piață cu sistemul de operare Nothing OS 2.5. Spre deosebire de majoritatea dispozitivelor din această categorie, vine cu Android 14 din fabrică, oferind 3 ani de actualizări de software și 4 ani de actualizări de securitate.

Cu Nothing OS 2.5, compania și-a extins biblioteca cu și mai multe widget-uri proiectate de Nothing, cu vizualizări și animații care pot fi glisate pentru mai multe niveluri de informații și interacțiuni pe ecranul de pornire. Phone (2a) marchează lansarea unui nou widget Recorder, care permite utilizatorilor să creeze voice memos din mers. Nothing a introdus în plus un Wallpaper Studio alimentat de AI, care permite opțiuni nelimitate de imagini de personalizare a fundalului pentru ecranul de pornire și de blocare.

Glyph Interface

Pe partea din spate a telefonului, Phone (2a) reinterpretează emblematica Glyph Interface, o nouă modalitate de a interacționa cu smartphone-ul care încurajează oamenii să-și lase ecranele deoparte și să urmărească modelele de lumină și sunet pentru informații cheie. Noua interfață Glyph păstrează noile capacități ale lui Phone (2), inclusiv Glyph Timer și Glyph Progress, contribuind în același timp la estetica distinctivă a noului design Phone (2a) cu o configurație unică de trei lumini.

Sustenabilitate

Phone (2a) are cea mai mică amprentă de carbon dintre smartphone-urile de la Nothing. Cu o greutate de 52 kg, aceasta cântărește cu 12,5% mai puțin decât amprenta lui Phone (1). Având în vedere obiectivele de durabilitate, brandul a dezvoltat un proces de reciclare complet nou în fabrica Nothing, care permite utilizarea deșeurilor din plastic provenite de la linia de producție a lui Ear (2) pentru a fi refolosite în producția lui Phone (2a). Nothing și-a menținut angajamentul de a avea ambalaje fără plastic, folosind în schimb fibră reciclată. Dispozitivul în sine conține, de asemenea, o serie de materiale reciclate:

  • 100% aluminiu reciclat folosit în mid frame
  • Staniu 100% reciclat pe 6 plăci de circuite
  • Folie de cupru 100% reciclată pe placa de circuite principale
  • Oțel reciclat pe 22 de piese de ștanțare din oțel
  • Peste 50% din piesele din plastic provin din surse durabile

Disponibilitate, preț și beneficii

Ca parte a lansării Phone (2a), Nothing este încântat să anunțe primul său parteneriat în domeniul AI cu Perplexity, motorul de căutare alimentat de AI care redefinește modul în care căutăm informații online. Persoanele eligibile care achiziționează Phone (2a) în perioada 5-19 martie pot primi până la un an de Perplexity Pro. Perplexity devine din ce în ce mai popular datorită unei cereri clare pentru o platformă care să elimine zgomotul supraîncărcării de informații, oferind răspunsuri precise, orientate către utilizator. Nothing susține această misiune și așteaptă cu nerăbdare să ofere oportunitatea utilizatorilor Phone (2a). Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați nothing.tech/perplexity.

„Perplexity și Nothing sunt unite printr-un angajament comun față de orientarea către utilizator, oferirea unui produs excelent și convingerea că găsirea de informații ar trebui să fie simplă și eficientă. Perplexity este un motor de căutare frumos conceput, iar Nothing Phone (2a) este un dispozitiv frumos proiectat și suntem încântați să aducem Perplexity Pro la utilizatorii Phone (2a) a declarat co-fondatorul și CEO-ul Perplexity, Aravind Srinivas.

  • Phone (2a) este disponibil în nuanțele Black, Milk și White, în două variante:

8 GB/128 GB (1599 lei PRP), 12 GB/256 GB (1799 lei PRP).

  • Majoritatea clienților globali vor putea precomanda Phone (2a) începând cu ora 12:30 GMT, marți, 5 martie
  • Phone (2a) va fi disponibil pe majoritatea piețelor globale începând de marți, 12 martie.

O listă completă de specificații și caracteristici poate fi găsită pe nothing.tech. Pentru a fi la curent cu cele mai recente informații, vă rugăm să urmăriți Nothing pe paginile de Instagram, TikTok și X/Twitter.

Sub-brandul CMF by Nothing tocmai a lansat două produse noi: Neckband Pro și Buds. Neckband Pro, primul dispozitiv ANC hibrid de 50 dB din această categorie, va avea o disponibilitate limitată. Toate piețele globale vor avea acces la Buds, care oferă cele mai bune produse din clasă pentru ANC pe piață.

Categories: comunicat de presa

Carlsberg prelungește parteneriatul istoric cu FC Liverpool pentru încă 10 ani

No Comments

București, 29 februarie 2024: După 32 de ani împreună, Carlsberg și FC Liverpool extind colaborarea pentru o perioadă de 10 ani și reconfirmă cel mai longeviv parteneriat din istoria clubului și a Premier League. În 1992, Carlsberg a devenit partenerul oficial al lui FC Liverpool, iar povestea celor 32 de ani de până acum cuprinde momente glorioase, cum ar fi titlul de campioană câștigat în 2020 și, mai ales, „Miracolul de la Istanbul” – triumful epic din finala UEFA Champions League 2005.

Ca tribut adus acestei asocieri unice, Carlsberg România a lansat o ediție limitată de doze de colecție cu numele jucătorilor legendari Ian Rush și John Barnes. Designul produsului este inspirat de tricourile celor doi mari fotbaliști ai FC Liverpool, păstrând vii spiritul și tradiția echipei. Dozele speciale sunt disponibile deja în magazinele partenere, invitând suporterii să celebreze și să fie parte din povestea care ține deja de peste 3 decenii.

„Suntem încântați să anunțăm continuarea colaborării cu FC Liverpool, unul dintre cele mai de succes și longevive parteneriate din lumea sportului”, afirmă Cristina David, Marketing Services & PR Director. „Extinderea acestui parteneriat reconfirmă valorile comune și angajamentul reciproc pentru profesionalism și măreție. Celebrăm și în România acest parteneriat maraton, nu doar prin colecția de doze în ediție limitată dedicată LFC, dar și prin activări, campanii speciale și o surpriză extraordinară pentru suporterii fotbalului și pentru iubitorii de bere Carlsberg. Suntem foarte entuziasmați și emoționați să anunțăm că o mare legendă a fotbalului englez, un mare jucător din istoria FC Liverpool o să fie alături de noi în cadrul unui eveniment special. Stați aproape de noi și fiți primii care află numele legendei!”

La fel ca până în cel de-al 32-lea an de parteneriat, pasiunea, tradiția, spiritul de echipă și istoria vor fi numitorul comun și mai departe pentru Carlsberg și FC Liverpool, cei doi „coechipieri” din cadrul acestui parteneriat record. Până în 2034, anul care va marca 42 de ani de colaborare, Carlsberg va continua să celebreze istoria și performanțele lui FC Liverpool prin campanii și momente speciale, așa cum a făcut-o și până astăzi.

Pe 19 februarie, Carlsberg a lansat și o campanie promoțională cu premii și experiențe memorabile care vor continua să marcheze legătura strânsă între fotbalul din cel mai puternic campionat al lumii și probabil cea mai bună bere din lume. Printre premiile din campania Carlsberg din acest an se numără pachete de doze în ediție limitată, tricouri originale Liverpool FC și marele premiu, bilete la un meci pe Anfield, acolo unde suporterii pot trăi o experiență unică în Carlsberg Lounge.

„Este al doilea an în care echipa de marketing Carlsberg România își concentrează eforturile pentru a sublinia, cât mai creativ și mai vizibil, afinitatea dintre berea Carlsberg și fotbalul legendar. Campania actuală este susținută de un plan de marketing solid, care asigură vizibilitate pe majoritatea canalelor media și care pune accentul pe promovarea în mediul digital și activări in-store. Pentru noi, nu este o simplă campanie promoțională, ci reprezintă modul nostru de a celebra prelungirea cu încă 10 ani a unui parteneriat de care suntem foarte mândri. Suntem bucuroși să folosim această ocazie pentru a ajunge la inimile iubitorilor de fotbal și de bere Carlsberg, oferindu-le premii remarcabile și experiențe unice, despre care știm că își vor aminti mult timp după ce promoția s-a încheiat”, spune Loredana Stoica, Senior Brand Manager Carlsberg România.

Pentru detalii suplimentare despre campania în derulare și despre ediția limitată de doze Carlsberg de colecție, vă invităm să urmăriți canalele de comunicare Carlsberg România:

https://momentul.carlsberg.ro

www.facebook.com/carlsbergromania

www.instagram.com/carlsbergromania

Categories: comunicat de presa